Sari la conținut

Silly Putty

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Silly Putty de culoare argintie

Silly Putty este o jucărie pe bază de silicon cu proprietăți viscoelastice neobișnuite, care îi permit să curgă lent ca un lichid, dar să se comporte ca un solid elastic atunci când este supus rapid unei forțe.[1] Materialul este un exemplu de comportament nenewtonian, putând să sară, să se întindă sau să se rupă în funcție de viteza și intensitatea deformării.[1]

Substanța a fost descoperită în anii 1940 în cursul cercetărilor americane pentru găsirea unui înlocuitor sintetic al cauciucului în timpul Al Doilea Război Mondial.[1][2] Potrivit Science History Institute, Earl Warrick de la Dow Corning și James Wright de la General Electric au obținut independent compuși foarte asemănători prin amestecarea uleiului de silicon cu acid boric.[1] Deși materialul nu s-a dovedit potrivit ca substitut al cauciucului, a fost ulterior comercializat ca jucărie sub numele Silly Putty.[1]

Comercializarea pe scară largă a început în 1950, când Peter Hodgson a redenumit produsul Silly Putty și l-a vândut în porții de o uncie ambalate în ouă mici din plastic.[1] Marca Silly Putty este înregistrată în prezent de Crayola Properties, Inc., afiliată Crayola.[3]

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Video cu Silly Putty sărind

Silly Putty este cunoscut pentru comportamentul său viscoelastic, aflat între cel al unui lichid vâscos și cel al unui solid elastic.[1][4] Atunci când este modelat lent, materialul curge și formează în timp o baltă, însă când este rulat într-o bilă și aruncat, poate sări.[1][5] Dacă este întins încet, se deformează treptat, dar dacă este smuls sau lovit brusc, se poate rupe.[1][4]

Aceste proprietăți sunt legate de faptul că materialul se bazează pe polidimetilsiloxan (PDMS) și pe legături temporare între lanțurile polimerice, care permit curgerea lentă, dar opun rezistență la deformări rapide.[4] Din acest motiv, Silly Putty este adesea prezentat ca exemplu de material nenewtonian, deși comportamentul său este descris mai precis ca viscoelastic.[1][5]

Silly Putty a devenit cunoscut și pentru capacitatea sa de a prelua temporar imaginea imprimată din ziarele tipărite cu cerneală pe bază de ulei, imaginea putând fi apoi întinsă și deformată împreună cu materialul.[1] Această proprietate este mai puțin evidentă în cazul tiparului modern și al cernelurilor diferite de cele folosite frecvent în trecut.[6]

Produsul este comercializat de Crayola în recipiente de plastic în formă de ou și există în mai multe variante, inclusiv fluorescente, metalice și parfumate.[7]

Istoric

[modificare | modificare sursă]

În timpul Al Doilea Război Mondial, după ocuparea de către Japonia a unor importante regiuni producătoare de cauciuc din Asia de Sud-Est, Statele Unite și aliații lor s-au confruntat cu o penurie severă de cauciuc, esențial pentru anvelope, măști de gaze, avioane, ambarcațiuni și numeroase alte aplicații militare.[1] În acest context, guvernul american și industria au susținut cercetarea pentru dezvoltarea unor înlocuitori sintetici.[2]

Originea materialului cunoscut ulterior ca Silly Putty este disputată.[1][8] Science History Institute și Carnegie Mellon University arată că Earl Warrick de la Dow Corning și James Wright de la General Electric au obținut independent compuși aproape identici prin combinarea uleiului de silicon cu acid boric, în căutarea unui substitut pentru cauciuc.[1][2] Materialul rezultat era elastic, săltăreț și neobișnuit, dar nu putea înlocui în mod eficient cauciucul natural.[1]

Substanța a rămas o curiozitate până în 1949, când o mostră a ajuns la Ruth Fallgatter, proprietara unui magazin de jucării, iar apoi la consultantul de marketing Peter Hodgson.[1] Hodgson a cumpărat drepturile de producție, a redenumit produsul Silly Putty și l-a lansat în 1950 în porții de o uncie ambalate în ouă mici din plastic, cu puțin timp înainte de Paști.[1] Produsul s-a vândut modest la început, dar a devenit rapid un succes după o mențiune favorabilă în revista The New Yorker din august 1950.[1]

