Tricholoma bufonium

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tricholoma bufonium
Bureți călărești de tipul Tricholoma bufonium
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. bufonium
Nume binomial
Tricholoma bufonium
(Pers.) Gillet (1874)
Sinonime
  • Agaricus bufonius Pers. (1801)
  • Tricholoma bufonium var. purpurescens Gillet (1874)
  • Tricholoma sulphureum var. bufonium (Pers.) Quél. (1876)
  • Gyrophila sulphurea var. bufonia (Pers.) Quél. (1886)
  • Gyrophila bufonia (Pers.) Quél. (1888)
  • Tricholoma sulphurescens Bres. (1905)
  • Tricholoma bufonium var. nigriscens (Gillet) Deparis (2013)
Modifică text Consultați documentația formatului

Tricholoma bufonium (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Claude Casimir Gillet, 1874) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma[1][2] este o specie de ciuperci otrăvitoare care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. O denumire populară nu este cunoscută. Buretele destul de rar trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, izolat sau în grupuri mai mici, la câmpie și deal în păduri de foioase și mixte, dar cu predilecție în cele de conifere montane, preferând un sol acru. Timpul apariției este din (iulie) august până în noiembrie.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

C. C. Gillet

Nume binomial a fost determinat drept Agaricus bufonius de savantul bur Christian Hendrik Persoon în volumul 1 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801.[5]

Apoi, micologul francez Claude Casimir Gillet a transferat specia corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 1 al lucrării sale Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France din 1874.[6]

Ulterior au fost făcute încercări de redenumire (vezi în infocasetă) care însă nu au fost aplicate niciodată, fiind astfel neglijabile.

Numele generic este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche τριχο=păr)[7] și (greacă veche λῶμα=margine, tiv de ex. unei rochii),[8] iar epitetul din cuvântul latin (latină bufo=broască râioasă, mormoloc),[9] probabil cauzat faptului că mulți oameni se scârbesc de aceste creaturi.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Tricholoma sulphurescens
  • Pălăria: are un diametru între 3 și 7 (9)cm, este ceva mai cărnoasă doar în creștet, în rest subțire, destul de robustă, la început boltită semisferic până lat conic, devenind mai târziu convexă, apoi plată, și la bătrânețe uneori adâncită în centru. Marginile rămân pentru mult timp răsucite spre interior. Suprafața cuticulei este netedă, mătăsoasă și ceva lipicioasă, spre mijloc fin solzoasă, în vârstă golașă și mată. Coloritul poate fi brun-liliaceu, brun-roșiatic, vinaceu sau mai mult ocru-maroniu, uneori chiar mai deschis cu nuanțe gălbuie, în special spre margine, căpătând la bătrânețe un aspect de piele de porc .
  • Lamelele: sunt ceva sfărâmicioase, îndepărtate și late, neregulat intercalate, bifurcate, inițial arcuite, mai târziu aderate bombat la picior (numit: șanț de castel), uneori și dințat decurente, muchiile fiind mai întâi netede, în vârstă adesea ondulate precum ceva ferăstruite. Coloritul este galben-auriu până galben-sulfureu.
  • Piciorul: are o lungime de 4 la 8cm și o lățime de 0,7 la 1,5cm (baza cu peste 2cm), fiind plin, cărnos, dar ceva sfărâmicios, clavat și spre bază adesea tare îngroșat. Coloritul suprafeței este asemănător lamelelor cu o adiere rozalie, tapițat cu fibrile sau solzișori maronii. La bătrânețe prezintă uneori pete brun-roșiatice. Nu poartă un inel.
  • Carnea: destul de moale și subțire în pălărie, dar destul de groasă și fermă în picior, de colorit galben până galben-sulfureu, uneori chiar galben-verzui, are un miros puternic și extrem de neplăcut, înțepător de gaz natural sau de iluminare, gustul fiind descris ca de varză aflată în putreziciune și rezidual gazos.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori aproape globuloși, apiculați, cu o picătură mare uleioasă în centru, neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și hialini (translucizi) cu o mărime de 5-6 x 4,5-5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu 2-4 sterigme fiecare măsoară 30-35 x 8-9 microni. Cistidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer), în himeniu neexistente, sunt mai scurte, cu vârfuri rotunjite.[10]

