Stefan Vojislav

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Stefan Vojislav
Prințul Tuturor Sârbilor
ὁ τῶν Σέρβων ἄρχων
Војислав, први српски велики жупан.jpg
Domnie 1018–1043
Predecesor Dragomir
Succesor Mihailo I

Stefan Vojislav (Стефан Војислав; n. 990 e.n., Brusno[*], Slovacia – d. 1043) a fost un Prinț al Dukliei din 1040 până în 1043. Din 1018 a avut statutul de conducător în autonomia Imperiului Bizantin, iar în 1034 a sprijinit o revoltă, ce s-a soldat cu eșec, fapt pentru care a fost condamnat la închisoare în Constantinopol, deși, a reușit să evadeze și să se reîntoarcă, de această dată dobândindu-și cu succes independența statului său, unde s-a autoproclamat mai târziu ca Prinț al Sârbilor, un titlu ce însemna o importanță majoră printre sârbi.

El este fondatorul dinastiei Vojislavljević.

Revolta[modificare | modificare sursă]

În jurul anului 1034 (conform lui Ioan Skylitzes), sârbii au renunțat la dominația bizantină. Stefan Vojislav, vărul lui Iovan Vladimir, a condus o rebeliune în contextul morții împăratului Romanos al III-lea Arghir. A fost învins și închis în Constantinopol în 1035 sau 1036,[1] timp în care regatul său erau condus de strategos Theophilos Erotikos. La sfârșitul anului 1037 sau la începutul anului 1038, a reușit să scape din prizonierat și s-a întors în Duklja, unde a pornit o nouă revoltă împotriva bizantinilor și a aliațiilor săi sârbi din regiunile învecinate.[2][3]

Ultimii ani[modificare | modificare sursă]

Vojislav și-a petrecut ultimii ani de domnie în pace și a murit în 1043. A fost succedat de văduva și cei cinci fii ai săi - Gojislav, Predimir, Mihailo, Saganek și Radoslav.[4] A fost înmormântat la Biserica Sfântul Andrei din Prapratna, un oraș aflat Bar și Ulcinj.

Duklja a rămas centrul statului sârb care a înlocuit Rașka; a deținut această poziție pentru câțiva ani, sub conducerea fiului său Mihailo I în timp ce celelalte principate au fost unificate cu Rașka sub conducerea lui Vukan al Serbiei.

Titluri[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Vizantološki institut SANU, „Vizantijski izvori za istoriju naroda Jugoslavije (III tom)“ (fototipsko izdanje originala iz 1967), Beograd 2007 ISBN 978-86-83883-09-7
  2. ^ Fine 1991, p. 203
  3. ^ Sima M. Cirkovic (15 aprilie 2008). The Serbs. John Wiley & Sons. p. 25. ISBN 978-1-4051-4291-5. http://books.google.com/books?id=2Wc-DWRzoeIC 
  4. ^ Fine 1991, p. 213
  5. ^ Kekaumenos, ed Litavrin, 170-2
  6. ^ Scylitzes, 408-9
  7. ^ Cedrenus, ed. Bonn, II, p. 526

Bibliografie[modificare | modificare sursă]