Rezistența anticomunistă din România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Rezistența anticomunistă românească este o mișcare populară de luptă împotriva dictaturii Partidului comunist român (6 martie 1945-22 decembrie 1989). A fost activă începând cu anul 1944 și a durat timp de mai mult de treizeci de ani, unele luptători izolați subzistând efectiv până la mijlocul anilor ’70[1]. În România, opoziția armată a fost prima și una dintre cele mai organizate forme de rezistență împotriva regimului comunist. Abia după căderea lui Nicolae Ceaușescu, în decembrie 1989, detaliile unei asemenea mișcări au fost aduse la cunoștința publicului. Dacă românii cunoșteau deja existența bandelor armate, acest lucru era posibil numai via propaganda comunistă care le evoca în mod regulat, faptele fiind deformate, puterea arătându-i pe luptătorii anticomuniști drept niște vulgari tâlhari la drumul mare, în solda puterilor imperialiste externe[VT 1].

Dispersați, dar relativ numeroși, acești oameni constituiți în mici grupuri înarmate se auto-denumeau uneori „Haiduci”, refugiați în Munții Carpați, unde se vor ascunde ani în șir din fața autorităților. Unul dintre ultimii combatanți a fost eliminat în Munții Banatului în 1962, în timp ce un alt luptător din Munții Făgăraș a fost capturat în 1976. Rezistența română a fost una dintre mișcările de rezistență cele mai longevive din cadrul Blocului Estic[2]. Este important de subliniat că subiectul reprezintă o descoperire relativ recentă în România, grație deschiderii parțiale a arhivelor Securității, fapt care a permis examinarea de date istorice precise, unele necunoscute istoricilor înainte de anul 2005[RA 1]. În 2017, acest proces a avansat mult chiar dacă volumul arhivelor este considerabil și o parte importantă a dosarelor a dispărut.[3]. Cercetările și descoperirile recente vor aduce probabil noi perspective și clarificări asupra un subiect care este foarte recent pentru istorici.

Harta României - punctele roșii indică principalele puncte de rezistență armată.

Geneză[modificare | modificare sursă]

Trenuri cu refugiați români din Bucovina ocupată de către trupele sovietice.

În martie 1944, Armata Roșie invadează Bucovina de Nord, care, la acel moment, era o provincie a Regatului României, aliat celui de-al Treilea Reich. Primul act de rezistență este oficial și este organizat de Marele Stat Major Român: un batalion special, o unitate teritorială a Armatei Române, este creat[4][5][6] și antrenat pentru a lupta împotriva invadatorului sovietic[7] și a NKVD-ului: Batalionul Fix Regional din Bucovina[BU 1].

Refugiații din Basarabia care fug de ocupația sovietică în iunie 1940.

Sute de români au fugit atunci din calea terorii sovietice și a deportărilor[VT 2][RA 2][8], pentru a se refugia în păduri. Aceștia au înființat gherile antisovietice, în grupuri de 15 până la 20 de persoane[9][5][4]. Primele grupuri de luptători au apărut astfel în nordul Bucovinei, uneori încadrate și susținute de comandamentul militar german, dar conduse întotdeauna de români. Constituit exclusiv din voluntari locali, acest batalion va atinge un efectiv de 1378 de combatanți, repartizați în 3 companii. Un ofițer de rezervă era însărcinat cu instrucția militară a voluntarilor.

La 23 August 1944, România se alătură Aliaților și declară război Germaniei naziste. Totuși, Aliați așteaptă până pe 12 Septembrie 1944 pentru a semna armistițiul cu România, perioadă în care Armata Roșie acționează ca una de ocupație, dedându-se jafurilor și numeroaselor violențe[9]. Odată de ultimele forțe germane sunt alungate din țară, forțele sovietice dispun de o libertate totală în România. Guvernul român nu mai are nici o autoritate asupra Basarabiei și Bucovinei de Nord, regiuni cedate oficial URSS-ului în iulie 1940[10]. În acest context, cea mai mare parte a trupelor de voluntari din Bucovina sunt dizolvate, unele dintre acestea menținându-se în munți unde vor rămâne active, urmărite de NKVD, executate sau deportate în Gulag. Regăsim urmele existenței acestei prime rezistențe până în Octombrie 1944[11].

În mai 1946, Generalul Aurel Aldea, fost ministru de interne în guvernul Constantin Sănătescu, este arestat și acuzat că ar fi reunit sub comanda sa mai multe grupuri subversive. În realitate, MNR sau „Mișcarea Națională de Rezistență” embrionară[VT 3][RA 3][12] pe care încerca să o coordoneze nu reprezenta decât o slabă amenințare[13][IG2 1][VT 4][14] la adresa înființării regimului comunist.

Alegerile generale din România anului 1946, masiv viciate de fraude și de intimidări, într-o țară ocupată integral de trupele sovietice, au favorizat fuziunea forțelor anticomuniste. Un Comitet Național Român instalat la Paris în 1948[15][16] însărcinat, în speranța unei intervenții a Vestului, cu informarea guvernelor occidentale asupra situației din România, este de asemenea în contact cu câțiva luptători anticomuniști de pe teritoriul românesc. În același timp, nici o structură de coordonare, nici un comandament central nu va reuși să apară vreodată. Acesta din urmă informa, la rândul său, guvernele occidentale.

Începutul mișcării de rezistență armată[modificare | modificare sursă]

La începutul toamnei anului 1948, în ciuda dispariției oricărei coordonări, grupuri mici, uneori chiar simpli indivizi, au intrat în clandestinitate în munții Carpați. Ei vor constitui astfel diverse puncte de rezistență armată, în ceea ce a devenit o mișcare totalizând mai multe mii de persoane. Rebelii proveneau din toate păturile sociale și din toate religiile țării. Aceste grupuri sunt independente însă uneori comunică între ele prin mesaje. S-au identificat trei forme diferite[17] de manifestare a Rezistenței: tentative de rezistență armată organizată și condusă de ofițeri trecuți în rezervă (cum ar fi colonelul Uță, Locotenentul-colonel Arsenescu și maiorul Dabija), acte de nesupunere civilă concretizate prin mișcări de refugiați în munți și crearea de depozite de armament drept centre de rezistență și de adăpost pentru cei căutați de poliția politică.

