The Atlantic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
The Atlantic
The Atlantic
The Atlantic
RedactorJeffrey Goldberg
CategorieLiteratură, științe politice, afaceri externe
Frecvență10 apariții pe an
Publicată deHayley Romer
Tiraj2015
Tiraj total494.539[1]
Fondator
Primul număr1 noiembrie 1857; acum 166 ani, 4 luni și 16 zile (1857-11-01) (as The Atlantic Monthly)
SediuWashington, D.C.[2]
CompanieEmerson Collective
ȚarăUnited States
LimbăAmerican English
ISSN1072-7825
Prezență online
Site webwww.theatlantic.com

The Atlantic este o revistă americană fondată în 1857 ca The Atlantic Monthly  în Boston, Massachusetts.

Publicația este deținută în majoritate de Emerson Collective, o organizație condusă de miliardarul filantrop și investitorul Laurene Powell Jobs, care a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni în 2017 de la omul de afaceri și editorul David G. Bradley, care păstrează un pachet minoritar și rămâne partener executiv.[3]

Creată ca o revistă literară și de comentarii culturale, ea are o reputație în secolul al XXI-lea de periodic cu un punct de vedere politic moderat.[4] Revista a recunoscut  și publicat, în special, noi scriitori și poeți și a încurajat cariere literare importante. În secolul al XIX-lea, ea a publicat comentariile unor scriitori de frunte cu privire la abolirea sclaviei, educație, și alte probleme majore în afacerile politice contemporane și a continuat să publice idei intelectuale proeminente. Periodicul a fost desemnat Revista Anului de către American Society of Magazine Editors (ASME) în 2016.[5]

Primul număr al revistei a fost publicat de Phillips, Sampson and Company pe 1 noiembrie 1857.[6][7] Phillips, Sampson and Company era o companie editorială foarte cunoscută la acel moment, condusă de Moses Dresser Phillips, și succesul lansării revistei The Atlantic Monthly în mijlocul Panicii financiare din 1857 s-a datorat în mare parte numelui cunoscut al companiei, recrutării unor autori populari și politicii de marketing și distribuție a lui Moses Dresser Phillips.[8] Inițiatorul revistei și unul dintre fondatori a fost Francis H. Underwood, un asistent al lui Moses Dresser Phillips.[9][10][11] Underwood a avut parte de o celebritate mai mică decât cea a partenerilor săi deoarece nu era „nici un farsor, nici un om de la Harvard”.[12] Printre primii autori publicați s-au numărat scriitori importanți, inclusiv Ralph Waldo Emerson; Oliver Wendell Holmes, Sr.; Henry Wadsworth Longfellow; Harriet Beecher Stowe; John Greenleaf Whittier; și James Russell Lowell, care a servit ca primul său redactor.

După ce s-a confruntat cu dificultăți financiare și o serie de schimbări de proprietate de la sfârșitul secolului al XX-lea, revista a fost reformatată în secolul XXI-lea ca o revistă cu o tematică editorială generală. Axată acum pe „afaceri externe, politică, economie [precum și pe] tendințe culturale”, ea vizează în primul rând un public țintă format din cititori serioși de pe plan național și „lideri de opinie”.[13][14] În 2010, The Atlantic a obținut pentru prima dată profit după un deceniu de pierderi. În realizarea profilului publicației, The New York Times a remarcat că succesul financiar a fost rezultatul unei „transfuzii culturale, a unei doze de contraintuiție și a unei mulțimi de venituri din publicitate digitală”.[15]

Istorie literară[modificare | modificare sursă]

Prima publicare a „Battle Hymn of the Republic”

În calitate de revistă literară de frunte, The Atlantic a publicat mai multe lucrări semnificative ale unor autori valoroși. Ea a fost prima care a publicat scrieri ale aboliționiștilor Julia Ward Howe („Battle Hymn of the Republic” pe 1 februarie 1862), și William Parker, a cărui povestire, „The Freedman's Story”, a fost publicată în februarie și martie 1866. A publicat, de asemenea, articolul  „The New Education” al lui Charles W. Eliot, un apel pentru reforme practice, care a condus la numirea sa la președinția Universității Harvard, din 1869; opere ale lui Charles Wenske înainte de a le aduna în volumul The Conjure Woman (1899); și poezie și proză scurtă, contribuind la lansarea mai multor cariere literar naționale.[necesită citare] De exemplu, Emily Dickinson, după ce a citit un articol al lui Thomas Wentworth Higginson din The Atlantic, l-a rugat să-i devină mentor.[necesită citare] În 2005, revista a obținut National Magazine Award for fiction.[necesită citare]

Biroul Atlantic Monthly, Ticknor & Fields, 124 Tremont Street, Boston, ca.1868[16]

Revista a publicat, de asemenea, multe dintre operele lui Mark Twain, inclusiv una care a fost pierdută până în 2001.[necesită citare] Redactorii au recunoscut mișcările și schimbările culturale majore; de exemplu, revista a publicat apărarea de către Martin Luther King, Jr. a nesupunerii civice în „Letter from Birmingham Jail” în august 1963.[17]

Revista a publicat, de asemenea, articole de speculații științifice care au inspirat dezvoltarea de noi tehnologii. Exemplul clasic este eseul „As We May Think” (iulie 1945) al lui Vannevar Bush, care l-a inspirat pe Douglas Engelbart și mai târziu pe Ted Nelson să dezvolte stațiile de lucru moderne și tehnologia hipertext.[18]

În anul 2017 printre scriitorii și colaboratorii frecvenți ai revistei se numără James Fallows, Jeffrey Goldberg, Ta-Nehisi Coates, Molly Balon, Caitlin Flanagan, James Hamblin, Julia Ioffe, Jonathan Rauch, Rosie Gray, Gillian White, Adrienne LaFrance, Vann Newkirk, Derek Thompson, David Frum, Peter Beinart și James Parker.

