Soluționarea alternativă a litigiilor

Soluționarea alternativă a litigiilor (SAL; în engleză alternative dispute resolution, ADR), denumită și, în anumite contexte, soluționarea litigiilor printr-un organism extern (în engleză external dispute resolution, EDR), desemnează, în general, un ansamblu larg de proceduri și tehnici prin care părțile încearcă să soluționeze un litigiu cu ajutorul unui terț. Aceste proceduri sunt folosite atunci când părțile aflate în dezacord nu ajung singure la o înțelegere, dar doresc să evite sau să limiteze recurgerea la un proces. SAL este utilizată tot mai des și în cadrul sistemului judiciar, ca mijloc de soluționare a cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor.

Deși, în trecut, numeroase părți și reprezentanții lor s-au opus unor asemenea proceduri, SAL a dobândit o acceptare largă atât în rândul publicului, cât și în profesia juridică. În 2008, unele instanțe obligau părțile să participe la o procedură de SAL, precum medierea, înainte ca procesul să poată continua. Directiva europeană privind medierea din 2008 admite expres o asemenea „mediere obligatorie”: obligația privește participarea la procedură, nu ajungerea la o înțelegere. Părțile implicate în fuziuni și achiziții recurg, de asemenea, din ce în ce mai frecvent la SAL pentru litigiile apărute după încheierea tranzacției.

În Anglia și Țara Galilor este folosită tot mai des denumirea non-court dispute resolution (NCDR), adică „soluționarea litigiilor în afara instanței”, pentru a sublinia că aceste proceduri ar trebui privite ca o cale obișnuită, nu doar ca o alternativă excepțională. În cauza Churchill v Merthyr Tydfil County Borough Council din 2023, Curtea de Apel a stabilit că observațiile din Halsey potrivit cărora părțile lipsite de consimțământ nu puteau fi constrânse să participe la mediere nu constituiau un precedent obligatoriu. Instanțele pot suspenda judecata sau pot dispune participarea la NCDR, cu condiția ca măsura să fie proporțională și să nu afecteze esența dreptului părților de acces la instanță.

Popularitatea crescândă a SAL este explicată prin volumul tot mai mare de cauze al instanțelor, percepția că aceste proceduri sunt mai puțin costisitoare decât procesul, preferința pentru confidențialitate și dorința părților de a avea un control mai mare asupra alegerii persoanei sau persoanelor care vor examina litigiul. O parte a conducerii sistemului judiciar din anumite jurisdicții, inclusiv din Anglia și Țara Galilor, susține în mod ferm folosirea medierii și a altor proceduri NCDR. Din anii 1990, numeroase instanțe americane au încurajat și ele utilizarea SAL. Totuși, nu este sigur că justițiabilii pot identifica și utiliza corect programele disponibile, ceea ce le poate reduce eficacitatea.

Istoric

Termenul englez ''alternative dispute resolution'' își are originea în lucrarea lui Frank Sander, „Varieties of Dispute Processing”.

În Evul Mediu și în epoca modernă timpurie, arbitrajul comercial era adesea legat de organizațiile profesionale ale negustorilor. În Anglia și în alte regiuni, conducătorii breslelor soluționau litigii atât între membrii acestora, cât și între membri și clienții lor. Începând de la sfârșitul secolului al XIX-lea și mai ales în primele decenii ale secolului al XX-lea, s-au dezvoltat instituții permanente care administrau proceduri arbitrale. De exemplu, Camera de Arbitraj a City of London a fost inaugurată în 1892, iar în anii 1920 au fost înființate mai multe dintre instituțiile care au contribuit la dezvoltarea arbitrajului comercial modern.

Un exemplu de soluționare a litigiilor în cadrul unei organizații profesionale este oferit de tribunalul breslei lânarilor din Padova, care examina conflicte privind contractele de ucenicie și contribuia la renegocierea raporturilor dintre părți. Funcționarea tribunalului reflecta însă raporturile de putere din cadrul breslei, care îi favorizau adesea pe negustori și pe meșterii patroni.

SAL poate fi realizată și prin mijloace electronice, sub denumirea de soluționare online a litigiilor (în engleză online dispute resolution, ODR). ODR cuprinde proceduri de soluționare a litigiilor care utilizează tehnologia informației și comunicațiilor pentru transmiterea și organizarea documentelor, comunicarea la distanță și desfășurarea unor etape de negociere, mediere, arbitraj sau adjudecare. Aceste mecanisme pot funcționa atât în afara instanțelor, cât și în cadrul sistemelor judiciare, autoritățile publice putând integra proceduri ODR în serviciile de justiție.

Un exemplu de procedură online cu aplicare transfrontalieră este Uniform Domain-Name Dispute-Resolution Policy (UDRP), administrată prin furnizori autorizați de ICANN pentru litigiile privind înregistrarea abuzivă a numelor de domeniu. Politica se aplică tuturor domeniilor generice de nivel superior aflate sub regimul ICANN și a fost adoptată și pentru anumite domenii naționale. În accepțiunea largă adoptată de OCDE, ODR poate sprijini soluționarea litigiilor atât în cadrul sistemelor judiciare, cât și în afara acestora; prin urmare, noțiunea nu se limitează la procedurile „alternative” desfășurate în afara instanțelor.

În Anglia și Țara Galilor, Online Procedure Rule Committee a fost creat în temeiul Judicial Review and Courts Act 2022 pentru a elabora norme aplicabile anumitor proceduri online desfășurate în instanțe și tribunale, în materie civilă, familială și administrativ-jurisdicțională. Comitetul este un organism public consultativ, nesubordonat unui minister, dar finanțat de Ministerul Justiției. Acesta este prezidat de Master of the Rolls, șeful justiției civile din Anglia și Țara Galilor.

