Siarnaq
 Suprapunere a trei imagini făcute de sonda spațială Cassini în 2013, arătând locația lui Siarnaq la intervale de zece minute[a] | |
| Descoperire[1][2] | |
|---|---|
| Descoperit de | Brett J. Gladman(d) John J. Kavelaars(d) et al.[c] |
| Loc descoperire | Mauna Kea Obs.(d) |
| Dată descoperire | 23 septembrie 2000 |
| Denumiri | |
| Denumire MPC | Saturn XXIX |
| Pronunție | /si.ar'nak/ |
Denumit după | Siarnaq (Mitologia inuită) |
Nume alternative | S/2000 S 3 |
| Atribute | Siarnaupian, Siarnaqian[d] |
| Caracteristicile orbitei[3][4] | |
| Epocă 17 decembrie 2020 JD 2459200.5 | |
| Arc de observare | 18.78 ani (6,860 zile) |
| 0.1187382 AU (17,763,000 km) | |
| Excentricitate | 0.5293834 |
Perioadă orbitală | +2.42 ani (+883.87 zile) |
| 35.08520° | |
| Înclinație | 43.80073° (față de ecliptică) |
| 40.96116° | |
| 79.59603° | |
| Sateliți | Saturn |
| Caracteristici fizice | |
Diametrul mediu | 39.3±5.9 km[5] |
| 10.18785±0.00005 ore[6][7] | |
Latitudinea ecliptică a polilor | 98°±15°[7] |
Longitudinea ecliptică a polilor | −23°±15°[7] |
| Albedo | 0.050±0.017[5] |
Clasă spectrală | D (roșiatic)[8] B−V=0.87±0.01[8] V−R=0.48±0.01 V−I=1.03±0.01 |
Magnitudinea aparentă | 19.9 (R)[9] |
Magnitudinea absolută (H) | 10.9±0.05[5] |
Siarnaq, denumit și Saturn XXIX, este un satelit neregulat prograd al lui Saturn. A fost descoperit la Observatorul Mauna Kea de astronomii Brett Gladman(d) și John Kavelaars(d) în 2000 și a primit denumirea temporară S/2000 S 3.[2] A fost numit după Siarnaq, mai cunoscut sub numele de Sedna, zeița inuită a mării și este cel mai mare membru al grupului Inuit de sateliți neregulați din Saturn.[10][7]
Descoperire[modificare | modificare sursă]
Siarnaq a fost descoperit de astronomii canadieni Brett Gladman(d) și John Kavelaars(d) la Observatorul Mauna Kea pe 23 septembrie 2000. Descoperirea lui Siarnaq a făcut parte dintr-o campanie de observație de căutare a sateliților neregulați îndepărtați în jurul lui Saturn. Campania a fost coordonată de Gladman la sfârșitul anului 2000 și a constat dintr-o echipă internațională de opt astronomi care foloseau diverse telescoape la sol cu camere CCD pentru a supraveghea sfera Hill a lui Saturn, regiunea în care sateliții pot avea orbite stabile în jurul planetei.[11][12]
În septembrie 2000, Gladman și Kavelaars au efectuat un sondaj pe o suprafață largă până la o magnitudine de limitare a benzii R de 24,5 cu telescopul Canada-Franța-Hawaii (CFHT) de 3,6 metri la Observatorul Mauna Kea din Hawaii.[13] Ei au reobservat descoperirile anterioare de sateliți neregulați din august 2000 (Ymir și Paaliaq) și au identificat doi noi candidați sateliți neregulați care au avut nevoie de confirmare suplimentară: Siarnaq și Tarvos. Siarnaq, cel mai strălucitor dintre cei doi, a fost detectat la o magnitudine aparentă de 20.[2]
Urmare și confirmare[modificare | modificare sursă]
Între 25 și 29 septembrie 2000, au fost efectuate observații ulterioare cu Siarnaq și alți sateliți neregulați saturnieni recent descoperiți la diferite observatoare.[14] Calculele preliminare ale orbitei au exclus posibilitatea ca sateliții să fie asteroizi din prim plan și au confirmat că într-adevăr îl orbitează pe Saturn.[15] Descoperirea lui Ymir, Paaliaq, Siarnaq și Tarvos a fost raportată oficial de Uniunea Astronomică Internațională pe 25 octombrie 2000[2][16] și anunțată de echipa lui Gladman o zi mai târziu, la o întâlnire găzduită de Divizia pentru Științe Planetare a Societății Americane de Astronomie.[12] Descoperirea celor patru sateliți a ridicat sateliții cunoscuți ai lui Saturn la 22, depășind numărul sateliților lui Uranus de 21 la acea vreme.[15]
Deși Siarnaq a fost confirmat ca satelit, orbita a fost puțin cunoscută din cauza unui număr insuficient de observații.[17] Satelitul a fost reobservat de către Observatorul Național Kitt Peak în decembrie 2000,[18] și mai târziu de către observatoarele Palomar și La Palma la începutul anului 2001.[14] Între timp, echipa lui Gladman a descoperit încă opt sateliți neregulați ai lui Saturn, ridicând numărul de sateliți cunoscuți ai planetei la 30 și, în consecință, depășindu-l pe Jupiter ca planetă cu cei mai mulți sateliți cunoscuți până în 2003.[11][19]