Pentru marea majoritate a membrilor rezistenței[18], intervenția americanilor era consecința logică a unei situații dramatice care aruncase țara în teroare și bulversări sociale și economice fără precedent. Credința lor în venirea iminentă a americanilor[19] était un élément majeur dans leur motivation[IG2 1][20] era un element major al motivației de care dădeau dovadă. Șefii grupurilor erau însă lucizi în evaluarea șanselor pe care le-ar fi putut avea acțiunile lor, ca fiind reduse în absența unei atac american[21] împotriva forțelor de ocupație sovietice din România care să le susțină. Absența unei reacții militare a Occidentului, pe lângă condițiile de subzistență extrem de dure[22] la care se adăuga și dificultatea înfruntării unui inamic ce dispunea de forțe disproporționate pentru a-i combate, va duce la distrugerea lor în anii '50.

Factori determinanți[modificare | modificare sursă]

Aplicare brutală a politicii comuniste[modificare | modificare sursă]

Un ansamblu de măsuri radicale ce tulbură societatea elimină o parte importantă a populației active sau îi obligă pe români să se adapteze prin metode ce includ supunerea totală. Acest cadru inflexibil a produs, evident, o respingere a regimului și un refuz din partea multor cetățeni de a participa la distrugerea societății existente. Poziția constituțională de jure a Partidului comunist român ca „partid unic și organ conducător al statului” interzice de facto constituirea de asociații, sindicate sau alte structuri sociale independente de putere și impune o autoritate totală a partidului comunist, mergând de la vârf (Comitetul Central) și până la bază. La acest tablou sumbru trebuie să adăugăm prezența masivă în societate a organelor de securitate ale poliției politice, activă prin cenzură, dar și implementarea unei politici de supraveghere cu spectru larg, fără control judiciar[23]. Pe plan economic, o planificare de stat strictă afectează nu doar orientările macro-economice, ci toate aspectele producției, distribuției și consumului, în ciuda resurselor disponibile, a posibilităților tehnice, a mediului și a nevoilor populației. În cele din urmă, controlul total al activităților culturale[24], sportive[25], controlul mass media, dispariția libertății de exprimare și restricțiile de călătorie blochează orice inițiativă culturală și interzice existența oricărui spațiu de libertate[26].

Valurile masive de arestări și epurări[modificare | modificare sursă]

„Curățarea” profundă și sistematică a sistemului administrativ se abate asupra țării după ce comuniștii pun mâna pe putere în ajunul lui 1948. Armata suferă o epurare completă, Imensa majoritate a cadrelor formate înaintea comunismului sunt trecute în rezervă sau pensionate. Epurarea armatei regale a avut loc între 1945–1949, prin intermediul mai multor decrete[27]. Acestea aveau rolul de a elimina nu numai cadrele care nu dovedeau loialitate față de regimul comunist sau față de Uniunea Sovietică, ci și pe cele a căror origine socială nu era „sănătoasă”. Poliția a fost transformată în Miliție, iar jandarmeria s-a transformat în trupe de Securitate. Marea majoritate a cadrelor formate înainte de instaurarea comunismului sunt pensionați sau trecuți în rezervă. În paralel, măsurile politice și economice menite să elimine toate profesiile liberale[note 1] și toată autonomia profesională sau autonomia țăranilor i-au privat pe aceștia din urmă și clasa medie de mijloacele de supraviețuire[28]. Avem aici de a face cu cele mai puternice pârghii care au dus la nașterea unei rezistențe armate. Ruinate, victimele economice ale noului regim puteau fi țărani cărora li se confiscaseră mijloacele de producție pentru că fuseseră etichetați drept „chiaburi”, meșteri lăsați fără ateliere sau comercianți cărora li se luaseră magazinele în primele valuri ale naționalizărilor. Lista este lungă și include foștii funcționari, angajații de la stat sau din instituțiile importante, concediați pentru că nu prezentau încredere din punct de vedere politic. Tot aici intră membrii guvernelor și parlamentelor anterioare, polițiștii, judecătorii, preoții, numiți „lachei ai capitalismului”, dar și foștii membrii ai claselor conducătoare : profesiuni liberale, șefi de întreprinderi, acționari, bancheri, aristocrați, considerați de regim „exploatatori ai poporului”. Mulți dintre ei riscă pușcăria, chiar eliminarea fizică, din cauza apartenenței sociale sau politice din trecut. În cele din urmă, la această listă se adaugă cei care intră în clandestinitate pentru a scăpa de o arestare iminentă. Un număr mare de familii s-au refugiat în munți la sfârșitul lui 1948 și începutul lui 1949. În acest sens, un funcționar al Consulatului Britanic la Cluj scrie la 1 mai 1949, referitor la subiectul situației partizanilor:

Opoziția țăranilor la colectivizare[modificare | modificare sursă]

Este elementul esențial al revoltei împotriva puterii comuniste. În 1945, România era o țară 80% rurală, prin urmare, desființarea proprietății private a fost un șoc pentru lumea de la sate. Respinsă de aceasta, colectivizarea a fost considerată drept un furt cu violență și a fost puternic combătută de țăranii atașați de pământurile lor. S-au intensificat refuzurile de supunere față de noile legi, manifestațiile și actele de nesupunere civilă. Reprimate dur de Securitate, care nu ezita să închidă sau să execute conducătorii protestelor[29][30], campaniile au constituit creuzetul unei rezistențe și, de asemenea, suportul ei logistic pe termen lung. Rezistența țăranilor la colectivizarea forțată și brutală[11][31] este un fenomen puțin cunoscut atât în Europa de Vest cât și în Europa Centrală. Într-o țară cunoscută pentru agresivitatea poliției politice, Securitatea mult temută, dar și pentru pasivitatea sau indiferența poporului în fața dominației comuniste, intensitatea opoziției țăranilor față de regimul stalinist este o realitate ieșită din comun.

