Transportul clandestin al viermilor de mătase în Imperiul Bizantin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

La mijlocul secolului al VI-lea e.n., doi călugări, cu sprijinul împăratului Bizantin Iustinian I, au reușit să aducă clandestin ouă de viermi de mătase în Imperiul Bizantin, ceea ce a condus la formarea unui industrii autohtone bizantine a mătăsii. Această achiziție de viermi de mătase din China a permis bizantinilor să dețină monopolul asupra mătăsii în Europa.[1]

Context[modificare | modificare sursă]

Viermi de mătase

Mătasea, care a fost produsă pentru prima oară în mileniul al IV-lea î.e.n. în China, era o marfă foarte valoroasă pe Drumul Mătăsii.[2] În secolul I e.n., exista un flux constant de mătase către Imperiul Roman.[2] După creșterea Imperiului Sasanid și apoi Războaiele Romano–Persane, importul de mătase în Europa a devenit din ce în ce mai dificil și costisitor. Persanii controlau cu strictețe comerțul pe teritoriul lor și îl suspendau pe timp de război.[3] În consecință, Împăratul Bizantin Iustinian I a încercat crearea de rute comerciale alternative pentru cea prin Sogdiana, care în timp devenise un important centru producător de mătase:[4] una pe la nord, prin Crimeea, și una pe la sud, prin Etiopia.[5] Eșecul acestor eforturi l-a făcut pe Iustinian I să caute altă soluție.

Expediția[modificare | modificare sursă]

Mozaic reprezentându-l pe Iustinian I

Doi călugări neidentificați (cel mai probabil membri ai Bisericii Nestoriene[2][5]), care predicau creștinismul în India (Biserica Orientului din India), au ajuns în China pe la 551 e.n.[6] În timp ce se aflau acolo, au observat complicatele metode de creștere a viermilor de mătase și de producere a mătăsii.[6] Informația era esențială, deoarece bizantinii nu știau până atunci cu exactitate cum și unde se produce mătasea.[7] În 552 e.n., cei doi călugări au mers la Iustinian I.[5] În schimbul unor promisiuni generoase, dar necunoscute, călugării au acceptat să achiziționeze viermi de mătase din China.[4] Cel mai probabil, ei au parcurs un traseu pe la nord, pe Marea Neagră, luând-o apoi prin Transcaucaz și pe Marea Caspică.[1]

Deoarece viermii de mătase adulți sunt destul de fragili și trebuie să fie păstrați în permanență la o temperatură ideală, ca să nu moară,[8] ei și-au folosit contactele din Sogdiana pentru a obține ouă de viermi de mătase sau larve foarte tinere, pe care le-au ascuns în interiorul bastoanelor lor de bambus.[1][5] Arbuști de dud, necesari pentru viermii de mătase, au fost fie dați călugărilor tot atunci, fie erau deja importați în Imperiul Bizantin.[1] În total, se estimează că întreaga expediție a durat doi ani.[9]

Impactul[modificare | modificare sursă]

Mătase bizantină

La scurt timp după expediție, au apărut fabrici de mătase în Constantinopol, Beirut, Antiohia, Tyr, și Teba.[5] Viermii de mătase obținuți astfel au permis Imperiului Bizantin să dețină monopolul asupra mătăsii în Europa. Achiziționarea a spart monopolurile chinez și persan.[1] Monopolul rezultat a constituit baza economiei bizantine pentru următorii 650 de ani, până la dispariția acestuia în 1204.[10] Hainele de mătase, mai ales cele vopsite în purpură imperială, erau aproape întotdeauna rezervate elitelor Bizanțului și purtarea lor era reglementată prin legile somptuare.[2] Producția de mătase în regiunea din jurul Constantinopolului, în special în Tracia (nordul Greciei), continuă până în prezent.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e Patrick Hunt. „Late Roman Silk: Smuggling and Espionage in the 6th Century CE”. Stanford University. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ a b c d „Silk”. University of Washington. Accesat în . 
  3. ^ Norwich, John (1988), Byzantium: The Early Centuries pg. 265
  4. ^ a b Clare, Israel (1906), Library of Universal History: Mediaeval History pg. 1590
  5. ^ a b c d e Norwich, pg. 266
  6. ^ a b Clare, pg. 1589
  7. ^ Clare, pg. 1587
  8. ^ Smithsonian despre producția de mătase Arhivat 2009-09-27 la Archive-It
  9. ^ Muzeul mătăsii din Liban
  10. ^ Muthesius, Anna (2003), Silk in the Medieval World pg. 326