Serie de dezintegrare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

În fizica și chimia nucleară, seria de dezintegrare (numită și lanț de dezintegrare, familie de dezintegrare sau radioactivitate in cascadă) reprezintă o serie secvențială de evenimente de dezintegrare succesive, genetic legate prin intermediul unor produși de dezintegrare intermediari. Majoritatea radioizotopilor nu se transformă direct într-un izotop stabil, ci suferă o serie de dezintegrări până la trecerea într-o formă finală, stabilă.

Etapele de dezintegrare sunt denumite în funcție de relațiile lor anterioare sau ulterioare. Un izotop părinte este acel radioizotop care suferă un eveniment de dezintegrare radioactivă, transformându-se într-un izotop fiică. Acest izotop fiică poate fi stabil sau se poate dezintegra la rândul său, dând naștere unui izotop fiică propriu; acest „izotop nepoată” este genetic legat de părintele fiicei, deci de „bunicul” său.

Timpul necesar pentru un singur atom părinte să se transforme prin dezintegrare într-un atom al izotopului fiică poate varia în limite largi, nu numai între perechile părinte-fiică dar – de asemenea – în mod aleatoriu între perechi identice de izotopi părinte și izotopi fiică. Dezintegrarea fiecărui atom are loc spontan, dezintegrarea unei populații inițiale de atomi identici într-un interval de timp t urmând o distribuție de dezintegrare exponențială e−λt, unde λ reprezintă așa-numita constantă de dezintegrare. Una dintre proprietățile unui radioizotop este perioada (timpul) de înjumătățire, respectiv timpul în care jumătate dintr-un număr inițial de nuclee de radioizotop părinte identice se dezintegrează la fiicele lor, fiind invers proporțională cu λ. Perioadele de înjumătățire au fost determinate pentru majoritatea radioizotopilor, variind de la fracțiuni de secundă la 1019 ani sau mai mult.

Produșii de dezintegrare intermediari au o radioactivitate egală cu cea a radioizotopului părinte (adică există un raport unu-la-unu între numărul de dezintegrări în etapele succesive de dezintegrare), dar cantitatea de energie eliberată în fiecare din aceste etape este diferită. Dacă eventual starea de echilibru este atinsă, fiecare izotop fiică succesiv este prezent într-o cantitate direct proporțională cu timpul său de înjumătățire; cum însă activitatea este invers proporțională cu perioada de înjumătățire, fiecare nuclid din lanțul de dezintegrare contribuie în cele din urmă cu tot atâtea evenimente de dezintegrare ca și nuclidul părinte, chiar dacă nu cu acceași energie. De exemplu, 238U prezintă o radioactivitate slabă, dar pehblenda este de 13 ori mai activă comparativ cu uraniul metalic; fenomenul se datorează prezenței radiului și a celorlalți radioizotopi fiică genetic produși. Pe lângă faptul că sunt destul de activi, izotopii radiului generează în următoarea etapă de dezintegrare radon, un gaz inert radioactiv greu, care se poate acumula în spații închise precum subsolurile caselor sau mine subterane.[1]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Toate elementele (deci și izotopii acestora) prezente pe Pământ (cu excepția hidrogenului, deuteriului, heliului, 3He și – probabil – urme ale izotopilor stabili ale litiului și beriliului, care au fost create în Big Bang) au fost produse prin procesele s și r în stele; cele care mai sunt astăzi parte a Pământului au fost create acum 4,5 miliarde de ani în urmă sau anterior. Toate elementele produse cu mai mult de 4,5 miliarde de ani în urmă sunt denumite primordiale, ceea ce înseamnă că au fost generate în Univers prin procese care au loc în stele. Din momentul în care au fost create, cele instabile au început a se dezintegra. Toți izotopii care au timpul de înjumătățire mai mic de 100 de milioane de ani au în prezent o concentrație de maxim 2,8×10−12% din cea în care au fost prezente inițial pe Pământ, indiferent de cât a fost acesta; astfel, radioizotopii primordiali mai apar pe Pământ fie în urme, fie au dispărut complet. Există doar alte două metode pentru a crea izotopi: în mod artificial, ca de exemplu în interiorul reactorililor nucleari (uneori naturali), sau prin dezintegrarea unui specii izotopice părinte, proces cunoscut și ca serie de dezintegrare.