Nume[modificare | modificare sursă]
Satelitul este numit după Siarnaq, giantesa sau zeița inuită a mării și conducătoarea lumii de apoi inuite Adlivun(d).[20] În alte variante ale legendei inuite, ea este cunoscută și sub alte nume precum Nuliajuk(d) și Sedna. Se spune că Siarnaq locuiește pe fundul oceanului și că a conceput toată viața de mare, pe care o va reține de la vânătorii inuiți atunci când este supărată. În unele versiuni ale legendei inuite, Siarnaq a fost odată o fată frumoasă care a fost păcălită să se căsătorească cu un bărbat pasăre și apoi a fost salvată de tatăl ei. Au fost atacați de o furtună, care l-a provocat pe tatăl disperat să o sacrifice mării pentru a se salva.[21][22]
Satelitul și-a primit numele într-o notificare oficială publicată de IAU pe 8 august 2003, la o lună după aprobarea sa de către Grupul de lucru al IAU pentru Nomenclatura Sistemelor Planetare într-o adunare generală desfășurată în iulie 2003.[21] De asemenea, lui Siarnaq i s-a atribuit denumirea cu cifre romane Saturn XXIX, al 29-lea satelit al lui Saturn.[10]
Trecut[modificare | modificare sursă]
Înainte ca lui Siarnaq să i se dea numele, acesta era cunoscut anterior prin denumirea provizorie S/2000 S 3 atribuită de IAU în anunțul de descoperire. Denumirea provizorie indică faptul că a fost al treilea satelit saturnian identificat în imaginile făcute în 2000.[2] Siarnaq este printre primii sateliți neregulați saturnieni descoperiți de la Phoebe în 1898; descoperirea de noi grupuri de sateliți ale lui Saturn a oferit posibilitatea descoperitorilor lor de a stabili noi convenții de denumire pentru fiecare dintre ei.[11][21]
Kavelaars a fost sfătuit de colegii săi să se abată de la tema tradițională a mitologiei greco-romane pentru sateliții saturnieni și să propună în schimb nume din diferite culturi. La sfârșitul anului 2000, Kavelaars a petrecut câteva luni consultând savanții amerindieni pentru sugestii de nume adecvate, care erau atât multiculturale, cât și de origine canadiană. În martie 2001, le citea copiilor săi basmul inuit de-a v-ați ascunselea și a avut o revelație. El l-a contactat pe autorul poveștii, Michael Kusugak, pentru a-i obține acordul, iar acesta din urmă i-a sugerat numele Kiviuq și Sedna.[23][22] Kavelaars a decis apoi ca numele inuite selectate să se termine cu litera q pentru a distinge grupul - de aceeanumele Sedna a fost schimbat în Siarnaq. Celălalt nume a fost folosit ulterior pentru 90377 Sedna, un obiect transneptunian îndepărtat descoperit în 2003.[20]
„I-am trimis lui [Kavelaars] acel fragment despre Siarnaq, sau cum noi îi spunem Nuliajuk, acea creatură care trăiește sub mare, care este cunoscută și ca Sedna. Are atât de multe nume... uneori o cheamă pur și simplu Bătrâna care Locuiește Acolo Jos. Oricum, în această carte vorbeam despre tărâmul șamanului și am spus: „Și singura persoană care poate să coboare acolo și să-i pieptene părul și să o facă să se simtă mai bine este șamanul Paaliaq”. Și asta a fost doar ceva ce am inventat în povestea mea. Așa că am fost foarte surprins când lista finală aprobată de nume ale acestor patru sateliți ai lui Saturn a inclus Paaliaq, pentru că tocmai l-am inventat. A fost amuzant.”—Michael Kusugak, într-un interviu Windspeaker[21]
Caracteristici fizice[modificare | modificare sursă]
Diametru și albedo[modificare | modificare sursă]
Din observațiile în infraroșu făcute de către sonda spațială Wide-field Infrared Survey Explorer (WISE), Siarnaq are un diametru estimat de 39,3 km.[5]
Culoare[modificare | modificare sursă]
Este de culoare roșie deschisă, iar spectrul Siarnaupian (Siarnaqan)[d] în infraroșu este foarte asemănător cu sateliții grupului Inuit Paaliaq și Kiviuq, susținând teza unei posibile origini comune în destrămarea unui corp mai mare.[8][13][24]
