Siarnaq
![]() Suprapunere a trei imagini făcute de sonda spațială Cassini în 2013, arătând locația lui Siarnaq la intervale de zece minute[a] | |
Descoperire[1][2] | |
---|---|
Descoperit de | Brett J. Gladman(d) John J. Kavelaars(d) et al.[c] |
Loc descoperire | Mauna Kea Obs.(d) |
Dată descoperire | 23 septembrie 2000 |
Denumiri | |
Denumire MPC | Saturn XXIX |
Pronunție | /si.ar'nak/ |
Denumit după | Siarnaq (Mitologia inuită) |
Nume alternative | S/2000 S 3 |
Atribute | Siarnaupian, Siarnaqian[d] |
Caracteristicile orbitei[3][4] | |
Epocă 17 decembrie 2020 JD 2459200.5 | |
Arc de observare | 18.78 ani (6,860 zile) |
0.1187382 AU (17,763,000 km) | |
Excentricitate | 0.5293834 |
Perioadă orbitală | +2.42 ani (+883.87 zile) |
35.08520° | |
Înclinație | 43.80073° (față de ecliptică) |
40.96116° | |
79.59603° | |
Sateliți | Saturn |
Caracteristici fizice | |
Diametrul mediu | ±5.9 km 39.3[5] |
85±0.00005 ore 10.187[6][7] | |
Latitudinea ecliptică a polilor | ±15° 98°[7] |
Longitudinea ecliptică a polilor | ±15° −23°[7] |
Albedo | ±0.017 0.050[5] |
Clasă spectrală | D (roșiatic)[8] B−V=±0.01 0.87[8] V−R=±0.01 0.48 V−I=±0.01 1.03 |
Magnitudinea aparentă | 19.9 (R)[9] |
Magnitudinea absolută (H) | ±0.05 10.9[5] |
Siarnaq, denumit și Saturn XXIX, este un satelit neregulat prograd al lui Saturn. A fost descoperit la Observatorul Mauna Kea de astronomii Brett Gladman(d) și John Kavelaars(d) în 2000 și a primit denumirea temporară S/2000 S 3.[2] A fost numit după Siarnaq, mai cunoscut sub numele de Sedna, zeița inuită a mării și este cel mai mare membru al grupului Inuit de sateliți neregulați din Saturn.[10][7]
Descoperire[modificare | modificare sursă]
Siarnaq a fost descoperit de astronomii canadieni Brett Gladman(d) și John Kavelaars(d) la Observatorul Mauna Kea pe 23 septembrie 2000. Descoperirea lui Siarnaq a făcut parte dintr-o campanie de observație de căutare a sateliților neregulați îndepărtați în jurul lui Saturn. Campania a fost coordonată de Gladman la sfârșitul anului 2000 și a constat dintr-o echipă internațională de opt astronomi care foloseau diverse telescoape la sol cu camere CCD pentru a supraveghea sfera Hill a lui Saturn, regiunea în care sateliții pot avea orbite stabile în jurul planetei.[11][12]
În septembrie 2000, Gladman și Kavelaars au efectuat un sondaj pe o suprafață largă până la o magnitudine de limitare a benzii R de 24,5 cu telescopul Canada-Franța-Hawaii (CFHT) de 3,6 metri la Observatorul Mauna Kea din Hawaii.[13] Ei au reobservat descoperirile anterioare de sateliți neregulați din august 2000 (Ymir și Paaliaq) și au identificat doi noi candidați sateliți neregulați care au avut nevoie de confirmare suplimentară: Siarnaq și Tarvos. Siarnaq, cel mai strălucitor dintre cei doi, a fost detectat la o magnitudine aparentă de 20.[2]
Urmare și confirmare[modificare | modificare sursă]

Între 25 și 29 septembrie 2000, au fost efectuate observații ulterioare cu Siarnaq și alți sateliți neregulați saturnieni recent descoperiți la diferite observatoare.[14] Calculele preliminare ale orbitei au exclus posibilitatea ca sateliții să fie asteroizi din prim plan și au confirmat că într-adevăr îl orbitează pe Saturn.[15] Descoperirea lui Ymir, Paaliaq, Siarnaq și Tarvos a fost raportată oficial de Uniunea Astronomică Internațională pe 25 octombrie 2000[2][16] și anunțată de echipa lui Gladman o zi mai târziu, la o întâlnire găzduită de Divizia pentru Științe Planetare a Societății Americane de Astronomie.[12] Descoperirea celor patru sateliți a ridicat sateliții cunoscuți ai lui Saturn la 22, depășind numărul sateliților lui Uranus de 21 la acea vreme.[15]
Deși Siarnaq a fost confirmat ca satelit, orbita a fost puțin cunoscută din cauza unui număr insuficient de observații.[17] Satelitul a fost reobservat de către Observatorul Național Kitt Peak în decembrie 2000,[18] și mai târziu de către observatoarele Palomar și La Palma la începutul anului 2001.[14] Între timp, echipa lui Gladman a descoperit încă opt sateliți neregulați ai lui Saturn, ridicând numărul de sateliți cunoscuți ai planetei la 30 și, în consecință, depășindu-l pe Jupiter ca planetă cu cei mai mulți sateliți cunoscuți până în 2003.[11][19]
