Thelephora palmata

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Thelephora palmata
Laba gâștei
Clasificare științifică
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Thelephorales
Familie: Thelephoraceae
Gen: Thelephora
Specie: T. palmata
Nume binomial
Thelephora palmata
(Scop.) Fr. (1821)
Sinonime
  • Clavaria palmata Scop. (1772)
  • Ramaria palmata (Scop.) Holmsk. (1790)
  • Merisma foetidum Pers. (1801)
  • Merisma palmatum (Scop.) Pers. (1822)
  • Thelephora diffusa Fr. (1874)
  • Merisma diffusum (Fr.) P.Karst. (1881)
  • Phylacteria palmata (Scop.) Pat. (1887)
  • Clavaria schaefferi Sacc. (1888)
  • Phylacteria diffusa' (Fr..) Pat. (1900)
  • Ramaria palmata var. guttaurensis Bres. (1916) [1]
Modifică text Consultați documentația formatului

Thelephora palmata (Giovanni Antonio Scopoli, 1772 ex Elias Magnus Fries, 1821) din încrengătura Basidiomycota în familia Thelephoraceae și de genul Thelephora,[2][3] este o ciupercă răspândită necomestibilă care coabitează, denumită în popor laba gâștei.[4] În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă și la deal, dar preferat în regiuni montane, pe sol umed până proaspăt, acru, niciodată bazic, în păduri conifere și mixte sub molizi. Timpul apariției este între (iulie) august și noiembrie.[5][6][7]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

G. Scopoli

Numele binomial Clavaria palmata a fost determinat de naturalistul italian Giovanni Antonio Scopoli în volumul 2 al operei sale Flora carniolica din 1772.[8]

Apoi, în 1821, renumitul savant suedez Elias Magnus Fries a transferat specia corect la genul Thelephora (creat de omul de știință german Carl Ludwig Willdenow în 1787[9]) sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 1 al trilogiei sale Systema mycologicum, sistens fungorum ordines, genera et species,[10] fiind numele curent valabil (2021).

Toate celelalte taxoane create (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim.

Numele generic se trage din cuvântul de limba greacă veche (greacă veche θηλή=papilă, niplu)[11] și sufixul verbului (greacă veche φέρω=a duce, a purta), anume φόρος,[12] iar epitetul este derivat din cuvântul latin latin (latină palmatus=ornat cu crengi de palmier),[13] datorită aspectului ciupercii.

Descriere[modificare | modificare sursă]

  • Corpul fructifer: tare și pielos cu un himenofor neted sau ușor rugos ce acoperă ambele pârți ale ramurilor, are o înălțime de 4-10 (12) cm și un diametru de 5-8 cm, nu rar mai mare. El se împarte dintr-un cocean, în numeroase ramificații de 0,2-0,8 (1,5) cm grosime aproape arborescente, mai groase la bază și subțiate treptat în sus, drepte, palmate, turtite și franjurate sau zimțate. Coloritul este la început albicios, apoi variază între gri-violaceu și brun-purpuriu, cu nuanțe albicioase pe suprafețe, devenind la bătrânețe brun închis.
  • Piciorul: de până la 5 (7) cm înălțime, gri-maro, negru-maro, ramificat ca o tulpină, care rezultă dintr-un trunchi bazal foarte scurt și rotund de până la 2,5 cm diametru, cu margini albe care se termină într-o formă ascuțită spre spatulată și el rezistent și pielos.
  • Carnea: închis gri-brună, tare, grosolan fibroasă, pieloasă sau scorțoasă ca de plută, are un miros inițial aproape imperceptibil, dar repede respingător de varză stricată, gustul fiind blând. Conține un pigment numit acid teleforic.[5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori care conțin 1-2 picături uleioase, cu o mărime de 8-12 x 7-9 microni. Când sunt priviți sub microscop, sporii apar purpurii, unghiulari cu lobi, negi și spini fini de 0,5-1,5 (3) µm lungime. Pulberea lor este de colorit brun-violaceu până brun. Basidiile cu 2-4 sterigme de 2–4 x 7–12 µm fiecare sunt alungit clavate cu o mărime de 70-100 x 9-12 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) înălțate deseori remarcabil de himeniu, sunt niciodată brune sau la fel de ascuțite ca sporii. Pe de altă parte, ele au pereți groși cu o cavitate doar foarte îngustă și adesea în mod particular aspre sau granular incrustate pe exterior, acoperind himeniul parcă cu un fetru subțire. Gloeocistide (vase de sevă care se recunosc în principal prin conținutul lor uleios, granular sau prin exsudarea picăturilor de ulei pe himeniu) pot fi găsite. Cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) pot fi găsite pe himeniu ca structuri fine, spinoase sau în formă de arborre. Pseudocistidele (hife asemănătoare cistidelor, de acea „pseudo”, care izvorăsc mult mai adânc în țesutul fungic interior) cu pereți subțiri, constrânse ca un șir de perle, au un conținut uniform gălbui, dar nu uleios. Basidiile și celelalte structuri apar în mare parte din hifele subhimeniale, care își au din nou originea în hifele tisulare. Hifele sunt septate cu catarame.[14][15]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează la ciuperca proaspătă cu hidroxid de potasiu de 30% albastru închis.[16]
  • Th. Palmata, spori
    Th. Palmata, spori
  • Th. palmata tânără din apropiere
    Th. palmata tânără din apropiere
  • Th. palmata tânără
    Th. palmata tânără
  • Th. palmata bătrână
    Th. palmata bătrână
  • Th. palmata, grup mare
    Th. palmata, grup mare