Forța mișcării legionare[modificare | modificare sursă]

În 1937, rezultatele au arătat că peste 15,58% din voturi erau pentru Partidul LegionarPartidul Totul pentru Țară, echivalentul a 478 000 voturi. În 1938, mișcarea legionară cuprindea sute de mii de membri[32], inclusive o forță paramilitară semnificativă. Foarte active, organizată și având puterea politică între septembrie 1940 și ianuarie 1941, această formațiune devenise ilegală, dar a rămas „interesantă” din punct de vedere politic în 1944-1945, în special pentru comuniști care le-au „uitat” atitudinea anticomuniști și acțiunile uneori violente, recrutând până în 1948[33][34][35] foști legionari. La acel moment, PCR căuta să diminueze riscul unei opoziții masive la reformele radical pe care urma să le implementeze în societate, mai ales că formațiunea de extremă-stângă avea numai câteva sute de membrii[36], iar mișcarea legionară câteva zeci de mii, o parte dintre aceștia din urmă fiind antrenați și înarmați. Importante grupuri de tineri cu pregătire militară și care făcuseră parte din organizații legionare au intrat în clandestinitate după lovitura de stat eșuată din ianuarie 1941, devenind adversari ai regimului Antonescu, s-au văzut nevoiți să colaboreze cu inamicii lor de dinainte de război: comuniștii. Unii legionari, în special cei din mediul muncitoresc și cei care erau împotriva elitelor interbelice, au profitat de mână întinsă[37] mai ales că alternative părea să fie închisoarea; alții, precum Ion Gavrilă Ogoranu au preferat clandestinitatea, împotrivindu-se pe cale armată împotriva comuniștilor și a ocupantului sovietic. De-a lungul războiului rece, Occidentul, în special Franța și Statele Unite, au profitat de legionarii refugiați în vestul continentului și care erau dispuși[LE 1] să sprijine rezistența anticomunistă din România[LE 2], mai ales că opoziția democratică românească din exil se dovedise incapabilă să furnizeze resursele.

Refuzul dictaturii comuniste[modificare | modificare sursă]

Un alt element important al Rezistenței armate este motivația indivizilor și a grupurilor convinse că doar o implicare armată ar putea să reducă teama crescândă și să oprească ajungerea irevocabilă a comuniștilor la putere. Grupurile de rezistență conduse de foști ofițeri acționau în mod coordonat și planificat. Se pare că își puneau speranțele în incitarea la o insurecție armată generală, la o revoltă masivă, care nu s-au produs niciodată. O categorie mai redusă de insurgenți dornici să lupte împotriva comunismului era formată din refugiați români recrutați în Europa de Office of Policy Coordination (OPC)[OR 1], antrenați în Franța, în Italia și în Grecia și apoi parașutați în Carpați. Majoritatea dintre ei nu au reușit să creeze contacte locale, care le erau indispensabile pentru supraviețuire, și au fost rapid capturați, iar cei mai mulți judecați de tribunalele militare și executați[DD 1].

Persecuția Bisericii Greco-catolice române[modificare | modificare sursă]

Considerate „reacționare” prin naturalor, instituțiile bisericești și mișcările religioase pacifiste au fost verificate și supravegheate atent, dar politica PCR față de acestea a variat de la caz la caz[38]: deoarece nu avea legături de subordonare sau de interdependență cu alte state și nici nu poseda o rețea școlară proprie[39], Biserica Ortodoxă Română a făcut obiectul unei schimbări rapide de generații la nivelul conducerii (o parte a fost întemnițată, la fel ca prelații care au protestat), precum și a unei monitorizări vaste a clerului. Niciun preot sau călugăr nu putea accede pe o înaltă poziție în ierarhia ecleziastică fără aprobarea poliției politice comuniste. Este interesant de citat o frază populară în epocă: „Dacă vrei să denunți pe cineva fără să te demaști ca informator, du-te la spovedanie”[40]. În contrapartidă, Bisericile catolice, indiferent că erau de rit latin sau de rit grec, precum și Bisericile protestante, cea Iudaică și musulmană, aveau școli confesionale și legături solide cu străinătatea, în special cu țări considerate drept „imperialiste”[41] : prin urmare, persecuția lor a fost mult mai dură. Școlile pe care le dețineau au fost desființate, numeroase mânăstiri și lăcașuri de cult închise, unii clerici fiind întemnițați sau uciși, iar proprietățile confiscate. O parte dintre acestea din urmă au fost atribuite Bisericii Ortodoxe. Astfel, la sfârșitul lui septembrie 1948, în încercarea de a rupe legătura cu occidentul și de a diminua influența Romei în rândul catolicilor români[42], regimul comunist a impus credincioșilor și preoților Greco-catolici să treacă la ortodoxie. Autoritățile au declarat ilegală, desființând practic Biserica greco-catolică la 1 decembrie 1948, confiscându-I acesteia toate bunurile[43]. S-a instituit o represiune brutală și sistematică ce avea să dureze până în 1964[44][45]. Toți episcopii greco-catolici (dar și unii romano-catolici, precum Anton Durcovici) vor fi trimiși la închisoare, unde o parte dintre ei vor muri din cauza condițiilor de detenție. Mulți preoți au fost torturați, încarcerați în lagăre de muncă sau pur și simplu asasinați. În consecință, unii preoți și credincioși catolici, cu precădere din Transilvania, s-au alăturat mișcărilor de rezistență anticomunistă.