Definiție

În mod tradițional, SAL cuprinde mai multe proceduri prin care părțile încearcă să soluționeze un litigiu în afara judecării sale printr-un proces obișnuit. Aceste proceduri pot fi alese direct de părți sau pot fi recomandate ori dispuse de instanță în cursul unui litigiu. Negocierea, medierea și arbitrajul sunt considerate în mod obișnuit principalele forme de SAL; alte mecanisme includ concilierea, evaluarea neutră și procedura juridică colaborativă, aceasta din urmă fiind utilizată mai ales în litigiile de dreptul familiei.

În anumite domenii, precum litigiile privind investițiile, arbitrajul nu este considerat o formă de SAL, deoarece reprezintă principalul mijloc de soluționare a acestor cauze. Terminologia nu este uniformă. UNCITRAL tratează medierea și concilierea drept denumiri interschimbabile ale aceluiași tip de procedură, în timp ce în unele sisteme juridice sau domenii de practică acestea sunt prezentate ca mecanisme distincte.

Unul dintre obiectivele principale ale procedurilor SAL este soluționarea conflictului. O procedură care conduce la rezolvarea acestuia este, prin definiție, o procedură de soluționare a litigiului. În mod obișnuit, caracterul „alternativ” se raportează la judecarea cauzei de către o instanță.

În mediul corporativ, soluționarea litigiilor poate însemna, de exemplu, examinarea reclamațiilor privind propriile produse de către serviciul pentru clienți, tratarea neînțelegerilor dintre consumatori și vânzători terți independenți ori participarea la mecanisme de respectare a regulilor bazate pe reputație. Expresia poate fi folosită și colocvial pentru renunțarea la continuarea unui conflict sau pentru alegerea unei căi pașnice în locul violenței.

A fost propusă și o abordare sistemică, prin care persoanelor aflate în conflict să le fie oferite mai multe opțiuni și să se urmărească o soluționare adecvată a litigiilor. Unele cauze și plângeri trebuie îndreptate către o procedură oficială de reclamație, o instanță, poliție, un responsabil cu conformitatea sau un inspector general. Alte conflicte pot fi rezolvate chiar de părți dacă beneficiază de sprijin și îndrumare, iar altele necesită mediere sau arbitraj. Astfel, „soluționarea alternativă” desemnează de regulă o metodă din afara instanțelor, pe când „soluționarea adecvată” presupune alegerea responsabilă dintre toate opțiunile relevante pentru problema concretă.

Negociere

Articol principal: Negociere

În negociere, participarea este voluntară și nu există un terț care să faciliteze soluționarea ori să impună o soluție. Totuși, un terț — de exemplu un capelan, un ombudsman intern, un asistent social sau o persoană apropiată cu experiență — poate îndruma discret una ori ambele părți. Această formă de sprijin a fost descrisă drept „a-i ajuta pe oameni să se ajute singuri” și poate include, de pildă, sprijin pentru redactarea unei scrisori către persoana despre care se consideră că a produs prejudiciul.

Mediere

Articol principal: Mediere

În mediere intervine un terț independent și imparțial, mediatorul, care facilitează comunicarea și negocierea dintre părți pentru a le ajuta să ajungă la o soluție acceptată de comun acord. Mediatorul nu decide asupra litigiului și nu poate impune părților rezultatul.

Un model distinct este medierea transformativă, care pune accentul pe capacitatea părților de a lua propriile decizii și de a înțelege perspectiva celeilalte părți. Acest model este utilizat de Serviciul Poștal al Statelor Unite în cadrul programului formal REDRESS, destinat conflictelor de muncă și plângerilor privind egalitatea de șanse.

În formele tradiționale, părțile rămâneau în contact direct pe durata majorității sau a tuturor ședințelor. În practica mai recentă, părțile pot fi separate după — ori uneori înainte de — o ședință comună, iar restul procedurii se poate desfășura prin reuniuni separate cu mediatorul. Cercetările asupra acestor reuniuni separate, denumite și caucusuri, le-au asociat cu reducerea ostilității directe, obținerea mai multor informații și formularea mai multor soluții posibile.

Mediere asistată de avocați

Medierea asistată de avocați este o metodă necontencioasă de soluționare alternativă, folosită, între altele, în probleme familiale apărute la divorț sau separare, precum întreținerea copiilor, stabilirea locuinței ori exercitarea autorității părintești și împărțirea bunurilor.

Mediere condusă de părți

Medierea condusă de părți (în engleză party-directed mediation, PDM) urmărește să ofere fiecărei părți o influență mai directă asupra modului de soluționare a conflictului. Procedura pune la dispoziție mijloace pentru dezvoltarea abilităților de negociere ale participanților și urmărește să le îmbunătățească atât capacitatea, cât și disponibilitatea de a gestiona neînțelegerile viitoare.

Procedura juridică colaborativă

În procedura juridică colaborativă, inclusiv în așa-numitul „divorț colaborativ”, fiecare parte este asistată de un avocat, în condiții stabilite printr-un acord special. Părțile ajung la o înțelegere cu sprijinul avocaților instruiți în această metodă și al experților acceptați de comun acord. Nicio persoană din afara părților nu le impune soluția.

Arbitraj

Articol principal: Arbitraj

Arbitrajul se întemeiază, de regulă, pe acordul părților, iar litigiul este examinat de un arbitru sau de un tribunal arbitral, care pronunță o hotărâre. Frecvent, arbitrajul are loc deoarece părțile au prevăzut în contract că eventualele litigii viitoare legate de acel acord vor fi soluționate pe această cale.

În dreptul anglo-saxon, o clauză prin care obținerea unei hotărâri arbitrale constituie o condiție prealabilă sesizării instanței este cunoscută drept clauză Scott v Avery. Forța juridică a clauzelor arbitrale, mai ales în contractele încheiate cu consumatorii, cum sunt cele privind cardurile de credit, a fost examinată critic de instanțe. În numeroase jurisdicții, controlul judiciar al hotărârilor arbitrale este limitat, iar anularea sau contestarea acestora este posibilă numai pentru motivele prevăzute de legea aplicabilă.