Izotopii instabili se dezintegrează cu o viteză dată în produșii fiică (care pot fi uneori chiar mai instabili decât părintele); în cele din urmă – de multe ori, după o serie de dezintegrări succesive – se ajunge la o formă finală reprezentată de un izotop stabil. Izotopii stabili (circa 200 astfel de specii în Univers) sunt caracterizate printr-un raport aproximativ unitar între numărul de neutroni și cel de protoni din nucleul lor pentru nuclee ușoare, crescând treptat până la circa 1,5 pentru elementele grele precum plumbul (cel mai greu izotop stabil existent este 208Pb). Radioizotopii mai grei se stabilizază prin eliminarea excesului de masă, de cele mai multe ori prin dezintegrare alfa. Altă metodă comună prin care izotopii cu raport neutron-proton (n/p) ridicat se stabilizează este dezintegrare β, în care nuclidul își modifică identitatea elementală, păstrând greutatea, dar diminuându-și raportul n/p. Pentru izotopi cu raport n/p scăzut are loc un proces invers de dezintegrare β+, prin care un proton se transformă într-un neutron, deplasându-se astfel către o formă stabilă; cu toate acestea, deoarece fisiunea nucleară produce aproape întotdeauna radioizotopi cu exces de neutroni, emisia de pozitroni este relativ rară în comparație cu emisia de electroni. Există multe serii de dezintegrare beta relativ scurte, cu cel puțin două evenimente de dezintegrare (unul β și unul β+) pentru fiecare radioizotop cu masă de până la 207 și chiar peste. Pentru izotopi mai grei decât cei ai plumbului există patru serii de dezintegrare care cuprind toate modurile de dezintegrare amintite: dezintegrările alfa (care reduce greutatea nuclidului părinte cu 4 uam) și cele beta, care nu modifică greutatea atomică, ci doar numărul atomic și raportul p/n. Cele patru serii sunt denumite 4n, 4n + 1, 4n + 2, 4n + 3; (practic, restul împărțirii masei atomice a izotopului părinte la patru). Există și alte moduri de dezintegrare, dar ele apar invariabil cu o probabilitate mai mică decât dezintegrările alfa și beta (aceasta nu presupune că aceste serii nu prezintă ramificații, ci doar că se are în vedere o situație simplificată).

Trei dintre aceste serii pornesc de la un radioizotop cosmogen de viață lungă, însemnând că procesul de atingere a stării de echilibru decurge greu în prima sa parte. Acești trei radionuclizi sunt 238U (cu un timp de înjumătățire de 4,5 miliarde de ani), 235U (timp de înjumătățire de 700 milioane de ani) și 232Th (timp de înjumătățire de 14 miliarde de ani). Cea de-a patra serie (4n + 1) pornește dintr-un radioizotop de viață mai scurtă, permițând atingerea mai rapidă a echilibrului; inițial s-a presupus că seria se încheie în 209Bi, considerat mult timp ca fiind stabil. Recent însă s-a demonstrat că 209Bi este radioactiv, trecând prin emisie alfa în 205Tl, stabil. În trecutul îndepărtat, pe când se forma Sistemul solar, mai mulți radionuclizi cosmogeni grei (în prezent extincți) au fost prezenți, cele patru serii de dezintegare pornind de la alte capete de serie. Acești radioizotopi au fot recreați pe Pământ de către om prin utilizarea bombei atomice sau a reactorilor nucleari. Astfel, 239Pu cu un timp de înjumătățire de „doar” 24500 de ani, se dezintegrează prin emisie alfa în 235U. De asemenea, prin producerea de 237Np, seria de dezintegrare 4n + 1 (anterior dispărută) a fost regenerată.[2]

Moduri de dezintegrare[modificare | modificare sursă]

Această diagramă ilustrează cele patru serii de dezintegrare discutate în text: seria thoriului (4n, în albastru), seria neptuniului (4n+1, în violet), seria uraniului (4n+2, în roșu) și seria actiniului (4n+3, în verde).

