Simeon de Sina

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Simeon de Sina
SSinas.jpg
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Viena, Imperiul Austriac[2] Modificați la Wikidata
Decedat (65 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Viena, Austro-Ungaria[3] Modificați la Wikidata
PărințiGheorghe Sina Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Austria.svg Austria Modificați la Wikidata
Ocupațiediplomat
bancher[*] Modificați la Wikidata
Baronul Simon Gheorghe de Sina pe la 1835

Baronul Simeon Gheorghe de Sina, cunoscut și ca Simon Georg Freiherr Sina von Hodos und Kisdia (n. 15 august 1810, Viena – d. 15 aprilie 1876, Viena) a fost unul din cei mai renumiți întreprinzători și bancheri austrieci, diplomat (ministru plenipotențiar al Greciei în Viena, München și Berlin), consilier secret și membru al Camerei Superioare a Imperiului Austriac (1874), dar în mod îndeosebit umanist și mecena. Mai departe, nobilul a fost membru al Senatului, a întreținut conducerea Academiei Maghiare de Științe precum și a Academiei de Arte Frumoase la Viena. A și exercitat funcția de director al consiliului general de credit bancar ungar.

Familia[modificare | modificare sursă]

Baronul Simeon de Sina 1845

Simeon (Simon) a fost singurul copil al lui Gheorghe Simeon (1782-1856) din căsătorie acestuia cu Katharina Derra von Moroda (1792-1851). El s-a căsătorit pe 10 ianuarie 1835 cu Iphigénie (n. 2 iulie 1815, Viena – d. 21 decembrie 1884, Viena), fiica lui Constantin Emanoil Ghika (n. 18 februarie 1780 – d. 11 iunie 1825, Zala, Castelul Belatincz), și a Anastasiei Dadányi de Gyülvész, de asemenea numită Ghica de San Salva. Soții au avut un fecior, Gheorghe, mort ca copil și patru fete: Anastasia (1838-1889), Irena (1843-1881), Elena (1845-1893) și Iphigénie (1846-1914).

Pe tot timpul apariției familiei în Austria, ea fost de religie greco-ortodoxă. Doar două din cele patru fiice ale lui Simeon – Anastasia, căsătorită cu contele Victor de Wimpffen și Iphigénie, căsătorită cu ducele Edmund Charles de la Croix, Duc de Castries – s-au convertit, datorită bărbaților lor, la catolicism (despre fiicele baronului vezi pagina principală a familiei).[4]

Biografia[modificare | modificare sursă]

Baronul Simon Gheorghe de Sina pe la 1865

Simeon, care a avut norocul să fie născut într-o familie bogată și nobilă, a fost talentat și cum s-a zis de aparență plăcută. Tânărul a fost educat acasă de diverși profesori, învățând limbile vechi latina și greaca precum și cele noi, între altele engleza, franceza și italiana, dar, de asemenea matematica, științele economice și filosofia.

Baronul Simeon de Sina 1873

Nobilul a avut deja devreme posibilitatea de a acționa în afaceri bancare sau industriale independent și cu bunăvoința tatălui său. După moartea părintelui, el a fost singurul moștenitor unei averi imense, preluând în societatea austriacă în scurt timp o poziție în care a fost resimțit mai puțin ca proprietar de mari bogății, cât mai curând ca un folositor al banilor pentru cele mai nobile scopuri.[5] Pe lângă sprijinul pentru numeroase instituții publice el a susținut și promovat mulți artiști, pictori, scriitori și sculptori, dar și oameni săraci sau cu probleme financiare, din anii 1840, anual în mediu cu peste 100.000 de guldeni.[6] De asemenea a lărgit, dupä preluarea moștenirii sale, salariile ocupaților săi de peste tot în mod remarcabil.[7]

În 1857 Simeon de Sina l-a delegat pe cunoscutul arhitect Theophil Hansen, cu cumpărarea terenurilor nevoite pentru construcția Universității de la Atena. Hansen a proiectat planul acestei clădiri deja la dispoziția lui Gheorghe Simeon, tatăl lui Simeon.[8] Apoi. baronul a sprijinit financiar cea mai mare parte a construcției universității. El a obligat încă într-un codicil pe moștenitorii săi, că, în cazul că dacă suma de un milion fl. avizată pentru construcția ei nu va fi epuizată până la moartea sa, banii rămași să fie folosiți pentru acest scop.[9]

Din 1856-1858 a servit drept consul general grec la Viena și din 1858-64 ca Ministru Plenipotențiar al Greciei în Viena, München și Berlin, dar din cauza bolii sale a renunțat la această funcție, transmițând-o ginerelui său Grigore Ipsilanti.[10] În acest timp a condus oficial mai departe Banca Baronilor de Sina, într-adevăr a delegat această ocupare unchiului său Johann Simon (Ioan Simeon) reluând după moartea rudei sale afacerile. Mai departe a hotărât testamentar ca prietenii săi apropiați, cavalerii de Metaxa și de Zechani, să devină noii șefi ai întreprinderii.[11]