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Dacă nu se dă seama de mirosul penetrant sau în stadiu mai tânăr când mirosul încă este neînsemnat laba gâștei poate fi confundată mai ales cu specii ale genului cu toate necomestibile, cum sunt Thelephora anthocephala, (bazidiocarp ruginiu, divizat în ramuri lățite la vârf, nu emană miros neplăcut),[17] Thelephora caryophyllea (bazidiocarpul în formă de pâlnie, cu suprafața fertilă crăpată pe margini) + [imagini,[18] Thelephora penicillata + imagini (cu suprafață păros-pâsloasă, carne ca de hârtie și miros neutral)[19] și Thelephora terrestris (corp fructifer în formă de rozetă, cu suprafața fertilă zbârcită),[20] dar, de asemenea, cu Clavaria fumosa (fără valoare culinară),[21] Clavulina cinerea (comestibilă)[22] Clavulina coralloides (comestibil),[23][24] Ramaria fennica (necomestibilă),[25] Ramaria pallida (otrăvitoare)[26] sau Xylaria hypoxylon (necomestibilă).[27][28]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Clavulina cinerea
    Clavulina cinerea
  • Clavulina coralloides
    Clavulina coralloides
  • Clavaria fumosa
    Clavaria fumosa
  • !Ramaria gracilis!
    !Ramaria gracilis!
  • !Ramaria fennica!
    !Ramaria fennica!
  • !!Ramaria pallida!!
    !!Ramaria pallida!!
  • !Thelephora anthocephala !
    !Thelephora anthocephala !
  • !Thelephora terrestris!
    !Thelephora terrestris!
  • !Xylaria hypoxylon!
    !Xylaria hypoxylon!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Din cauza mirosului foarte dezagreabil precum al calității tari și pieloase, ciuperca nu este comestibilă.

Ciuperca, cauzând un efect roșiatic la fierbere cu textile, este cunoscută de mult drept colorant sub denumirea Roșu de Orléans [3].[29]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ G. Bresadola: „Ramaria palmata var. guttaurensis”, în; „Flora Italica Cryptogama”, vol. 14/15, Florența 1916, p. 1242
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ Mycobank
  4. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 526, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 750-751 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ a b J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 52-53, ISBN 3-405-11568-2
  7. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 92
  8. ^ Giovanni Antonio Scopoli: „Flora carniolica”, vol. 2, Editura J.J. Palmium, Erlangen 1772, p. 483 [1]
  9. ^ Carl Ludwig Willdenow: Florae Berolinensis prodromus, Editura Wilhelm Vieweg, Berlin 1787, p. 397 [2]
  10. ^ Elias Magnus Fries: „Systema mycologicum, sistens fungorum ordines, genera et species”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 432
  11. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches und Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 2, Editura Heuning’sche Buchhandlung, Gotha – Erfurt, 1829, p. 342
  12. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches und Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, vol. 2, Editura Heuning’sche Buchhandlung, Gotha – Erfurt, 1829, p. 642
  13. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 848
  14. ^ Wilhelm Brinkmann zu Lengerich: „Beiträge zur Kenntnis der westfälischen Pilze - 1. DieThelephoreen (Thelephoraceae)Westfalens”, în: „Jahresbericht des Westfälischen Provinzial-Vereins für Wissenschaft und Kunst”, vol. 44, Münster 1915-1916, p. 8, 14
  15. ^ E. J. H. Corner: „A Monograph of Thelephora (Basidiomycetes)”, în: „Nova Hedwigia” (broșură suplimentară), Stuttgart 1968, p. 73, ISBN 978-3-7682-5427-4
  16. ^ Pilzlexikon EU
  17. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 310-311, ISBN 978-3-440-13447-4
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura 486-487 - 1-231, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, 686-687, ISBN 978-3-8354-1839-4
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 570-571 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 560-561 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 580-581, ISBN 978-3-8354-1839-4
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 616-617, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 594-595, ISBN 88-85013-46-5
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, ISBN 88-85013-25-2
  26. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 215-217
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 686-687, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 636-637, ISBN 978-3-440-14530-2
  29. ^ Gotthilf Heinrich von Schubert: „Die Geschichte Der Natur als zweite, gänzlich umgearbeitetenAuflage der Allgemeinen Naturgeschichte”, vol. 2, Editura J. J. Palm și Ernst Enke, Elani 1836, p. 289

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Walter Jülich: „Kleine Kryptogamenflora II - Die Nichtblätterpilze, Gallertpilze und Bauchpilze”, vol. II b / 2, Editura Fischer Verlag, Stuttgart – New York 1984, ISBN 978-3-43720-282-7
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, p. 403, ISBN 3-8001-3531-0
  • German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 1, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, p. 471, ISBN 978-3-8001-3528-8
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau: „„Kryptogamenflora für Anfänger: Die höheren Pilze (Basidiomycetes)“, vol. 1, Editura Julius Springer, Berlin 1911
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Thelephora_palmata&oldid=14251216