Song Qingling

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Acesta este un nume chinezesc; numele de familie este Song.
Song Qingling
Soong Ching-ling.jpg
Song Qingling
Date personale
Născută[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Shanghai, Republica Populară Chineză Modificați la Wikidata
Decedată (88 de ani)[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Beijing, Republica Populară Chineză Modificați la Wikidata
Înmormântată grave of Soong Ching-ling[*][[grave of Soong Ching-ling (grave)|​]] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (leucemie) Modificați la Wikidata
Părinți Charlie Soong[*][[Charlie Soong (Chinese missionary (1863-1918))|​]]
Ni Guizhen[*][[Ni Guizhen ((1869-1931), mother of Soong sisters)|​]] Modificați la Wikidata
Frați și surori Soong Ai-ling[*][[Soong Ai-ling (wife of H. H. Kung (1889-1973))|​]]
Soong May-ling[*][[Soong May-ling (Chiang Kai-shek's wife, First Lady of the Republic of China (1897–2003))|​]]
T. V. Soong[*][[T. V. Soong (politician chinez)|​]]
Soong Tse-an[*][[Soong Tse-an (Chinese businessman)|​]]
T. L. Soong[*][[T. L. Soong (banker)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuSun Iat-sen () Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of China (1889–1912).svg Dinastia Qing
Flag of the Republic of China.svg Republica Chineză
Flag of the People's Republic of China.svg Republica Populară Chineză Modificați la Wikidata
Ocupațiepoliticiană Modificați la Wikidata
Honorary President of the People's Republic of China Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Chairman of the Standing Committee of the National People's Congress Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat de Zhu De[*][[Zhu De (Marshal of the People's Republic of China)|​]]
Succedat de Ye Jianying[*][[Ye Jianying (former Head of State of the People's Republic of China (1897-1986))|​]]
Vice Chairman of the Standing Committee of the National People's Congress Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Vicepreședinte al Republicii Populare Chineze Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat de Zhu De[*][[Zhu De (Marshal of the People's Republic of China)|​]]
Succedat de Ulanhu[*][[Ulanhu (politician chinez)|​]]
Membru al Congresului Național al Poporului Modificați la Wikidata
Legislatură 5th National People's Congress[*][[5th National People's Congress (session of China's parliament)|​]], 4th National People's Congress[*][[4th National People's Congress |​]]
Vice-Chairperson of the National Committee of the Chinese People's Political Consultative Conference Modificați la Wikidata

Premii mejdunarodnaia Stalinskaia premia «Za ukreplenie mira mejdu narodami»[*] ()
Partid politicPartidul Comunist Chinez
Kuomintang
Revolutionary Committee of the Chinese Kuomintang[*][[Revolutionary Committee of the Chinese Kuomintang (Political party in China)|​]]
Alma mater McTyeire School[*][[McTyeire School (Chinese educational facility for girls)|​]]
Wesleyan College[*][[Wesleyan College (educational facility in Georgia)|​]]

Rosamond Song Qingling (n. ,[1][2][3][4] Shanghai, Republica Populară Chineză – d. ,[1][2][3][4] Beijing, Republica Populară Chineză) a fost o politiciană chineză. Ca cea de-a treia soție a lui Sun Iat-sen, unul dintre liderii revoluției din 1911 care a creat Republica Chineză, ea era adesea stilată ca Doamna Sun Iat-sen. Se trage din familia Song și, alături de frații ei, a jucat un rol important în politica Chinei înainte și după 1949.

După înființarea Republicii Populare Chineze în 1949, ea a deținut mai multe poziții importante în noul guvern, inclusiv Vice-Președinte (1949-1954; 1959-1975) și Vice-Președinte al Comitetului Permanent al Congresului Național al Poporului (1954-1959; 1975-1981) și a călătorit în străinătate la începutul anilor 1950, reprezentând țara la o serie de evenimente internaționale. În timpul Revoluției Culturale, ea a fost puternic criticată.[5] În urma eliminării lui Liu Shaoqi ca președinte în 1968, ea și Dong Biwu, în calitate de vicepreședinți, au devenit, de facto, șefii de stat ai Chinei până în 1972,[6] atunci când Dong a fost numit Președinte Interimar. Song a supraviețuit crizei politice în timpul Revoluției Culturale, dar a apărut mai puțin frecvent după 1976. În calitate de Președinte al Comitetului Permanent al Congresului Național al Poporului din 1976 până în 1978, Song a fost din nou șeful interimar al statului. În timp ce era bolnavă în mai 1981, ea primit titlul special de „Președinte Onorific al Republicii Populare Chineze”.

