Thermidorieni

Thermidorienii (în franceză Thermidoriens, după denumirea lunii Thermidor)^[1] au fost o grupare politică în timpul Primei Republici Franceze. Ei s-au format în 1794 și au dominat ultimul an de funcționare a Convenției Naționale care, în această fază, a fost denumită Convenția Thermidoriană (în franceză Convention thermidorienne), și apoi guvernul Directoratului până la venirea la putere a lui Napoleon Bonaparte în 1799.

Istorie

Grupul își trage numele de la Reacțiunea Thermidoriană^⁠(d) din 1794, când membrii lui — în frunte cu Paul Barras^⁠(d), Jean-Lambert Tallien^⁠(d) și Joseph Fouché — i-au înlăturat de la putere pe Maximilien Robespierre și Louis Antoine de Saint-Just, care au fost executați alături de susținătorii lor pe 27 iulie 1794. Deputații care au susținut Reacțiunea au fost următorii:

În zilele următoare, thermidorienii au constituit o majoritate în Convenția Națională. În 1795 a fost introdusă o nouă constituție^⁠(d), iar Convenția Națională a fost desființată. Directoratul a devenit noul guvern. Ca și constituția, termidorienii puneau accent pe valorile burgheze: erau conservatori pe teme sociale și liberali pe teme economice. Ei reprezentau o separare față de ideologia montagnardă^⁠(d), dar erau mai apropiați de girondini, monarhiști^⁠(d), de clubul feuillanților^⁠(d) și de clubul de la Clichy^⁠(d), care îmbrățișau, la fel ca thermidorienii, liberalismul economic și conservatorismul social.

După alegerile din 1795^⁠(d), thermidorienii au obținut majoritatea în Consiliul celor 500^⁠(d), noua cameră inferioară. La Paris, grupul și-a creat un sediu în Hôtel de Noailles, iar Paul Barras a devenit liderul său.

Ca și celelalte grupări politice, thermidorienii s-au destrămat după lovitura de stat din 18 Brumaire^⁠(d), când a venit la putere Napoleon Bonaparte, care a înlocuit Directoratul cu un Consulat.