Sotniile Negre

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Sotniile Negre
Чёрная сотня
ZiarRusskoe Znamia (Drapelul Rus)
Aripa militarăCamasile Galbene[1]
Ideologie
Poziție politicăExtrema dreaptă
ReligieOrtodoxie rusă
Culori     negru,      alb si      galben
culorile casei Romanov
Flag of the Russian Empire (black-yellow-white).svg
O procesiune a Sotniilor Negre, 1907

Sotniile Negre (uneori Sotnia Neagră), de asemenea, cunoscută și sub numele de sutenegriștii (Чёрная сотня, черносотенцы în rusă, transliterat Ciornaia sontnia, cernosotențî), a fost o mișcare ultranaționalistă din Rusia la începutul secolului al XX-lea. A susținut fervent pe țar și pe familia sa (Casa Romanovilor) și s-a opus fanatic oricărei restrângeri a autocrației monarhului.[2] Mișcarea s-a remarcat de asemenea prin doctrinele extremiste, rusocentrice, xenofobe, antisemite și prin incitarea la pogromuri.[3]

Originile[modificare | modificare sursă]

"Sveașcennaia drujina" (Священнaя дружинa = Sfânta Brigadă) și "Russkoe sobranie" (Русское собрание = Adunarea rusă), în St. Petersburg sunt predecesoarele mișcării Sotniile Negre. Începând cu 1900, cele două organizații uneau sub același drapel reprezentanții conservatori ai intelectualilor, funcționari de stat, clerici și boieri. Mai multe organizații ale Sutelor Negre s-au format în timpul și după Revoluția rusă din 1905, cum ar fi:

  • "Soiuz russkovo naroda" (Союз русского народа = Uniunea Poporului Rus), în St. Petersburg
  • "Soiuz russkih liudei" (Союз русских людей = Uniunea Rușilor), în Moscova
  • "Russkaia monarhiceskaia partia" (Русская монархическая партия = Partidul Monarhist Rus), în Moscova și în alte parți
  • "Obșcestvo aktivnoi borbî s revoliuției" (Общество активной борьбы с революцией = Societatea de Luptă Activă Împotriva Revoluției), în Moscova
  • "Belîi dvuglavîi oriol" (Белый двуглавый орёл = Vulturul Alb Bicefal) în Odessa

Popularitate și putere[modificare | modificare sursă]

Mișcarea Sotniile Negre a publicat ziare, cum ar fi Znamea (Drapelul) sau Russkoe znamea (Drapelul rus), Poceaievski listok (Foaia Poceaiev), Zemșcina (Femeia), Kolokol (Clopotul), Groza (Furtuna) și altele. Multe ziare de dreapta, cum ar fi Moskovskie vedomosti (Știri din Moscova), Grajdanin (Cetățeanul) și Kievleanin (Kieveanul) au publicat materialele Sutelor Negre.

Printre liderii proeminenți ai mișcării au fost: Alexandru Dubrovin, Vladimir Purișkevici, Nikolai Markov, A. I. Trișatnî, Pavel Krușevan, Pavel Bulațel, Ivan Vostorgov, M. K. Șahovskoi, protoiereul mitrofor Ioan de Kronstadt, ieromonahul Iliodor, episcopul Hermogen și alții.

Incitarea la violență[modificare | modificare sursă]

Atunci când doi delegați ai Dumei, Grigori Borisovici Iollos (provincia Poltava) și Mihail Herzenstein (n. 1859, d. 1906 în Terijoki), ambii din Partidul Constituțional Democrat, au fost asasinați de către membrii Sutelor Negre, organul lor de presă Russkoe Znamea și-a exprimat regretul că "doar doi evrei au pierit în cruciada împotriva revoluționarilor."[4] Sotniile Negre au folosit violența și tortura împotriva oricui era bănuit că ar fi o amenințare la adresa Țarului.

Sotniile Negre și problema ucraineană[modificare | modificare sursă]

Sotniile Negre negau existența unei națiuni ucrainene și îi defineau pe ucrainenii drept ruși,[5] atrăgându-și sprijinul etnicilor ucraineni rusofili care se considerau ruși.[6] Sutele Negre au militat activ împotriva a ceea ce ei considerau a fi separatismul ucrainean, precum și împotriva promovării culturii și limbii ucrainene, în general, și împotriva lucrărilor poetului ucrainean Taras Șevcenko, în special.[7] În Odesa, Sotniile Negre au închis filiala ucraineană a societății "Prosvita", o organizație dedicată răspândirii limbii și culturii ucrainene.

În cultura populară[modificare | modificare sursă]

  • Romanul lui Jack London, Călcâiul de fier (1908) prezice venirea unui guvern naționalist în SUA, iar asasinii angajați de acesta care se declarau loiali regimului și se specializaseră în a ataca întâlnirile muncitorești își spuneau Sutele Negre.
  • În romanul lui Bernard Malamud: Repararatorul, care descrie un evreu, Iakov Bok, care fuge de pogrom, se mută la Kiev și își schimbă numele ca să sune mai rusește și, în curând devine angajat al unui membru al Sutelor Negre.
  • În romanul lui Edward Rutherfurd: Russka, un tânăr, Bobrov, este bătut în stradă de un grup de tineri din Sotniile Negre pentru că îi susținea pe evrei și pentru că era fiul unui social-democrat.
  • În Rădăcini: Generațiile viitoare, un prieten evreu al protagoniștilor negri din serial spune în glumă că cei din Ku Klux Klan care i-au ars magazinul sunt doar mici copii pe lângă "Sotniile Negre ale țarului".

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Entry Display Web Page, www.encyclopediaofukraine.com 
  2. ^ Norman Cohn⁠(d), Warrant for Genocide⁠(d), pp. 61, 73, 89, 120–2, 134, 139, 251.
  3. ^ A People Apart: The Jews in Europe, 1789–1939, by David Vital, Oxford University Press, 1999 (pp. 576, 582, 665).
  4. ^ „A LIST OF EVENTS IN 5670 AND NECROLOGY” (PDF). American Jewish Yearbook. AJC Archives. Accesat în . 1 iulie 1909, tO 30 iunie 1910, Issue 1910–1911 
  5. ^ Jacob Langer. (2007) Corruption and the Counterrevolution: The Rise and Fall of the Black Hundred History Dissertation, Duke University. pg.19
  6. ^ Encyclopedia of Ukraine.
  7. ^ Украинская Жизнь. — М., 1912. — № 5 — С. 82.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Norman Cohn. Warrant for Genocide: The myth of the Jewish World-Conspiracy and the Protocols of the Elders of Zion (1966)
  • Laqueur, Walter. Black Hundred: The Rise Of The Russian Extreme Right (1993)
  • Donald C. Rawson. Russian Rightists and the Revolution of 1905 (1995)

Legături externe[modificare | modificare sursă]