Tudor Pamfile
| Tudor Pamfile | |
 Tudor Pamfile | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 11 iunie 1883 comuna Țepu, județul Tecuci, în prezent județul Galați |
| Decedat | 21 octombrie 1921 Chișinău |
| Cetățenie |  România  |
| Ocupație | scriitor, etnolog si folclorist |
| Limbi vorbite | limba română |
Modifică date / text  | |
Tudor Pamfile (n. 11 iunie 1883, comuna Țepu, județul Tecuci, în prezent județul Galați – d. 21 octombrie 1921, Chișinău[1]) a fost un scriitor, etnolog și folclorist român, laureat al premiul „Neuschotz” al Academiei Române în anul 1909.
Biografie
[modificare | modificare sursă]A urmat la Tecuci cursurile ultimelor două clase primare, precum și studiile gimnaziale. Studiile liceale le-a realizat la Școala fiilor de militari (Liceul Militar) din Iași (1899-1904) după care a urmat Școala de ofițeri de infanterie și cavalerie din București (1904-1906).[1]
După terminarea Școlii de Ofițeri, a fost repartizat la Regimentul 3 Roșiori din Bârlad. Din 1907 a predat istoria la Școala Gradelor Inferioare din Regimentul 3 Roșiori din Bârlad.[2] Aici a scos revistele Ion Creangă și Miron Costin. A sprijinit îndeaproape apariția revistei Freamătul, care a apărut la Tecuci în anul 1911, după care, din lipsă de colaboratori, i-a mutat redacția la Bârlad. Numai culegerile și studiile apărute sub egida Academiei Române însumează peste 4.200 pagini. A fost colaborator al publicațiilor: Vocea Tutovei, Freamătul, Lumina poporului, Floarea darurilor și Viața literară și artistică.[3]
În 1915, un grup de trei intelectuali bârlădeni format din Tudor Pamfile, poetul George Tutoveanu și preotul Toma Chiricuță a decis înființarea unei societăți culturale pe care au numit-o „Academia Bârlădeană”.[4]
Începând cu anul 1918 Tudor Pamfile se stabilește la Chișinău și conduce, până în anul 1920, publicația Cuvântul Moldovei.[1]
Începând cu 1920 a fost membru al Comitetului de conducere al primei Societăți a Scriitorilor Români din Chișinău, din care mai făceau parte Mihail Sadoveanu, Ștefan Ciobanu, Nicolae Dunăreanu, N.N. Beldiceanu, Apostol D. Culea.[5]
Opera
[modificare | modificare sursă]Cărți scrise de sau cu participarea lui Tudor Pamfile:
- Cimilituri românești, Academia Română, Bucurști, 1908.
- Jocuri de copii, Academia Română, București, 1910.
- Industria casnică la Români, trecutul și starea ei de astăzi, contribuțiuni de artă și tehnică populară, București, Tipografia „Cooperativa”, 1910, lucrare pentru care a primit în anul 1909 premiul „Neuschotz” al Academiei Române.[6]
- Boli și leacuri la oameni, vite și păsări, Academia Română, București, 1911.
- Sărbătorile de vară la români, Academia Română, București, 1911.
- Cântece de țară, Academia Română, București, 1913.
- Povestea lumii de demult după credințele poporului român, Academia Română, București, 1913.
- Agricultura la români. Studiu etnografic, Academia Română, București, 1913.
- Sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului, Academia Română, București, 1914.
- Diavolul învrăjbitor al lumii – după credințele poporului român, Academia Română, București, 1914.
- Cromatica poporului Român, Academia Română, București, 1914.
- Povestea lumii de demult după credințele poporului Român. Pământul după credințele poporului Român. Sfârșitul lumii după credințele poporului Român, Academia Română, București, 1915.
- Cerul și podoabele lui după credințele poporului român, Academia Română, București, 1915.
- Văzduhul după credințele poporului român, Academia Română,București, 1916.
- Mitologie românească: Dușmani și prieteni ai omului, vol. I, 1916
- Mitologie românească: Comorile, vol.II, 1916
- Mănunchiu nou de povestiri populare cu privire la Ștefan cel Mare, Tipografia Glasul Țării, Chișinău, 1919.
- Firișoare de aur, Editura Alcalay, București.
- Noaptea Sfântului Andrei, Editura Viața românească, 1921.
- Mitologie românească: Pământul, după credințele poporului român, vol. III, 1924 (volum postum).
- Șperlă Voinicul, 1986.
- Dragostea în datina tineretului român, Editura Saeculum IO, București, 1998.
- Boli și leacuri la oameni, vite și păsări, Editura Saeculum IO, București, 1999.
- Mitologia poporului Român, Editura Vestala, București, 2006.
- Sărbătorile la români, Editura Saeculum, București, 2019.
- Povești populare românești, Editura Saeculum, București, 2024.
In memoriam
[modificare | modificare sursă]În Tecuci, pe str. Elena Doamna nr. 32, a fost deschisă Casa memorială Tudor Pamfile, clădire clasată monument istoric cu codul LMI GL-II-m-B-03103.[7]
În februarie 1923, „în cinstea și amintirea celui mai harnic și mai spornic dintre toți culegătorii de literatură populară ce i-am avut în vremea din urmă”, se lansează revista „Tudor Pamfile - revistă de limbă, literatură și artă populară”.[8]
În anul 1928 a fost dezvelit la Tecuci un monument în memoria lui Tudor Pamfile.[9]
Școala cu clasele I-VIII din comuna natală Țepu îi poartă numele.
Referințe și note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c Pagina Tudor Pamfile Arhivat în , la Wayback Machine. pe situl Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, Galați. Pagină accesată pe 5 februarie 2013.
- ^ Oameni în memoria Galațiului : aniversări 2008. Galați: Axis Libri. . p. 250.
- ^ Brezeanu, Ioan (). Galaţi - biografie spirituală : (Personalităţi ale ştiinţei, culturii şi artei). Galați: Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos. p. 86.
- ^ Pagina Isoric pe situl Academia Bârlădeană - Societate culturală. Pagină accesată la 5 februarie 2013.
- ^ „InfoGhid: Tudor Pamfile”. www.Bvau.ro. Accesat în .
- ^ Gheorghe Samoilă, Jacob de Neuschotz 1819 - 1888. Viața și faptele în texte și documente, Editura Stef, Iași, 2010, ISBN 978-606-575-023-4, p. 195-199
- ^ Pagina Casa Tudor Pamfile[nefuncțională] pe situl Direcției Județene pentru Cultură Galați Arhivat în , la Wayback Machine.. Pagină accesată la 5 februarie 2013.
- ^ „Cuvântul cel dintăiu”, Tudor Pamfile, Anul I, Nr. 1, Dorohoi, februarie 1923
- ^ Barbu Lăzăreanu, „Tudor Pamfile”, Cultura Poporului, Anul VIII, Nr. 235, București, 24 iunie 1928