Conciliere

Articol principal: Conciliere

Concilierea este o procedură în care părțile apelează la un conciliator, care se întâlnește cu ele atât separat, cât și împreună, pentru a le ajuta să depășească neînțelegerile. Acesta încearcă să reducă tensiunile, să îmbunătățească comunicarea, să clarifice problemele, să încurajeze examinarea unor soluții posibile și să sprijine găsirea unui rezultat acceptabil pentru toate părțile.

Alte metode

Pe lângă formele principale, există și alte proceduri de soluționare alternativă.

Evaluarea cauzei

Evaluarea cauzei este o procedură fără caracter obligatoriu, în care părțile prezintă faptele și problemele litigioase unui evaluator neutru. Acesta indică punctele forte și vulnerabilitățile poziției fiecărei părți și apreciază modul în care cauza ar putea fi soluționată de un juriu, de un judecător sau de un alt organ competent.

Evaluarea neutră timpurie

Evaluarea neutră timpurie are loc la scurt timp după introducerea acțiunii în instanță. Cauza este transmisă unui expert care formulează o apreciere echilibrată și neutră. Aceasta poate ajuta părțile să-și evalueze pozițiile și le poate încuraja să încheie o tranzacție.

„Un cuplu, un avocat”

One Couple One Lawyer, denumită și Single Lawyer, este o procedură de dreptul familiei dezvoltată în Anglia și Țara Galilor, prin care un cuplu aflat în separare este consiliat în comun de același avocat. Avocatul oferă ambelor părți aceeași consiliere juridică independentă și explică felul în care un judecător ar putea aprecia cauza, precum și rezultatul probabil al unui proces. Scopul este ca părțile să ajungă la o înțelegere privind separarea sau divorțul, iar avocatul poate redacta actele necesare pentru formalizarea deciziilor luate în comun.

Procedura este concepută astfel încât părțile să primească împreună consiliere juridică de la un singur avocat, fără a avea fiecare câte un reprezentant separat. Ele sunt asistate în comun pe parcursul procedurii, iar metoda urmărește o abordare cooperantă și necontradictorie în examinarea situației financiare și în formularea consilierii juridice.

În aprilie 2024, Family Procedure (Amendment No. 2) Rules 2023/1324 a definit NCDR drept ansamblul metodelor de soluționare a unui litigiu în afara procedurii judiciare, incluzând, fără a se limita la acestea, medierea, arbitrajul, evaluarea de către un terț neutru și procedura juridică colaborativă. Protocolul anterior sesizării instanței, anexat Practice Direction 9A, menționează că obținerea consilierii prin sistemul „un singur avocat” sau „un cuplu, un avocat” poate demonstra o încercare constructivă de evitare a unui proces inutil.

Reuniunea grupului familial

Reuniunea grupului familial este o întâlnire între membrii unei familii și rudele ori persoanele apropiate din rețeaua familială extinsă. În cadrul procesului, participanții discută problemele familiei și elaborează un plan pentru încetarea abuzului, a neglijării sau a altor forme de rele tratamente dintre membrii familiei.

Stabilirea neutră a faptelor

Stabilirea neutră a faptelor este o procedură prin care un terț neutru, ales de părți sau desemnat de instanță, cercetează o chestiune și prezintă un raport ori depune mărturie în instanță. Procedura este utilă în special în litigiile care presupun probleme științifice sau factuale complexe.

Soluționarea de către un expert

Soluționarea de către un expert este o procedură în care părțile, prin acord comun, supun un litigiu sau o divergență unuia ori mai multor experți, care adoptă o decizie asupra problemei încredințate. Decizia este obligatorie dacă părțile nu au convenit altfel, iar procedura este confidențială.

Ombudsmani

Un ombudsman poate fi desemnat de o instituție — de exemplu, o universitate, un spital, o societate comercială sau o autoritate publică — pentru a examina plângerile angajaților, clienților ori altor persoane aflate în relație cu instituția. Ombudsmanul intern al unei organizații cercetează plângerile în mod independent și imparțial. Potrivit standardelor profesionale ale International Ombuds Association, consultarea unui ombudsman organizațional este complet voluntară și nu constituie o etapă obligatorie a unei proceduri disciplinare sau de soluționare a reclamațiilor.

Birourile de ombudsman organizațional îi informează pe cei interesați despre opțiunile relevante de gestionare a conflictelor disponibile în organizație, atât formale, cât și informale, inclusiv despre mecanismele întemeiate pe drepturi sau pe interese. Deoarece nu au competență decizională, aceste birouri pot ajuta persoanele să identifice și să evalueze diferite soluții informale, pot facilita comunicarea și pot interveni informal între părți.

Avantaje și limite

Avantajele SAL diferă în funcție de procedura aleasă. Printre avantajele atribuite medierii și altor proceduri consensuale se numără:

• soluționarea mai rapidă și, în multe situații, cu costuri mai reduse decât judecata în instanță;
• accesul gratuit sau contra unei taxe reduse la numeroase proceduri SAL în materie de consum;
• flexibilitatea procedurii și posibilitatea adaptării acesteia la natura litigiului și la nevoile părților;
• controlul mai mare al părților asupra procedurii și, în mecanismele consensuale, asupra rezultatului;
• posibilitatea alegerii procedurii și, în anumite sisteme, a terțului neutru care va participa la soluționare;
• posibilitatea formulării unor soluții practice și adaptate intereselor părților, inclusiv a unor soluții pe care o instanță nu le-ar putea dispune;
• posibilitatea examinării unor interese și nevoi care depășesc strict problemele juridice aflate în litigiu;
• păstrarea relațiilor dintre părți și reducerea caracterului conflictual al procedurii;
• confidențialitatea, în limitele stabilite de legea și regulile aplicabile procedurii;
• posibilitatea soluționării unor litigii complexe sau care implică mai multe părți.

