Stefan Vojislav
| Stefan Vojislav | |
| Prințul Tuturor Sârbilor ὁ τῶν Σέρβων ἄρχων | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 990 d.Hr.  Brusno, Comitatul Zvolen, Slovacia |
| Decedat | 1043 (52 de ani) |
| Părinți | Dragimir al Travuniei și Zaclumiei[*] |
| Copii | Mihailo I of Duklja[*] |
| Religie | Creștinism răsăritean |
| Ocupație | suveran[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Casa Vojislavljevićilor Q11826970[*] |
| Domnie | |
| Domnie | 1018–1043 |
| Predecesor | Dragomir |
| Succesor | Mihailo I |
Modifică date / text  | |
Stefan Vojislav (Стефан Војислав; n. 990 d.Hr., Brusno, Comitatul Zvolen, Slovacia – d. 1043) a fost un Prinț al Dukliei din 1040 până în 1043. Din 1018 a avut statutul de conducător în autonomia Imperiului Bizantin, iar în 1034 a sprijinit o revoltă, ce s-a soldat cu eșec, fapt pentru care a fost condamnat la închisoare în Constantinopol, deși, a reușit să evadeze și să se reîntoarcă, de această dată dobândindu-și cu succes independența statului său, unde s-a autoproclamat mai târziu ca Prinț al Sârbilor, un titlu ce însemna o importanță majoră printre sârbi.
El este fondatorul dinastiei Vojislavljević.
Revolta[modificare | modificare sursă]
În jurul anului 1034 (conform lui Ioan Skylitzes), sârbii au renunțat la dominația bizantină. Stefan Vojislav, vărul lui Iovan Vladimir, a condus o rebeliune în contextul morții împăratului Romanos al III-lea Arghir. A fost învins și închis în Constantinopol în 1035 sau 1036,[1] timp în care regatul său erau condus de strategos Theophilos Erotikos. La sfârșitul anului 1037 sau la începutul anului 1038, a reușit să scape din prizonierat și s-a întors în Duklja, unde a pornit o nouă revoltă împotriva bizantinilor și a aliațiilor săi sârbi din regiunile învecinate.[2][3]
Ultimii ani[modificare | modificare sursă]
Vojislav și-a petrecut ultimii ani de domnie în pace și a murit în 1043. A fost succedat de văduva și cei cinci fii ai săi - Gojislav, Predimir, Mihailo, Saganek și Radoslav.[4] A fost înmormântat la Biserica Sfântul Andrei din Prapratna, un oraș aflat Bar și Ulcinj.
Duklja a rămas centrul statului sârb care a înlocuit Rașka; a deținut această poziție pentru câțiva ani, sub conducerea fiului său Mihailo I în timp ce celelalte principate au fost unificate cu Rașka sub conducerea lui Vukan al Serbiei.
Titluri[modificare | modificare sursă]
- „arhonte și toparh al kastra dalmate de Zeta și Ston”, titlul său bizantin.[5]
- „Prințul Tuturor Serbilor” (ὁ τῶν Σέρβων ἄρχων), conform lui Ioan Skylitzes (fl. 1057–59).[6]
- „Prinț al Serbiei”, conform lui George Kedrenos (fl. 1050s).[7]
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ Vizantološki institut SANU, „Vizantijski izvori za istoriju naroda Jugoslavije (III tom)“ (fototipsko izdanje originala iz 1967), Beograd 2007 ISBN 978-86-83883-09-7
- ^ Fine 1991, p. 203.
- ^ Sima M. Cirkovic (). The Serbs. John Wiley & Sons. p. 25. ISBN 978-1-4051-4291-5.
- ^ Fine 1991, p. 213.
- ^ Kekaumenos, ed Litavrin, 170-2
- ^ Scylitzes, 408-9
- ^ Cedrenus, ed. Bonn, II, p. 526
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Skylitzes, John (). Ioannis Scylitzae Synopsis historiarum. De Gruyter. ISBN 3-11-002285-0.
- Stephenson, Paul (noiembrie 2006). „Partial Translation of Chronicle of the Priest of Duklja”. .Mac. Arhivat din original la . Accesat în .
- Ćorović, Vladimir (). „Срби између Византије, Хрватске и Бугарске”. Илустрована историја Срба (în Serbian). 1. Belgrad: Politika: Narodna knjiga. ISBN 86-331-2521-8.
- Fine, John Van Antwerp () [1983]. The Early Medieval Balkans: A Critical Survey from the Sixth to the Late Twelfth Century. University of Michigan Press. ISBN 0-472-08149-7.
- M. Jeffreys; et al. (). „Voislav Stefan, ruler of the Serbians”. Prosopographical Reading of Byzantine Sources, 1025-1150. Prosopography of the Byzantine World.
- Komatina, Predrag (). „Srbija i Duklja u delu Jovana Skilice” (PDF). Zbornik radova. Vizantološki institut.