Nume[modificare | modificare sursă]
Satelitul este numit după Siarnaq, giantesa sau zeița inuită a mării și conducătoarea lumii de apoi inuite Adlivun(d).[20] În alte variante ale legendei inuite, ea este cunoscută și sub alte nume precum Nuliajuk(d) și Sedna. Se spune că Siarnaq locuiește pe fundul oceanului și că a conceput toată viața de mare, pe care o va reține de la vânătorii inuiți atunci când este supărată. În unele versiuni ale legendei inuite, Siarnaq a fost odată o fată frumoasă care a fost păcălită să se căsătorească cu un bărbat pasăre și apoi a fost salvată de tatăl ei. Au fost atacați de o furtună, care l-a provocat pe tatăl disperat să o sacrifice mării pentru a se salva.[21][22]
Satelitul și-a primit numele într-o notificare oficială publicată de IAU pe 8 august 2003, la o lună după aprobarea sa de către Grupul de lucru al IAU pentru Nomenclatura Sistemelor Planetare într-o adunare generală desfășurată în iulie 2003.[21] De asemenea, lui Siarnaq i s-a atribuit denumirea cu cifre romane Saturn XXIX, al 29-lea satelit al lui Saturn.[10]
Trecut[modificare | modificare sursă]
Înainte ca lui Siarnaq să i se dea numele, acesta era cunoscut anterior prin denumirea provizorie S/2000 S 3 atribuită de IAU în anunțul de descoperire. Denumirea provizorie indică faptul că a fost al treilea satelit saturnian identificat în imaginile făcute în 2000.[2] Siarnaq este printre primii sateliți neregulați saturnieni descoperiți de la Phoebe în 1898; descoperirea de noi grupuri de sateliți ale lui Saturn a oferit posibilitatea descoperitorilor lor de a stabili noi convenții de denumire pentru fiecare dintre ei.[11][21]
Kavelaars a fost sfătuit de colegii săi să se abată de la tema tradițională a mitologiei greco-romane pentru sateliții saturnieni și să propună în schimb nume din diferite culturi. La sfârșitul anului 2000, Kavelaars a petrecut câteva luni consultând savanții amerindieni pentru sugestii de nume adecvate, care erau atât multiculturale, cât și de origine canadiană. În martie 2001, le citea copiilor săi basmul inuit de-a v-ați ascunselea și a avut o revelație. El l-a contactat pe autorul poveștii, Michael Kusugak, pentru a-i obține acordul, iar acesta din urmă i-a sugerat numele Kiviuq și Sedna.[23][22] Kavelaars a decis apoi ca numele inuite selectate să se termine cu litera q pentru a distinge grupul - de aceeanumele Sedna a fost schimbat în Siarnaq. Celălalt nume a fost folosit ulterior pentru 90377 Sedna, un obiect transneptunian îndepărtat descoperit în 2003.[20]
„I-am trimis lui [Kavelaars] acel fragment despre Siarnaq, sau cum noi îi spunem Nuliajuk, acea creatură care trăiește sub mare, care este cunoscută și ca Sedna. Are atât de multe nume... uneori o cheamă pur și simplu Bătrâna care Locuiește Acolo Jos. Oricum, în această carte vorbeam despre tărâmul șamanului și am spus: „Și singura persoană care poate să coboare acolo și să-i pieptene părul și să o facă să se simtă mai bine este șamanul Paaliaq”. Și asta a fost doar ceva ce am inventat în povestea mea. Așa că am fost foarte surprins când lista finală aprobată de nume ale acestor patru sateliți ai lui Saturn a inclus Paaliaq, pentru că tocmai l-am inventat. A fost amuzant.”—Michael Kusugak, într-un interviu Windspeaker[21]
Caracteristici fizice[modificare | modificare sursă]
Diametru și albedo[modificare | modificare sursă]

Din observațiile în infraroșu făcute de către sonda spațială Wide-field Infrared Survey Explorer (WISE), Siarnaq are un diametru estimat de 39,3 km.[5]
Culoare[modificare | modificare sursă]
Este de culoare roșie deschisă, iar spectrul Siarnaupian (Siarnaqan)[d] în infraroșu este foarte asemănător cu sateliții grupului Inuit Paaliaq și Kiviuq, susținând teza unei posibile origini comune în destrămarea unui corp mai mare.[8][13][24]
