Tiocianat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Tiocianat
Thiocyanate-3D-vdW.png
Nume IUPACTiocianat
Alte denumiriSulfocianat/sulfocianură
Informații generale
Formulă chimicăSCN-
Masă molară58,0824 g/mol

NFPA 704.svg

Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Ionul tiocianat (cunoscut mai rar și ca rodanură sau rodanat) este anionul [SCN], baza conjugată a acidului tiocianic (sau rodanic). Sărurile care conțin acest anion sunt în general incolore, și printre ele se numără: tiocianatul de potasiu (KSCN), tiocianatul de amoniu (NH4SCN) și tiocianatul de sodiu (NaSCN). Tiocianatul poate fi și o grupă funcțională, în compușii organici de forma R-SCN.

Tiocianatul este ionul analog cianatului, [OCN], în structura căruia un atom de oxigen este înlocuit de un atom de sulf. Denumirea mai veche de rodanură provine din limba greacă (cuvântul pentru trandafir) și face referire la culoarea pe care o au tiocianații în combinație cu fierul.

Structură[modificare | modificare sursă]

Tiocianatul de fenil și izotiocianatul de fenil sunt izomeri de legătură.

Atât derivații organici ai tiocianaților, cât și cei ai metalelor tranziționale, pot exista sub formă de izomeri de legătură. În tiocianați, gruparea organică sau ionul metalic sunt atașați de atomul de sulf: R-S-C≡N, având o singură legătură de tipul S-C și o legătură triplă C≡N. [1] În izotiocianați, substituentul este legat de atomul de azot: R−N=C=S, având o legătură dublă S=C și o legătură dublă C=N.

Obținere[modificare | modificare sursă]

Tiocianații pot fi obținuți în urma reacției dintre sulful elemental sau tiosulfați și cianuri:

Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]

Analiza fierului (III) și cobaltului (II)[modificare | modificare sursă]

Tiocianații sunt folosiți în analiza chimică pentru identificarea cationului trivalent de fier Fe3+. O soluție apoasă de tiocianat adăugată la soluția unei săruri ferice (cum este clorura ferică) va forma o soluție de colorație roșu-sângerie, specifică tiocianatului de fier (III):[2][3]

Analog, ionii divalenți de cobalt Co2+ dau complecși de culoare albastră cu tiocianații. Ambii complecși, de fier și de cobalt, pot fi extrași cu solvenți organici, cum ar fi cu eter dietilic sau alcool amilic (pentanoli), obținându-se colorații mai intense.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Guy, R. G. (). „Syntheses and Preparative Applications of Thiocyanates”. În Patai, S. Chemistry of Cyanates and Their Derivatives. 2. New York: John Wiley. 
  2. ^ Holleman, A. F.; Wiberg, E. (), Inorganic Chemistry, San Diego: Academic Press, ISBN 0-12-352651-5 
  3. ^ Raluca Ripan, Ervin Popper, Candin Liteanu (1961), Chimie analitică calitativă, București, Editura de Stat Didactică și Pedagogică; p. 158

Vezi și[modificare | modificare sursă]