Sari la conținut

Un gentleman în Vestul Sălbatic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Un gentleman în Vestul Sălbatic

Afișul românesc al filmului
Rating
Titlu original...E poi lo chiamarono il Magnifico
Genfilm de comedie[1][2][3]
western spaghetti  Modificați la Wikidata
RegizorEnzo Barboni[2][3]  Modificați la Wikidata
ScenaristEnzo Barboni  Modificați la Wikidata
ProducătorAlberto Grimaldi[*]  Modificați la Wikidata
StudioProduzioni Europee Associati (PEA)⁠(d)
Les Productions Artistes Associés
DistribuitorUnited Artists Europa
Director de imagineAldo Giordani[*]  Modificați la Wikidata
MontajEugenio Alabiso[*]  Modificați la Wikidata
MuzicaGuido și Maurizio De Angelis[*]  Modificați la Wikidata
DistribuțieTerence Hill[4][3]
Yanti Somer[*][[Yanti Somer (actriță finlandeză)|​]][4]
Harry Carey Jr.
Dominic Barto[*][[Dominic Barto (actor american)|​]][4]
Enzo Fiermonte[*][4]
Danika La Loggia[*][[Danika La Loggia (actriță italiană)|​]][4]
Riccardo Pizzuti[4]
Claudio Ruffini[*][4]
Salvatore Borgese[*][4]
Antonio Monselesan[*][4]
John Bartha[*][[John Bartha (actor maghiar)|​]][4]
Pupo De Luca[*][[Pupo De Luca (Italian actor and musician)|​]][4]
Salvatore Baccaro[*][4]
Steffen Zacharias[*][[Steffen Zacharias (actor german)|​]][4]
Giovanni Cianfriglia[*][4]
Gregory Walcott[*][[Gregory Walcott (actor (1928-2015))|​]][4]
...încă 10  Modificați la Wikidata
Premiera  (1972-09-07)
Durata127 min.
Țara Franța
 Italia
 Iugoslavia  Modificați la Wikidata
Locul acțiuniiArizona  Modificați la Wikidata
Limba originalălimba italiană  Modificați la Wikidata
Prezență online

Un gentleman în Vestul Sălbatic (în italiană ...e poi lo chiamarono il Magnifico) este un film western spaghetti italo-francez din 1972, regizat de Enzo Barboni (sub pseudonimul E.B. Clucher) și cu Terence Hill în rolul principal.[5][6]

Acțiunea filmului are loc în Vestul Sălbatic în timpul construcției căii ferate către Oceanul Pacific.[6] Personajul principal, Sir Thomas More, un nobil englez, călătorește în America la dorința defunctului său tată și este luat în grijă de cei trei foști tovarăși ai tatălui său, care au sarcina să-l transforme într-un „bărbat adevărat”. [7] Tânărul detestă violența și preferă să meargă cu bicicleta în loc să călărească, dar, după ce se îndrăgostește de fiica unui latifundiar local și este bătut de mai multe ori de rivalul său în dragoste, decide să învețe să se bată, să tragă cu pistolul și să scuipe pentru a-i dovedi latifundiarului că poate avea grijă de fiica lui.[7]

Umorul filmului provine în mare parte din confruntarea a două lumi opuse: lumea elegantă și cultă a Europei Occidentale, reprezentată de tânărul nobil englez, și lumea vulgară și agresivă a Vestului Sălbatic, reprezentată de cei trei bandiți brutali, rufoși și analfabeți.[8] O temă recurentă este modernizarea continuă a țării, pe care unii dintre protagoniști încearcă în zadar să o evite.[9] Pătrunderea progresului în zonele cele mai sălbatice ale Americii este prezentată în film cu o oarecare lejeritate și chiar cu umor.[6]

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Sir Thomas Fitzpatrick Phillip More, viconte de Essex și pair al Angliei, un tânăr educat în cultura înaltei societăți anglo-saxone, ajunge în Vestul Sălbatic în 1880 pentru a intra în posesia moștenirii lăsate de tatăl său,[7][10] James More, un nobil englez, care fusese nevoit să părăsească Anglia cu mai mulți ani înainte din cauza unei relații sentimentale cu una dintre domnișoarele de onoare ale reginei Victoria.[11] Tatăl său emigrase în America, unde desfășurase o vastă activitate infracțională și condusese, sub porecla „Englezul”, o bandă de jefuitorii de diligențe, murind într-un bordel din Tucson în brațele unei prostituate irlandeze.[11]