Cele mai comune moduri de dezintegrare radioactivă sunt: dezintegrarea alfa, dezintegrarea β, dezintegrarea β+ și tranziția izomeră (T.I.). Dintre acestea, doar dezintegrarea alfa schimbă masă atomică (A) a nucleului părinte, trecând într-o fiică cu masă mai mică cu 4 uam. Din acest motiv, aproape orice dezintegrare va conduce la un nucleu a cărui masă va da același rest prin împărțirea la 4 ca și părintele, definind astfel cele patru serii de dezintegrare. Prin dezintegrare alfa se produc și particule alfa (nuclee de 4He).

Principalele trei serii (sau familii) naturale de dezintegrare, sunt deobicei numite seria thoriului, seria uraniului și seria actiniului, toate încheiate în izotopi ai plumbului. Numarul de masă al fiecarui izotop din aceste serii urmează o legitate de tip A = 4n, A = 4n + 2, respectiv A = 4n + 3. Capetele de serie sunt radioizotopii primordiali 232Th, 238U, respectiv 235U.

Din cauza timpului de înjumătățire relativ scurt al 237Np (2,14 milioane de ani), seria A = 4n + 1 (seria neptuniului) era pe cale de disparitie în natură (cu excepția ultimei etape, dezintegrarea 209Bi la 205Tl, stabil). 209Bi este slab radioactiv, cu un timp de înjumătățire de 1,9×1019 ani.

În natură există și alte serii de dezintegrare care implică elemente mai ușoare, de exemplu seriile 28Mg sau 39Cl. Cele mai multe dintre aceste serii de dezintegrare prezente pe Pământ înainte de 1945 au fost generate de radiațiile cosmice. Din 1945, testarea și utilizarea de arme nucleare, respectiv reactori nucleari, a dus la formarea produșilor de fisiune sau de activare. Aproape toți acești radioizotopi se stabilizează secvențial prin emisie β sau β+, pănă se transformă într-un izotop stabil.

Seriile de dezintegrare ale actinidelor[modificare | modificare sursă]

Actinide și produși de fisiune după timpul de înjumătățire
Actinide[3] după seria de dezintegrare Perioadă de
înjumătățire
(ani)
Produșii de fisiune ai 235U după randament[4]
4n 4n+1 4n+2 4n+3
4,5–7% 0,04–1,25% <0,001%
228Ra 4–6 155Euþ
244Cmƒ 241Puƒ 250Cf 227Ac 10–29 90Sr 85Kr 113mCdþ
232Uƒ 238Puƒ 243Cmƒ 29–97 137Cs 151Smþ 121mSn
248Bk[5] 249Cfƒ 242mAmƒ 141–351

Niciun produs de fisiune
nu are un timp de înjumătățire
în intervalul de
100–210 k ani...

241Amƒ 251Cfƒ[6] 430–900
226Ra 247Bk 1,3 k – 1,6 k
240Pu 229Th 246Cmƒ 243Amƒ 4,7 k – 7,4 k
245Cmƒ 250Cm 8,3 k – 8,5 k
239Puƒ 24,1 k
230Th 231Pa 32 k – 76 k
236Npƒ 233Uƒ 234U 150 k – 250 k 99Tc 126Sn
248Cm 242Pu 327 k – 375 k 79Se
1.53 M 93Zr
237Npƒ 2,1 M – 6,5 M 135Cs 107Pd
236U 247Cmƒ 15 M – 24 M 129I
244Pu 80 M

... sau mai mare de 15,7 M ani[7]