SAL nu înlocuiește însă judecata în instanță în toate situațiile. Recurgerea la instanță poate fi mai potrivită atunci când:

• este necesară stabilirea sau clarificarea unui precedent juridic;
• o parte are nevoie de protecția procedurală oferită de judecata formală;
• există un dezechilibru extrem de putere între părți, care nu poate fi compensat în cadrul procedurii alternative;
• sunt necesare măsuri obligatorii pe care procedura aleasă nu le poate acorda, precum despăgubiri, ordonanțe sau interdicții judiciare;
• este necesară o procedură formală de administrare a probelor, inclusiv prezentarea declarațiilor martorilor și audierea ori contrainterogarea acestora;
• este necesară o soluție obligatorie pe care una dintre părți nu este dispusă să o accepte voluntar, deoarece medierea nu poate soluționa litigiul și nu poate impune remedii în lipsa acordului părților.

Exemple naționale și regionale

România

În România, medierea este reglementată prin Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Persoanele fizice și juridice pot recurge la mediere, inclusiv după declanșarea unui proces, pentru soluționarea conflictelor referitoare la drepturi de care pot dispune.

Pentru litigiile de consum, Ordonanța Guvernului nr. 38/2015 a creat cadrul prin care reclamațiile consumatorilor împotriva comercianților pot fi prezentate voluntar unor entități SAL, în cadrul unor proceduri independente, imparțiale, transparente, eficace, rapide și echitabile; actul normativ transpune Directiva 2013/11/UE. În cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor funcționează Direcția de soluționare alternativă a litigiilor, iar în domeniul financiar-bancar funcționează Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB), entitate autonomă, neguvernamentală și fără scop lucrativ, înființată pentru soluționarea litigiilor dintre consumatori și comercianții aflați sub supravegherea Băncii Naționale a României.

Canada

În anii 1980 și 1990, în Canada a început o „schimbare de cultură” în privința utilizării SAL. A fost recunoscută necesitatea unei alternative la caracterul pronunțat contradictoriu al procesului tradițional. Dezvoltarea a continuat în deceniile următoare, iar SAL a ajuns să fie considerată pe scară largă o metodă legitimă și eficientă de soluționare a litigiilor.

În 2014, Curtea Supremă a Canadei a afirmat în cauza Hryniak v Mauldin că accesul efectiv la justiție devenise cea mai mare provocare pentru statul de drept din Canada și că echilibrul dintre procedură și acces trebuia adaptat realităților moderne, inclusiv prin recunoașterea unor noi modele de judecată echitabilă. Experimente cu proceduri SAL avuseseră însă loc în provincii cu mai multe decenii înainte de această hotărâre.

Una dintre primele inițiative canadiene importante a fost Programul de mediere obligatorie din Ontario, creat la 4 ianuarie 1999. Prin regula 24.1 a fost instituită medierea obligatorie pentru anumite acțiuni civile, altele decât cele de dreptul familiei, supuse managementului judiciar al cauzei. Programul a început în 1999 în anumite instanțe din Ontario, inclusiv la Ottawa, și a fost extins în 2002 la Windsor, a treia circumscripție judiciară ca mărime din provincie.

Până atunci, opoziția față de medierea obligatorie se întemeia mai ales pe ideea că medierea funcționează numai când părțile aleg de bunăvoie procedura. Evaluările programului din Ontario au indicat însă că medierea obligatorie putea reduce atât costurile, cât și durata necesară soluționării, în comparație cu un grup de control. Două treimi dintre participanții chestionați au indicat cel puțin unul dintre următoarele avantaje:

1. obținerea de informații noi considerate relevante de una sau mai multe părți;
2. identificarea problemelor importante pentru părți;
3. stabilirea priorității problemelor;
4. facilitarea discutării unor noi propuneri de tranzacție;
5. o mai bună înțelegere a economiilor posibile dacă litigiul este încheiat mai devreme;
6. o înțelegere mai bună, de către cel puțin una dintre părți, a propriei cauze;
7. o înțelegere mai bună, de către cel puțin una dintre părți, a poziției adversarului.

Și alte provincii au impus cel puțin examinarea SAL înaintea continuării unui proces. În 2015, Quebec a adoptat un nou cod de procedură civilă, care obliga părțile să ia în considerare medierea înainte de a solicita soluționarea litigiului în instanță. Codul a reglementat și rolul mediatorului, prevăzând obligația de imparțialitate și interdicția de a depune mărturie în favoarea uneia dintre părți dacă litigiul ajunge ulterior în instanță.

În Manitoba a funcționat programul Judicially Assisted Dispute Resolution (JADR), în care instanța desemnează un judecător ca mediator pentru două părți care aleg voluntar această procedură.

Unul dintre argumentele principale în favoarea SAL în Canada este supraaglomerarea instanțelor. Problema era deosebit de evidentă în Alberta: în 2018, provincia avea aproximativ un judecător al instanței superioare la 63.000 de locuitori, față de media națională de aproximativ unul la 35.000.

Formarea ca mediator poate fi obținută în Canada prin organizații private ori instituții de învățământ postliceal și superior. ADR Institute of Canada (ADRIC) este una dintre principalele organizații de formare în domeniu.

India

În India, arbitrajul era reglementat prin Arbitration Act, 1940. Aceasta a fost abrogată și înlocuită de Arbitration and Conciliation Act, 1996, lege elaborată pe baza Legii-model UNCITRAL privind arbitrajul comercial internațional. Codul de procedură civilă din 1908 a fost, la rândul său, modificat prin introducerea secțiunii 89, care reglementează trimiterea litigiilor către arbitraj, conciliere, mediere, Lok Adalat sau alte forme de soluționare în afara instanței. Secțiunea a fost introdusă prin Code of Civil Procedure (Amendment) Act, 1999 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2002.

