The Atlantic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
The Atlantic
The Atlantic
The Atlantic
EditorJeffrey Goldberg
CategorieLiteratură, științe politice, afaceri externe
Frecvență10 apariții pe an
Publicată deHayley Romer
Tiraj2015
Tiraj total494.539[1]
Fondator
Primul număr01 noiembrie 1857; acum 160 ani (1857-11-01) (as The Atlantic Monthly)
SediuWashington, D.C.[2]
CompanieEmerson Collective
ȚarăUnited States
LimbăAmerican English
ISSN1072-7825
Prezență online

The Atlantic este o revistă americană fondată în 1857 ca The Atlantic Monthly  în Boston, Massachusetts.

Publicația este deținută în majoritate de Emerson Collective, o organizație condusă de miliardarul filantrop și investitorul Laurene Powell Jobs, care a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni în 2017 de la omul de afaceri și editorul David G. Bradley, care păstrează un pachet minoritar și rămâne partener executiv.[3]

Creată ca o revistă literară și de comentarii culturale, ea are o reputație în secolul al XXI-lea de periodic cu un punct de vedere politic moderat.[4] Revista a recunoscut  și publicat, în special, noi scriitori și poeți și a încurajat cariere literare importante. În secolul al XIX-lea, ea a publicat comentariile unor scriitori de frunte cu privire la abolirea sclaviei, educație, și alte probleme majore în afacerile politice contemporane și a continuat să publice idei intelectuale proeminente. Periodicul a fost desemnat Revista Anului de către American Society of Magazine Editors (ASME) în 2016.[5]

Primul număr al revistei a fost publicat de Phillips, Sampson and Company pe 1 noiembrie 1857.[6][7] Phillips, Sampson and Company era o companie editorială foarte cunoscută la acel moment, condusă de Moses Dresser Phillips, și succesul lansării revistei The Atlantic Monthly în mijlocul Panicii financiare din 1857 s-a datorat în mare parte numelui cunoscut al companiei, recrutării unor autori populari și politicii de marketing și distribuție a lui Moses Dresser Phillips.[8] Inițiatorul revistei și unul dintre fondatori a fost Francis H. Underwood, un asistent al lui Moses Dresser Phillips.[9][10][11] Underwood a avut parte de o celebritate mai mică decât cea a partenerilor săi deoarece nu era „nici un farsor, nici un om de la Harvard”.[12] Printre primii autori publicați s-au numărat scriitori importanți, inclusiv Ralph Waldo Emerson; Oliver Wendell Holmes, Sr.; Henry Wadsworth Longfellow; Harriet Beecher Stowe; John Greenleaf Whittier; și James Russell Lowell, care a servit ca primul său redactor.

După ce s-a confruntat cu dificultăți financiare și o serie de schimbări de proprietate de la sfârșitul secolului al XX-lea, revista a fost reformatată în secolul XXI-lea ca o revistă cu o tematică editorială generală. Axată acum pe „afaceri externe, politică, economie [precum și pe] tendințe culturale”, ea vizează în primul rând un public țintă format din cititori serioși de pe plan național și „lideri de opinie”.[13][14] În 2010, The Atlantic a obținut pentru prima dată profit după un deceniu de pierderi. În realizarea profilului publicației, The New York Times a remarcat că succesul financiar a fost rezultatul unei „transfuzii culturale, a unei doze de contraintuiție și a unei mulțimi de venituri din publicitate digitală”.[15]

Istorie literară[modificare | modificare sursă]

Prima publicare a „Battle Hymn of the Republic”

În calitate de revistă literară de frunte, The Atlantic a publicat mai multe lucrări semnificative ale unor autori valoroși. Ea a fost prima care a publicat scrieri ale aboliționiștilor Julia Ward Howe („Battle Hymn of the Republic” pe 1 februarie 1862), și William Parker, a cărui povestire, „The Freedman's Story”, a fost publicată în februarie și martie 1866. A publicat, de asemenea, articolul  „The New Education” al lui Charles W. Eliot, un apel pentru reforme practice, care a condus la numirea sa la președinția Universității Harvard, din 1869; opere ale lui Charles Wenske înainte de a le aduna în volumul The Conjure Woman (1899); și poezie și proză scurtă, contribuind la lansarea mai multor cariere literar naționale.[necesită citare] De exemplu, Emily Dickinson, după ce a citit un articol al lui Thomas Wentworth Higginson din The Atlantic, l-a rugat să-i devină mentor.[necesită citare] În 2005, revista a obținut National Magazine Award for fiction.[necesită citare]

Biroul Atlantic Monthly, Ticknor & Fields, 124 Tremont Street, Boston, ca.1868[16]

Revista a publicat, de asemenea, multe dintre operele lui Mark Twain, inclusiv una care a fost pierdută până în 2001.[necesită citare] Redactorii au recunoscut mișcările și schimbările culturale majore; de exemplu, revista a publicat apărarea de către Martin Luther King, Jr. a nesupunerii civice în „Letter from Birmingham Jail” în august 1963.[17]

Revista a publicat, de asemenea, articole de speculații științifice care au inspirat dezvoltarea de noi tehnologii. Exemplul clasic este eseul „As We May Think” (iulie 1945) al lui Vannevar Bush, care l-a inspirat pe Douglas Engelbart și mai târziu pe Ted Nelson să dezvolte stațiile de lucru moderne și tehnologia hipertext.[18]

În anul 2017 printre scriitorii și colaboratorii frecvenți ai revistei se numără James Fallows, Jeffrey Goldberg, Ta-Nehisi Coates, Molly Balon, Caitlin Flanagan, James Hamblin, Julia Ioffe, Jonathan Rauch, Rosie Gray, Gillian White, Adrienne LaFrance, Vann Newkirk, Derek Thompson, David Frum, Peter Beinart și James Parker.