232Th 238U 235Uƒ№ 0,7 G – 14,1 G

Legendă
₡  are o captură neutronică în intervalul 8–50 barn
ƒ  fisil
izomer metastabil
№  primar un naturally occurring radioactive material (NORM)
þ  Otravă neutronică (secțiune de captură eficace a neutronilor termici mai mare de 3k barn)
†  intervalul 4–97 ani: produs de fisiune cu viață medie
‡  peste 200000 ani: produs de fisiune cu viață lungă

În cele patru tabele de mai jos sunt omise ramurile minore de dezintegrare (cu o probabilitate de ramificare mai mică de 0,0001%). Energia eliberată include energia cinetică totală a tuturor particulelor emise (electroni, particule alfa, cuante gama, neutrini, electroni Auger și radiații X) și energia de recul a nucleului, presupunând că nucleul original a fost în stare de repaus.

Tabelele conțin și denumirile istorice ale radionuclizilor naturali ce apar în aceste serii de dezintegrare, cu excepția neptuniului. Aceste denumiri au fost folosite la momentul în care seriile de dezintegrare au fost descoperite și investigate. Aceste denumiri istorice pot fi utilizate pentru a localiza cărei serii respectivul radionuclid aparține.

Cei trei serii naturale ale actinidelor – a thoriului, uraniului (de la 238U) și a actiniul (235U) – toate se termină în izotopi ai plumbului (208Pb, 206Pb, respectiv 207Pb). Toți acești izotopi sunt stabili și sunt prezenți în natură ca nuclizi primordiali. Cantitatea în exces relativ la 204Pb (care este doar de origine primordială) poate fi folosită în tehnica de datare uraniu-plumb, utilizată în determinarea vârstei rocilor.

Seria thoriului[modificare | modificare sursă]

Decay Chain Thorium.svg

Seria de dezintegrare 4n este deobicei denumită „seria thoriului”. Acestă serie începe cu radioizotopul natural 232Th și include următoarele elemente: actiniului, bismut, plumb, poloniu, radiu, radon și taliu. Toate sunt prezente – cel puțin tranzitoriu – în orice probă naturală care conține thoriu (în formă metalică, compus chimic sau minerale). Seria se termină cu 208Pb.

Energia totală eliberată de 232Th pentru a se transforma în 208Pb este 42,6 MeV, incluzând energia a pierdută prin neutrini.

Nuclid Denumire istorică (scurtă) Denumire istorică (lungă) Mod de dezintegrare Timp de înjumătățire Energie eliberată, MeV Produs de dezintegrare
252Cf α 2.645 a 6,1181 248Cm
248Cm α 3.4×105 a 5,162 244Pu
244Pu α 8×107 a 4,589 240U
240U β 14,1 h 0,39 240Np
240Np β 1,032 h 2,2 240Pu
240Pu α 6561 a 5,1683 236U
236U Thorouraniu[8] α 2.3×107 a 4,494 232Th
232Th Th Thoriu α 1.405×1010 a 4,081 228Ra
228Ra MsTh1 Mezothoriu 1 β 5,75 a 0,046 228Ac
228Ac MsTh2 Mezothoriu 2 β 6,25 h 2,124 228Th
228Th RdTh Radiothoriu α 1,9116 a 5,520 224Ra
224Ra ThX Thoriu X α 3,6319 d 5,789 220Rn
220Rn Tn Thoron,

Emanația thoriului

α 55,6 s 6,404 216Po
216Po ThA Thoriu A α 0,145 s 6,906 212Pb
212Pb ThB Thoriu B β 10,64 h 0,570 212Bi
212Bi ThC Thoriu C β 64,06%

α 35,94%

60,55 min 2,252 6,208 212Po

208Tl

212Po ThC′ Thoriu C′ α 299 ns 8,784[9] 208Pb
208Tl ThC″ Thoriu C″ β 3,053 min 1,803[10] 208Pb
208Pb ThD Thoriu D stabil . . .

