Trametes suaveolens

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Trametes suaveolens
Văcălie de salcie, sălcar
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Polyporales
Familie: Polyporaceae
Gen: Trametes
Specie: T. suaveolens
Nume binomial
Trametes suaveolens
(L.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Boletus suaveolens L. (1753)
  • Boletus suberosus Bolton (1792)
  • Agarico-pulpa suaveolens (L.) Paulet (1793)
  • Polyporus suaveolens (L.) Fr. (1821)
  • Polyporus itoi Lloyd (1920)
  • Fomitopsis odoratissima Bondartsev (1950)
  • Haploporus suaveolens (L.) Donk (1971)
Modifică text Consultați documentația formatului

Trametes suaveolens (Carl von Linné, 1753 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota în familia Polyporaceae și de genul Trametes,[1][2] denumită în popor burete de răchită, iască de salcie, sălcar sau văcălie de salcie,[3] este o specie comună necomestibilă, saprofagă, ce descompune lemnul pe cioate, trunchiuri căzute aflate în putrefacție și parazitară, ce atacă inima lemnului, producând putregaiul alb. Ciupercile se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în grupuri de mai multe exemplare, imbricate sau suprapuse, foarte rar doar solitar, pe lemn de foioase din de exemplu zăvoaie, îndeosebi pe cel de salcie (preferând răchita), dar de asemenea pe mălin, plop sau ulm. Rareori cresc pe bușteni de pin. Pot fi găsite de la câmpie la munte în aproape orice anotimp al anului. Trăiește doar câte un sezon.[4][5]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Numele binomial a fost determinat drept Boletus suaveolens de renumitul savant suedez Carl von Linné în volumul 2 al operei sale Species Plantarum din 1753.[6] Apoi, compatriotul lui, Elias Magnus Fries, a transferat specia mai întâi la genul Polyporus, de verificat în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821,[7], iar mai târziu, în 1838, tot Fries l-a transferat la genul Trametes în lucrarea sa Epicrisis Systematis Mycologici seu Synopsis Hymenomycetum.[8] În ambele cazuri, epitetul a fost păstrat. Denumirea este valabilă până în prezent (2020).

Soiul a mai fost descris deseori sub alte nume generice, taxoni acceptați sinonim care însă nu sunt folosiți și astfel neglijabili.

Numele generic se trage din cuvântul (latină trames=curs, cărare, potecă, trecere),[9][10] iar epitetul este derivat din cuvântul (latină suave-volens=mirosind frumos dulce),[11] adică o referire la mirosul apetisant al ciupercii.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Trametes suaveolens
  • Corpul fructifer: are diametrul de 5-15 (25) cm și înălțimea de 3-5 cm, este scorțos și elastic, bombat, în formă tipică de etajeră, semicircular, convex, de formă triunghiulară în zona de fixare pe substrat și pronunțat exert de el. Marginea exterioară este ascuțită. Cuticula pentru mult timp fără zone concentrice (dar capătă nu rar câteva cu vârsta) este capitonată, catifelată sau fin pâsloasă și relativ granulată, iar la bătrânețe goală. Are la început un colorit albicios până alb-cenușiu, devenind cu timpul palid-gălbui, crem-gălbui, ocru-cenușiu chiar și galben-maroniu sau brun-ocru. Exemplarele mai vechi sunt adesea colorate verde sau verzui de către alge.
  • Tuburile: pe partea inferioară sunt inițial albicioase sau alb murdare, devenind mai târziu gălbuie până crem sau brun deschis, fiind înguste, scurte, nedepășind 1-2 cm în lungime și uneori concrescute cu carnea pălăriei.
  • Porii: sunt destul de mici (1-3 pe mm), rotunjori până slab unghiulari și de aceeași culoare cu tuburile, la bătrânețe adesea cu nuanțe rozalii.
  • Piciorul: este sesil.
  • Carnea: albă până gri-albicioasă este compactă, elastică, odată cu vârsta pieloasă și ca de plută, aproape lemnoasă, atât timp ce ciuperca este tânără cu miros puternic, dulcișor, caracteristic de anason, gustul fiind blând. Este dăunată de adulții unor specii de coleoptere (din familia Ciidae).
  • Caracteristici microscopice are spori alungit elipsoidali, aproape cilindrici, semănând unui tăvălug, netezi, neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și hialini (translucizi) cu un conținut granular și o mărime de 7-12 x 2,6-4,1 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile cu 4 sterigme fiecare sunt cilindric clavate, cu catarame. Cistide (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) nu au fost găsite. Hifele generative și trimetrice poartă cârlige.[12][13]
  • Reacții chimice nu sunt cunoscute.[4][5][14]
  • T. suaveolens, pori
    T. suaveolens, pori
  • T. suaveolens, pori din apropiere
    T. suaveolens, pori din apropiere
  • T. suaveolens tânără
    T. suaveolens tânără
  • T. suaveolens mai bătrână
    T. suaveolens mai bătrână