În anii 1950, Silly Putty a trecut de la statutul de noutate pentru adulți la acela de jucărie populară pentru copii, iar reclamele televizate au contribuit la transformarea sa într-un produs de mare succes.[1] În 1961, produsul a ajuns și pe piețe externe, inclusiv în Uniunea Sovietică, unde s-a vândut bine în pofida contextului Războiului Rece.[1] În 1968, astronauții misiunii Apollo 8 au transportat Silly Putty pe orbită lunară, folosindu-l pentru a fixa unelte în condiții de imponderabilitate.[1]

După moartea lui Peter Hodgson, în 1977, drepturile asupra produsului au fost achiziționate de Binney & Smith, compania din spatele mărcii Crayola.[8] În 2001, Silly Putty a fost inclus în National Toy Hall of Fame.[9]

Alte utilizări

[modificare | modificare sursă]

Pe lângă utilizarea sa ca jucărie, materiale de tipul Silly Putty au fost folosite și în scopuri practice sau experimentale.[10] Datorită aderenței și maleabilității lor, ele pot fi folosite pentru ridicarea temporară a particulelor ușoare de pe unele suprafețe, deși eficiența depinde de tipul materialului și de suprafața curățată.[10]

Materiale similare sunt utilizate în terapie ocupațională și în reabilitarea mâinii, unde variantele comerciale de tip TheraPutty oferă niveluri diferite de rezistență pentru exerciții de priză, ciupire și mobilitate fină.[11] Aceste produse nu sunt identice cu Silly Putty ca marcă, dar se bazează pe un principiu material asemănător, adaptat utilizării terapeutice.[11]

Potrivit Science History Institute, astronauții misiunii Apollo 8 au luat Silly Putty pe orbită în 1968 și l-au folosit pentru fixarea unor unelte în condiții de imponderabilitate.[1] Această utilizare a contribuit la reputația produsului ca material neobișnuit, dar practic, dincolo de rolul său de jucărie.[10]

În cercetare, un nanocompozit pe bază de grafen și material de tip Silly Putty a fost prezentat în 2016 ca senzor de presiune foarte sensibil, capabil să detecteze pulsul uman, mișcările degetelor și chiar pașii unui păianjen.[12][13]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 „A Successful Failure”. Science History Institute (în engleză). . Accesat în .
  2. 1 2 3 „Silly Science”. Carnegie Mellon University (în engleză). Accesat în .
  3. ↑ „SILLY PUTTY Trademark of CRAYOLA PROPERTIES, INC”. Justia Trademarks (în engleză). . Accesat în .
  4. 1 2 3 „The Science of Silly Putty®” (PDF). Ceramic and Glass Industry Foundation (în engleză). Accesat în .
  5. 1 2 „Silly Putty”. Institute of Making (în engleză). . Accesat în .
  6. ↑ „Silly Putty Doesn't Work Anymore”. Folio Weekly (în engleză). . Accesat în .
  7. ↑ „Crayola Silly Putty 24 Egg Bulk Variety Pack”. Crayola (în engleză). Accesat în .
  8. 1 2 „Earl L. Warrick, 91, a Dow Corning Creator of Silly Putty”. The New York Times (în engleză). . Accesat în .
  9. ↑ „Silly Putty from Crayola”. Toy Tales (în engleză). . Accesat în .
  10. 1 2 3 „Silly Putty - The Strong National Museum of Play”. The Strong National Museum of Play (în engleză). . Accesat în .
  11. 1 2 „TheraPutty® for Hand Therapy”. Fabrication Enterprises (în engleză). . Accesat în .
  12. ↑ Boland, Ciarán S.; Khan, Umer; Backes, Claudia; O’Neill, Aidan; McCauley, John; Duane, Seán; Shanker, Ravi; Liu, Yong; Jurewicz, Iza; Dalton, Alan B.; Coleman, Jonathan N. (). „Sensitive electromechanical sensors using viscoelastic graphene-polymer nanocomposites”. Science. 354 (6317): 1257–1260. doi:10.1126/science.aag2879. PMID 27940866.
  13. ↑ „Supercharged silly putty can detect spider footsteps”. Science (în engleză). . Accesat în .

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Silly_Putty&oldid=17578337