Sputnik 1
| Sputnik 1 | |
 | |
| Statisticile misiunii | |
|---|---|
| Program | Sputnik  |
| Operator | Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste |
| Propulsor | Sputnik[*][1][2][3] |
| Locul lansării | rampa de lansare Gagarin[*][2] |
| Data lansării | [2] |
| Tip de orbită | Orbita joasă a Pământului |
| Alte misiuni | |
Modifică date / text  | |
Sputnik 1 (rusă Спутник-1, pronunția IPA: ˈsputʲnʲək, prescurtat ПС-1 – PS-1, de la „Простейший Спутник-1” sau Satelitul Elementar-1[4] a fost primul satelit artificial care a orbitat în jurul Pământului, lansat de Uniunea Sovietică la data de 4 octombrie 1957, la 19h 29 min 34 s UTC și pus pe orbită la 19 h 33 min 48 s, de la Cosmodromul Baikonur, aflat în Kazahstan.
Satelitul a fost plasat pe o orbită eliptică joasă.
Lansarea lui Sputnik 1 a marcat începutul cuceririi spațiale.[5][6]
Origine
[modificare | modificare sursă]Inițial, politicienii și militarii sovietici voiau rachete intercontinentale în cadrul confruntării lor cu Occidentul; racheta R-7 în pregătire trebuia să fie folosită pentru lansarea bombelor atomice.
Proiectul folosirii rachetei R-7 ca lansator spațial a început după ce Serghei Koroliov i-a explicat, în timpul unei inspecții din ianuarie 1956, Primului Secretar al PCUS, Nikita Hrușciov, posibilitatea de a lansa un laborator orbital denumit „Obiectul D”.[7] Era, prin urmare, posibil să se profite de lansatorul R-7 pentru a face o aventură în domeniul științific care ar permite sovieticilor să depășească Statele Unite ale Americii care întreprinseseră teste în vederea lansării unui satelit în cadrul Anului Geofizic Internațional din 1957-1958.[8] Proiectul D, prea ambițios, a întârziat, iar dezvoltarea unui obiect de mici dimensiuni a fost hotărâtă după un an.
Primele cinci lansări ale rachetei au fost eșecuri. Însă ultimele două validau lansatorul, dar problema rămasă nerezolvată o constituia dislocarea etajului superior al rachetei. Cunoscând, potrivit serviciilor de informații sovietice, posibilitatea ca o încercare americană de lansare să aibă loc curând, a fost hotărâtă lansarea satelitului PS-1, așezat într-o „scufie” mai ușoară, la data de 6, apoi 4 octombrie 1957.
Caracteristici
[modificare | modificare sursă]
Era vorba de o mică sferă de aluminiu cu diametrul de 58 de centimetri, cântărind 83,6 kg, dotat cu patru antene.[4] Sfera era constituită din două coci, cea externă servind de protecție termică, iar cea de-a doua fiind presurizată.
Interiorul sferei conținea azot la o presiune ușor mai mare decât presiunea atmosferică la suprafața Pământului (1,3 atmosfere). Conținea bateriile cu zinc-argint, captorii de presiune și temperatură, un emițător radio și un ventilator pentru răcirea echipamentelor.
Misiunea
[modificare | modificare sursă]Lansarea a avut loc la 4 octombrie 1957, de la Cosmodromul Baikonur, o bază purtând numele de cod de СССР « Тюра-Там » (URSS Tyura-Tam). Această lansare permitea și testarea rachetei purtătoare, R-7 8K71PS Semiorka.
