Roy Patrick Kerr
| Roy Patrick Kerr | |
 Roy Patrick Kerr | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (86 de ani)[2]  Kurow[*], Noua Zeelandă |
| Cetățenie |  Noua Zeelandă |
| Ocupație | matematician fizician jucător de bridge[*] profesor universitar[*] |
| Activitate | |
| Instituție | ICRANet[*] Universitatea din Canterbury[*] |
| Alma Mater | Universitatea din Syracuse Universitatea din Canterbury[*] Trinity College Universitatea Cambridge[1] |
| Organizații | Societatea Regală din Londra |
| Doctoranzi | David Leroy Farnsworth[*][1] Richard Gordon Wilson[*][1] George Charles Debney, Jr.[*][1] Michael Joseph Mezzino, Jr.[*][1] Graham J. Weir[*][1] Dean W, Halford[*][1] |
| Premii | Medalia Hughes[*] () Hector Medal[*] () Rutherford Medal[*] () Marcel Grossmann Award[*] () Albert Einstein Medal[*] () Fellow of the Royal Society Te Apārangi[*] Crafoord Prize in Astronomy[*] () Membru al Societății Regale[*] () |
Modifică date / text  | |
 | Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Roy Patrick Kerr (n. ,[2] Kurow[*], Noua Zeelandă) este un om de știință de origine neozelandeză, care este renumit pentru descoperirea soluției ecuațiilor Einstein ale relativității generalizate, care descrie găurile negre în rotație [3] .
Biografie[modificare | modificare sursă]
Roy Kerr s-a născut în familia unui fermier neozeelandez și a crescut incepând de la vârsta de 3 ani fără mamă [4]. În anii celui de al doilea război mondial, tatăl său a participat în lupte, iar micul Roy a crescut la fermă. După întoarcerea tatălui din război, aceștia s-au mutat cu traiul la Christchurch, unde Roy a absolvit Colegiul Sfântul Andrei, datorită faptului, că tatăl lui, Patrick, a servit în armată sub comanda directorului Colegiului. Soția lui Kerr se numește Margaret[5]. Ei au locuit lângă aeroportlui Internațional Christchurch, dar în anul 2013 s-au mutat la Tauranga, plasat pe Insula de Nord (Noua Zeelandă) . Roy Patrick Kerr este deasmenea cunoscut ca un foarte bun jucător de bridge, care a reprezentat echipa Noii Zelande la competiții internaționale la mijlocul anilor 70. Este deasemenea conoscut ca unul dintre coautorii unui sistem de licitare, numit Symmetric Relay System.
Cariera științifică[modificare | modificare sursă]
Kerr a absolvit Colegiul Universitar Canterbury al Universității din Noua Zelandă, transformată ulterior în Universitatea Canterbury. A absolvit abea în anul 1955, după ce a plecat la Cambridge, pentru a-și lua doctoratul. ceea ce s-a și întâmplat în anul 1959 cu un subiect ce tratează ecuațiile de mișcare în relativitatea generalizată. După susținere a fost postdoctoral la Universitatea Syracuse din SUA sub conducerea profesorului Peter Bergmann, iar după aceasta a mai servit încă și în forțele aeriene ale SUA într-o bază militară. În anul 1962 a fost angajat la Universitatea Texas din Austin unde a și descoperit renumita soluție a ecuațiilor Einștein,pentru vid și rotație nenulă, generalizând renumita soluție a soluției Schwarzschild, descoperită cu mulți ani înainte (1916)[6][7][8]. Actualmente găurile negre Kerr se consideră descoperite atât în observații astronomice cu ajutorul telescoapelor spațiale, cât și în cazul detectării găurilor negre coalescente, ce au produs unde gravitaționale (Premiul Nobel, 2017). Mai mult ca atât, găurile negre Kerr reprezintă populația principală a acestor obiecte relativistice cosmice. În anul 1966 în colaborare cu Alphred Schild a introdus noțiunea de spații Kerr-Schild, care reprezintă o generalizare a soluției Kerr. În anii de lucru la Texas a condus 4 studenți la doctorat. În anul 1971 Kerr a revenit la Universitatea Canterbury din Noua Zelandă, unde a lucrat până la pensionare în anul 1993, inclusiv timp de 10 ani ca șef al catedrei de matematici. La pensionare avea titlui de Profesopr de matematici al Universității Canterbury. În anul 2008 Kerr a fost invitat la Centrul Internațional de astrofizică relativistă (ICRA), Pescara, Italia ca profesor Evgheni Lifșiț
Lucrări importante publicate[modificare | modificare sursă]
- Kerr, R. P. (1963). "Gravitational field of a spinning mass as an example of algebraically special metrics". Phys. Rev. Lett. 11 (5): 237. [1]
- Kerr, R. P.; & Schild, A. (1965). "Some algebraically degenerate solutions of Einstein's gravitational field equations". Proc. Symp. Appl. Math. 17: 119.[2]
- Debney, G.C.; Kerr, R. P.; & Schild, A. (1969). "Solutions of the Einstein and Einstein-Maxwell Equations". J. Math. Phys. 10 (10): 1842.[3]
Distincții și premii[modificare | modificare sursă]
- Medalia Hector (1982), pentru lucrările de fizică teoretică și descoperirea soluției exacte a ecuațiilor Einștein.
- Medalia Hughes (1984), pentru contribuția desosebită în relativitate , în special pentru descrierea matematică a găurilor negre de rotație.
- Medalia Rutherford (1993), pentru descoperirile excepționale din lumea extraterestră a găurilor negre.
- Premiul Marcel Grossmann (2006), pentru contribuția fundamentală la dezvoltarea relativității generalizate einsteiniene.
- Ordenul de Merit al Noii Zeelande (2011), pentru serviciul astrofizicii
- Medalia Albert Einstein (2013), pentru descoperirea din anul 1963 a soluției ecuațiilor lui Einstein
Lucrări autobiografice și despre[modificare | modificare sursă]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d e f g Genealogia matematicienilor
- ^ a b MacTutor History of Mathematics archive, accesat în
- ^ Cracking the Einstein Code" de Fulvio Melia
- ^ J J O'Connor & E F Robertson (July 2009). "Roy Patrick Kerr". University of St Andrews, Scotland.
- ^ McCrone, John (2 March 2013). "Bright sparks and black holes". The Press. p. C2. Retrieved 2 March 2013.
- ^ Subramanian Chandrsekhar. Teoria matematică a găurilor negre, Сlarendon Press Oxford, Oxford University Press, New York,1983. cap. 6, Notițe bibliografice
- ^ Marteen Rees, Doar 6 numere, București, Ed. Humanitas
- ^ Kerr Black Hole//Ian Ridpath. A dictionary of Astronomy, 2004, Oxford University Press, p. 247