Trufă neagră de vară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Tuber aestivum
Tuber aestivum Valnerina 011.jpg
Trufă neagră de vară, trufă văratică
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Tuberaceae
Gen: Tuber
Specie: T. aestivum
Nume binomial
Tuber aestivum
(Wulfen) Spreng. (1827)
Sinonime
  • Lycoperdon aestivum Wulfen (1786)
  • Rhizopogon aestivus (Wulfen) Fr. (1823)
  • Tuber blotii Eudes-Desl. (1824)
  • Tuber aestivum Vittad. (1831) nom. illeg.
  • Aschion nigrum Wallr. (1833)
  • Hymenangium aestivum (Wulfen) Rabenh. (1844)
  • Tuber gallium Corda (1854)
  • Tuber culinare Zobel (1854)

Tuber aestivum (Franz Xaver von Wulfen, 1786 ex Kurt Sprengel, 1827) din încrengătura Ascomycota în familia Tuberaceae și de genul Tuber,[1][2] denumit în popor trufă neagră de vară,[3] sau trufă văratică,[4] este o ciupercă comestibilă care coabitează cu rădăcinile de arbori, formând micorize. Această cea mai comună trufă se găsește în România preponderent în regiunile mai calde din sudul țării, dar și în Ardeal.[5] Se dezvoltă subteran în soluri lutoase, argiloase, calcaroase, marnoase, bogate în humus și substanțe minerale, bine drenate și aerate, în păduri de foioase sub alune, carpeni, stejari, tei), mult mai rar în cele de conifere sub pini negri). Apare de la câmpie la munte din (mai) iunie până în septembrie (octombrie).[6][7]

Istoric[modificare | modificare sursă]

În 1786, specia a fost descrisă pentru prima dată ca Lycoperdon aestivum de savantul austriac Franz Xaver von Wulfen și transferată corect la genul Tuber sub denumirea actuală (2019) de micologul german Curt Polycarp Joachim Sprengel în 1827.[1]

Totuși se tine perseverent taxonul cu același nume, descris de micologul italian Carlo Vittadini în lucrarea sa Monographia Tuberacearum din 1831.[8] Deși foarte exactă și completată prin două ilustrații, referința la acest savant este incorectă, fiindcă a fost clasificată nomen illigitimum⁠(fr), datorită faptului că denumirea lui Sprengel este cea mai veche.[2]

Toate celelalte încercări de redenumire nu au fost folosite niciodată și sunt astfel neglijabile.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Vittad.: Tuber aestivum
  • Corpul fructifer: se dezvoltă subteran, de obicei la o adâncime cuprinsă între 5-15 cm, uneori chiar la 30-40 (50) cm. Are un diametru de 3-12 cm, fiind neregulat rotundă sau ovoidală în forma unui tubercul de cartof. Peridia (înveliș al corpului de fructificație la unele ciuperci[9] care nu poate fi decojită, este verucoasă, acoperită cu negi mari, proeminenți, rotunzi și piramidali. Mărimea și proeminența solzilor variază. Coloritul este brun-negricios, aproape negru. Gleba este inițial albicioasă, dar schimbă în brun-gălbui până brun, fiind mai închisă ca la trufa de Burgund. Ea este străbătută de nervuri labirintice sterile de culoare gri-albicioasă, dând interiorului astfel un aspect de marmură.
  • Sporii: sunt aproape sferici, hialini (translucizi), larg reticulați, având o mărime de 25-35 x 25-28 microni. Pulberea lor este brun-gălbuie. Ascele sunt groase, de forma unui băț cu o coadă lungă, măsurând 100-180 µm x 35-70 microni. Ele conțin până la 8 spori.
  • Piciorul: nu există.
  • Carnea (gleba): foarte fermă și compactă, amintește de morcovi sau gulii. Mirosul este aromatic, după unii ușor de usturoi și malț prăjit, după alții puternic de alune sau porumb fiert, gustul fiind savuros.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[6][7]

Specificitate[modificare | modificare sursă]

Pentru descoperirea trufelor dezvoltate adânc în pământ este nevoie de câini sau porci (aceștia cu botniță, de altfel le-ar mânca) dresați pentru această treabă, iar exemplarele care cresc mai apropiate de suprafață pot fi depistate după prezența a lui Leiodes cinnamomea (gândac de trufă) sau a muștelor de trufă de genul Heleomyza (Heleomyza serrata, Helomyza tuberivora) sau de genul Suillia (Suillia affinis, Suillia fuscicornis).[10]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Această specie poate doar fi confundată cu specii asemănătoare ale acestui gen, cu toate comestibile, cum sunt: Tuber brumale,[11][12] Tuber indicum,[13] Tuber macrosporum,[14] Tuber melanosporum,[15] Tuber mesentericum[16] sau Tuber uncinatum.[17] Începători ar putea confunda specia cu soiul otrăvitor Scleroderma verrucosum care crește la suprafață.[18]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

T. aestivum la piață

Prețul de achiziție în țara noastră este de la 25 € per kg și poate ajunge uneori până la 220 € per kg,[19] marea diferență în preț fiind dependentă de cantitatea anuală ce se poate recolta care este influențată de nivelul anual de precipitații dar și de alți factori.

Ca valoare gastronomică trufa neagră de vară se situează după trufa neagră de iarnă, dar poate fi folosită în bucătărie în același mod.

Este cea mai puțin pretențioasă trufă comparativ cu restul trufelor, în același timp este cea mai ușoară specie de trufă care se pretează și la cultură.[20]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ a b Mycobank
  3. ^ Denumire RO 1
  4. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 527, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2
  5. ^ Ele.ro
  6. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 690-691 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  7. ^ a b Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 235, ISBN 978-1-4454-8404-4
  8. ^ Carlo Vittadini: „Monographia Tuberacearum, Editura Felice Rusconi, Milano 1831, p. 38-39, tab. II, fig. IV
  9. ^ Mic atlas micologic
  10. ^ Heinrich Lohwag: „Über Trüffelvorkommen”, în: „Sydowia – Annales mycologici”, 1 iulie 1932, p. 119-120
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 634-635 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 576-577, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  13. ^ [[Mordecai Cubitt Cooke, Edward Massee: „Tuber indicum”, în: „Grevillea”, vol. 20, 1892, p. 67
  14. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 634-635, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 574-575 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 604-605, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ G. Gregori: „L'espèce Tuber uncinatum en Italie: écologie, commercialisation et valorisation”, în: Österreichische Zeitschrift für Pilzkunde”, vol. 19, Viena 2010, p. 265-271
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 566-567, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Ghidul culegătorului de trufe
  20. ^ Agrobiznes

Bibiliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumele 1-7
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze – vol. II a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura Gustav Fischer, Jena 1963
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 114-117, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]