Tentative de rețele susținute din exterior[modificare | modificare sursă]

Estimați la 20-50.000 de către serviciile occidentale, dintre cei 70.000 de români aflați în taberele de refugiați din occident[46], cei care își doreau să lupte contra regimului comunist[OR 2] reprezentau o mană cerească pentru serviciile de informații din lumea liberă. Majoritatea acestor refugiați erau, precum Virgil Ierunca, democrați, dar această majoritate nu avea, în general, nici o antrenament sau educație militară. În schimb, printre aceștia se aflau și numeroși legionari gata de luptă[LE 1]. CIA a văzut în asta oportunitatea de a forma o rețea de agenți infiltrați în Blocul Estic și a recrutat pe unii dintre ei, refugiați cel mai des în Germania, Austria și Iugoslavia[47][48] și gata să se angajeze în lupta împotriva comunismului. Decizia a fost luată împreună de președintele american Harry Truman și de președintele francez Vincent Auriol[49]. Deja organizați, solidari și beneficiind de formare militară în cea mai mare parte, legionarii au fost foarte apreciați în acest context, în care trecutul lor tumultuos și contestabil era pus între paranteze în fața nevoii de a combate comunismul. Acceptând oferta americană[50], șefii legionari[51] au jucat un rol important în recrutarea și coordonarea viitorilor agenți.

Act de acuzare nr. 1343 din 1953, împotriva rezistenți anticomuniști legionara, parașutați și capturați în România, și susținătorii lor.

În 1949, informate de Foreign Office că rezistența anticomunistă română se intensifica și beneficia de sprijin popular la țară, serviciile de informații occidentale au investit serios în acest proiect. Au fost selectați 100 de agenți, dintre care 50 urmau să fie parașutați în interiorul țării, iar 50 trebuiau să îi susțină din exteriorul frontierelor românești. Combatanții vor fi pregătiți și antrenați în Franța și Germania. Alți 100 de voluntari vor fi antrenați în Italia și Grecia. Șeful operațiunilor secrete ale CIA din acel moment, Gratien Yatsevich, a declarat că acțiunile realizate în România nu erau depășite, ca număr de agenți și ca resurse alocate, decât de acțiunile organizate pentru Albania, acestea din urmă fiind cele mai importante dintre acțiunile întreprinse în timpul războiului rece din Europa de Est[52]. Printre primii voluntari români recrutați de CIA la începutul lui 1951 se numără: Constantin Săplăcan, Wilhelm Spindler, Gheorghe Bârsan, Matias Bohm, Ilie Puiu[53]. Vor fi primii parașutați în țară, în noaptea de 18 spre 9 Octombrie 1951, în Munții Făgăraș[54]. Securitatea îi va prinde și va descoperi că au fost recrutați în Italia. Guvernul român va trimite o notă de protest americanilor, acuzându-i de ingerințe în problemele interne ale țării și subliniind că agenții CIA capturați fuseseră trimiși „pentru a pune în aplicare acte de sabotaj și de spionaj contra armatei române[52].

Următoarele combatanți au fost trimiși în România în noiembrie 1951. Ion Samoilă, Ion Golea și Ion Tolan formau grupul „Jacques”, parașutat lângă Agnita. Apoi, în noaptea dintre 1 și 2 octombrie 1952[55], a fost parașutat al doilea grup, sub numele de cod „Robert”: Mircea Popovici și Alexandru Tănase, undeva aproape de Calafat, lângă frontiera cu Bulgaria. Au urmat grupurile „Pascal”: Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi și Făt Savu, la 1 iulie 1953, în Apuseni, și „Fii Patriei”: Sabin Mare, Ilie Rada și Gavril Pop, în iulie 1953, într-o zonă împădurită aflată undeva între județele Satu Mare, Sălaj și Bihor[56]

Alți agenți vor fi trimiși din Grecia, printre aceștia numărându-se Toma Bebi, prins de Securitate exact la aterizare. Bebi va colabora cu Securitatea până la prinderea altor 12 parașutiști legionari.

Conform declarațiilor lui Gordon Mason[RC 1], șeful biroului CIA la București între 1949 și 1951, misiunea agenților parașutați consta în contactarea grupurilor de rezistenți din munți, informarea acestora cu privire la faptul că Occidentul era interesat de soarta lor, aprovizionarea lor cu arme, muniții, medicamente și bani. De asemenea, era prevăzut ca rezistenții români să primească stații de emisie recepție, prin care să rămână în contact cu Occidentul. Obiectivele esențiale erau, tot conform lui Gordon Mason, cunoașterea forțelor de care dispuneau mișcările de rezistență, furnizarea de informații despre activitatea armatelor române și sovietice, încurajarea combatanților din Rezistență pentru a acționa contra trupelor sovietice în caz de război.

Majoritatea operațiunilor de parașutare au eșuat din cauza infiltrării de către sovietici a serviciilor occidentale, a scurgerilor de informații pe această filieră și a organizării defectuoase[57]. Ipoteza bazată pe scurgeri interne de informații din cadrul serviciilor de informații britanice (contraspionaj MI6), și în special din cauza spionului Kim Philby[RC 2][CI 1][CI 2] aflat în solda sovieticilor, care informa direct NKVD-ul nu este confirmat de C.N.S.A.S în 2016. Astfel, trei agenți formați de americani și trimiși în iunie 1953 în Munții Apuseni au fost capturați fără să fie executați, deoarece autoritățile comuniste doreau să facă din ei agenți dubli. În regiunile orașelor Oradea și Satu Mare, trei agenți parașutați au fost omorâți: unul într-un schimb de focuri, alți doi executați[WO 1]. În același an, un grup de 13 legionari trimiși de către CIA în România, este capturat, apoi judecat de către un tribunal militar[LE 3][LE 1][LE 2]. În octombrie 1953 are loc procesul acestor 13 combatanți, cu mare vâlvă. Cei 13 au fost condamnați la moarte și executați la 31 octombrie 1953, în închisoarea Jilava[58].

