Samaria (oraș)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Samaria (în ebraică: Shomron שומרון, în greacă: Samaria - Σαμάρεια, ulterior Sevaste sau Sevasti) a fost un oraș antic în Palestina sau Țara lui Israel, capitala regatului antic Israel din secolele al IX-lea - al VIII-lea î.Hr. Ruinele Samariei se află în preajma satului arab palestinian Sebastia sau Sabastiye din Munții Samariei, în al cărui nume s-a prezervat denumirea grecească a locului, dată la vremea respectivă de Irod cel Mare. Ele se află, în zilele noastre, pe teritoriul sub jurisdicția Autorității Naționale Palestiniene, nu departe de orașul Nablus (anticul Sihem), pe un deal înalt de 90 metri.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Locul a fost locuit de oameni încă la 4000 î.Hr, și a găzduit o așezare caananită. După Cartea Regilor din Biblia ebraică sau Vechiul Testament cetatea a fost întemeiată, pe la 882 î.Hr. de regele Omri al Israelului și, după tradiție, a fost denumită după un personaj local, Shemer, pe al cărui pământ roditor a fost clădită. "וַיִּקֶן אֶת הָהָר שֹׁמְרוֹן מֵאֶת שֶׁמֶר בְּכִכְּרַיִם כָּסֶף וַיִּבֶן אֶת הָהָר וַיִּקְרָא אֶת שֵׁם הָעִיר אֲשֶׁר בָּנָה עַל שֶׁם שֶׁמֶר אֲדֹנֵי הָהָר שֹׁמְרוֹן." (Regi I, 16, 24, în Biblia creștină ortodoxă Regi III)

„Omri a cumpărat muntele Samariei, cu doi talanți de argint, de la Semer, stăpânul acelui munte; pe munte a ridicat ziduri, iar muntele pe care el a zidit s-a numit Samaria, după numele lui Semer, stăpânul muntelui”

Omri și-a mutat capitala de la Tirtza în cetatea cea nouă, care domina o importantă răscruce de drumuri. Asirienii numeau Samaria Casa lui Omri - Beit Omri sau Beit Humri. În urma înfrângerii lui Omri în conflictul cu regatul Aram al Damascului, arameii au obținut permisiunea de a deschide în oraș un târg (hutzot = străzi) pentru proprii lor negustori.

Stradă din Sebastia, marginită de stâlpi antici din antica Samaria-Sebaste,fotografie din anii 1920

Fiul lui Omri, Ahab (Ahav) (873-852 î.Hr.) a întărit cetatea și a zidit în incinta ei clădiri somptuoase. Una din ele era Casa fildeșului (Beit Hashen), din care s-au descoperit urme în excavațiile arheologice. În vremea sa Ahab a ridicat la Samaria, pentru soția sa, principesa feniciană Izevel, temple ale zeilor canaaneni-fenicieni Baal și Ashera, ceea ce a trezit mânia prorocilor evrei în frunte cu Ilie. Și în vremea lui Ahab regatul israelit s-a aflat într-un aprig conflict cu arameii și aliații lor, care sub conducerea regelui Damascului, Ben Haddad al II-lea au asediat Samaria. Ahab a izbutit să spargă asediul, biruiască și să-i biruiască pe adversari la Afek.În timpul domniei sale. În timpul domniei regelui Yoram ben Ahab, Samaria a fost din nou asediată de aramei, iar locuitorii au suferit de foamete. În cele din urmă căpetenia oastei Yehu Ben Nimshi a detronat dinastia lui Omri, omorându-i urmașii, și a înlăturat cultul lui Baal din Samaria.

