Theodor Râșcanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Theodor Râșcanu
Theodor Rascanu-scriitor.jpg
Date personale
Născut4 noiembrie, 1888
Iași
Decedat2 iulie, 1952
Vaslui
Naționalitateromân
CetățenieFlag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor, publicist, jurnalist, genealogist și memorialist
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Theodor Aug. Râșcanu (Rășcanu, Rîșcanu)[1] (n. 4 noiembrie 1888, Iași - d. 2 iulie 1952, Vaslui) a fost un scriitor, publicist, jurnalist, genealogist și memorialist român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Membru al familiei Râșcanu[2], veche familie de boieri moldoveni cu rădăcini în vremea descălecătorului Bogdan I, este nepot de fiu al pașoptistului Teodor Râșcanu, important adversar politic al lui Mihail Sturdza Vodă. După clasele 1-6 făcute în particular a frecventat Liceul Național din Iași. A studiat la Facultatea de Drept a Universității din Iași obținând licența în 1910. Și-a luat doctoratul cu tema economică „Problema Pământului”. A participat la campania din Bulgaria în 1913 și a fost decorat dupǎ Bătălia de la Mărășești din 1917. A fost un timp avocat al baroului din Iași și a avut o scurtǎ slujbǎ administrativǎ, de secretar al Consiliului Județean Vaslui, după care a trǎit ca liber profesionist cu douǎ pasiuni: publicistica și literatura. În 1935 a devenit membru al Societății Scriitorilor Români.

Genealogia sa (arborele genealogic al ascendenților) cu încrengături în familiile multor personalități marcante moldovene, ctitoriile bisericești ale Rășcăneștilor precum și educația aleasă dar foarte severă a mamei sale, Maria Ghica, au fost elemente care i-au determinat caracterul, întreaga sa viață și activitate profesională. Alături de Nicolae Iorga și Constantin Giurescu, s-a angajat pentru infiițarea unui institut de genealogie și heraldică. În 1943, fost unul dintre membrii fondatori ai „Cercului Genealogic Român”.

Natura sa idealistǎ și nonconformistǎ l-a fǎcut un perpetuu opozant al corupției, intrigii și arivismului. În anul 1914 a editat ziarul Cuvântul Vasluiului, numai câteva numere, în care se angaja pentru drepturile țăranilor. Pe lângă prieteni care îi apreciau integritatea morală, și-a făcut și mulți dușmani datorită spiritului său critic, caustic și cinic. Nu a fost înregimentat politic, dar cu o prestanță rafinat-intelectuală a oscilat între convingeri dizident-conservatoare și înclinații idealiste de stânga. Mai apoi, dezgustat de realitatea socialisto-proletară și în general de evoluția evenimentelor de după 1944, a căzut în cele din urmă victimă sistemului bolșevic implementat cu forța în România. Pe data de 29 iulie 1952, fiind urmărit pentru a fi arestat, a sfârșit tragic prin suicid. A fost înmormântat în cimitirul "Eternitatea" din Vaslui.[3]

Activitatea publicistică și editorială[modificare | modificare sursă]

Opera[modificare | modificare sursă]

Romane[modificare | modificare sursă]

  • Acea care trebuia iubită, roman, Editura Viața Românească, Iași, 1926
  • Ileana lupului, roman, Editura Alcalay, București, 1934
  • Ruginoasa, roman istoric, Editura Vremea, București, 1939, Editura Porțile Orientului, Iași, 2002
  • Banul... ochiul dracului, roman, Editura Cugetarea Georgescu Delafras, București, 1941
  • Dragoste în furtună, roman, Editura Contemporană, București, 1942
  • Fermecătorul Hrisoverghi, roman istoric și biografic, Editura Contemporană, București, 1943
  • Răzvrătitul Toderiță, roman istoric și biografic, Editura Kunsthalle, Mühlheim am Main - Germania, 2009.

Este o adevărata reconstituire istorică a vieții bunicului autorului, pașoptistul Teodor Râșcanu, și în general a perioadei pașoptiste până imediat după Unirea Principatelor.

  • Pui de cuc, roman de dragoste și de critică socială, Editura Kunsthalle, Mühlheim am Main - Germania, 2009.

Este o frescă a începutului de secol XX, reconstituită din imagini filtrate prin monoclul critic și ironic al „conului Toto”, cărturarul de la Buhăiești.[4]

  • Vârtejul, roman
  • Promoția 1907, roman cu caracter autobiografic cu tușe caricaturale de pamflet social, scris sub pseudonimul Promoția 1907. A fost publicat numai parțial ca foileton în ziarul Epoca, 1935. Publicarea completă a fost suspendată datorită intervenției unor contemporani care s-au recunoscut în personajele romanului.

