Scrisoarea celor șase

Parte dintr-o serie despre
România comunistă
Organizații De partid Partidul Comunist Român  · Academia Ștefan Gheorghiu  · Scînteia  · Gărzile Patriotice  · Uniunea Tineretului Comunist  · Organizația Pionierilor  · Șoimii Patriei De stat Marea Adunare Națională · Consiliul de Stat · Securitate Alte organizații Biserica Ortodoxă din România comunistă⁠(en)[traduceți] · Comturist⁠(en)[traduceți]
Lideri Petru Groza Ana Pauker Gheorghe Gheorghiu-Dej Ion Gheorghe Maurer Chivu Stoica Nicolae Ceaușescu Elena Ceaușescu
Ideologie Constituția din 1965 Totalitarism Comunismul național Tezele din iulie Protocronism Cultul personalității lui Ceaușescu
Politici Colectivizarea Naționalizarea Campania de alfabetizare⁠(en)[traduceți] Planurile cincinale⁠(en)[traduceți] De-Stalinizarea⁠(en)[traduceți] Sistematizarea Politica de austeritate din anii 1980⁠(en)[traduceți]
Cultură Daciada Cîntarea României Cenaclul Flacăra Obsedantul deceniu Emblema Drapelul
Represiune Cenzura Canalul Dunăre-Marea Neagră Reeducarea Deportările în Bărăgan Înscenarea de la Tămădău Experimentul Pitești Închisoarea Sighet
Proteste și rezistență Rezistența anticomunistă din România Mișcările studențești din București din 1956 Dizidența sub Nicolae Ceaușescu⁠(en)[traduceți] Greva minerilor din Valea Jiului din 1977 SLOMR Revolta de la Brașov Scrisoarea celor șase Revoluția Română din 1989
Relațiile cu URSS Ocupația sovietică (1944–1958) SovRom Desatelizarea RSR ⁠(en)[traduceți]
Relațiile cu alte state Relațiile dintre RSR și Coreea de Nord⁠(en)[traduceți]

Scrisoarea celor șase este un document conceput de fostul demnitar comunist de rang înalt Gheorghe Apostol și semnat de alți cinci foști membri marcanți ai Partidului Comunist Român: Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan. Scrisoarea a fost publicată de posturile de radio BBC și Europa Liberă pe data de 11 martie 1989.

Scrisoarea a criticat politica urmată de regimul lui Nicolae Ceaușescu.

Semnatarii scrisorii au fost foarte repede arestați, interogați și puși în stare de arest la domiciliu.

Cu toate că nu avea un sprijin larg din partea populației, această scrisoare a contribuit la demascarea și căderea sistemului comunist de opresiune.

Conținutul scrisorii

Din prima frază, petiționarii se proclamă fideli ideilor socialismului pentru care au militat o viață, apoi dau curs temerii că prin gestul lor își riscă „libertatea și chiar viața”. În scrisoare, Ceaușescu este acuzat, rând pe rând, de nerespectarea Actului final de la Helsinki și a Constituției; de sistematizarea satelor; de interzicerea contactelor cu străinii, fără nici un suport legal; de construirea Centrului civic al Capitalei, fără un buget transparent; de deturnarea Securității de la menirea ei de apărătoare a „ordinii socialiste contra claselor exploatatoare”, la cea de instrument de intimidare a membrilor de partid și a intelectualilor cinstiți. Petiționarii mai sunt îngrijorați de instituirea muncii forțate, de violarea corespondenței și de eșecul politicii de planificare. Alte motive ale nemulțumirii lor sunt politica agrară, care a condus la înfometarea populației, emigrația masivă a minorităților din România, prăbușirea prestigiului internațional al țării (fapt demonstrat de închiderea ambasadelor de la București de către Danemarca și Portugalia), retragerea clauzei națiunii celei mai favorizate de către SUA și blocarea relațiilor economice cu Piața Comună. Pentru toate acestea, petiționarii cer: 1) renunțarea la proiectul sistematizării satelor 2) restabilirea garanțiilor constituționale privitoare la drepturile cetățenilor 3) interzicerea exportului de alimente.[2] Arhivat în 5 februarie 2010, la Wayback Machine.

Reprimarea semnatarilor

În ședința din 13 martie 1989 Comitetul Politic Executiv al CC al PCR a avut pe agendă problema acestui protest. Dezbatere nu s-a făcut, a vorbit aproape în exclusivitate Nicolae Ceaușescu, cu scurte intervenții de aprobare ale soției sale. Ședința a hotărât înăsprirea condițiilor în care cetățenii români puteau întreține legături cu străinii și îi înfiera pe semnatari ca trădători de țară.