Proprietari[modificare | modificare sursă]

The Atlantic a fost cunoscută ca o revistă literară a regiunii New England (spre deosebire de Harper's Magazine și mai târziu de The New Yorker, ambele publicate în New York). Ea a obținut o reputație națională și a avut un rol important în promovarea carierei mai multor scriitori și poeți americani.[necesită citare] Începând din al treilea an, ea a fost publicată de editura bostoniană Ticknor and Fields (care a devenit mai târziu parte din Houghton Mifflin[necesită citare]), cu sediul în orașul cunoscut pentru cultura sa literară. Revista a fost achiziționat în anul 1908 de către redactorul Ellery Sedgwick, dar a rămas în Boston.

În 1980, revista a fost achiziționată de către Mortimer Zuckerman, magnat imobiliar și fondatorul Boston Properties, care a devenit președinte al publicației. Pe 27 septembrie 1999, Zuckerman și-a vândut participația către David G. Bradley, proprietarul National Journal Group, care s-a axat pe știri guvernamentale de la Washington, DC. Bradley a promis că revista va rămâne în Boston pentru viitorul apropiat, așa cum a făcut în următorii cinci ani și jumătate.

Pe 28 iulie 2017, The Atlantic a anunțat că investitoarea multimiliardară și filantroapa Laurene Powell (văduva fostului președinte și director general al Apple Inc. Steve Jobs) a achiziționat majoritatea acțiunilor prin organizația Emerson Collective, iar un membru al conducerii companiei Emerson Colective, Peter Lattman, a fost numit imediat ca vicepreședinte al The Atlantic. David G. Bradley și Atlantic Media a păstrat o participație minoritară după această vânzare.[19]

Redactori șefi[modificare | modificare sursă]

  • James Russell Lowell, 1857-1861
  • James Thomas Fields, 1861-1871
  • William Dean Howells, 1871-1881
  • Thomas Bailey Aldrich, 1881-1890
  • Horace Elisha Scudder, 1890-1898
  • Walter Hines Page, 1898-1899
  • Bliss Perry, 1899-1909
  • Ellery Sedgwick, 1909-1938
  • Edward A. Weeks, 1938-1966
  • Robert Manning, 1966-1980
  • William Whitworth, 1980-1999
  • Michael Kelly, 1999-2003
  • Cullen Murphy, 2003-06 (redactor-șef interimar, nu a fost numit redactor-șef)
  • James Bennet, 2006-2016
  • Jeffrey Goldberg, 2016–prezent[20]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „eCirc for Consumer Magazines”. Alliance for Audited Media. . Accesat în . 
  2. ^ „Historical Facts About The Atlantic”. The Atlantic. Accesat în . 
  3. ^ White, Gillian B. (). „Emerson Collective Acquires Majority Stake in The Atlantic”. The Atlantic. Accesat în . 
  4. ^ „The Atlantic Monthly”. 
  5. ^ Steigrad, Alexandra (). „The American Society of Magazine Editors Crowns The Atlantic Magazine of the Year at Ellies”. WWD. Accesat în . 
  6. ^ Berman, Judy (). „Famous Magazines' First Covers”. Flavorwire. Accesat în . 
  7. ^ French, Alex. „The Very First Issues of 19 Famous Magazines”. Mental Floss. Accesat în . 
  8. ^ McMaster, MaryKate. "A Publisher's Hand: Strategic Gambles and Cultural Leadership by Moses Dresser Phillips in Antebellum America." (Ph.D. dissertation, The College of William and Mary, 2001).
  9. ^ Chevalier, Tracy (). „The Atlantic Monthly American magazine, 1857”. Encyclopaedia of the Essay. 
  10. ^ Sedgwick, Ellery (). „A History of the Atlantic Monthly, 1857-1909”. p. 3. 
  11. ^ Whittier, John Greenleaf (). The Letters of John Greenleaf Whittier. 2. p. 318.  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
  12. ^ Goodman, Susan (). Republic of Words: The Atlantic Monthly and Its Writers. p. 90.  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
  13. ^ „The Atlantic”. Accesat în . 
  14. ^ „Home page”. The Atlantic. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |accessdate= și |access-date= (ajutor)
  15. ^ Peters, Jeremy W. (). „Web Focus Helps Revitalize The Atlantic”. The New York Times. Accesat în . 
  16. ^ Boston Directory, 1868.
  17. ^ The Editors (). „Martin Luther King's 'Letter From Birmingham Jail'. The Atlantic. pp. 78–88.  Mai multe valori specificate pentru |nume= și |author= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |pagini= și |pages= (ajutor)
  18. ^ „Tools for Thought by Howard Rheingold”, Rheingold.com, accesat în  
  19. ^ https://www.nytimes.com/2017/07/28/business/media/atlantic-media-emerson-collective-majority-stake.html
  20. ^ Calamur, Krishnadev. The Atlantic′s New Editor in Chief”. The Atlantic.  Mai multe valori specificate pentru |nume= și |last= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)

Legături externe[modificare | modificare sursă]