Samaria a continuat să fie capitala regatului Israel și după căderea dinastiei lui Omri, ajungând la culmea înfloririi în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea (Yaravam ben Yoash sau Yaravam Hashení) (aprox. 798-748 î.Hr.). În timpul său regatul s-a extins, iar aristocrația din Samaria și-a întărit puterea. Orașul a fost suferit distrugeri prin anul 721 î. Hr. în vremea cuceririi țării de către asirieni sub conducerea regelui Salmanasar al V-lea și a urmașului acestuia la putere, Sargon al II-lea. Sub asirieni, localitatea a devenit reședința guvernatorilor asirieni ai provinciei numite Samaria. Numeroși locuitori ai Samariei au fost luați de asirieni în deportare în locuri îndepartate ale imperiului, iar în locul lor au fost colonizați locuitori, tot vorbitori de limbi semite, ai Mesopotamiei, care au dat naștere populației cunoscute mai apoi sub numele de samariteni. Sub stăpânirea persană ahemenidă, începând din 529 î.Hr. orașul a fost capitala satrapiei Samarina. Samaria și-a pierdut cu totul specificul ebraic-samaritean după cucerirea Palestinei de către Alexandru Macedon, devenind un oraș grecesc elenistic.Numele în limba română și în alte limbi provine din pronunțarea grecească a numelui orașului - Samaria. Samaritenii s-au revoltat prin anul 331 î.Hr împotriva stăpânirii greco-macedoniene și l-au ars de viu pe guvernatorul Andromachos. Samaria a fost repopulată cu soldați macedoneni eliberați la vatră, ceea ce a reprezentat ori o cauză a revoltei menționate, ori, poate, o măsură luată de cuceritori în urma ei. Drept consecință, Samaria a încetat de mai fi principalul centru al samaritenilor, acesta fiind transferat la Sihem (Shhem) și la templul de pe Muntele Grizim.

Samaria elenistică a fost distrusă până la temelie în anul108 î.Hr.în cursul cuceririi ei de către regele hasmoneu al Iudeii,Ioan Hyrcanos (Yohanan Hyrkanos). După cum indică monedele găsite la fața locului,Samaria a fost din nou locuită încă în vremea Hasmoneilor. În anul 63 î.Hr. ea a fost cucerită de Pompeius și anexată la provincia romană Syria. În anul 30 î.Hr. Cezar August a hotărât să dăruiască regiunea Samariei devotatului său vasal, regele Irod (Hordos sau Herodes) al Iudeei, Irod cel Mare a reconstruit Samaria ca un oraș roman, pe o suprafață de 64 hectare,și i-a dat numele grec de Sevasti sau Sebastia (Σεβαστη), în cinstea lui Octavianus Augustus, al cărui nume elen era Sevastos. Această reconstrucție a fost unul din proiectele de construcții cele mai însemnate ale lui Irod. Irod, care a dat o atenție deosebită poziției geografice a orașului în plin centru al regatului iudeu, a decis să-l dezvolte și să-l populeze cu oșteni eliberați care juraseră credință regelui. El a înconjurat cetatea cu un zid lung de 3,500 metri, iar în mijlocul ei a clădit un templu impunator denumit Augustaeum, și acesta în cinstea împăratului Augustus. Irod a plănuit orașul după modelul unei urbi romane, cu stadion, forum și teatru. Orașul este menționat și în Evanghelii sau Noul Testament în drumurile lui Iisus și ale tovarășilor săi de credință, ca un loc însemnat pe axa muntoasă dintre Ierusalim și Nazaret.

Sebastia a suferit distrugeri din nou cu prilejul înăbușirii Marii revoltei antiromane a evreilor în anii 66-77 d.Hr. După ce împăratul Vespasian a fondat la Sihem noul oraș Flavia Neapolis, Nablusul de astăzi, Sebastia și-a mai pierdut din importanță. În vremea împăratului Septimiu Sever prin 200 d.Hr. așezarea a primit statutul de colonie romană. În epoca bizantină orașul Sebastia a decăzut, el fiind amintit ca „„orășel” în scrierile lui Eusebiu din Cezareea.

În 636 ea a fost cucerită și distrusă de arabi. În vremea cuceririi cruciate în 1099 Sebastia era un mic sat, având o mănăstire. Ulterior cruciații au transformat-o într-un loc de pelerinaj, în virtutea unei legende după care aici a fost îngropat capul lui Ioan Botezătorul. Ei au înălțat aici un sanctuar, cuprinzând un palat episcopal și o biserică impunătoare închinată lui Sf.Ioan Botezătorul, actualmente moscheea satului Sabastiye.

După victoria lui Saladin la Karney Hittin în 1187 localitatea a căzut în mâinile musulmanilor, care au transformat biserica în moschee. Cu timpul așezarea antică a fost abandonată, și în preajma ei a luat ființă satul arab Sabastiye sau Sebastia.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Yuval Elezri (red.) art. Shomron Eretz Israel, Entziklopedia lidiat haaretz Lexicon Mapa, Tel Aviv 2003 (ebraică)
  • Imanuel Reuveni - art. Sebastia în Leksikon Eretz Israel, Yediot Aharonot - Sifrei Hemed,Tel Aviv 1999 (ebraică)
  • Mariam Shahin - Palestine, a Guide, Chastleton Tracel, Adlestrop, Moreton-in-Marsh , Gloucestershire , 2005