Silvie de zăvoi
| Silvie de zăvoi | |
|---|---|
.jpg)
| |
| Silvia de zăvoi în Suedia. | |
| Stare de conservare | |
| Clasificare științifică | |
| Regn: | Animalia |
| Încrengătură: | Chordata |
| Clasă: | Aves |
| Ordin: | Passeriformes |
| Familie: | Sylviidae |
| Gen: | Sylvia |
| Specie: | S. borin |
| Nume binomial | |
| Sylvia borin (Boddaert, 1783) | |
| Subspecii | |
| |
| |
Oaspete de vară cuibăritor ( arealul este aproximativ)
Cartierul de iernat | |
Modifică text  |
|
Silvia de zăvoi (Sylvia borin), numită și silvie de grădină, privighetoare de grădină, este o pasăre migratoare din familia silviidelor, ordinul paseriformelor, răspândită în Europa și Asia de Vest, limita estică a habitatului apropiindu-se de Mongolia. Este o specie migratoare, care iernează în centrul și sudul Africii.
Descriere[modificare | modificare sursă]
Este o pasăre mică, având o lungime de 15 cm, cât vrabia, și o greutate de 12-14 grame. Longevitatea maximă înregistrată în natură este de 14 ani. Partea dorsală a corpului este brun-măslinie sau cenușiu-brun, cu aripile și coada mai întunecate. Partea inferioară este galben-albicios sau roz-albicioasă murdar, iar părțile laterale ale corpului puțin mai întunecate, măslinii-cenușii. Tectricele subalare sunt galben-ruginiu-albicioase. Rahisurile remigelor și tectricelor pe partea inferioară sunt albe. Vârful cozii este drept. Picioarele sunt scurte, cenușiu-brune. Ciocul este cafeniu deschis, lățit la bază, ascuțit la vârf. Coloritul celor două sexe este identic.
Suspecii[modificare | modificare sursă]
Sunt descrise 2 subspecii: Sylvia borin borin și Sylvia borin woodwardi. În România și Republica Moldova cuibărește subspecia Sylvia borin borin, care este un oaspete de vară. În România este destul de frecventă în Delta Dunării, dar se întâlnește și în regiunile de șes și cele deluroase, îndeosebi din Banat și Transilvania.
Habitat[modificare | modificare sursă]
Populația cuibăritoare estimată în România este de 200.000-400.000 de perechi. Cuibărește în tufișurile și subarboretul din lizierele de pădure, în vecinătatea poienelor, a luncilor râurilor și în parcurile din localități. Preferă regiunile mlăștinoase, pădurile de sălcii, de foioase și mixte, cu subarboret bogat și pădurile adiacente râurilor sau chiar trestiișurile, evită totuși pădurile de conifere. Este o specie omnivoră, hrănindu-se cu hrană de origine animală, cât și vegetală. Primăvara și vara consumă diverse insecte, toamna - pomușoare, bobițe și fructe. Insectele și larvele lor sunt prinse de pe frunze și tulpini, câteodată zburând în punct fix pentru a le prinde, într-o manieră similară muscarilor. Sosește din cartierele de iernat pe la mijlocul lunii aprilie. Masculii, printr-un cântec caracteristic, își anunță ceilalți vecini despre marcarea teritoriului de cuibărire și, totodată, ademenește femela. Are un cântec variat și mai prelung decât cel al silviei cu cap negru, care constă dintr-un gângurit melodios, lipsit de notele finale clare. Strigătul de alarmă este aspru, ușor nazal, repetat încontinuu, "cec-cec-cec". Cuibul este bine ascuns în vegetație, fiind amplasat în tufișuri, copaci tineri, la bifurcarea ramurilor joase ale copacilor bătrâni sau printre buruieni, de regulă la 0,3-2 m, mai rar la 3 m înălțime de la sol și are o dimensiune de 8 cm înălțime și 12 cm lățime. Are forma unei cupe, fiind construit din iarbă uscată, frunze, mușchi și mlădițe, căptușit cu ierburi fine, păr și rădăcini. Ponta este depuse de la mijlocul lunii mai până în iulie și este alcătuită din 2-6 (de obicei 4-5) ouă fusiforme, netede, lucitoare, albicioase sau cu o ușoară tentă ruginie, verzuie sau rozacee, cu pete și puncte maro