Tensiune de străpungere

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Tensiune de străpungere prin șoc a unui izolator conductiv.

Tensiunea de străpungere (de descompunere a unui izolator) este tensiunea minimă care determină o porțiune a unui izolator să devină conductivă electric. Reprezintă un dispozitiv electronic pentru tensiunea maximă aplicabilă dispozitivului, atunci când nu este în conducere, înainte de a începe să conducă un curent puternic, în mod normal distrugându-se (datorită efectului Joule sau a altor cauze) până la continuarea conducerii; alternativ, pentru un izolator, acesta poate fi definit ca tensiunea minimă care conduce la conductivitatea a cel puțin o porțiune din materialul său, producând de obicei aceleași efecte sau, în orice caz, degradând caracteristicile structurii izolatoare într-o măsură diferită, dacă izolația este un solid.[1]

Pentru diode, tensiunea de străpungere este tensiunea inversă minimă care face ca dioda să se comporte considerabil în sens invers. Unele dispozitive (cum ar fi TRIAC) care au, de asemenea, o tensiune de defecțiune înainte se numește tensiune de străpungere în sens direct.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Caracteristică volt-amperică a descărcărilorcîn curent continuu” (PDF).