Seria neptuniului[modificare | modificare sursă]

Decay Chain(4n+1, Neptunium Series).svg

Seria de dezintegrare 4n + 1 este deobicei denumită „seria neptuniului”. Doar doi dintre izotopii implicați în acestă serie se găsesc în natură și anume ultimii doi: 209Bi și 205Tl. Într-un detector de fum care conține o cameră de ionizare cu 241Am se acumulează o cantitate semnificativă de 237Np ca produs de dezintegrare alfa; următoarele elemente sunt, de asemenea, prezente – cel puțin tranzitoriu – ca produse de dezintegrare ale neptuniului: actiniului, astatin, bismut, franciu, plumb, poloniu, protactiniu, radiu, taliu, thoriu și uraniu. Întrucât această serie a fost studiată după 1945, radionuclizii implicați nu au nume istoric. O trăsătură unică a acestei serii de dezintegrare este că nu include niciun izotop al gazului nobil radon, deci emanația radioactivă este inferioară celei corspunzătoare seriilor 4n, 4n + 2 și 4n + 3.

Energia totală eliberată de 249Cf pentru a se transforma în 205Tl este 66,8 MeV, incluzând energia a pierdută prin neutrini.

Nuclid Mod de dezintegrare Timp de înjumătățire Energie eliberată, MeV Produs de dezintegrare
249Cf α 351 a 5,813 + 0,388 245Cm
245Cm α 8500 a 5,362 + 0,175 241Pu
241Pu β 14,4 a 0,021 241Am
241Am α 432,7 a 5,638 237Np
237Np α 2,14·106 a 4,959 233Pa
233Pa β 27,0 d 0,571 233U
233U α 1,592·105 a 4,909 229Th
229Th α 7340 a 5,168 225Ra
225Ra β 14,9 d 0,36 225Ac
225Ac α 10,0 d 5,935 221Fr
221Fr α 4,8 min 6,3 217At
217At α 32 ms 7,0 213Bi
213Bi β 97,80%

α 2,20%

46,5 min 1,423

5,87

213Po

209Tl

213Po α 3,72 μs 8,536 209Pb
209Tl β 2,2 min 3,99 209Pb
209Pb β 3,25 h 0,644 209Bi
209Bi α 1,9·1019 a 3,137 205Tl
205Tl . stabil . .

Seria uraniului (radiului)[modificare | modificare sursă]

Seria de dezintegrare 4n + 2 este deobicei denumită „seria uraniului”, uneori „seria radiului”. Începe cu 238U (natural) și include următoarele elemente: astatin, bismut, plumb, poloniu, protactiniu, radiu, radon, taliu, și thoriu. Toate sunt prezente – cel puțin tranzitoriu – în orice probă naturală care conține uraniu (în formă metalică, compus chimic sau minerale). Seria se termină cu 206Pb.

Energia totală eliberată de 238U pentru a se transforma în 206Pb este 51,7 MeV, incluzând energia a pierdută prin neutrini.