Formă și rotație[modificare | modificare sursă]
Perioada de rotație a lui Siarnaq a fost măsurată de sonda spațială Cassini a fi de 10,19 ore; aceasta este cea mai scurtă perioadă de rotație a tuturor sateliților neregulați prograzi ai lui Saturn.[6] Siarnaq afișează o curbă de lumină cu trei maxime și minime pe o rotație completă, implicând o formă aproximativ triunghiulară.[7] Din observațiile Cassini ale lui Siarnaq la diferite unghiuri de fază, orientarea polului său nord de rotație a fost determinată a fi îndreptată spre 98° latitudine ecliptică și -23° longitudine ecliptică. Aceasta corespunde unei înclinări axiale pe o parte, indicând faptul că Siarnaq are anotimpuri lungi și extreme similare cu cele ale planetei Uranus.[7]
Orbită[modificare | modificare sursă]
| Caracteristicile orbitei | |
|---|---|
| Epocă 1 ianuarie 2000 (JD 2451544.5) | |
| 0,1215392 AU (18.182.000 km) | |
| Excentricitate | 0.2802 |
Perioadă orbitală | +2.45 ani (+895.51 zile) |
| Înclinație | 45.809 |
Siarnaq îl orbitează pe Saturn la o distanță medie de 17,9 milioane de km în 897 de zile (2,5 ani).[3] S-a descoperit că satelitul se află într-o rezonanță seculară cu Saturn, implicând precesia periapsidei sale și a planetei.[25][e]
Deși asemănările de culoare sugerează o origine comună pentru toți membrii grupului inuit, componentele orbitale ale lui Siarnaq sunt mai asemănătoare cu cele ale lui Tarqeq, sugerând că acesta din urmă este un fragment din primul.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Merger of three images, colored red, green, and blue respectively, to highlight Siarnaq as it moves relative to the background stars.
- ^ Eroare la citare: Etichetă
<ref>invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteteam - ^ The Jet Propulsion Laboratory's Solar System Dynamics page credits the discovery to Gladman and Kavelaars[1] while the International Astronomical Union's Gazetteer of Planetary Nomenclature credits the team of astronomers involved in the survey.[b]
- ^ a b The genitive form of Siarnaq is Siarnaup. Thus the adjectival form could be absolutive(d) Siarnaqian or genitive Siarnaupian, parallel to nominative Venusian and genitive Venerian for Venus. See Inuktitut morphology
- ^ The ecliptic longitudes of the periapsis(d) of the satellite and the planet are locked.
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ a b „Planetary Satellite Discovery Circumstances”. Jet Propulsion Laboratory. . Accesat în .
- ^ a b c d e Marsden, Brian G. (). „IAUC 7513: S/2000 S 3, S/2000 S 4”. International Astronomical Union Circular. International Astronomical Union (7513): 1. Bibcode:2000IAUC.7513....1G. Accesat în .
- ^ a b „M.P.C. 127090” (PDF). Minor Planet Circular. Minor Planet Center. . Accesat în .
- ^ „Orbital Elements for Siarnaq (SXXIX=2000S3)”. Horizons(d) output. Jet Propulsion Laboratory. Accesat în . ("Ephemeris Type" select "Orbital Elements" · "Center" Saturn System Barycenter [500@6] · Set "Time Span" to 2020-Dec-17)
- ^ a b c d Grav, T.; Bauer, J. M.; Mainzer, A. K.; Masiero, J. R.; Nugent, C. R.; Cutri, R. M.; et al. (august 2015). „NEOWISE: Observations of the Irregular Satellites of Jupiter and Saturn”. The Astrophysical Journal. 809 (1): 9. arXiv:1505.07820
. Bibcode:2015ApJ...809....3G. doi:10.1088/0004-637X/809/1/3. 3.
- ^ a b Denk, Tilmann; Mottola, Stefano (aprilie 2019). Schenk, Paul M.; et al., ed. „Studies of irregular satellites: I. Lightcurves and rotation periods of 25 Saturnian moons from Cassini observations”. Icarus. 322: 80–102. Bibcode:2019Icar..322...80D. doi:10.1016/j.icarus.2018.12.040.
- ^ a b c d e f Denk, T.; Mottola, S.; Bottke, W. F.; Hamilton, D. P. (). „The Irregular Satellites of Saturn”. Enceladus and the Icy Moons of Saturn (PDF). 322. University of Arizona Press. pp. 409–434. Bibcode:2018eims.book..409D. doi:10.2458/azu_uapress_9780816537075-ch020. ISBN 9780816537488.