În timpul călătoriei lui Tom are loc reunirea celor trei foști tovarăși ai tatălui său: Bull, Holy Joe și Monkey.[11] Bull, care lucrează la o stație de diligențe deghizat într-un om mut, ascultă conversația a doi vânători de recompense și, după ce află despre moartea „Englezului” (tatăl lui Tom), pornește în căutarea vechilor săi parteneri cu scopul de a reface banda și a pune la cale noi jafuri.[6] Într-un orășel îl găsește pe Holy Joe, care devenise predicator și ținea o predică de foc unui public dubios format din bețivi, cartofori și femei ușoare pe care este nevoit să-i aducă forțat din saloon în biserică.[9] Cei doi ajung apoi în orașul Yuma, unde al treilea bandit, Monkey, se află ca de obicei în închisoare.[7] Prin înșelăciune ei reușesc să-l elibereze pe Monkey și îl împiedică să se răzbune pe un gardian sadic, pentru că, potrivit lui Holy Joe, nu trebuie împușcați oameni în Ziua Domnului. Cei trei călătoresc apoi în munți, la vechea ascunzătoare a bandei „Englezului”, și, cu fața ascunsă sub măști, jefuiesc chiar diligența în care se afla Tom.

Thomas ajunge la casa din pădure, în care locuise tatăl său, și se întâlnește acolo cu cei trei bandiți, pe care nu-i recunoaște. Bandiții bănuiesc inițial că el se întorsese pentru a-și recupera banii furați, dar Tom le arată o fotografie a tatălui său și o scrisoare a tatălui său către ei. În acea scrisoare „Englezul” îi ruga să facă un „bărbat adevărat” din fiul său iubitor de progres. Încercarea celor trei eșuează lamentabil la început, deoarece Tom refuză să pună mâna pe armă și preferă să meargă în oraș cu bicicleta și nu cu calul.[7] Tânărul nobil o întâlnește în magazinul orășenesc pe Candida Austin, fiica unui mare latifundiar local, care este pasionată de versurile lordului Byron.[7] Cei doi tineri se îndrăgostesc.[10]

Flirtul celor doi tineri provoacă gelozia lui Morton Clayton, vătaful dur al fermei familiei Austin, care îl găsește pe Tom în saloon, alături de tovarășii săi.[7] Izbucnește o bătaie între cei patru și oamenii lui Clayton, dar bandiții ies învingători. Frank Austin sosește a doua zi la cabana Englezului și se oferă să cumpere terenul, dar este refuzat. Cei trei încearcă să-l distragă pe Tom de la cercetările sale entomologice: îi oferă un cal furat, descoperindu-i astfel calitățile de călăreț, dar nu reușesc totuși să-l convingă să folosească o armă de foc. În aceeași săptămână Tom se întâlnește în pădure cu Candida, iar cei doi tineri își declară dragostea. Morton Clayton devine de-a dreptul furios pe îndrăzneala tânărului și-l bate cu bestialitate. Tânărul nu se lasă și merge în oraș să-și cumpere un cal alb. Acolo este provocat din nou de Morton, dar refuză, pierzând astfel stima tatălui Candidei. Fata îi spune că tatăl ei vrea un bărbat energic pentru ea, iar Tom decide să se antreneze pentru a-l învinge pe Morton: se îmbracă în cowboy, învață să se bată, să tragă cu pistolul și să scuipe.[7][10]

După o lună Monkey îi spune lui Morton că băiatul se va îmbarca în diligență pentru a părăsi orașul și toată lumea se strânge ca să asiste la acest eveniment. Tom refuză să plece și îl provoacă pe Morton, arătându-și abilitățile dobândite în mânuirea armei, și apoi îl bate în lupta corp la corp, convingându-l pe tatăl Candidei că este un bărbat adevărat.[7] Cei trei bandiți îl cară pe Morton în diligență, dezvăluindu-i tânărului că vătaful fermei Austin era în realitate un om căutat de poliție și că au ținut secretă această informație pentru a-l determina pe Tom să se descurce prin propriile sale puteri. Ei părăsesc orașul și se îndreaptă spre vest pentru a evita apropierea progresului, dar ajung pe țărmul Oceanului Pacific și, auzind acolo sunetul scos de o locomotivă cu aburi, decid să se întoarcă.[7]