Nuclid părinte Denumire istorică (scurtă) Denumire istorică (lungă) Masa atomică, uam[RS 1] Mod de dezintegrare[RS 2] Probabilitate de ramificare[RS 2] Timp de înjumătțire[RS 2] Energie eliberată, MeV[RS 2] Nuclid fiică[RS 2] Subtotal, MeV
238U UI Uraniu I 238,051 α 100 % 4,468·109 a 4,26975 234Th 4,2698
234Th UX1 Uraniu X1 234,044 β 100 % 24,10 d 0,273088 234mPa 4,5428
234mPa UX2, Bv Uraniu X2, Breviu 234,043 T.I. 0,16 % 1,159 min 0,07392 234Pa 4,6168
234mPa UX2, Bv Uraniu X2, Breviu 234,043 β 99,84 % 1,159 min 2,268205 234U 6,8110
234Pa UZ Uraniu Z 234,043 β 100 % 6,70 h 2,194285 234U 6,8110
234U UII Uraniu II 234,041 α 100 % 2,455·105 a 4,8598 230Th 11,6708
230Th Io Ioniu 230,033 α 100 % 7,54·104 a 4,76975 226Ra 16,4406
226Ra Ra Radiu 226,025 α 100 % 1600 a 4,87062 222Rn 21,3112
222Rn Rn Radon, Emanația radiului 222,018 α 100 % 3,8235 d 5,59031 218Po 26,9015
218Po RaA Radiu A 218,009 β 0,020 % 3,098 min 0,259913 218At 27,1614
218Po RaA Radiu A 218,009 α 99,98 % 3,098 min 6,11468 214Pb 33,0162
218At 218,009 β 0,1 % 1,5 s 2,881314 218Rn 30,0428
218At 218,009 α 99,9 % 1,5 s 6,874 214Bi 34,0354
218Rn 218,006 α 100 % 35 ms 7,26254 214Po 37,3053
214Pb RaB Radiu B 214,000 β 100 % 26,8 min 1,019237 214Bi 34,0354
214Bi RaC Radiu C 213,999 β 99,979 % 19,9 min 3,269857 214Po 37,3053
214Bi RaC Radiu C 213,999 α 0,021 % 19,9 min 5,62119 210Tl 39,6566
214Po RaC' Radiu C' 213,995 α 100 % 164,3 μs 7,83346 210Pb 45,1388
210Tl RaC" Radiu C" 209,990 β 100 % 1,30 min 5,48213 210Pb 45,1388
210Pb RaD Radiu D 209,984 β 100 % 22,20 a 0,063487 210Bi 45,2022
210Pb RaD Radiu D 209,984 α 1,9·10−6 % 22,20 a 3,7923 206Hg 48,9311
210Bi RaE Radiu E 209,984 β 100 % 5,012 d 1,161234 210Po 46,3635
210Bi RaE Radiu E 209,984 α 13,2·10−5 % 5,012 d 5,03647 206Tl 50,2387
210Po RaF Radiu F 209,983 α 100 % 138,376 d 5,40745 206Pb 51,7709
206Hg 205,978 β 100 % 8,32 min 1,307649 206Tl 50,2387
206Tl RaE" Radiu E" 205,976 β 100 % 4,202 min 1,532221 206Pb 51,7709
206Pb RaG Radiu G 205,974 stabil - - - - 51,7709

Seria actiniului (plutoniului)[modificare | modificare sursă]

Seria de dezintegrare 4n + 3 este deobicei denumită „seria actiniului”, uneori „seria actinouraniului” sau „seria plutoniului”. Începe cu 235U (natural) și include următoarele elemente: actiniului, astatin, bismut, franciu, plumb, poloniu, protactiniu, radiu, radon, taliu, și thoriu. Toate sunt prezente – cel puțin tranzitoriu – în orice probă naturală care conține 235U (în formă metalică, compus chimic sau minerale). Seria se termină cu 207Pb.

Energia totală eliberată de 235U pentru a se transforma în 207Pb este 46,4 MeV, incluzând energia a pierdută prin neutrini.

Nuclid părinte Denumire istorică (scurtă) Denumire istorică (lungă) Mod de dezintegrare Timp de înjumătățire Energie eliberată, MeV Produs de dezintegrare
251Cf α 900,6 a 6,176 247Cm
247Cm α 1,56·107 a 5,353 243Pu
243Pu β 4,95556 h 0,579 243Am
243Am α 7388 a 5,439 239Np
239Np β 2,3565 d 0,723 239Pu
239Pu α 2,41·104 a 5,244 235U
235U AcU Actinouraniu α 7,04·108 a 4,678 231Th
231Th UY Uraniu Y β 25,52 h 0,391 231Pa
231Pa Pa Protactiniu α 32760 a 5,150 227Ac
227Ac Ac Actiniu β 98,62%