În India, arbitrajul era reglementat prin Arbitration Act, 1940. Aceasta a fost abrogată și înlocuită de Arbitration and Conciliation Act, 1996, lege elaborată pe baza Legii-model UNCITRAL privind arbitrajul comercial internațional. Codul de procedură civilă din 1908 a fost, la rândul său, modificat prin introducerea secțiunii 89, care reglementează trimiterea litigiilor către arbitraj, conciliere, mediere, Lok Adalat sau alte forme de soluționare în afara instanței. Secțiunea a fost introdusă prin Code of Civil Procedure (Amendment) Act, 1999 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2002.

Un studiu privind soluționarea litigiilor comerciale în sudul Indiei, realizat de Centre for Public Policy Research din Kochi, a indicat o rată de succes de 64% pentru centrul de mediere afiliat instanțelor din Bangalore și o medie de 27,7% pentru centrul din Kerala. Dintre statele Karnataka, Tamil Nadu și Kerala, Tamil Nadu ar fi avut cel mai ridicat nivel de utilizare a acestor proceduri, iar Kerala cel mai redus.

Legea arbitrajului și concilierii din 1996

Actul legislativ reunește și modifică normele privind arbitrajul intern, arbitrajul comercial internațional și executarea hotărârilor arbitrale străine, stabilește regimul juridic al concilierii și reglementează aspectele conexe.

Arbitraj

Procedura arbitrală presupune existența unei convenții arbitrale valabile, care poate privi toate sau anumite litigii deja apărute ori care ar putea apărea între părți în legătură cu un raport juridic determinat. Potrivit secțiunii 7, convenția trebuie să fie în scris și poate lua forma unei clauze cuprinse într-un contract sau a unui acord separat.

Existența convenției poate rezulta dintr-un document semnat de părți, dintr-un schimb de scrisori, telexuri, telegrame sau alte mijloace de telecomunicație, inclusiv comunicații electronice, care consemnează acordul. Este considerat acord scris valabil și schimbul de cereri și apărări în care una dintre părți invocă existența convenției, iar cealaltă nu o contestă.

Părțile sunt libere să convină asupra procedurii de numire a arbitrului sau a arbitrilor. În lipsa unui acord, dacă o parte nu își desemnează arbitrul ori părțile nu se înțeleg asupra arbitrului unic în termenul prevăzut de lege, numirea poate fi făcută, la cererea uneia dintre părți, de Curtea Supremă sau de Înalta Curte competentă ori de o persoană sau instituție desemnată de aceasta, în funcție de tipul arbitrajului. Un arbitru poate fi recuzat dacă există împrejurări care dau naștere unor îndoieli justificate cu privire la independența sau imparțialitatea sa ori dacă nu are calificările convenite de părți.

Arbitrul unic sau completul de arbitri astfel constituit formează tribunalul arbitral. În materiile reglementate de partea I a legii, autoritățile judiciare pot interveni numai în cazurile expres prevăzute de aceasta, inclusiv pentru dispunerea unor măsuri provizorii. Tribunalul arbitral se poate pronunța asupra propriei competențe, iar excepția de necompetență trebuie invocată, de regulă, cel târziu odată cu depunerea întâmpinării.

Dacă tribunalul arbitral respinge excepția de necompetență, acesta continuă procedura și pronunță hotărârea arbitrală, după care partea interesată poate cere anularea hotărârii în condițiile secțiunii 34. Secțiunea 34 stabilește motivele limitate pentru care instanța competentă poate anula o hotărâre arbitrală. Hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie pentru părți, sub rezerva dispozițiilor legii. După expirarea termenului pentru introducerea cererii de anulare, hotărârea este executată potrivit Codului de procedură civilă, ca și cum ar fi o hotărâre a instanței. Introducerea unei cereri de anulare nu suspendă prin ea însăși executarea, fiind necesară o cerere separată și dispunerea suspendării de către instanță.

Conciliere

Partea a III-a din Arbitration and Conciliation Act, 1996 reglementează concilierea. Procedura începe atunci când una dintre părți îi transmite celeilalte o invitație scrisă la conciliere, în care identifică pe scurt obiectul litigiului. Procedura începe numai dacă cealaltă parte acceptă invitația în scris. Dacă invitația este respinsă, concilierea nu poate avea loc; lipsa unui răspuns în termen de 30 de zile sau în termenul rezonabil indicat în invitație poate fi considerată refuz, dacă partea care a formulat invitația notifică acest lucru în scris.

Procedura se desfășoară cu un singur conciliator, dacă părțile nu convin să desemneze doi sau trei. Atunci când sunt mai mulți conciliatori, aceștia acționează, ca regulă generală, împreună. În cazul unui singur conciliator, părțile convin asupra persoanei desemnate. Dacă sunt doi, fiecare parte numește câte unul, iar dacă sunt trei, fiecare parte numește câte unul, iar părțile convin asupra celui de-al treilea, care prezidează procedura.

După numire, conciliatorul poate solicita fiecărei părți o scurtă declarație scrisă privind natura generală a litigiului și problemele aflate în discuție, fiecare parte trebuind să transmită celeilalte o copie. El poate solicita ulterior declarații suplimentare, documente, probe sau alte informații pe care le consideră necesare. Conciliatorul poate invita părțile la întâlniri și poate comunica cu ele oral sau în scris, împreună ori separat. Părțile pot prezenta, din proprie inițiativă sau la invitația conciliatorului, propuneri pentru soluționarea litigiului.

Atunci când consideră că există elementele unei înțelegeri susceptibile de a fi acceptate de părți, conciliatorul formulează termenii unei posibile soluționări și îi transmite părților pentru observații. După primirea acestora, el poate reformula termenii propuși. Dacă părțile ajung la o înțelegere, ele pot redacta și semna un acord scris; la cererea lor, conciliatorul poate redacta acordul sau le poate ajuta la redactarea lui. Acordul semnat este definitiv și obligatoriu pentru părți, iar conciliatorul îl autentifică și transmite câte o copie fiecăreia. Acordul are același statut și aceleași efecte ca o hotărâre arbitrală pronunțată în termenii conveniți de părți.