Viață și activitate înainte de 1949[modificare | modificare sursă]

Fotografia de nuntă a lui Sun Yat-sen și Song Qingling (1915)

Song Qingling s-a născut în familia omului de afaceri și misionar Charlie Soong în Chuansha, Pudong, Shanghai,[7][8] fiind cel de-al doilea dintre cei șase copii. A absolvit Școala de Fete McTyeire în Shanghai și Wesleyan College în Macon, Georgia, Statele Unite ale Americii.[9] Ca și surorile ei, vorbea fluent limba engleză deoarece a fost educată în limba engleză pentru cea mai mare parte din viață. Numele creștin a fost Rosamonde. În primii ani, numele romanizat din pașaport era Chung-ling Soong, iar pe diploma de la Wesleyan College numele este trecut ca Rosamonde Chung-ling Soong.

Song s-a căsătorit cu Sun Iat-sen, liderul revoluției din 1911 și fondator al Kuomintang (KMT sau Partidul Naționalist), pe 25 octombrie 1915, contrar dorinței părinților săi. Dr. Sun era cu 26 de ani mai în vârstă. După moartea lui Sun în 1925, a fost aleasă în Comitetul Executiv Central KMT. Cu toate acestea, ea a părăsit China și a plecat în Moscova după alungarea comuniștilor din KMT în 1927, acuzând KMT de trădarea moștenirii soțului ei. Sora ei mai mică, Meiling, s-a căsătorit cu Chiang Kai-shek la scurt timp după aceea.

Funcții politice și activitate după 1949[modificare | modificare sursă]

Song Qingling și Li Jishen la Ceremonia de inaugurare a RPC (1949)

Song era respectată de comuniștii victorioși, care o considerau drept legătură între mișcarea lor și cea a lui Sun.[10] După înființarea oficială a Republicii Populare Chineze în 1949, a devenit unul dintre cele șase vice-președinți ai Guvernului Popular Central[11] și unul dintre vice-președinții Asociației de Prietenie Sino-Sovietice.[11] În aprilie 1951, a fost anunțat că Song a fost distinsă cu Premiul Stalin pentru Pace pentru anul 1950.[12]

Song Qingling și Klim Voroșilov în 1957

Sfârșitul vieții și moarte[modificare | modificare sursă]

Song a apărut foarte puțin în public după Revoluția Culturală, având în general o sănătate precară, dar articolele scrise de ea, în principal pe subiecte legate de bunăstarea copiilor, au continuat să apară în presă. Ultima ei apariție publică a avut loc pe 8 mai 1981, când a sosit într-un scaun cu rotile în Sala Mare a Poporului pentru a accepta un doctorat onorific de la Universitatea din Victoria. Câteva zile mai târziu, ea a început să sufere de febră mare și nu a reușit să își revină. Pe 16 mai 1981, la mai puțin de două săptămâni înainte de moartea sa, Song a fost admisă în Partidul Comunist și numită Președinte Onorific al Republicii Populare Chineze (în chineză simplificată: 中华人民共和国名誉主席). Este singura persoană care a deținut acest titlu.[13] Conform unuia dintre biografii lui Song, a vrut să adere la Partidul Comunist din China încă din 1957. Cu toate acestea, atunci când i-a cerut voie lui Liu pentru a se alătura partidului, cererea sa a fost respinsă pentru că „s-a crezut că e mai bine pentru revoluție ca ea să nu se alăture în mod oficial, dar să fie începând cu acel moment informată, iar opinia ei considerată cu privire la toate aspectele importante din interiorul partidului, și nu doar cele care implică guvernul."[14]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b c d Song Qingling, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  3. ^ a b c d Soong Ching-ling, SNAC, accesat în  
  4. ^ a b c d Sung Qingling, Munzinger-Archiv, accesat în  
  5. ^ Epstein 1993, p. 551.
  6. ^ Leaders of China (People's Republic of China), zarate.eu from 11 May 2017, retrieved 12 July 2017.
  7. ^ 宋庆龄上海出生地解谜
  8. ^ 宋庆龄出生地在川沙
  9. ^ Hahn 1941, pp. 43–45.
  10. ^ Song Qingling at Encyclopædia Britannica
  11. ^ a b Klein & Clark 1971, p. 785.
  12. ^ Klein & Clark 1971, p. 786.
  13. ^ Epstein 1993, pp. 616–617.
  14. ^ Epstein 1993, p. 491.