Grupurile de rezistență[modificare | modificare sursă]

Grupurile de rezistenți români din munți au fost foarte numeroase și diferite[DD 1][59][IG2 2]. Se numără mai mult de o mie, precum și câteva zeci de centre ale rezistenței[60][61]. Este vorba nu doar de grupuri înarmate, ci mai ales de organizații subversive, multe dintre ele în localități urbane; activitatea lor a fost cel mai adesea efemeră, unele implicându-se în realizarea și răspândirea de manifeste. Puține dintre ele au reușit să se coordoneze la nivelul regiunii în care se aflau. Conform arhivelor Securității care au putut fi recuperate și după mărturiile rezistenților care au supraviețuit, există câteva grupuri mai importante. Prin „importanță” înțelegem fie numărul de membri, fie acțiunile excepționale întreprinse, fie urma vie pe care au lăsat-o în regiunea în care au combătut. Totuși, clasificarea grupurilor este o acțiune dificilă, deoarece pentru unele dintre ele informațiile nu sunt disponibile în totalitate (dosare clasate încă secrete în Arhivele Securității la SRI), iar pe de altă parte, martorii au fost de multe ori eliminați în totalitate de autoritățile comuniste sau, pur și simplu, au dispărut. Luând în considerare drept criteriu importanța activității lor și literatura disponibilă în arhive, sunt reținute șapte grupuri, descrise pe scurt, aici. Dacă ținem cont doar de mărimea dosarelor din arhivele oficiale ale statului, atunci numărul grupurilor este mult mai mare[VL 1][62]. După descrierea a șapte grupuri remarcabile, un tablou sintetic adună toate grupările considerate importante de către C.N.S.A.S.

Teodor Șușman[modificare | modificare sursă]

Primar al satului Răchițele (în Munții Apuseni) de trei ori, pentru mai mult de zece ani, înainte de 1945, Teodor Șușman[TS 1][TS 2][TS 3][TS 4] a devenit unul dintre cei mai cunoscuți rezistenți ca urmare a descoperirii osemintelor sale, la 23 iunie 2010, de către CICC, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, dar și după cercetările făcute pe 5 și 6 iulie 2011[TS 5], cu scopul de a găsi osemintele fiilor săi, care l-au urmat în luptă: Toader și Avisalon Șușman.

Teodor Șușman, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.
Teodor Șușman, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.

Șef respectat și recunoscut în Țara Moților, Șușman va intra rapid în colimatorul autorităților comuniste, apoi va fi destituit din funcția de primar, la puțină vreme după ajungerea comuniștilor la putere, în 1945. Fiind greco-catolic și susținând Partidul Național Țărănesc, va fi calomniat și acuzat pe nedrept de comuniștii locali oportuniști și geloși pe reușita lui personală. După ce a încercat de mai multe ori, fără succes, prin mai multe scrisori[TS 6], să își dovedească inocența și să arate cât de perfizi erau acuzatorii, Șușman se simte în pericol și decide să fugă în munți. Acest lucru se va întâmpla în august 1948, iar Șușman va fi însoțit de cei trei fii ai săi: Toader (Teodor junior), Avisalon și Traian. La început, rezistența lor se va limita la asigurarea supraviețuirii, apoi va include reacția la teroarea impusă de comuniști asupra țăranilor care îi ajutau. Vor ataca mai multe cooperative și societăți de exploatare forestieră, fără să facă vreodată uz de violență contra muncitorilor sau cadrelor și încercând să micșoreze consecințele pentru aceștia din urmă. După trei ani de rezistență în fruntea unui grup format din zece persoane, Teodor va fi împușcat în 1951. Doi dintre cei trei fii ai lui vor muri în 1958, într-o șură incendiată de Securitate. Întreaga familie Șușman va avea un destin tragic, cu excepția lui Traian, singurul care va supraviețui după ani lungi de pușcărie.

Maior Nicolae Dabija - Rețeaua „Frontul Apărării Naționale, Corpul de Haiduci[modificare | modificare sursă]

Maior Nicolae Dabija, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.
Maior Nicolae Dabija, Luptător anticomunist în Munții Apuseni.

Există încă un grup armat din regiunea Munților Apuseni, numit Frontul Apărării Naționale - Corpul de Haiduci, pe care istoricii îl consideră drept important. Acest grup era condus de un fost ofițer al armatei regale, care participase la războiul împotriva URSS pe Frontul de Est, Maiorul Nicolae Dabija[4][CI 3][ND 1][ND 2][ND 3][ND 4], și va ataca biroul perceptorului din Teiuș, înarmat cu carabine și pistoale. Autoritățile române vor descoperi refugiul rebelilor după ce îl vor aresta pe unul dintre ei, iar acesta le va indica locul, pe Muntele Mare. O operațiune condusă de forțele de securitate se lansează împotriva rebelilor în dimineața zilei de 4 martie 1949. Conduși de Colonelul Mihai Patriciu, securiștii vor ataca vârful unde erau ascunși rebelii. Au urmat focuri și lupte corp la corp. Vor fi trei morți și trei răniți, în rândul comuniștilor. Dabija a fost arestat pe 22 martie 1949, după ce a fost denunțat de către un sătean. Pe 28 octombrie 1949, șapte membri ai grupului, printre care și Maiorul Nicolae Dabija, vor fi executați la Sibiu[WO 2][ND 5].

Colonelul Ion Uță[modificare | modificare sursă]

Colonel Ioan sau Ion Uță, rezistența în Banat
Colonel Ioan sau Ion Uță, rezistența în Banat

Inițiator al unui grup de rezistență important din Banat, Colonelul Ion Uță[CI 4][CI 5][IU 1][63][64][4] este unul dintre cele mai extraordinare personaje ale Rezistenței române. Unul dintre grupurile de rezistență pe care le-a fondat a fost implicat într-o adevărată bătălie contra trupelor de Securitate, la Pietrele Albe, fapt foarte rar în mișcările de rezistență din România, care erau cel mai des axate pe defensivă. Prefect al județului Severin (între cele două Războaie Mondiale), în perioada 1943-1944 căpitan în armata română, Ion (sau Ioan) Uță a fost numit Colonel, apoi trecut în rezervă odată cu epurarea armatei de către comuniști. Șef (local) în Partidul Național Țărănesc (PNȚ) cu ocazia alegerilor generale din 1946, Uță a trebuit să fugă, deoarece se știa urmărit de Securitate. Prin urmare, el se retrage în munții Țarcul și Cernei. Încă de la implicarea lui în Rezistență, va căuta să organizeze și să coordoneze între ele diferitele grupuri de rezistență românească din Banat, cu scopul de a întări și a unifica forțele existente, apoi de a organiza o revoltă populară generală în regiune. Este unul dintre rarii șefi de rețea care au dorit să creeze un schelet regional, apoi național, pentru Rezistență, printr-un plan precis și un calendar. Format exclusiv din locuitori ai satelor de munte din Severin, grupul său va include 30 de persoane - în grup se vor infiltra elemente ale Securității, iar Uță va fi omorât în 1949.