Bud Spencer și Terence Hill în filmul Mi se spune Trinity (1970)

Un gentleman în Vestul Sălbatic a fost produs de companiile Produzioni Europee Associate (PEA) din Roma și Les Productions Artistes Associés din Paris.[18] Scenaristul și regizorul filmului a fost Enzo Barboni (1922-2002),[6] care realizase anterior două westernuri spaghetti foarte populare cu Bud Spencer și Terence Hill: Mi se spune Trinity (1970) și Tot Trinity mi se spune (1971).[19] Barboni a folosit aici pseudonimul E.B. Clucher, pentru a crea în străinătate impresia că este american și a face astfel ca filmul să fie mai comercializabil pe piața internațională.[10] Mai mulți cineaști italieni au adoptat pseudonime americane în anii 1970 ca o strategie de marketing; printre ei se numără Luigi Cozzi, care a devenit Lewis Coates, Aristide Massaccesi, care a devenit cunoscut ca Joe D'Amato, sau Umberto Lenzi, care a fost trecut pe generic cu numele Harry Kirkpatrick.[10]

Titlul original al filmului, ...e poi lo chiamarono il Magnifico (în traducere „...și-apoi i-au spus Magnificul”), a urmărit să exploateze succesul seriei Trinity, fiind asemănător cu cel al filmelor acelei serii: Lo chiamavano Trinità... (Mi se spune Trinity) și ...continuavano a chiamarlo Trinità (Tot Trinity mi se spune), deși acțiunea și personajele sunt complet diferite.[10] Alegerea unui titlu asemănător a fost o acțiune publicitară menită să contribuie la creșterea interesului publicului.[10] Cele trei filme au, totuși, în comun amestecul de western și comedie, deosebindu-se de westernurile spaghetti tipice acelor ani, care erau întunecate și violente.[10] Rolul principal i-a fost atribuit lui Terence Hill,[6] care a jucat de această dată fără partenerul său obișnuit, Bud Spencer.[10][20] Alături de el au mai jucat actori ce apăruseră în seria Trinity precum Harry Carey Jr. (care-l interpretase pe tatăl lui Trinity și Bambino în Tot Trinity mi se spune))[21] și Yanti Somer⁠(d) (care o interpretase anterior pe iubita lui Trinity).[5] Antagonistul filmului este Riccardo Pizzuti, care apare în numeroase filme cu Bud Spencer și Terence Hill, unde-l interpretează aproape întotdeauna pe omul de încredere al răufăcătorului.[10] Partenerul obișnuit al lui Hill, Bud Spencer, juca în același timp, alături de Jack Palance, într-un alt western spaghetti, Se rezolvă... amigo (Si può fare... amigo), regizat de Maurizio Lucidi.[6][22]

Filmările au avut loc în perioada martie-iunie 1972 în zona montană a Iugoslaviei, care oferea un peisaj mai viu decât deșertul stâncos din zona Almería (Spania), unde erau filmate majoritatea westernurilor spaghetti.[6] Platoul de filmare a fost amenajat în Parcul Național Lacurile Plitvice (care se află astăzi pe teritoriul Croației).[11][13][23] La realizarea filmului a mai colaborat pe partea tehnică studioul iugoslav Jadran Film din Zagreb.[18] Pentru a conferi o mai mare autenticitate acestui western spaghetti, Barboni a folosit unele imagini și cadre filmate în zona râului Rio Grande.[6] Cadrele filmului au fost filmate în procedeul Tehnicolor.[13]

Decorurile au fost proiectate de Stefano Bulgarelli, iar muzica a fost compusă de frații Guido și Maurizio De Angelis.[10] Montajul filmului a fost realizat de Eugenio Alabiso.[10]

Un gentleman în Vestul Sălbatic a fost lansat în Italia pe 7 septembrie 1972 și a avut parte, la fel ca și filmele anterioare cu Bud Spencer și Terence Hill, de un mare succes comercial.[24] El s-a clasat pe locul 5 ca valoare a încasărilor în sezonul cinematografic 1972-1973,[25] aducând venituri de 3,367 miliarde de lire italiene.[20] Compania distribuitoare pe piața internă a fost United Artists Europa.[18]