Hifele cuticulei sunt cilindrice, dispuse vertical, împletite neregulat, la baza lor clavat îngroșate de 15-45µm x 3-12µm, iar stratul sub-cuticular este format din elemente hifale umflate de 13-50µm × 3-9µm. Pigmentele intracelulare sunt brune. Caulocistidele (cistide situate la suprafața piciorului) cilindrice și orânduite paralel sunt formate de elemente hifale la bază cuneiforme cu o grosime de 2,5-7 microni. Prezintă doar puține fibule, în himeniu deloc.[11]

  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[12]
  • T. bufonium, pălărie, lamele și picior
    T. bufonium, pălărie, lamele și picior
  • T. bufonium cu nuanțe maronii, pălărie, lamele și picior
    T. bufonium cu nuanțe maronii, pălărie, lamele și picior
  • T. bufonium bătrâne
    T. bufonium bătrâne

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Specia poate fi confundată de exemplu cu: Tricholoma fulvum (necomestibil),[13] Tricholoma equestre (posibil otrăvitor),[14] Tricholoma lascivum (necomestibil),[15] Tricholoma inamoenum (necomestibil),[16] Tricholoma stiparophyllum (necomestibil, trăiește în păduri de foioase, mai mare, până la 20cm diametru, carne albicioasă până crem, miros dezgustător pământos și gazos, gust amar și foarte iute),[17] Tricholoma sulphureum (otrăvitor)[18] sau Tricholomopsis rutilans (comestibil).[19]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • !!Tricholoma equestre!!
    !!Tricholoma equestre!!
  • !Tricholoma fulvum!
    !Tricholoma fulvum!
  • !Tricholoma inamoenum!
    !Tricholoma inamoenum!
  • !Tricholoma lascivum!
    !Tricholoma lascivum!
  • !Tricholoma stiparophyllum!
    !Tricholoma stiparophyllum!
  • !!Tricholoma sulphureum!!
    !!Tricholoma sulphureum!!
  • Tricholomopsis.rutilans
    Tricholomopsis.rutilans

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Specia este singur din cauza mirosului dezgustător absolut necomestibilă. Dar este, de asemenea, otrăvitoare, provocând, pentru acela care ar ingera-o totuși, o intoxicație gastrointestinală severă. Chiar doar o probă făcută provoacă nu rar imediat vărsături. Mai este în plus toxică consumată în stare crudă, provocând o anemie hemolitică cu o latență de 2-14 zile. Hemolizinele, compușii toxici ai buretelui, sunt substanțe care se neutralizează la majoritatea tipurilor de ciuperci prin încălzire.[20]

Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari (nici după însilozare) pentru că provoacă aproape mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[21]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 152-153, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 340-341 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 1, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 359 [1]
  6. ^ Claude Casimir Gillet: „Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France, vol. 1, Editura Ch. Thomas – Imprimeur de la Préfecture, Alençon 1874, p. 111
  7. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 1, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1818, p. 276
  8. ^ Wilhelm Pape: „Handwörterbuch der griechischen Sprache - Griechisch-deutsches Handwörterbuch”, vol. 2, Editura Vieweg & Sohn, Braunschweig 1914, p. 76
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-a, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 150, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. III, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 110
  11. ^ Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga: „Flora agaricina neerlandica”, vol. 4, Editura CRC Press, 1999, p. 148, ISBN 90-5410-493-7
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 169, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 260-261, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 131-133, ISBN 3-426-00312-0
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 348-349, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 330-331 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 256-257, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 298-299, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 195
  20. ^ Toxine în legătură cu ciuperci
  21. ^ Pilzforum 123

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 3-8001-3536-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tricholoma_bufonium&oldid=16024113