Gogu Puiu - Rețeaua „Haiducii Dobrogei[modificare | modificare sursă]

În jurul lunii iulie 1947, la București se decide formarea unei organizații de Rezistență în Dobrogea - aceasta va începe să acționeze în 1948, sub conducerea fraților Nicolae și Dumitru Fudulea (în nordul Dobrogei)[GP 1][GP 2] și a lui Gogu Puiu (în sudul Dobrogei)[GP 3]. Li se va alătura Nicolae Ciolacu[CI 6] care va conduce mișcarea din centrul regiunii.

Gogu Puiu, Luptător anticomunist în Dobrogea.
Gogu Puiu, Luptător anticomunist în Dobrogea.

Grupul a fost numit Haiducii Dobrogei[4][CI 6][VT 5][GP 4][RA 4][CI 7][GP 5][GP 6][GP 7]. Legionar macedo-român, întors din Germania împreună cu alți câțiva camarazi, Gogu Puiu a organizat și a structurat Rezistența, sprijinindu-se în fiecare localitate pe micile grupuri de rezistenți care acționau independent, fiecare având propriul șef. Coordonarea va fi realizată printr-un grup de comandă ce va comunica printr-un sistem eficient de curieri. Între 1947 și 1956, Dobrogea a fost un centru de rezistență extrem de activ, în care au fost implicate numeroase familii, dintre care multe au devenit victime ale represiunii comuniste. Aproape toți combatanți vor fi uciși de Securitate, sau vor muri ca urmare a torturilor. Supraviețuitorii vor fi trimiși în coloniile de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, adevărate colonii de exterminare prin epuizare, în care regimul comunist trimitea opozanții pe care nu dorea să îi mai vadă revenind în societate[65][66][67][68].

Există mai multe dosare „Gogu Puiu” la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) în 2017, dar nici unul nu conține informații precise și detaliate în ceea ce privește activitățile sale ca rezistent. Informațiile accesibile pe acest subiect sunt parțiale, uneori contradictorii și se limitează la câteva rapoarte ale jandarmeriei sau note ale poliției acoperind activitatea acestui șef de cuib legionar în anii 1934-1940[69][70]. Este urmărit și supravegheat încă de la înscrierea sa în Mișcarea Legionară din anul 1934 și este considerat de către Securitate drept un “terorist” și un “fascist”. Informații fragmentate privind activitățile sale de rezistent sunt foarte limitate. Totuși, este aproape sigur că Gogu Puiu a intrat în contact cu serviciile secrete franceze și americane la Viena, în 1945-1947, apoi, probabil, a fost format în vederea luptelor clandestine și a celor de gherilă. Carismatic, Puiu va lăsa după el impresia unui luptător curajos, hotărât, superior, asemeni haiducilor din secolele trecute. În iulie 1949, va alege să se sinucidă, explodând grenada pe care o avea tot timpul la el, în loc să cadă în mâinile comuniștilor.

Obiectivul Rezistenței din Dobrogea era să pregătească România pentru eventualitatea unui război între Occident și URSS. În acest context, Gogu Puiu ar fi putut fi un agent de legătură și cel care trebuia să pregătească terenul pentru sosirea americanilor.

Ion Gavrilă Ogoranu - Rețeaua „Carpatin Făgărășan[modificare | modificare sursă]

Ca urmare a arestărilor masive din 1947, care afectează în mod special sute de studenți, militari și legionari din regiunea Făgăraș, toți cei care au scăpat cu viață au format grupul Carpatin Făgărășan.

Ion Gavrilă Ogoranu, rețea Carpatin Făgărășan, Munții Făgăraș (versantul de nord).
Ion Gavrilă Ogoranu, rețea Carpatin Făgărășan, Munții Făgăraș (versantul de nord).

Longevitatea grupului - 9 ani[71] - se explică prin organizarea sa de tip militar și prin tactica utilizată. Nu exista o centralizare geografică sau un cartier general, zona de intervenție era foarte largă, mobilitatea sporită, totul era făcut în așa fel încât să surprindă inamicul și să facă cercetările cât mai dificile. Folosind tactici de gherilă și despărțindu-se în mod regulat în grupuri mici, pentru a-și crește șansele de supraviețuire, Grupul Carpatin de Rezistență Națională Armată este cunoscut în special datorită supraviețuirii șefului său, Ion Gavrilă Ogoranu[CI 8][IG2 2][IG2 1][IG2 3][IG2 4], personalității sale marcante, scrierilor lui[72], care aduc numeroase detalii cu privire la supraviețuirea partizanilor în munți, în condiții extrem de dificile. Legionar și credincios fervent, Ion Gavrilă Ogoranu a marcat spiritele și a servit chiar ca sursă de inspirație pentru un film românesc ce povestește viața de zi cu zi a unui grup de tineri rezistenți anticomuniști[73]. Dintre cei douăzeci de tineri care vor alege să își sacrifice tinerețea și viața socială pentru a lupta pentru libertate, doar doi vor supraviețui[74] în fața Securității. Majoritatea vor fi împușcați în timpul ciocnirilor cu Securitatea, sau vor fi trădați de apropiați ori de agenți infiltrați.