α 1,38%

21,772 a 0,045

5,042

227Th

223Fr

227Th RdAc Radioactiniu α 18,68 d 6,147 223Ra
223Fr AcK Actiniu K β 99,994%

α 0,006%

22,00 min 1,149

5,340

223Ra

219At

223Ra AcX Actiniu X α 11,43 d 5,979 219Rn
219At α 97,00%

β 3,00%

56 s 6,275

1,700

215Bi

219Rn

219Rn An Actinon,

Emanația actiniului

α 3,96 s 6,946 215Po
215Bi β 7,6 min 2,250 215Po
215Po AcA Actiniu A α 99,99977%

β 0,00023%

1,781 ms 7,527

0,715

211Pb

215At

215At α 0,1 ms 8,178 211Bi
211Pb AcB Actiniu B β 36,1 min 1,367 211Bi
211Bi AcC Actiniu C α 99,724%

β 0,276%

2,14 min 6,751

0,575

207Tl

211Po

211Po AcC' Actiniu C' α 516 ms 7,595 207Pb
207Tl AcC" Actiniu C" β 4,77 min 1,418 207Pb
207Pb AcD Actiniu D . stabil . .

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ US EPA. „Radon is a health hazard with a simple solution”. Accesat în . 
  2. ^ Koch, Lothar (). Transuranium Elements, in Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry. Wiley. doi:10.1002/14356007.a27_167. 
  3. ^ Alături de radiu (elementul 88). Chiar dacă nu e un element actinid, precedând actiniul (elementul 89), urmează unui interval de trei elemente instabile după poloniu (elementul 84) care nu au razioizotopi cu timp de înjumătățire mai mari de 4 ani (222Rn, cel mai longeviv astfel de izotop în intervalul amintit, are un timp de înjumătățire de 4 zile). 226Ra, cel mai longeviv izotop al radiului, are un timp de înjumătățire de 1600 ani, ceea ce justifică includerea elementului alături de cele actinide.
  4. ^ Specific pentru fisiunea 235U sub neutroni termici într-un reactor nuclear tipic.
  5. ^ Milsted, J.; Friedman, A. M.; Stevens, C. M. (). „The alpha half-life of berkelium-247; a new long-lived isomer of berkelium-248”. Nuclear Physics. 71 (2): 299. Bibcode:1965NucPh..71..299M. doi:10.1016/0029-5582(65)90719-4. 
    „Analiza izotopică indică prezența unei specii cu masa 248 cu o abundență constantă în trei probe analizate de-a lungul unei perioade de 10 luni. Acesta a fost atribuită unui izomer al 248Bk cu o perioadă de înjumătățire mai mare de 9 ani. Nu a fost detectată creșterea proporției 248Cf, putând astfel fi setată o limită inferioară pentru timpul de înjumătățire a izotopului β de circa 104 ani. Nu a fost detectată radioactivitate alfa ce poate fi atribuită noului izomer; timpul de înjumătățire a izomerului alfa este probabil superior a 300 ani.”
  6. ^ Acesta este cel mai greu nuclid cu timp de înjumătățire mai mare de 4 ani, înaintea „mării de instabilitate”.
  7. ^ Se exclud nuclizii primordiali cvasistabili, cu un timp de înjumătățire semnificativ mai mare decât 232Th; de exemplu, în timp ce 113mCd are timpul de înjumătățire de 14 ani, 113Cd are un timp de înjumătățire superior cu opt ordine de mărime.
  8. ^ Trenn, Thaddeus J. (). „Thoruranium (U-236) as the extinct natural parent of thorium: The premature falsification of an essentially correct theory”. Annals of Science. 35 (6): 581–97. doi:10.1080/00033797800200441. 
  9. ^ http://nucleardata.nuclear.lu.se
  10. ^ http://nucleardata.nuclear.lu.se

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • C.M. Lederer; J.M. Hollander; I. Perlman (). Table of Isotopes (ed. 6th). New York: John Wiley & Sons. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]