Baronul Simeon de Sina cu soția Iphigénie Ghika

Ca legat regal grec a plătit, în 1858, extinderea Bisericii Neunite Grecești (Viena 11, Fleischmarkt 13) de asemenea de către arhitectul Hansen printr-un pridvor impresionant. Tot faimosul Hansen a înlocuit, în 1859-1860, vechiul „Palais Sina” cu o clădire nouă (coordonatele, vezi sus). În 1864 Simeon a finanțat după războiul germano-danez repatrierea trupelor austriece din Schleswig-Holstein. De aceea a fost numit consilier secret imperial de către împăratul Franz Joseph I, iar în 1874, membru al Camerei Superioare a Imperiului Austriac.[12]

În afară de preocupările sale de bancher, diplomat și moșier, Sina a mai întreținut multe funcții înalte. Astfel a fost de asemenea membru al Camerei Magnaților din Ungaria, membru al senatului dirigent al Academiei de Știință a Ungariei și al Academiei de Arte Frumoase din Viena precum și director al consiliului general de credit bancar ungar.[5] S-a stins din viață în noul Palat Sina, situat în centrul Vienei, Hoher Markt 8-9. A fost înmormântat în cripta castelului Rappoltenkirchen, tot aparținând familiei.

Din buletinul medicului său privat Alexander Hirschfeld reiese că baronul a decedat în urma unei boli de rinichi (Bright's disease⁠(en)) în combinație cu o ipostază la plămân pricinuind o pneumonie precum o hipertrofie a inimii la vârsta de 67 de ani.[13] Simeon ar fi vrut să-l adopte pe nepotul său Siegfried von Wimpffen pentru a menține numele „Sina”, dar n-a mai izbutit. Astfel el reprezintă ultimul succesor bărbătesc din această familie. Cu moartea baronului Simeon Gheorghe s-a stins numele Sina. Numele său mai este pomenit prin turnul de observație pe muntele Hoher Lindkogel în Wienerwald, construit la dispoziția lui în anul 1856.[14]

Epilog[modificare | modificare sursă]

Palatul Sina de la Viena a fost vândut după moartea baronului de către fiicele sale unei mari asigurări. S-a povestit, că ele n-ar mai fi avut banii pentru întreținere. Dar conform testamentului decedatului asta nu este posibil: Soția a moștenit largi terenuri si case precum 1 milion de florini în bani și un apanaj de 30.000 de fl. anual. Anastasia a căpătat moșii și 6,18 milioane de fl, Irena moșii și 5,9 milioane de fl., Elena moșii, între altele acele din Țara Românească și 6,17 milioane de fl., Iphigenia moșii și 5,75 milioane de fl.[8] Fiicele doar și-au mutat mijlocul vieții lor de la Viena spre alte părți ale Europei.

Decorații[modificare | modificare sursă]

Baronul a primit o serie de decorații, între altele:[11]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b „Simeon de Sina”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ „Simeon de Sina”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  3. ^ „Simeon de Sina”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ Constantin von Wurzbach: „Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich”, vol. 34, Editura Druck und Verlag der k. k. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1877, p. 355
  5. ^ a b Constantin von Wurzbach: „Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich”, vol. 34, Editura Druck und Verlag der k. k. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1877, p. 356-358
  6. ^ Grazer Volksblatt nr. 89, de miercuri, 19 aprilie 1876, p. 7
  7. ^ Illustriertes Österreichisches Journal de joi, 20 aprilie 1876, p. 2
  8. ^ a b (Linzer) Tages-Post nr. 89, de miercuri, 19 aprilie 1876, p. 1
  9. ^ (Neuigkeits) Welt-Blatt nr. 90, de miercuri, 19 aprilie 1876, p. 3
  10. ^ Academia Științelor a Austriei
  11. ^ a b Die Presse, ediția de seară, nr. 104, de sâmbătă, 15 aprilie 1876, p. 3
  12. ^ Leitmeritzer Zeitung nr. 31, de miercuri, 19 aprilie 1876, p. 1
  13. ^ Neue Freie Presse, nr. 4182, de marți, 18 aprilie 1876, p. 3
  14. ^ Turnul de observație Sina

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bob Dent: „ Budapest: A cultural history”, Editura Oxford University Press, Oxford 2007. p. 9, ISBN 0-19-531494-8.
  • Ödön Füves: "Die bekanntesten geadelten Griechen in Ungarn", în: Balkan Studies V, Thessaloniki 1964, p. 303 și următoarele

Legături externe[modificare | modificare sursă]

7Coordonate: 48° 12′ 41″ N, 16° 22′ 21″ E