Ritul occidental (evrei)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Templul Coral din Bucureşti, clădit în anul 1867

Ritul occidental este numele adoptat, începând din prima jumătate a veacului al XIX-lea, de către acele comunități evreiești din Muntenia și apoi pe tot cuprinsul Regatului Român, care au promovat o modernizare a cultului și a vieții comunitare în spiritul mișcării „iluministe” evreiești Haskala și sub înrâurirea unora din reformele iudaismului din Europa occidentală, mai ales în domeniul estetic și al aculturării. Spre deosebire de situația evreilor din Ungaria, schimbările în direcția ritului occidental nu au dus la scindarea iudaismului din România. [1].

Rit occidental față de de rit spaniol și rit polonez[modificare | modificare sursă]

Inițial noțiunea de rit occidental a servit la diferențierea comunităților evreiești reformiste de cele ortodoxe de origină poloneză (denumiți și lehi) și de sefarde, de rit oriental sau spaniol. [2] La București, de pildă, în anul 1832 funcționau zece sinagogi de rit occidental și una sefardă. [3] Comunitatea evreilor progresiști din Bucuresti care s-a organizat în jurul Templului coral, s-a autodenumit începând din anul 1876 „Congregația de rit occidental a Templului coral din București”. La Craiova, unde se înrădăcinase deja de mai multă vreme o puternică comunitate de rit sefard, a luat ființă și o obște de evrei reformiști care în anul 1900 a adoptat numele de Comunitatea israelită de rit occidental. [4] Și la Constanța, în anul 1896, alături de vechea comunitate de rit sefard, s-a alcătuit o obște care s-a intitulat mai târziu „de rit occidental”. [5] După ce la 17 mai 1921 rabinul dr Iacob Itzhak Niemirower, care condusese din 1911 viața religioasă a comunității sefarde din capitală, a fost ales ca șef rabin al comunității evreiești generale din București, el a propus cooptarea în cadrul acesteia și a obștii sefarde. Deoarece evreii spanioli nu au acceptat ideea unificării, comunitatea generală de sub conducerea dr Niemirower a fost denumită de „rit occidental”. [6]

Modernitate față cu tradiționalism[modificare | modificare sursă]

Acceptiunea mai târzie și mai răspandită a termenului de rit occidental a fost ceea care a pus în evidență contrastul sinagogilor și comunităților modernizatoare sau reformiste în raport cu obștile și casele de rugăciuni tradiționaliste hasidice sau de mitnagdim (oponenți ai hasidismului) care erau răspândite mai cu seamă în Moldova, dar care și-au făcut apariția și în Muntenia, și care dupa apariția curentelor iudaice reformatoare în Europa, au început să fie denumite „ortodoxe” În denumirea congregației Templului Coral din Bucuresti (1876) ritul occidental a primit mai ales acest înțeles - de rit modern, asemănător cu cel al multor colectivități evreiești din Occident: Franța, Anglia, Austria, Germania etc. Autoritătile României unificate după 1918 au făcut presiuni asupra minorității evreiești ,devenită și mai importantă din punct de vedere demografic și, în sfârșit beneficiară de drepturi cetățenești, să se organizeze sub un singur acoperiș, într-un for unic care să o reprezinte în fața statului. În 16 februarie 1936 a luat ființă Federația Uniunilor Comunităților Evreiești din România. În cadrul ei au găsit reprezentare organizația comunităților de „rit occidental”, precum și comunitățile mai tradiționaliste denumite „ortodoxe” sau „așkenazite”

În România unită - iudaismul neolog și curentul status quo ante din Transilvania și Banat[modificare | modificare sursă]

Templul Mare din Târgu Mureş, ridicat de comunitatea status quo ante

După unirea Transilvaniei și Banatului la România în anul 1918, s-a constituit în anii 1920 și Uniunea Comunităților de rit occidental din Ardeal și Banat (în limba maghiară -Erdély–Bánáti Nyugati Szertartású Izraelita Hitközségek Szövetség). Organizația aceasta, de comunități evreiești moderne, care în marea lor majoritate, fuseseră, înainte de 1918, vorbitoare de limbă maghiară, cuprindea atât comunitățile neologe cât și marea majoritatea obștilor auto denumite „status quo ante”. [7] [8]. Această sciziune netă între neologi, status quo ante și „ortodocși” era caracteristică iudaismului maghiar si nu evreilor din Regat. La recensământul din 1921 comunitățile neologe (la nr. 23) și status quo ante (la nr. 8) numărau 46 000 evrei. [9] Iudaismul neolog și status quo ante din Ardeal și Banat și iudaismul modernizat „de rit occidental” din Regat aveau anumite caracteristici comune legate de influența Haskalei, de procesul de aculturație și emancipare al evreilor europeni în secolele al XVIII-lea- al XIX-lea. Schimbările și reformele în practica iudaismului fuseseră mai extremiste în rândul evreilor germani și într-o perioadă în comunitatea din Pesta din Ungaria.

