Teoria lui Piaget

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Teoria lui Piaget este o teorie din cadrul psihologiei dezvoltării elaborată de psihologul elvețian Jean Piaget.

Concepția lui Piaget[modificare | modificare sursă]

Stadiile dezvoltării la Piaget[modificare | modificare sursă]

  • Stadiul senzoriomotor
  • Stadiul preoperațional
  • Stadiul operațiilor concrete
  • Stadiul operațiilor formale

În studiile sale, Piaget a elaborat o teorie originală asupra genezei și mecanismelor gândirii denumită teoria operațională. El a delimitat stadii și serii de operații ale inteligenței. În ce privește stadiile:

  • stadiul senzorialo-motor, desfășurat de la naștere până la vârsta de 2 ani, când copilul este preocupat cu câștigarea controlului motor și învățarea obiectelor fizice.
  • stadiul preoperațional, între 2 și 7 ani, când copilul este preocupat cu calificarea verbală.
  • stadiul concret operațional, între 7 și 12 ani, când copilul începe să se descurce cu conceptele abstracte, cum ar fi numerele și relațiile, înrudirile.
  • în fine, stadiul, formal operațional, între 12 și 15 ani, etapă în care copilul începe să raționeze logic și sistematic.

Într-o altă concepție aceste stadii sunt denumite: stadiul animist infantil, cel al gândirii magice, al gândirii referențial-egocentric-sincretice, subiectivist-autiste și în fine, al constituirii gândirii concrete și apoi a celei formal-logice.

Teoria lui Piaget conform căreia capacitatea intelectuală este calitativ diferită la vârste diferite și copiii au nevoie de interacțiunea cu mediul înconjurător pentru a câștiga competență intelectuală, a influențat știința educației și psihologia. Acest nou concept asupra inteligenței a afectat modelul, proiectul învățării naturale pentru copiii mai mici și dezvoltarea matematicii și a programelor științifice.

Contestări ale teoriei lui Piaget[modificare | modificare sursă]

Teorii neopiagetiene[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]