Formă și rotație[modificare | modificare sursă]
Perioada de rotație a lui Siarnaq a fost măsurată de sonda spațială Cassini a fi de 10,19 ore; aceasta este cea mai scurtă perioadă de rotație a tuturor sateliților neregulați prograzi ai lui Saturn.[6] Siarnaq afișează o curbă de lumină cu trei maxime și minime pe o rotație completă, implicând o formă aproximativ triunghiulară.[7] Din observațiile Cassini ale lui Siarnaq la diferite unghiuri de fază, orientarea polului său nord de rotație a fost determinată a fi îndreptată spre 98° latitudine ecliptică și -23° longitudine ecliptică. Aceasta corespunde unei înclinări axiale pe o parte, indicând faptul că Siarnaq are anotimpuri lungi și extreme similare cu cele ale planetei Uranus.[7]
Orbită[modificare | modificare sursă]
Caracteristicile orbitei | |
---|---|
Epocă 1 ianuarie 2000 (JD 2451544.5) | |
0,1215392 AU (18.182.000 km) | |
Excentricitate | 0.2802 |
Perioadă orbitală | +2.45 ani (+895.51 zile) |
Înclinație | 45.809 |

Siarnaq îl orbitează pe Saturn la o distanță medie de 17,9 milioane de km în 897 de zile (2,5 ani).[3] S-a descoperit că satelitul se află într-o rezonanță seculară cu Saturn, implicând precesia periapsidei sale și a planetei.[25][e]
Studiile acestor rezonanțe sunt esențiale pentru a înțelege mecanismul de capturare a sateliților neregulați și, presupunând o origine comună a unui grup dinamic creat în destrămarea unui singur corp, pentru a explica dispersia de astăzi a elementelor orbitale.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Merger of three images, colored red, green, and blue respectively, to highlight Siarnaq as it moves relative to the background stars.
- ^ Eroare la citare: Etichetă
<ref>
invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteteam
- ^ The Jet Propulsion Laboratory's Solar System Dynamics page credits the discovery to Gladman and Kavelaars[1] while the International Astronomical Union's Gazetteer of Planetary Nomenclature credits the team of astronomers involved in the survey.[b]
- ^ a b The genitive form of Siarnaq is Siarnaup. Thus the adjectival form could be absolutive(d) Siarnaqian or genitive Siarnaupian, parallel to nominative Venusian and genitive Venerian for Venus. See Inuktitut morphology
- ^ The ecliptic longitudes of the periapsis(d) of the satellite and the planet are locked.
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ a b „Planetary Satellite Discovery Circumstances”. Jet Propulsion Laboratory. . Accesat în .
- ^ a b c d e Marsden, Brian G. (). „IAUC 7513: S/2000 S 3, S/2000 S 4”. International Astronomical Union Circular. International Astronomical Union (7513): 1. Bibcode:2000IAUC.7513....1G. Accesat în .
- ^ a b „M.P.C. 127090” (PDF). Minor Planet Circular. Minor Planet Center. . Accesat în .
- ^ „Orbital Elements for Siarnaq (SXXIX=2000S3)”. Horizons(d) output. Jet Propulsion Laboratory. Accesat în . ("Ephemeris Type" select "Orbital Elements" · "Center" Saturn System Barycenter [500@6] · Set "Time Span" to 2020-Dec-17)
- ^ a b c d Grav, T.; Bauer, J. M.; Mainzer, A. K.; Masiero, J. R.; Nugent, C. R.; Cutri, R. M.; et al. (august 2015). „NEOWISE: Observations of the Irregular Satellites of Jupiter and Saturn”. The Astrophysical Journal. 809 (1): 9. arXiv:1505.07820
. Bibcode:2015ApJ...809....3G. doi:10.1088/0004-637X/809/1/3. 3.
- ^ a b Denk, Tilmann; Mottola, Stefano (aprilie 2019). Schenk, Paul M.; et al., ed. „Studies of irregular satellites: I. Lightcurves and rotation periods of 25 Saturnian moons from Cassini observations”. Icarus. 322: 80–102. Bibcode:2019Icar..322...80D. doi:10.1016/j.icarus.2018.12.040.
- ^ a b c d e f Denk, T.; Mottola, S.; Bottke, W. F.; Hamilton, D. P. (). „The Irregular Satellites of Saturn”. Enceladus and the Icy Moons of Saturn (PDF). 322. University of Arizona Press. pp. 409–434. Bibcode:2018eims.book..409D. doi:10.2458/azu_uapress_9780816537075-ch020. ISBN 9780816537488.