Locotenent Toma Arnăuțoiu, grupul „Haiducii Muscelului”, Munții Făgăraș (versantul de sud).
Locotenent Toma Arnăuțoiu, grupul „Haiducii Muscelului”, Munții Făgăraș (versantul de sud).

Toma Arnăuțoiu - Rețeaua „Haiducii Muscelului[modificare | modificare sursă]

Longevitatea este prima caracteristică a grupului de rezistenți fondat și condus de locotenentul Toma Arnăuțoiu[VT 6][CI 9][TA 1][TA 2]. Haiducii Muscelului și-au dat 10 ani din viață pentru lupta împotriva comunismului. Mulți săteni și în special femei curajoase i-au susținut în tot acest timp și, dacă au fost prinși, au avut aceeași soartă cu ei. Majoritatea rezistenților au fost executați sumar, ceilalți au fost aruncați în pușcărie pentru mulți ani, în condiții inumane, și, de multe ori, nu au supraviețuit. Elisabeta Rizea a scăpat de acest destin, în ciuda torturii și a persecuției, și a devenit un simbol viu, apoi o icoană a Rezistenței românești. Durata acestei lupte a lăsat numeroase urme în arhivele Securității, permițând astfel istoricilor să facă multiple studii și analize. Conform informațiilor pe care le găsim aproape sistematic în rapoartele și mărturiile disponibile despre rețelele de rezistență, această rețea a fost nimicită de Securitate din cauza corupției membrilor săi, a trădărilor și a infiltrărilor agenților externi.

Victor Lupșa - Rețeaua „Vlad Țepeș II[modificare | modificare sursă]

Personaj controversat al Rezistenței din regiunea Vrancea, Victor Lupșa[4][VL 1][VL 2][IN 1][VL 3][VL 4] era pentru unii un șef respectat și dinamic, un colonel format în Iugoslavia, pentru alții un mincinos care nu avea decât studii primare, fusese reformat din cauză că avea un picior mai scurt, iar pentru o a treia categorie un spion în solda Securității și un trădător[VL 5]. Informațiile accesibile și disponibile în 2017 nu ne permit să tragem o concluzie clară și nici măcar să știm în ce condiții a fost arestat în 1955, apoi executat în 1956. Totuși, se pare că era vorba despre un personaj ciudat, care folosea minciuni și exagerări pentru a-i convinge pe țărani să se revolte. Va povesti tuturor că are susținerea lui Tito și a americanilor și că aceștia din urmă vor aduce arme și materiale. Începând din vara 1948, Victor Lupșa și Gheorghe Corneliu („Szarvas”) au înființat organizația Vlad Țepeș II, pe care au extins-o în trei regiuni: Galați, Brașov și Vrancea. Obiectivul lor era să ridice la luptă populația din zonele muntoase.

Victor Lupșa.

În 1948, Lupșa redactează un manifest anticomunist semnat cu propriul său nume și ștampilat cu o cruce creștină înconjurată de mențiunea Vlad Țepeș II. Mai apoi distribuie acest manifest șefilor de grupuri din diferitele sate în care își lansase mișcarea. Mesajul și referința la un mare domnitor român cunoscut pentru onestitate și dreptate, dar și pentru lupta neobosită împotriva hoților și a invadatorilor turci pare să-i fi sedus pe oamenii simpli și să fi ușurat fondarea acestei mișcări. Dar particularitățile locale au favorizat și ele aderarea la acest apel: mentalitatea regională foarte independentă (cultura secretului, dar și întâlnirile clandestine în păduri erau practicate de secole), o regiune izolată și înapoiată, căi de acces puține, drumuri foarte proaste sau chiar inexistente[VL 6]. Asemeni multor altor români, Lupșa credea în venirea iminentă a americanilor pentru a elibera teritoriul de comuniști și se purta în consecință. Astfel, a pus la punct noduri de rezistență și a pregătit structuri care să permită o revoltă masivă. Tipul lui de organizare era militar, incluzând paznici și semne de recunoaștere vizibile. Victor Lupșa va intra în contact cu mai multe grupuri civile sau religioase și va încerca, dar fără succes, să trimită un plic la legația americană. Securitatea pornise deja în căutarea lui, prin urmare, în februarie sau martie 1950, Lupșa se va ascunde în munți, împreună cu Gheorghe Corneliu.

Episodul numit chermeză a aruncat o umbră asupra intențiilor reale ale lui Victor Lupșa. În noaptea dintre 23 și 24 iulie 1950, apare un zvon conform căruia urma să fie dat semnalul pentru începerea revoltei[VL 5][VL 7]. 19 sate așteaptă în van acest semnal, care trebuia să fie însoțit de arme, alimente și echipamente, ce urmau să fie parașutate. O singură comună va trece la acțiune: Bârsești. Un grup de țărani înarmați va reuși să îi oprească pe milițieni și pe activiștii comuniști. Dându-și seama de alerta falsă (din cauza inerției tuturor celorlalte sate), răsculații se vor refugia în pădure. Majoritatea vor fi prinși de Securitate, judecați și închiși. În septembrie 1950, în Munții Vrancei se ascundeau peste 100 de partizani. Gheorghe Corneliu se va sinucide în 1951, pentru a scăpa de următorii comuniști, iar Lupșa se va ascunde în pădurile din Munții Zagon, de unde se și trăgea. După mai mulți ani de urmărire și fugă, pe 27 noiembrie 1955, Lupșa s-a predat autorităților din Câmpulung Muscel, declarând că nu dorește să facă recurs la sentința din iunie 1951, de condamnare la moarte în contumacie. Va fi executat la penitenciarul din Iași, pe 3 decembrie 1956.

Dincolo de zona de umbră care planează asupra personajului Victor Lupșa, mișcarea Vlad Țepeș II rămâne, de departe, cea mai importantă dintre toate mișcările de rezistență din țară. Mii de țărani vor fi arestați și trimiși în pușcărie ca urmare a celei mai mari operațiuni represive lansate vreodată de Securitate, între iulie și octombrie 1950.