Alte scrieri[modificare | modificare sursă]

  • Pagini intime, versuri, Editura H. Goidner, Iași, 1905
  • Spre Sofia cu Reg-tul 8 Artilerie (notele unui voluntar), o cronică profund realistă, Editura N. V. Ștefănescu, Iași, 1914
  • Răfuiala cea mare (1914-1916), schiță istorică, Editura N. V. Ștefănescu, Iași, 1915
  • Un pretendent la tronul Albaniei, schiță istorică, revista „Din trecutul nostru”, 1939
  • Amintiri, autobiografie

Traduceri de versuri[modificare | modificare sursă]

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

  • Dan Berindei, academician, vicepreședinte al Academiei Române, scria în 2003: „La 24 decembrie 1948, publicistul Theodor Aug. Râșcanu, își încheia la Vaslui a cincea versiune a romanului său Răzvrătitul Toderiță; cea dintîi versiune o redactase cu 12 ani înainte, în 1936, la moșia sa Buhăiești. Era vorba de o datorie de familie, autorul fiind nepotul de fiu al celui evocat în ceea ce se consideră a fi un roman istoric, deși, de fapt, este cu mult mai mult decît atât. Autorul a făcut în această carte o adevărata reconstituire istorică, chiar el mărturisind că „anecdotica este absolut reală” și că de fapt romanul se situează „la marginea dintre istorie și literatură” deoarece fantezia și ficțiunea le-a folosit „numai atunci și numai acolo unde a lipsit documentul autentic”.”
  • Iurie Colesnic, editor, scria în 2002: „Theodor Râșcanu este un scriitor uitat pe nedrept. ... A rămas dincolo de interesul nostru un autor necunoscut, cu o operă publicistică interesantă, concepută de un spirit polemic. Au rămas zeci si sute de pagini memorialistice, mărturii de epocă extrem de valoroase, unele, tipărite în diverse ziare și reviste uitate chiar și de cei care le-au slujit cândva cu credință, altele, rămase în pagini de manuscris, așteptandu-și cu răbdare cititorul. Doar prin editarea operei se va reuși readucerea în actualitate a merituosului romancier, cercetător al istoriei, memorialist și om de cultură care a fost Theodor Râșcanu.”
  • Gheorghe G. Bezviconi, istoric, membru corespondent al Academiei Române, scria în 1951: „Sunt oameni care, prin felul lor de a fi și de a vorbi, prin spiritul și temperamentul lor, supără pe cei dimprejur. Ei spun, uneori, prea mult adevăr încât se acresc cu timpul și văd totul printr-un monoclu cenușiu. Ei caricaturizează, ca acele oglinzi caraghioase, aspectele și înfățișările ambianței – oameni, stări, lucruri – încât nu știi ce să faci, să râzi sau să plângi, citind panfletele lor. Astfel de oameni sunt interesanți, dar adesea sunt stigmatizați de posteritate ca „răi de gură”. Așa este Theodor Râșcanu, romancier, publicist și gazetar, ale cărui foiletoane cu „parfum de altădată” sunt deja cunoscute cititorilor... Ca romancier, mai ales al vremurilor trecute, Râșcanu este admirabil. Cu nerăbdare așteptăm orice pagină scrisă de el, fie o evocare a altor vremi, fie o amintire din copilărie, fie numai un rând despre Iașii vremurilor apuse. Impresionante contraste, ciudate antiteze și divergente impulsiuni se împletesc în personalitatea acestui sui generis singuratic și inaderent. În boierul de la Buhăiești trăiește și un alt Râșcanu, acela pe care în toiul unei polemici gazetărești, ce i-a prilejuit și un duel cu pistolul pe platoul de la Copou pe la 1915, presa din Sărindar îl numise „Bronzul”. Este ziaristul panfletar de odinioară și omul cafenelei bucureștene, ce se îmbină cu alesul cărturar de la Buhăiești. Este un produs și al Parisului care la „Capșa” a retrăit clipele zbuciumate de pe malurile Senei. „Capșa” s-a închis, și cel din urmă a plecat „conu Toader” sau, cum îi mai zic unii după diminutivul familiar, „conu Toto”. La miezul nopții, în ultima noapte a lui „Corso”, terminându-și un ultim foileton, a ieșit „conu Toto”, cel de pe urmă.”

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ortografia numelui de familie: Varianta cu „â” este cea folosită de scriitor, dar există multe materiale, articole, referiri sau documente cu „ă”. În România, în vremea dictaturii comuniste, membrii familiei au fost obligați sa renunțe la „â” in favoarea lui sau „î” sau „ă”. Varianta cu „î” apare mai ales în Republica Moldova la numele propriu Rîșcani, oraș, raion sau sector al Orașului Chișinău, precum și la anumiți membri ai familiei.
  2. ^ Arborele genealogic al familiei Râșcanu
  3. ^ Cf. stării civile a orașului Vaslui pe anul 1952.
  4. ^ Mircea Ciubotaru, din prefața romanului

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Theodor_Râșcanu&oldid=11284531