Templul lui Iupiter Optimus Maximus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Rmn-social-header-1-.svg
Templul lui Iupiter Optimus Maximus
Macheta templului lui Iupiter Optimus Maximus
Macheta templului lui Iupiter Optimus Maximus
Localizare Regio VIII: Forum Romanum
Construit în secolul al VI-lea î.Hr.
Construit de Tarquinius cel Bătrân și Tarquinius Superbus
Tipul structurii templu roman
Blue pog.svg
Templul lui Iupiter Optimus Maximus

Templul lui Iupiter Optimus Maximus, cunoscut și ca Templul lui Iupiter Capitolinul, prima reședință a primului dintre zeii romani, era situat pe vârful Capitoliului, colina la poalele căreia, potrivit mitologiei, Romulus a hotărât să construiască Roma. Acest templu roman, denumit Templul lui Iupiter cel Foarte Bun și Foarte Mare, era dedicat triadei Iupiter, Iunona și Minerva, dar denumit, prin prescurtare, « Templul lui Iupiter » sau « Templul lui Iupiter Capitolinul ». Vestigiile sale au fost găsite sub Muzeul Capitoliului, când a fost creată o nouă sală.

Flaminii lui Iupiter Capitolinul[modificare | modificare sursă]

Templul lui Iupiter de pe Capitoliu sub Republica romană (ilustrație de Friedrich Polack, 1896)

Flamen Dialis (preoți însărcinați cu cultul lui Iupiter) celebrau aici cultul lui « Iupiter Optimus Maximus »: literal « Iupiter, cel mai bun și cel mai mare ». De fapt, se disting mai multe forme ale puterii lui Iupiter, îndeosebi tunetul și fulgerul; în cazul Templului lui Iupiter Capitolinul, este suveranul zeilor, cel mai mare dintre heliopolitanii care sunt celebrați, vârful triadei capitoline (triadă în care sunt incluse și Iunona și Minerva). De aceea, acest templu a făcut obiectul unei atenții deosebite a puterii romane.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Planul presupus al edificiului. Doar extinderea perimetrului este dovedită arheologic

Templul primitiv ar fi fost construit de Tarquinius cel Bătrân și terminat de Tarquinius Superbus, dar potrivit lui Titus Livius a fost consacrat în anul 509 î.Hr., în primul an al Republicii Romane.
Potrivit lui Filippo Coarelli, edificarea templului reflectă voința suveranilor etrusci de a deplasa la Roma centrul politic al Ligii Latine printr-un templu prestigios care să concureze cu sanctuarul federal al Ligii situat la Nemi în Muntele Alban.[1]

Incendiat în mai multe rânduri, dintre care într-un rând odată cu cărțile sibiline oferite lui Tarquinius Superbus de către sibila din Cumae, a fost de fiecare dată reconstruit tot mai somptuos.

Construcția[modificare | modificare sursă]

Potrivit tradiției, Tarquinius cel Bătrân, în timp ce lupta împotriva sabinilor, ar fi promis să construiască templul și ar fi dispus începerea fundațiilor. Însă cea mai mare parte a construcției ar fi fost făcută sub Tarquinius Superbus, care aproape că l-ar fi terminat.

Templul a fost construit pe un un sit dedicat altor zeități, dintre care unele au fost încorporate în noul templu.[2][3][4][5][6][7]

Consacrarea templului ar fi datată la 13 septembrie 509 î.Hr., primul an al Republicii Romane, și atribuită lui Marcus Horatius Pulvillus.[8][9][6][10][11]

În anul 179 î.Hr., zidurile și coloanele templului au fost acoperite din nou cu stuc[12], iar o copie a inscripției de consacrare a templului Larilor Permarini, de către Lucius Aemilius Regillus, a fost așezată pe poarta templului.[13] La scurt timp după aceea, cella[14]lui a fost acoperită cu mozaic.[15] În 142 î.Hr., plafonul templului a fost aurit.[16]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Coarelli 1994, p. 30-31.
  2. ^ [[#CITEREF|]], Format:II, 36.
  3. ^ [[#CITEREF|]], Format:I, 38, 7 ; Format:I, 38, 55 ; și Format:I, 38, 56.
  4. ^ [[#CITEREF|]], Format:III, 70.
  5. ^ [[#CITEREF|]], Format:III, 69 ; și IV, 61.
  6. ^ a b [[#CITEREF|]], Format:III, 72.
  7. ^ [[#CITEREF|]], Publicola, 13‑14.
  8. ^ [[#CITEREF|]], Format:II, 8 ; și Format:VII, 3, 8.
  9. ^ [[#CITEREF|]], Format:III, 22.
  10. ^ [[#CITEREF|]], Publicola, 14.
  11. ^ [[#CITEREF|]], Format:XXXIII, 19.
  12. ^ [[#CITEREF|]], Format:XL, 51, 3.
  13. ^ [[#CITEREF|]], Format:XL, 52.
  14. ^ Cella era partea închisă a templului unde se afla statuia divinității.
  15. ^ [[#CITEREF|]], Format:XXXVI, 185.
  16. ^ [[#CITEREF|]], Format:XXXIII, 57.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București, în 1983 (1326 de pagini, format 24 cm x 17 cm). Ediția a doua, revăzută și adăugită, a apărut la Editura Humanitas, din București, în anul 2003 (1448 de pagini, 25 cm). ISBN 9732809337.