- ^ a b c Grav, Tommy; Bauer, James (noiembrie 2007). „A deeper look at the colors of the saturnian irregular satellites”. Icarus. 191 (1): 267–285. arXiv:astro-ph/0611590
. Bibcode:2007Icar..191..267G. doi:10.1016/j.icarus.2007.04.020.
- ^ „Planetary Satellite Physical Parameters”. Jet Propulsion Laboratory. . Accesat în .
- ^ a b Green, Daniel W. E. (). „IAUC 8177: Sats OF (22); Sats OF JUPITER, SATURN, URANUS”. International Astronomical Union Circular. International Astronomical Union. Bibcode:2000IAUC.7513....1G. Accesat în .
- ^ a b c „The Irregular Satellites: Chips Off Older Blocks”. Observatoire de la Cote d'Azur. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Brand, David (). „Satellite-hunters find four new moons of the planet Saturn”. Cornell Chronicle. Cornell University. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Gladman, Brett; Kavelaars, J. J.; Holman, Matthew; Nicholson, Philip D.; Burns, Joseph A.; Hergenrother, Carl W.; et al. (iulie 2001). „Discovery of 12 satellites of Saturn exhibiting orbital clustering”. Nature. 412 (6843): 163–166. Bibcode:2001Natur.412..163G. doi:10.1038/35084032. PMID 11449267.
- ^ a b Gladman, Brett J. (ianuarie 2003). „Known astrometry of S/2000 S 3”. Observatoire de la Cote d'Azur. Accesat în .
- ^ a b „Saturn Swarming with Satellites”. Observatoire de la Cote d'Azur. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Marsden, Brian G. (). „IAUC 7512: S/2000 S 1, S/2000 S 2”. International Astronomical Union Circular. International Astronomical Union (7512): 1. Bibcode:2000IAUC.7512....1G. Accesat în .
- ^ Marsden, Brian G. (). „IAUC 7521: S/2000 S 5, S/2000 S 6”. International Astronomical Union Circular. International Astronomical Union (7521): 1. Bibcode:2000IAUC.7521....1G. Accesat în .
- ^ Marsden, Brian G. (). „MPEC 2000-Y14 : S/2000 S 3, S/2000 S 4, S/2000 S 5, S/2000 S 6, S/2000 S 10”. Minor Planet Electronic Circular. Minor Planet Center.
- ^ Hamilton, Douglas P. (). „Saturn saturated with satellites”. Nature. 412 (6843): 132–133. Bibcode:2001Natur.412..132H. doi:10.1038/35084310
. PMID 11449251. Accesat în .
- ^ a b „Siarnaq In Depth”. Solar System Exploration. NASA. . Accesat în .
- ^ a b c d Petten, Cheryl (). „Naming Saturn's moons”. Windspeaker. 21 (7). Aboriginal Multi-Media Society. p. 32. Accesat în .
- ^ a b Blunck, Jürgen (). „Discovering and Naming the Satellites”. Solar System Moons: Discovery and Mythology. Springer Berlin Heidelberg. pp. 59–60. Bibcode:2010ssm..book.....B. doi:10.1007/978-3-540-68853-2. ISBN 978-3-540-68852-5.
- ^ Spitzer, Aaron (). „Inuktitut travels to the planets”. Nunatsiaq News. Accesat în .
- ^ Grav, Tommy; Holman, Matthew J.; Gladman, Brett J.; Asknes, Kaare (noiembrie 2003). „Photometric survey of the irregular satellites”. Icarus. 166 (1): 33–45. arXiv:astro-ph/0301016
. Bibcode:2003Icar..166...33G. doi:10.1016/j.icarus.2003.07.005.
- ^ Ćuk, Matija; Burns, Joseph A. (noiembrie 2004). „On the Secular Behavior of Irregular Satellites”. The Astronomical Journal. 128 (5): 2518–2541. arXiv:astro-ph/0408119
. Bibcode:2004AJ....128.2518C. doi:10.1086/424937.
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Serviciul Ephemeris Sateliți Naturali, Centrul Minor Planet
- Siarnaq In Depth, NASA Solar System Exploration, actualizat la 19 decembrie 2019
- Siarnaq (S/2000 S 3), Tilmann Denk, actualizat la 19 octombrie 2019
- Încă patru sateliți pentru Saturn, David Adam, Nature, 26 octombrie 2000
- Sateliți noi: nu stau singure, David Adam, Nature, 26 octombrie 2000
- The Irregular Satellites of Saturn, Brett Gladman, Observatoire de la Cote d'Azur(d), octombrie 2000
|
|