- ^ a b c Grav, Tommy; Bauer, James (noiembrie 2007). „A deeper look at the colors of the saturnian irregular satellites”. Icarus. 191 (1): 267–285. arXiv:astro-ph/0611590 . Bibcode:2007Icar..191..267G. doi:10.1016/j.icarus.2007.04.020.
- ^ „Planetary Satellite Physical Parameters”. Jet Propulsion Laboratory. . Accesat în .
- ^ a b Green, Daniel W. E. (). „IAUC 8177: Sats OF (22); Sats OF JUPITER, SATURN, URANUS”. International Astronomical Union Circular. International Astronomical Union. Bibcode:2000IAUC.7513....1G. Accesat în .
- ^ a b c „The Irregular Satellites: Chips Off Older Blocks”. Observatoire de la Cote d'Azur. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Brand, David (). „Satellite-hunters find four new moons of the planet Saturn”. Cornell Chronicle. Cornell University. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Gladman, Brett; Kavelaars, J. J.; Holman, Matthew; Nicholson, Philip D.; Burns, Joseph A.; Hergenrother, Carl W.; et al. (iulie 2001). „Discovery of 12 satellites of Saturn exhibiting orbital clustering”. Nature. 412 (6843): 163–166. Bibcode:2001Natur.412..163G. doi:10.1038/35084032. PMID 11449267.
- ^ a b Gladman, Brett J. (ianuarie 2003). „Known astrometry of S/2000 S 3”. Observatoire de la Cote d'Azur. Accesat în .
- ^ a b „Saturn Swarming with Satellites”. Observatoire de la Cote d'Azur. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Marsden, Brian G. (). „IAUC 7512: S/2000 S 1, S/2000 S 2”. International Astronomical Union Circular. International Astronomical Union (7512): 1. Bibcode:2000IAUC.7512....1G. Accesat în .
- ^ Marsden, Brian G. (). „IAUC 7521: S/2000 S 5, S/2000 S 6”. International Astronomical Union Circular. International Astronomical Union (7521): 1. Bibcode:2000IAUC.7521....1G. Accesat în .
- ^ Marsden, Brian G. (). „MPEC 2000-Y14 : S/2000 S 3, S/2000 S 4, S/2000 S 5, S/2000 S 6, S/2000 S 10”. Minor Planet Electronic Circular. Minor Planet Center.
- ^ Hamilton, Douglas P. (). „Saturn saturated with satellites”. Nature. 412 (6843): 132–133. Bibcode:2001Natur.412..132H. doi:10.1038/35084310 . PMID 11449251. Accesat în .
- ^ a b „Siarnaq In Depth”. Solar System Exploration. NASA. . Accesat în .
- ^ a b c d Petten, Cheryl (). „Naming Saturn's moons”. Windspeaker. 21 (7). Aboriginal Multi-Media Society. p. 32. Accesat în .
- ^ a b Blunck, Jürgen (). „Discovering and Naming the Satellites”. Solar System Moons: Discovery and Mythology. Springer Berlin Heidelberg. pp. 59–60. Bibcode:2010ssm..book.....B. doi:10.1007/978-3-540-68853-2. ISBN 978-3-540-68852-5.
- ^ Spitzer, Aaron (). „Inuktitut travels to the planets”. Nunatsiaq News. Accesat în .
- ^ Grav, Tommy; Holman, Matthew J.; Gladman, Brett J.; Asknes, Kaare (noiembrie 2003). „Photometric survey of the irregular satellites”. Icarus. 166 (1): 33–45. arXiv:astro-ph/0301016 . Bibcode:2003Icar..166...33G. doi:10.1016/j.icarus.2003.07.005.
- ^ Ćuk, Matija; Burns, Joseph A. (noiembrie 2004). „On the Secular Behavior of Irregular Satellites”. The Astronomical Journal. 128 (5): 2518–2541. arXiv:astro-ph/0408119 . Bibcode:2004AJ....128.2518C. doi:10.1086/424937.
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Serviciul Ephemeris Sateliți Naturali, Centrul Minor Planet
- Siarnaq In Depth, NASA Solar System Exploration, actualizat la 19 decembrie 2019
- Siarnaq (S/2000 S 3), Tilmann Denk, actualizat la 19 octombrie 2019
- Încă patru sateliți pentru Saturn, David Adam, Nature, 26 octombrie 2000
- Sateliți noi: nu stau singure, David Adam, Nature, 26 octombrie 2000
- The Irregular Satellites of Saturn, Brett Gladman, Observatoire de la Cote d'Azur(d), octombrie 2000
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||
.jpg)