Decolarea s-a făcut fără probleme, detașarea treptei centrale și a micului satelit la fel. Sovieticii au trebuit să aștepte 92 de minute pentru a auzi primele „bipuri”: deschiderea antenelor Sputnikului s-a făcut când satelitul era deja în afara ariei de recepție a semnalului.[4]
Plasat pe o orbită ale cărei altitudini inițiale ale perigeului și apogeului erau de 225 și respectiv 947 km, Sputnik 1 efectua o revoluție în 96 de minute. Dar slaba altitudine a perigeului său l-a făcut să piardă din altitudine până la un apogeu de 600 km, la 9 decembrie 1957.[9]După ce a făcut 1.400 de orbite în jurul Pământului și a parcurs circa 70 de milioane de kilometri,[9] Sputnik 1 a intrat în atmosfera terestră unde s-a consumat la 4 ianuarie 1958.
Sistemul de comunicație era echipat de două radioemițătoare cu puterea de 1 W, capabile să transmită presiunea și temperatura azotului din incinta capsulei, pentru verificarea principiilor presurizării și termoreglării folosite. Cele două emițătoare erau suficient de puternice pentru a permite radioamatorilor să capteze celebrul „bip-bip” al satelitului cam peste tot pe planeta noastră pe frecvențele radio de 20,005 și 40,022 MHz.[10]
Lansarea lui Sputnik 1 a avut loc în cadrul Anului Geofizic Internațional din 1957-1958, studiul semnalelor trebuia, prin urmare, să permită studierea propagării undelor radio în atmosfera terestră, iar studiul traiectoriei sale trebuia să furnizeze informații asupra densității atmosferei înalte și a formei exacte a Pământului.
Aparatele electrice ale satelitului au funcționat timp de douăzeci și două de zile după lansare, până la epuizarea bateriilor la 26 octombrie 1957. [12] După aceea traiectoria satelitului a fost supravegheată vizual.
În cultura de masă
[modificare | modificare sursă]Literatură
[modificare | modificare sursă]- Poetul român Tudor Măinescu a dedicat evenimentului de lansare poezia „A zecea planetă”, scrisă în ianuarie 1959.[13]
Muzică
[modificare | modificare sursă]- Formația românească de muzică ușoară Trio Grigoriu a dedicat misiunii Sputnik 1 piesa „Cîntecul satelitului”, compusă de Elly Roman pe textul lui Ștefan Tita.
În filatelie
[modificare | modificare sursă]
La 4 octombrie 1967, la 10 aniversare a lansării primului satelit artificial al Pămntului, Sputnik 1, serviciile poștale ale Uniunii Sovietice au emis o marcă poștală cu valoarea nominală de 30 copeici.
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Alpha Is Science's Tag For First of Satellites (în engleză), The New York Times,
- ^ a b c Jonathan's Space Report
- ^ Sputnik 1 Rocket Body (în engleză), National Space Science Data Center
- ^ a b c Sparrow 2007, p. 42-43.
- ^ fr Istoria cuceririi spațiale Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ fr În 1957, Sputnik lansează era spațială.
- ^ Sparrow 2007, p. 39.
- ^ en Korolev and Freedom of Space: 14 februarie 1955–4 octombrie 1957 Arhivat în , la Wayback Machine., NASA.
- ^ a b en Sputnik 1 pe site-ul nasa.gov Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ en William J. Jorden, Soviet Fires Earth Satellite Into Space; It Is Circling the Globe at 18,000 M.P.H.; Sphere Tracked in 4 Crossings Over U.S., The New York Times.
- ^ Ackmann, Martha (). The Mercury 13: The True Story of Thirteen Women and the Dream of Space Flight. Random House Publishing Group. p. 280. ISBN 9780375758935.
- ^ en Spoutnik I, vibrationdata.com.
- ^ Măinescu, Tudor (1961). Muzică ușoară. Satire, fabule, epigrame, Editura Tineretului, pag. 32–33
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Legături externe
[modificare | modificare sursă]Înregistrări autentice ale semnalului
[modificare | modificare sursă]
- Înregistrate din Washington DC
- Înregistrate din German Ham Operator
- Înregistrare din Cehoslovacia
- Cum au câștigat rușii cursa spațială? Arhivat în , la Wayback Machine., 5 martie 2008, Gabriel Tudor, Revista Magazin