Dintre semnatari, Silviu Brucan a fost păzit în cartierul bucureștean Dămăroaia. El l-a acuzat pe Gheorghe Apostol că a cedat presiunilor și i-a trădat pe ceilalți cinci cosemnatari.

Lui Gheorghe Apostol i s-a impus de asemenea domiciliu forțat. Iată ce relata el într-un interviu acordat Agenției Rompres în mai 2003: „A aflat Ceaușescu și a convocat un grup de tovarăși din secretariatul de partid să mă ancheteze și să mă determine să reneg cele ce am scris în scrisoare. Am fost bumbăcit la partid vreo lună de zile. A fost chemată și soția și fiica, să mă convingă să renunț la conținutul scrisorii. Am fost exclus din partid și dat pe mâna Securității. Am fost anchetat din mai 1989 până în decembrie 1989. Eram cu domiciliul forțat, nu aveam voie să vorbesc cu nimeni, nu avea voie să vină nimeni la mine, telefonul era blocat. Mă luau dimineața la ora 8 - 9 și stăteam la închisoarea de la Rahova, până pe la 11 - 12 noaptea”.

Soarta semnatarilor după 22 decembrie 1989

În 22 decembrie 1989, autorii „Scrisorii celor șase” au fost eliberați din arestul la domiciliu, și au avut "cariere" diferite. Cel mai bine s-a poziționat Silviu Brucan, care chiar pe 22 decembrie a apărut la televiziune, a făcut o declarație de condamnare a vechiului regim și a fost cooptat de Ion Iliescu în noua putere, Consiliul Frontului Salvării Naționale. A devenit „ideologul” noului regim, un personaj cu autoritate și prestigiu. El l-a acuzat pe Gheorghe Apostol, că i-a trădat pe ceilalți semnatari ai Scrisorii, și a blocat toate încercările acestuia de a apărea la TVR sau de a se implica în noile structuri de conducere. În 1998 Apostol a publicat o carte intitulată "Eu și Gheorghiu-Dej" (București, Ediție de Casă, Regie proprie, p. 152).

Alexandru Bârlădeanu a luat parte la elaborarea Comunicatului către țară al Consiliului FSN și a ajuns președintele Senatului României. Corneliu Mănescu a fost și el membru în CFSN și a fost ales președintele Comisiei de politică externă a Senatului României. Constantin Pârvulescu a apărut la Televiziune, unde și-a împărtășit amintirile legate de „Scrisoarea celor șase” și conflictele sale cu Nicolae Ceaușescu.

Note istorice

Despre semnatarul Silviu Brucan, istoricul Vladimir Tismăneanu spunea într-un articol din 2013:

„...«Scrisoarea celor 6» din martie 1989, nu a fost un manifest anti-totalitar, ci un strigăt de revoltă al Vechii Gărzi a partidului în raport cu abuzurile dictaturii lui Ceaușescu. O revoltă întârziată, limitată ideologic și prea puțin relevantă politic. «Scrisoarea» nu a catalizat formarea unui grup reformator la vârf. Brucan nu a fost niciodată un disident, ci doar un fracționist în interiorul PCR. Nu a crezut în democrația liberală și nu a iubit pluralismul”.

Bibliografie

• Gheorghe Apostol și Scrisoarea celor șase, Gheorghe Apostol, Ion Jianu, Editura Curtea Veche, 2008

Legături externe

• D. Tănăsescu: Dosare de cadre. Fișete desferecate, în Magazin Istoric Arhivat în 25 martie 2009, la Wayback Machine.
• SENATUL EVZ: Scrisoarea celor Șase: disidență sau fracționism?, 18 martie 2009, Vladimir Tismăneanu, Evenimentul zilei
• VIDEO „Scrisoarea celor șase“: poștașul vine de la Moscova Arhivat în 25 decembrie 2009, la Wayback Machine., 20 octombrie 2009, Florel Manu, Grigore Cartianu, Adevărul
• O scrisoare inedită a lui Gheorghe Apostol pentru conducerea PCR Arhivat în 25 august 2016, la Wayback Machine., 18 august 2009, Dr. Petre Opriș, Jurnalul Național
• Versiunea povestită de Grigore Răceanu^{[nefuncțională]}, 10 martie 2009, Jurnalul Național
• Cazurile Deșliu, Dinescu, Blandiana și "scrisoarea celor șase", 25 martie 2009, Jurnalul Național
• "În timpul lui Ceaușescu, Gheorghe Apostol și-a riscat viața", 18 august 2009, Jurnalul Național
• "Martie 1989: șase veterani comuniști au protestat față de dictatura lui Ceaușescu" Arhivat în 29 noiembrie 2014, la Wayback Machine., Volumul XXII Numărul 2 (178) Martie - Aprilie 2014 pag. 100, Sfera politicii