Lok Adalat

Denumirea Lok Adalat înseamnă „instanța poporului”. Curtea Supremă a Indiei a descris Lok Adalat drept o formă veche de soluționare a litigiilor, cunoscută în India încă din vechime, și a arătat că sistemul se întemeiază pe principii gandhiene.

Lok Adalat obișnuit este un mecanism de conciliere, în cadrul căruia membrii îi ajută pe participanți să ajungă la o înțelegere amiabilă, fără a soluționa ei înșiși litigiul. Potrivit secțiunii 19 din Legal Services Authorities Act, 1987, asemenea reuniuni pot fi organizate, la intervalele și în locurile stabilite de acestea, de autoritățile pentru servicii juridice de la nivel statal și districtual, de comitetele pentru servicii juridice ale Curții Supreme și ale înaltelor curți, precum și de comitetele de la nivel de taluk.

Fiecare complet este alcătuit dintr-un judecător sau magistrat în funcție ori pensionar și din unul sau doi membri proveniți, după caz, din profesia juridică, dintre lucrătorii sociali ori din alte categorii prevăzute de reglementările aplicabile. Lok Adalat nu are competență asupra cauzelor referitoare la infracțiuni pentru care legea nu permite stingerea procesului penal prin împăcarea sau acordul părților.

Pentru sesizarea unui Lok Adalat nu se percepe taxă judiciară. Dacă o cauză aflată deja pe rolul unei instanțe este trimisă către Lok Adalat și se încheie printr-o înțelegere, taxa judiciară achitată anterior este restituită. Procedura este flexibilă, iar completul își poate stabili modul de desfășurare a ședințelor, ținând seama de împrejurările cauzei, de opțiunile părților și de necesitatea soluționării rapide a litigiului. Normele Codului de procedură civilă și regulile privind administrarea probelor nu sunt aplicate cu aceeași strictețe ca într-un proces obișnuit. Procedura permite, de asemenea, o interacțiune mai directă între părți și membrii completului, personal sau prin reprezentanții lor, în vederea identificării unei soluții amiabile.

O cauză aflată pe rolul unei instanțe poate fi trimisă la Lok Adalat dacă părțile sunt de acord. Trimiterea poate fi dispusă și la cererea uneia dintre părți, dacă instanța constată prima facie că există șanse de înțelegere, precum și atunci când instanța apreciază că litigiul este potrivit pentru soluționare prin această procedură. În ultimele două situații, instanța trebuie să le ofere părților posibilitatea rezonabilă de a fi ascultate înainte de a dispune trimiterea.

Lok Adalat urmărește obținerea unui compromis sau a unei înțelegeri între părți. Dacă într-o cauză trimisă de instanță nu se ajunge la o asemenea soluție, dosarul este restituit instanței, care continuă judecata din etapa atinsă înaintea trimiterii.

Dacă părțile ajung la o înțelegere, este pronunțată o hotărâre considerată echivalentă cu o hotărâre a unei instanțe civile sau, după caz, cu un ordin al unei alte instanțe. Hotărârea este definitivă și obligatorie pentru părți, iar împotriva sa nu poate fi formulat apel. Procedurile Lok Adalat sunt considerate proceduri judiciare, iar fiecare asemenea organism este asimilat unei instanțe civile.

Pakistan

Principalele acte și dispoziții referitoare la soluționarea alternativă a litigiilor în Pakistan sunt:

La nivel federal și în Teritoriul Capitalei Islamabad:

• secțiunea 89-A din Codul de procedură civilă din 1908 și Ordinul X, regula 1-A, introduse prin Code of Civil Procedure (Amendment) Ordinance, 2002, care permit trimiterea cauzelor către mediere, conciliere sau alte metode alternative;
• Small Claims and Minor Offences Courts Ordinance, 2002, care a prevăzut soluționarea amiabilă a unor litigii și infracțiuni minore prin conciliere, mediere sau arbitraj;
• secțiunile 10 și 12 din Family Courts Act, 1964, care prevăd încercări de reconciliere sau compromis în cauzele de dreptul familiei;
• Arbitration Act, 1940, care reglementează arbitrajul intern;
• Arbitration (International Investment Disputes) Act, 2011, referitoare la arbitrajul desfășurat în temeiul Convenției ICSID;
• Recognition and Enforcement (Arbitration Agreements and Foreign Arbitral Awards) Act, 2011, privind recunoașterea convențiilor arbitrale și executarea hotărârilor arbitrale străine;
• Alternative Dispute Resolution Act, 2017, care instituie un cadru pentru SAL în Teritoriul Capitalei Islamabad.

La nivel provincial:

• 'Punjab Alternate Dispute Resolution Act, 2019 (Legea nr. XVII din 2019);
• Khyber Pakhtunkhwa Alternate Dispute Resolution Act, 2020 (Legea nr. XLVIII din 2020);
• Balochistan Alternative Dispute Resolution Act, 2022 (Legea nr. XXXI din 2022).
• Code of Civil Procedure (Sindh Amendment) Act, 2018, publicată ca Legea nr. IV din 2019, prin care au fost dezvoltate mecanismele SAL în provincia Sindh.

În provincia Khyber Pakhtunkhwa funcționează și consilii pentru soluționarea litigiilor, cărora secțiunea 73 din Khyber Pakhtunkhwa Police Act, 2017 le-a acordat o bază legală expresă.

Somalia

În Somalia, Xeer este un sistem juridic cutumiar utilizat pentru soluționarea litigiilor în afara procedurilor judiciare formale. Acesta cuprinde mecanisme de negociere, mediere și arbitraj.În cadrul procedurii, bătrânii clanurilor implicate se reunesc, ascultă pozițiile părților și examinează cutumele și precedentele aplicabile. Soluționarea urmărește de regulă reconcilierea și, în numeroase cauze, stabilirea unei despăgubiri pentru partea vătămată.