Clasificarea oficială a comunităților în timpul prigoanelor fasciste contra evreilor[modificare | modificare sursă]

În prima jumătate a secolului al XX-lea ritul denumit „occidental” a început să caracterizeze serviciul divin din majoritatea marilor sinagogi din orașele mari ale României. În recensământul din 1940 regimul din România a clasificat comunitățile evreiești după apartenența la curente și rituri. Regimul fascist-militar antonescian a desființat Federația Uniunilor Comunităților Evreiești și a înlocuit-o cu un organ numit Centrala Evreilor, care era menit să-l ajute în aplicarea politicii sale antisemite.

Dispariția denumirii de rit occidental[modificare | modificare sursă]

Dupa eliberarea de sub regimul fascist si întoarcerea armelor României împotriva Germaniei naziste în august 1944 , de la 31 octombrie 1944 Federația Uniunilor Comunităților Evreiești și-a putut relua activitatea pe baza legii cultelor din 1928. În cadrul Federației și-au reluat activitatea Uniunile componente autonome: Uniunea Comunităților Evreiești din Vechiul Regat, Biroul Central Israelit Ortodox din Ardeal și Banat, Uniunea Comunităților Evreiești din Bucovina de sud, Uniunea Comunitătilor Evreiești de rit occidental din Transilvania și Banat, Uniunea Comunităților Israelite de rit spaniol. Sub noua putere ocupantă sovietică și după acapararea puterii de către comuniști, politica oficială a devenit anti-occidentală, ostilă puterilor democratice din vest. În aceste împrejurări, s-a abandonat denumirea de rit occidental atât de către comunitățile evreiești, cât și de noile autorități. În 11 august1949 comunitățile evreiești au fost reorganizate de noul regim în cadrul Federației Comunităților evreiești și a cultului mozaic. Potrivit cu voința autorităților comuniste de a ține mai bine sub control activitatea religioasă și comunitară, au fost desființate toate Uniunile componente autonome ale Federației sub forma precedentă. [10] În acelaș spirit, autoritățile au decis la 22 septembrie 1948 desființarea societății de servicii funebre Sacra (Hevra Kadisha) precum și Uniunea Templelor și Sinagogilor.

Conducerea religioasă a Federației comunităților , ca în vremurile monarhiei, a fost pusă sub conducerea unui șef rabin ortodox modern din tendința ritului „mainstream”, central al cultului mozaic din România, funcția fiind asumată de dr Moses Rosen.Sub auspiciile Șefului rabin și ale Federației comunităților au existat o secție „ortodoxă” destinată a se îngriji de nevoile obștilor tradiționaliste, și o secție sefardă. De asemenea au persistat comunitățile din jurul sinagogilor neologe din Ardeal si Banat, dar fără o organizație sau secție aparte. Aceasta corespundea cu politica regimului comunist de a unifica din punct de vedere religios și comunitar Vechiul Regat cu Transilvania, Banatul si Bucovina de sud, având o logică oarecum asemănătoare cu interzicerea cultului greco-catolic român care fusese influent în teritoriile unite la România in 1918.

Modul centralist al conducerii șef rabinului Moses Rosen, deosebirile linguistice și de ritual între neologi și ortodocși, au dat uneori sentimentul unei anumite defavorizări a evreilor din comunitățile neologe din partea Federației comunităților [11].

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ B.Tercatin, L.Z.Herscovici (2008)p.45.
  2. ^ Anca Aurelia Ciuciu art.cit.
  3. ^ Harry Kuller - Istoria evreilor români în date -art.cit.
  4. ^ site dedicat comunității evreiești din Craiova
  5. ^ Florian Stan art.cit.
  6. ^ B.Tercatin,L.Z.Herscovici (2008) p.66
  7. ^ câteva comunități status quo ante au aderat la curentul denumit în Ungaria și Transilvania „ortodox”, în sensul de strictețe tradiționalistă
  8. ^ Dr Harry Kuller ,(2004) Contribuția evreilor... (2004) p. 733
  9. ^ Dr.Victor Neumann - op.cit.(2004), p. 125
  10. ^ Lucian Nastasă Minorități etnoculturale.Mărturii documentare.Evreii din România 1945-1965,CRDE, Cluj-Napoca 2003 p.32
  11. ^ Victor Neumann (1999) p. 170-171