Filmul italian a fost distribuit apoi și în alte țări, printre care Germania de Vest (28 septembrie 1972), Finlanda (11 mai 1973), Norvegia (23 iulie 1973), Franța (23 august 1973), Țările de Jos (23 august 1973), Argentina (20 septembrie 1973), Danemarca (8 octombrie 1973) ș.a.[26] Premiera filmului în Statele Unite ale Americii, sub titlul Man of the East, a avut loc pe 1 mai 1974, dar compania United Artists a realizat o distribuție limitată în cinematografele americane.[26]

Printre țările în care filmul a avut un oarecare succes comercial se află Finlanda, unde Un gentleman în Vestul Sălbatic a fost vizionat de 127.041 de spectatori, clasându-se pe locul 14 în topul celor mai vizionate filme al anului 1973 în cinematografele finlandeze.[27]

Aprecieri critice

[modificare | modificare sursă]

Criticii de film au constatat că Un gentleman în Vestul Sălbatic, deși amuzant într-o oarecare măsură ca parodie western, este inferior artistic filmelor din seria Trinity.[5] Astfel, în opinia lui Thomas Weisser, acest film este „o excesiv de lungă (125 de minute), dar totuși sărăcăcioasă, harababură incoerentă”, care are o singură glumă lungită pe parcursul a peste două ore, ceea ce face ca vizionarea filmului să fie „un test de răbdare istovitor”.[5] Actorul principal, Terence Hill, nu-și înțelege personajul, scrie același critic, iar, din acest motiv, nu reușește să redea convingător caracterul rigid al personalității sale.[5]

Cu toate acestea, unii critici au manifestat o mai mare îngăduință, subliniind că filmul este amuzant, iar vizionarea sa este plăcută.[13] Criticul site-ului mondo-esoterico.net consideră că Un gentleman în Vestul Sălbatic este „o poveste western clasică despre un intrus care sosește și își face dușmani”, cu scene care „au un anumit șarm plăcut”.[7] Acțiunea filmului variază, potrivit aceluiași critic, fiind uneori amuzantă și alteori aproape suprarealistă.[7] Filmul lui Barboni demitologizează westernurile, constata Leonardo Autera într-o cronică publicată la 10 septembrie 1972 în ziarul Corriere della Sera, prin prezentarea a numeroase bătăi epice fără urmări violente (cadavre sau sânge).[13] Criticul și istoricul de film italian Roberto Curti a scris că Terence Hill a dovedit în acest film că „putea interpreta un personaj mai profund, mai puțin înclinat către excese parodice”.[28]

O parte a presei germane a publicat opinii chiar foarte elogioase. Astfel, revista Cinema⁠(de)[traduceți] din Hamburg a acordat ratingul maxim (nota 5) acestui film, descriindu-l ca o „parodie a naibii de amuzantă”,[29] în timp ce criticul ziarului Süddeutsche Zeitung din München a scris că „rareori un film a fost jucat într-un mod mai inteligent, mai revelator și în același timp mai tandru cu tiparele de bază ale genului. Barboni a reușit să facă un film de o veselie reținută, de un calm încântător și de o frumusețe tulburătoare”.[30]

Enciclopedia cinematografică germană Lexikon des internationalen Films descrie astfel acest film: „Fiul unui lord englez ruinat devine membru al unui cvartet de escroci ca succesor al tatălui său. Parodie western în mare parte plăcută, al cărei nivel de divertisment este oarecum afectat de lungirea unor scene și de dialogul grosolan”.[31]