Africa Subsahariană

În societățile africane precoloniale existau sisteme juridice cutumiare diverse, în cadrul cărora soluționarea conflictelor urmărea adesea negocierea, reconcilierea și restabilirea armoniei comunitare, prin proceduri asemănătoare medierii, concilierii sau arbitrajului. În numeroase state africane, asemenea mecanisme au fost ulterior recunoscute de legislație sau conectate la sistemul juridic oficial. Integrarea a luat forme diferite: unele foruri tradiționale au devenit niveluri inferioare ale sistemului judiciar, altele au funcționat în paralel cu instanțele statului, iar în alte cazuri dreptul cutumiar a fost încorporat în normele aplicate de instanțele oficiale.

În Benin, tribunalele specializate de conciliere (tribunaux de conciliation) examinează o gamă largă de cauze civile. Rezultatul este transmis instanței de primă instanță, care fie confirmă înțelegerea obținută, fie preia judecarea cauzei. Instituții asemănătoare funcționează, în forme diferite, și în alte state africane francofone.

Regatul Unit

În Regatul Unit, SAL este încurajată inclusiv pentru soluționarea litigiilor fiscale dintre contribuabili și HM Revenue and Customs. Furnizori de asemenea servicii funcționează în sectoarele reglementate ale finanțelor, telecomunicațiilor și energiei. În afara acestor domenii există scheme sectoriale la care comercianții pot adera voluntar.

În martie și iunie 2015 au fost prezentate Parlamentului două seturi de reglementări pentru transpunerea directivei europene privind soluționarea alternativă a litigiilor. SAL este utilizată pe scară largă în numeroase sectoare. În comunicații, energie, finanțe și servicii juridice, comercianții care nu reușesc să soluționeze direct o reclamație trebuie să informeze consumatorul despre schema SAL competentă.

În aviație funcționează un sistem cu caracter aproape obligatoriu: companiile aeriene trebuie să îndrume consumatorii fie către o schemă SAL aprobată, fie către PACT, serviciu administrat de Civil Aviation Authority.

La 1 octombrie 2015 au intrat în vigoare Alternative Dispute Resolution for Consumer Disputes (Competent Authorities and Information) Regulations 2015. Reglementările au stabilit norme privind SAL și au urmărit extinderea utilizării acesteia în litigiile de consum după epuizarea procedurilor interne disponibile.

Anglia și Țara Galilor

Judecătorii din Anglia și Țara Galilor încurajează frecvent folosirea SAL în cauzele potrivite, această orientare fiind prevăzută și de Civil Procedure Rules (CPR 1.4).

În Halsey v Milton Keynes General NHS Trust, Curtea de Apel a formulat criterii pentru situațiile în care una dintre părți dorește să participe la SAL, iar cealaltă refuză din motive care pot fi considerate nerezonabile.

În cauza Burchell v Bullard, soluționată la scurt timp după Halsey, Curtea de Apel a constatat că pârâții și avocații lor continuaseră inutil procesul, deși SAL ar fi oferit o cale mai rapidă și mai puțin costisitoare.

În 2013, Curtea de Apel a consolidat jurisprudența favorabilă medierii. În PGF II SA v OMFS Company 1 Ltd, reclamanta adresase mai multe invitații la mediere într-un litigiu privind încălcarea obligațiilor de reparare prevăzute de contractele de închiriere, fără a primi răspuns. Atât prima instanță, cât și Curtea de Apel au considerat că tăcerea constituia un refuz nerezonabil de participare la SAL. Cu o zi înaintea procesului, reclamanta a acceptat oferta pârâtei formulată potrivit Part 36, iar pârâta a fost lipsită de cheltuielile de judecată la care ar fi avut în mod normal dreptul pentru perioada relevantă.

Curtea a confirmat recomandarea din ADR Handbook potrivit căreia ignorarea unei invitații la SAL este, de regulă, nerezonabilă.

În Churchill v Merthyr Tydfil County Borough Council din 2023, Curtea de Apel a stabilit că pasajele din hotărârea Halsey, pe care se întemeiase prima instanță, nu făceau parte din raționamentul esențial al acelei cauze. Instanțele pot suspenda judecata sau pot dispune participarea părților la NCDR, cu condiția ca măsura să nu afecteze esența dreptului la o audiere judiciară și să fie proporțională cu obiectivul soluționării echitabile, rapide și cu costuri rezonabile a litigiului. Conducerea sistemului judiciar din Anglia și Țara Galilor susține o utilizare mai extinsă a NCDR.

Online Procedure Rule Committee, creat prin Judicial Review and Courts Act 2022, elaborează norme pentru anumite proceduri judiciare online în materie civilă, familială și administrativ-jurisdicțională. Comitetul este un organism consultativ finanțat de Ministerul Justiției și prezidat de Master of the Rolls. Obiectivul său este o justiție mai integrată, eficientă și digitalizată. Activitatea comitetului sprijină metode inovatoare de soluționare și contribuie la definirea procedurilor desfășurate înainte de sesizarea instanței.

În Secția pentru cauze de familie s-a impus orientarea potrivit căreia instanța ar trebui să fie ultima soluție pentru familii. Hotărâri ale Înaltei Curți pronunțate după Churchill au confirmat că instanțele pot suspenda procedura și pot impune participarea la NCDR, între altele în cauzele Re X și NA v LA.

Modificările normelor de procedură familială din aprilie 2024 au definit NCDR ca incluzând medierea, arbitrajul, evaluarea de către un terț neutru și procedura juridică colaborativă. Protocolul anterior sesizării instanței a menționat și sistemele Single Lawyer și One Couple One Lawyer drept indicii ale unei încercări constructive de a obține consiliere și de a evita procesele inutile.

Noile norme au conferit instanțelor două atribuții suplimentare:

1. să solicite părților să-și prezinte poziția privind utilizarea NCDR prin formularul FM5;
2. să țină seama, la stabilirea cheltuielilor de judecată, de refuzul nejustificat al unei părți de a participa la NCDR.