Proprietari[modificare | modificare sursă]

Coperta primului număr al revistei The Atlantic, 1 noiembrie 1857

The Atlantic a fost cunoscută ca o revistă literară a regiunii New England (spre deosebire de Harper's Magazine și mai târziu de The New Yorker, ambele publicate în New York). Ea a obținut o reputație națională și a avut un rol important în promovarea carierei mai multor scriitori și poeți americani.[necesită citare] Începând din al treilea an, ea a fost publicată de editura bostoniană Ticknor and Fields (care a devenit mai târziu parte din Houghton Mifflin[necesită citare]), cu sediul în orașul cunoscut pentru cultura sa literară. Revista a fost achiziționat în anul 1908 de către redactorul Ellery Sedgwick, dar a rămas în Boston.

În 1980, revista a fost achiziționată de către Mortimer Zuckerman, magnat imobiliar și fondatorul Boston Properties, care a devenit președinte al publicației. Pe 27 septembrie 1999, Zuckerman și-a vândut participația către David G. Bradley, proprietarul National Journal Group, care s-a axat pe știri guvernamentale de la Washington, DC. Bradley a promis că revista va rămâne în Boston pentru viitorul apropiat, așa cum a făcut în următorii cinci ani și jumătate.

Pe 28 iulie 2017, The Atlantic a anunțat că investitoarea multimiliardară și filantroapa Laurene Powell (văduva fostului președinte și director general al Apple Inc. Steve Jobs) a achiziționat majoritatea acțiunilor prin organizația Emerson Collective, iar un membru al conducerii companiei Emerson Colective, Peter Lattman, a fost numit imediat ca vicepreședinte al The Atlantic. David G. Bradley și Atlantic Media a păstrat o participație minoritară după această vânzare.[19]

Redactori șefi[modificare | modificare sursă]

  • James Russell Lowell, 1857-1861
  • James Thomas Fields, 1861-1871
  • William Dean Howells, 1871-1881
  • Thomas Bailey Aldrich, 1881-1890
  • Horace Elisha Scudder, 1890-1898
  • Walter Hines Page, 1898-1899
  • Bliss Perry, 1899-1909
  • Ellery Sedgwick, 1909-1938
  • Edward A. Weeks, 1938-1966
  • Robert Manning, 1966-1980
  • William Whitworth, 1980-1999
  • Michael Kelly, 1999-2003
  • Cullen Murphy, 2003-06 (redactor-șef interimar, nu a fost numit redactor-șef)
  • James Bennet, 2006-2016
  • Jeffrey Goldberg, 2016–prezent[20]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „eCirc for Consumer Magazines”. Alliance for Audited Media. . Accesat în . 
  2. ^ „Historical Facts About The Atlantic”. The Atlantic. Accesat în . 
  3. ^ White, Gillian B. (). „Emerson Collective Acquires Majority Stake in The Atlantic”. The Atlantic. Accesat în . 
  4. ^ „The Atlantic Monthly”. 
  5. ^ Steigrad, Alexandra (). „The American Society of Magazine Editors Crowns The Atlantic Magazine of the Year at Ellies”. WWD. Accesat în . 
  6. ^ Berman, Judy (). „Famous Magazines' First Covers”. Flavorwire. Accesat în . 
  7. ^ French, Alex. „The Very First Issues of 19 Famous Magazines”. Mental Floss. Accesat în . 
  8. ^ McMaster, MaryKate. "A Publisher's Hand: Strategic Gambles and Cultural Leadership by Moses Dresser Phillips in Antebellum America." (Ph.D. dissertation, The College of William and Mary, 2001).
  9. ^ Chevalier, Tracy (). „The Atlantic Monthly American magazine, 1857”. Encyclopaedia of the Essay. 
  10. ^ Sedgwick, Ellery (). „A History of the Atlantic Monthly, 1857-1909”. p. 3. 
  11. ^ Whittier, John Greenleaf (). The Letters of John Greenleaf Whittier. 2. p. 318.  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
  12. ^ Goodman, Susan (). Republic of Words: The Atlantic Monthly and Its Writers. p. 90.  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
  13. ^ „The Atlantic”. Accesat în . 
  14. ^ „Home page”. The Atlantic. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |accessdate= și |access-date= (ajutor)
  15. ^ Peters, Jeremy W. (). „Web Focus Helps Revitalize The Atlantic”. The New York Times. Accesat în . 
  16. ^ Boston Directory, 1868.
  17. ^ The Editors (). „Martin Luther King's 'Letter From Birmingham Jail'. The Atlantic. pp. 78–88.  Mai multe valori specificate pentru |nume= și |author= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |pagini= și |pages= (ajutor)
  18. ^ „Tools for Thought by Howard Rheingold”, Rheingold.com, arhivat din original la , accesat în  
  19. ^ Ember, Sydney (), Laurene Powell Jobs’s Organization to Take Majority Stake in The Atlantic (în engleză), The New York Times, ISSN 0362-4331 
  20. ^ Calamur, Krishnadev. The Atlantic′s New Editor in Chief”. The Atlantic.  Mai multe valori specificate pentru |nume= și |last= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)

Legături externe[modificare | modificare sursă]