  1. ^ http://www.nytimes.com/reviews/movies, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b http://www.imdb.com/title/tt0068524/, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ a b c http://www.filmaffinity.com/en/film287493.html, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p http://www.imdb.com/title/tt0068524/fullcredits, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ a b c d e en Thomas Weisser, Spaghetti westerns : the good, the bad, and the violent : a comprehensive, illustrated filmography of 558 Eurowesterns and their personnel, 1961-1977, McFarland & Company, Inc., Publishers, Jefferson, North Carolina, 1992, p. 209.
  6. ^ a b c d e f g h i en Aliza S. Wong, Spaghetti westerns : a viewer's guide, Rowman & Littlefield, Lanham, 2019, p. 77.
  7. ^ a b c d e f g h i j k l en Aliza S. Wong, Spaghetti westerns : a viewer's guide, Rowman & Littlefield, Lanham, 2019, p. 78.
  8. ^ it Marco Bertolino, Ettore Ridola, Bud Spencer & Terence Hill, Gremese Editore, Roma, 2002, p. 50.
  9. ^ a b en Aliza S. Wong, Spaghetti westerns : a viewer's guide, Rowman & Littlefield, Lanham, 2019, pp. 77-78.
  10. ^ a b c d e f g h i j k l it „E poi lo chiamarono il magnifico / Su Rai Movie il film con Terence Hill: quella moda del nome americano”, IlSussidiario.net, , accesat în  
  11. ^ a b c d e it Marco Bertolino, Ettore Ridola, Bud Spencer & Terence Hill, Gremese Editore, Roma, 2002, p. 49.
  12. ^ it Roberto Poppi, Mario Pecorari (ed.), Dizionario del cinema italiano : i film dal 1970 al 1979, vol. 4, tomul 1 (A-L), Gremese Editore, Roma, 1996, pp. 278-279. ISBN: 88-7605-935-0
  13. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z it Roberto Poppi, Mario Pecorari (ed.), Dizionario del cinema italiano : i film dal 1970 al 1979, vol. 4, tomul 1 (A-L), Gremese Editore, Roma, 1996, p. 279. ISBN: 88-7605-935-0
  14. ^ it Marco Bertolino, Ettore Ridola, Bud Spencer & Terence Hill, Gremese Editore, Roma, 2002, p. 74.
  15. ^ it Enrico Lancia, Roberto Poppi (ed.), Dizionario del cinema italiano : gli attori dal 1930 ai giorni nostri, vol. 1 (A-L), Gremese Editore, Roma, 2003, p. 240. ISBN: 88-8440-213-1
  16. ^ it Enrico Lancia, Roberto Poppi (ed.), Dizionario del cinema italiano : gli attori dal 1930 ai giorni nostri, vol. 1 (A-L), Gremese Editore, Roma, 2003, p. 87. ISBN: 88-8440-213-1
  17. ^ it Enrico Lancia, Roberto Poppi (ed.), Dizionario del cinema italiano : gli attori dal 1930 ai giorni nostri, vol. 1 (A-L), Gremese Editore, Roma, 2003, p. 191. ISBN: 88-8440-213-1
  18. ^ a b c en „E poi lo chiamarono il magnifico (1972) - Company Credits”, IMDb, accesat în  
  19. ^ en Aliza S. Wong, Spaghetti westerns : a viewer's guide, Rowman & Littlefield, Lanham, 2019, pp. 102-106 și 114-115.
  20. ^ a b en Roberto Curti, Tonino Valerii : the films, McFarland & Company, Inc., Publishers, Jefferson, North Carolina, 2016, p. 77.
  21. ^ en C. Courtney Joyner, The westerners : interviews with actors, directors, writers and producers, McFarland & Co., Jefferson, North Carolina, 2009, p. 94.
  22. ^ en Thomas Weisser, Spaghetti westerns : the good, the bad, and the violent : a comprehensive, illustrated filmography of 558 Eurowesterns and their personnel, 1961-1977, McFarland & Company, Inc., Publishers, Jefferson, North Carolina, 1992, p. 171.
  23. ^ en „E poi lo chiamarono il magnifico (1972) - Filming & Production”, IMDb, accesat în  
  24. ^ en Austin Fisher, Radical Frontiers in the Spaghetti Western : Politics, Violence and Popular Italian Cinema, I.B. Tauris, Londra, 2014.
  25. ^ it „Stagione 1972-73: i 100 film di maggior incasso”. hitparadeitalia.it. Accesat în . 
  26. ^ a b en „E poi lo chiamarono il magnifico (1972) - Release Info”, IMDb, accesat în  
  27. ^ fi „Suomen katsotuimmat elokuvat vuonna 1973”, Elokuvauutiset.fi, accesat în  
  28. ^ en Roberto Curti, Tonino Valerii : the films, McFarland & Company, Inc., Publishers, Jefferson, North Carolina, 2016, p. 96.
  29. ^ de „Verflucht, verdammt und Halleluja (1972)”, cinema.de, accesat în  
  30. ^ de Marc Halupczok, Bud Spencer und Terence Hill: 4 Fäuste sind einfach nicht zu bremsen, Ubooks-Verlag, Mossautal, 2012. ISBN: 978-3-939239-47-5
  31. ^ de Un gentleman în Vestul Sălbatic în Lexikon des Internationalen Films

Legături externe

[modificare | modificare sursă]