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Iasca de salcie poate fi confundată în primul rând cu surata ei Haploporus odorus,[15] car miroase și ea pronunțat ca anasonul, dar eventual nu crește în regiunile noastre. Dacă nu se dă atenție de mirosul specific ale speciei (sau exemplarele sunt mai bătrâne și și-au pierdut odorul), pot fi confundate cu alte specii saprofage și în majoritate necomestibile, ca de exemplu cu Aurantiporus fissilis,[16] Bjerkandera fumosa, [17] Daedaleopsis confragosa,[18] Leptoporus mollis,[19] Pachykytospora tuberculosa,[20] Perenniporia medulla-panis,[21] Piptoporus betulinus,[22] Postia lactea sin. Postia stiptica,[23] Postia guttulata,[24] Trametes hirsuta,[25] Trametes pubescens[26] sau Trametes versicolor.[27]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Aurantiporus fissilis
    Aurantiporus fissilis
  • Bjerkandera fumosa
    Bjerkandera fumosa
  • Daedaleopsis confragosa
    Daedaleopsis confragosa
  • Haploporus odorus
    Haploporus odorus
  • Leptoporus mollis
    Leptoporus mollis
  • Pachykytospora tuberculosa
    Pachykytospora tuberculosa
  • Piptoporus betulinus
    Piptoporus betulinus
  • Perenniporia medulla-panis
    Perenniporia medulla-panis
  • Postia lactea sin. Postia stiptica
    Postia lactea sin. Postia stiptica
  • Postia guttulata
    Postia guttulata
  • Trametes hirsuta
    Trametes hirsuta
  • Trametes pubescens
    Trametes pubescens
  • Trametes versicolor
    Trametes versicolor

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Sălcarul fără interes alimentar din cauza cârnii tari și pieloase, nu este considerat ciupercă medicinală în Europa spre deosebire de Trametes versicolor.[14]

În trecut, această ciupercă a fost folosită ca odorizant pentru hainele depozitate în dulapuri sau în lăzi.[28] Mirosul este efectuat de doi esteri ai acidului de anason, o formă al acidului benzoic. Mai departe s-a dovedit conținutul de aldehida de anason.[29]

În Austria, buretele de răchită este considerat drept ciupercă dăunătoare în culturile de sălcii. Una dintre strategiile de creștere a stabilității arboreturilor ar putea fi inocularea tulpinilor de salcie după recoltarea lemnului cu antagoniști ai buretelui care se hrănesc în primul rând parazitar. Ca parte a investigațiilor ecologice în această legătură, s-a descoperit pe lemnul mort de sălcii un număr mare de specii de ciuperci primar saprofite, descumpănitoare de lemn, care sunt capabile de refularea selectivă și neselectivă a Trametes suaveolens parazitare.[30]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 526, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 508-509, ISBN 3-405-12124-8
  5. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 136
  6. ^ Carolus Linnaeus: „Species Plantarum”, vol. II, Editura Laurentii Salvii, Holmiae Stochholm) 1753, p. 1177
  7. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 366
  8. ^ Elias Fries: „Epicrisis Systematis Mycologici seu Synopsis Hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Upsala 1836-1838, p. 491 [1]
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1205, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Helmut Genaust: „Etymologisches Wörterbuch der botanischen Pflanzennamen”, Editura Birkhäuser Verlag, Basel și Stuttgart 1976, p. 368, ISBN 978-3-0348-7651-3
  11. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1138, ISBN 3-468-07202-3
  12. ^ Pilzflora Ehingen
  13. ^ Heinrich Dörfelt, Erika Ruske: „Die pileaten Porlinge Mitteleuropas: Morphologie, Anatomie, Bestimmung“, Editura Springer Spektrum, Berlin 2018, p.150 pp, ISBN 978-3-662-56759-3
  14. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 568-569, ISBN 978-3-440-14530-2
  15. ^ Pilzforum
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 570-571, ISBN 88-85013-46-5
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 512-513 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 139
  19. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 556-557, ISBN 978-3-440-14530-2
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 504-505 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 448-449 - 2, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 558-559 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 438-439, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  24. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 518-519, ISBN 978-3-8354-1839-4
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 556-557 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 554-555 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 556-557 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  28. ^ German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 1, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 978-3-8001-3528-8, p. 590
  29. ^ Robert Hegnauer: „Chemotaxonomie der Pflanzen”, vol.1: „Thallophyten, Bryophyten, Pteridophyten und Gymnospermen”, Editura Springer Basel AG, Basel, 1962, p. 116, ISBN 978-3-0348-9390-9 [2]
  30. ^ Peter Trinkaus: „Nachwachsende Rohstoffe” - „Phytopathologische Untersuchungen in Weidenkulturen”, vol. 23, cap. 8, în: „Mitteilungen der Fachbereichsarbeitsgruppe”, Editura Bundesanstalt für Landtechnik, Wieselburg (Austria Inferioară) 2002, p. 9 [3] Arhivat în , la Wayback Machine.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Trametes_suaveolens&oldid=15213308