în diferite nuanțe, violet sau gri, având centrul mai întunecat; dimensiunea medie a ouălor este de 20×15 mm. Mai rar poate depune 2 ponte pe an. Clocesc ambii părinți, în decurs de 12-14 zile, însă masculul cuibărește numai ziua. Puii sunt nidicoli, golași, cu gâtlejul roz-roșcat deschis, cu două puncte purpurii la baza limbii; umflătura marginală a ciocului este albă mat, ei devin zburători în doar 10 zile, deoarece părinții îi hrănesc în mod intensiv. Puii părăsesc cuibul de obicei înainte de a fi capabili de zbor, însă rămân împreună cu adulții încă 2 săptămâni. În august-octombrie silvia de zăvoi migrează în Africa tropicală, unde iernează. Este o pasăre folositoare, hrănindu-se în perioada caldă a anului cu un număr mare de nevertebrate fitofage dăunătoare copacilor.[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ „Sylvia borin”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 2013.2. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. . Accesat în .
- ^ Dimitrie Radu. Păsările în peisajele României. Editura Sport-Turism, București, 1984
- ^ Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983
- ^ M. Talpeanu. Maria Paspaleva. Aripi deasupra Deltei. Editura Științifică. 1973
- ^ Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946
- ^ Andrei Munteanu, Tudor Cozari, Nicolae Zubcov. Lumea animală a Moldovei. Volumul 3: Păsări. Chișinău, Editura Știința, 2006.
- ^ Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. Texte prezentare: Milca Petrovici. Coordonare științifică: Societatea Ornitologică Română/BirdLife International și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Biodiversitate. Editura Noi Media Print S.A. în colaborare cu Media & Nature Consulting S.R.L. București, 2015
- ^ Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016
- ^ Victor Ciochia. Dinamica și migrația păsărilor. Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984
- ^ Andrei Munteanu, Larisa Bogdea, Ludmila Buciuceanu. Contribuții privind studiul distribuției și densității speciilor genului Sylvia (Sylviidae) pe teritoriul Republicii Moldova. Chișinău, Revista „Mediul ambiant” Nr. 6 (36) decembrie 2007
- ^ Bogdea Larisa, Munteanu Andrei. Fenologia, distribuția spațială și comportamentul reproductiv a speciilor genului Sylvia (Sylviidae) în ecosisteme naturale și antropizate. Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Științele vieții. Numărul 3(312) / 2010, pag. 177-187
- ^ Fauvette des jardins, Sylvia borin (Boddaert, 1783). Cahiers d’Habitat « Oiseaux » Fiche projet. Ministère de l'Écologie, de l'Énergie, du. Développement durable et de l'Aménagement du territoire (MEEDDAT) - Muséum National d’Histoire Naturelle (MNHN)
- ^ „Garden warbler (Sylvia borin). Identification Atlas of Birds of Aragon” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Kevin Baker. Warblers of Europe, Asia, and North Africa (Helm Identification Guides). Christopher Helm Publishers, 1997.
- ^ В. А. Паевский. Птицы России и сопредельных стран: садовая славка Sylvia borin. Русский орнитологический журнал 2013, Том 22, Экспресс-выпуск 870: 1033-1064[nefuncțională]
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Silvie de zăvoi Sylvia borin. SOR Arhivat în , la Wayback Machine.
- Garden warbler (Sylvia borin). Arkive. Arhivat în , la Wayback Machine. Video
- Garden Warbler (Sylvia borin). Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
- Fauvette des jardins Sylvia borin - Garden Warbler. Oiseaux.net
- Садовая славка. Sylvia borin (Boddaert, 1783). Birds of Kazakhstan Arhivat în , la Wayback Machine.
- Sylvia borin (Boddaert, 1783) - Садовая славка. Позвоночные животные России. Arhivat în , la Wayback Machine.