Statele Unite ale Americii

Legislația federală și cea a statelor cuprind numeroase forme de SAL. Multe state au adoptat versiuni ale Uniform Arbitration Act, Revised Uniform Arbitration Act sau Uniform Mediation Act, iar altele au reglementat mecanisme proprii. O bază de date a acestor acte oferă acces la legislația fiecărui stat privind SAL: ADR Laws Per State.

Un exemplu la nivel federal îl constituie programele de soluționare alternativă a litigiilor utilizate de structurile Departamentului Agriculturii al Statelor Unite pentru soluționarea timpurie a conflictelor de muncă și a reclamațiilor privind discriminarea. Aceste programe pot include medierea, facilitarea, concilierea și evaluarea neutră și urmăresc obținerea unei soluții consensuale cu ajutorul unui terț neutru. Ele nu înlocuiesc procedurile formale de reclamație privind egalitatea de șanse, procedurile negociate de soluționare a plângerilor sau sistemele administrative de reclamații. Dacă procedura alternativă nu conduce la o înțelegere, persoana interesată poate continua procedura formală aplicabilă.

Marina Statelor Unite

Instrucțiunea SECNAVINST 5800.13A, adoptată în 2005, a definit politica de soluționare alternativă a litigiilor a Departamentului Marinei Statelor Unite (Department of the Navy, DON), precum și atribuțiile Biroului Programului SAL, structură din cadrul Oficiului Consilierului General. Instrucțiunea a fost revizuită ulterior, versiunea în vigoare fiind SECNAVINST 5800.13C, adoptată în 2019.

Biroul are următoarele atribuții:

• coordonarea politicilor și inițiativelor SAL ale departamentului;
• sprijinirea structurilor departamentului în identificarea sau crearea unor tehnici SAL și a unor programe locale eficiente din punct de vedere al costurilor;
• promovarea SAL și furnizarea de formare în domeniul negocierii și al metodelor alternative de soluționare a litigiilor;
• acordarea de consultanță juridică terților neutri interni care participă la procedurile SAL;
• sprijinirea avocaților și a celorlalți reprezentanți ai departamentului în cauzele în care nu este utilizat un terț neutru intern, dar problema litigioasă se pretează soluționării alternative.

Consilierul general adjunct pentru SAL (Assistant General Counsel (ADR)) îndeplinește funcția de specialist în soluționarea litigiilor al departamentului, în conformitate cu Administrative Dispute Resolution Act of 1996. Acesta coordonează, aprobă și pune în aplicare politica SAL, servește drept punct de contact al departamentului în această materie și reprezintă departamentul în Comitetul de coordonare SAL al Departamentului Apărării. De asemenea, participă sau desemnează reprezentanți în alte grupuri de lucru și organizații interinstituționale relevante.

Negociere structurată

Negocierea structurată este o formă colaborativă, orientată către soluții, care se deosebește de procedurile SAL obișnuite prin faptul că nu se bazează pe un mediator și nu este declanșată prin introducerea unei acțiuni în justiție. Este folosită adesea atunci când una sau mai multe părți urmăresc obținerea unor măsuri obligatorii ori prohibitive.

Procedura a fost utilizată pentru înțelegeri care, în mod obișnuit, ar fi putut rezulta din plângeri întemeiate pe Americans with Disabilities Act (ADA). Ea este prezentată ca alternativă la așa-numitele drive-by lawsuits, adică serii de acțiuni privind accesibilitatea, introduse de același avocat și stinse rapid prin acorduri confidențiale; asemenea practici pot slăbi eforturile de adoptare a unor măsuri de accesibilitate mai incluzive.

Negocierea structurată a fost utilizată începând din 1995 în discuțiile cu instituții financiare privind accesibilitatea serviciilor pentru persoanele nevăzătoare. În 1999 au fost încheiate acorduri cu Wells Fargo și Citibank pentru instalarea unor bancomate cu ghidare vocală. Acordul încheiat cu Bank of America în 2000 a fost primul acord american privind accesibilitatea web care a făcut trimitere la Web Content Accessibility Guidelines (WCAG).

Ulterior, procedura a fost folosită pentru acorduri privind accesul persoanelor cu dizabilități la servicii digitale și pentru alte măsuri referitoare la drepturile persoanelor cu dizabilități, încheiate cu societăți comerciale, universități și autorități locale din Statele Unite. A fost utilizată și în alte cauze privind drepturile civile, inclusiv pentru modificarea politicii serviciului de transport Lyft referitoare la acceptarea pasagerilor LGBTQ.

Uniunea Europeană

Uniunea Europeană a instituit un cadru juridic armonizat pentru soluționarea alternativă a litigiilor de consum prin Directiva 2013/11/UE. Aceasta obligă statele membre să asigure consumatorilor accesul la proceduri SAL pentru litigiile contractuale cu comercianții.

Directiva a fost completată inițial de Regulamentul (UE) nr. 524/2013, prin care a fost creată platforma europeană de soluționare online a litigiilor pentru tranzacțiile comerciale electronice. Depunerea plângerilor pe platformă a încetat la 20 martie 2025, iar platforma a fost desființată. Regulamentul nr. 524/2013 a fost abrogat de la 20 iulie 2025 prin Regulamentul (UE) 2024/3228.

Lectură suplimentară

• Born, Gary, International Commercial Arbitration, Kluwer, 2009.
• Lynch, J., „ADR and Beyond: A Systems Approach to Conflict Management”, Negotiation Journal, vol. 17, nr. 3, iulie 2001, p. 213.
• Mackie, Karl J. (coord.), A Handbook of Dispute Resolution: ADR in Action, Routledge, 1991.
• Ury, William; Fisher, Roger; Patton, Bruce, Getting to Yes, Penguin Group, 1981.

Legături externe

• Party-Directed Mediation: Facilitating Dialogue Between Individuals de Gregorio Billikopf, ediția a III-a, University of California, 2014.
• Party-Directed Mediation: Facilitating Dialogue Between Individuals de Gregorio Billikopf, Internet Archive.
• Alternative Dispute Resolution, National Agricultural Law Center.