Statuia Libertății din Paris

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Statuia Libertății (Paris))
Salt la: Navigare, căutare
Paris-liberte-eiffel.jpg

Statuia Libertății din Paris este replica statuii cu același nume din New York, dăruită americanilor de Franța.

Replica, care are înălțimea de 11,50 m, este amplasată la capătul din aval al insulei Île des Cygnes de pe Sena, la nivelul podului Grenelle, în apropiere de locul unde se găsea atelierul sculptorului Frédéric Auguste Bartholdi. [1]

Île des Cygnes este o insulă artificială, lungă de 890 m dar îngustă, de numai 11 m, care se întinde între Pont Bir-Hakeim și Pont de Grenelle.
Statuia, care a fost oferită orașului Paris de comunitatea francezilor stabiliți în SUA, pentru a comemora centenarul Revoluției franceze, a fost inaugurată în 1885, ca model din ipsos. Varianta turnată a fost terminată în 1889. Pe cărticica pe care o ține în mâna stângă sunt înscrise datele Revoluției Americane și ale celei franceze: « IV Juillet 1776 = XIV Juillet 1789 ». La inaugurarea statuii, Bartholdi și-a exprimat nemulțumirea pentru faptul că statuia, amplasată cu fața spre est, întoarce spatele Americii.
În 1937, cu ocazia Expoziției universale, statuia a fost întoarsă cu fața spre vest, ca o satisfacție postumă pentru Bartholdi. În 1990, statuia a fost restaurată și acoperită cu o patină de culoarea bronzului. [2]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Statue de la Liberté (réplique) (Paris)
  2. ^ Les statues de la liberté à Paris

Vezi și[modificare | modificare sursă]