Cele mai importante rețele de rezistență[modificare | modificare sursă]

Principalele rețele de rezistență de pe teritoriul României[CI 10][4][76][5][VL 1][VL 2]
Regiune Zona de activitate Numele Grupului Șeful Grupului (Principalii membri) Periodă
Ardeal
Apuseni Teodor Șușman[TS 1][TS 2][TS 3][TS 4] Teodor Șușman (Toader -Teodor junior, Avisalon și Traian Șușman, Nuțu Bortoș, Gheorghe Mihuț, Ion Ciota, Roman Oneț, Mihai Jurj) 1948 - 1958
Partizanii Regelui Mihai - Armata Secretă[77][4][78] Căpitan Alexandru Suciu (Preot Gheorghe Mureșan, Lazăr Bondor, Ionel Manu) 1948 - 1950
Capotă-Dejeu[4][79][RC 3]. Dr Iosif Capotă și Dr Alexandru Dejeu 1947 - 1957
Frontul Apărării Naționale, Corpul de Haiduci[CI 3][ND 1][ND 2][ND 3][ND 4] Maior Nicolae Dabija (Frații Traian și Alexandru Macavei, Sandu Maxim, Sandu Maxim, Cornel Pascu, Iosif Clamba, Ioan Scridon, Titus Onea, Alexandra Pop, Augustin Rațiu, Gheorghe Oprița, Ioan Cigmăianu24, Victor Vandor, Viorica Buțuțui) 1948 - 1949
Organizația Cruce și Spadă[4][80][4] Gheorghe Gheorghiu Mărășești (Gavrilă Fortu, Aurel Potra, Alexandru Covaci, Traian Mereuț, Nicolae Negoiță, Mircea Oprescu, Nicu Boiangiu, Nicolae Pituru, Aurel Ciurcel, Ionel Iordan, Traian Pașca, Ion Torcea) 1948 - 1949
Leon Șușman[4][81][82][83][WO 3][84] Leon Șușman (Simion Roșa, Gheorghe Șușman, Vasile Crișan, Ilie Vlad, Teodor Trânca, Vasile Răfăilă, Andrei Bicuț) 1948 - 1957
Ștefan Popa[4][85][5][ND 2][86] Ștefan Popa (Ioan Robu, Bratu, Nicolae Suciu, Petre Mărgineanu[87], Silvestru Bolfa, Nicodim Lazăr, Sandu Maxim) 1948 - 1949
Sandu (Alexandru) Maxim[88][ND 1][89][5][ND 2][IG1 1][90] Sandu (Alexandru) Maxim (Cornel Pascu, preotul greco-catolic Nicolae Suciu, Petre sau Petru Mărgineanu, Florian Picoș, Mihai Florinc) 1948 - 1949
Frații Spaniol[91][ND 1][IG1 2] Aron și Vasile Spaniol (Mulea Gavrilă, Popa Romul) 1948 - 1950
Maior Emil Oniga[4][ND 1][ND 2] Maior Emil Oniga 1948 - 1949
Cornel Deac - Nicolae Moldovan[IG1 3][92] Cornel Deac (Nicolae Moldovan, Ioan Mărgineanu, Miclea Ilie junior, Miclea Ilie senior) 1949 - 1953
Că­pi­ta­nul Diamandi Ionescu[4][CI 11][IG1 4][93] Căpitanul aviator Diamandi Ionescu (Iosif Codoreanu, Simion Gălbează, Victor Marc, Ioan Mârzan, Gheorghe Spulbatu, Victor Lădar, Vasile Marc, Doctor Remus, Simion Grozav, Vasie Vătcă, Constantin Vătcă, Filon Metodie Cirebea, Filip Grozav, Gavril Herculea, Ioan Vlad, Iosif Giurgiu, Ștefan Vătcă, Nicodim Cirebea, Augustin Țolea, Iona Ciulea, Ioan Cidrea, Vasile Iancu, Laurențiu Pop junior, Victor Puiu, Gligor Cidrea, Ioan Stoica) 1949 - 1950
Bistrița-Năsăud Haiducii lui Avram Iancu - Divizia Sumanele Negre[IN 2][CI 12][94] Căpitan Gavrilă Olteanu[95] (Locotenenți Dumitru Șteanță și Nicolae Paleacu) 1946
Bistrița-Năsăud - Munții Rodna Liga Națională Creștină sau Garda Albă[96][97]

[98][99][100][101][102] [103][75][IG2 2]

Căpitan Leonida Bodiu[96][97][104] (Ioan Burdeț, Dumitru Toader[105]) 1948 - 1949
Brașov[106] Organizația Vlad Țepeș II (Brașov)[4][VL 1][VL 2][IN 1][VL 3][VL 4][VL 5][VL 6][VL 7] Victor Lupșa și Gheorghe Corneliu (zis „Szarvas”) (Ion Neguț) 1949 - 1950
Crișana și Arad Valer Șirianu[4][IM 1][107] Valer Șirianu (General Baloșiu, colonel Rădulescu, dr. Boieriu, Preot Tiberiu Dârlea, sub-ofițer Ion Ardelean, Sabin I.) 1948
Gligor Cantemir[4][108][109][110][111][112] Gligor Cantemir (Ioan Faur din Baltele, Pavel Bacoș din Valea Mare, Hagea Iulian zis Leanu, Dărău Igna din Cil, Ioan Lazăr din Roșia, Ioan Jurcuța, Iulian Hagea, Ioan Lulușa, Pavel Dobre, Pavel Lulușa, Ioan Lupei) 1947 - 1952
Mișcarea Națională de Eliberare[109] Ioan Blăgăilă[109] (Ioan Grosolina) 1949 - 1952
Adrian Mihuț[CI 13][113][109][114][115][116] Adrian Mihuț (Gheorghe Poenaru, Pavel Suciu, Moise Sârb, Constantin Buțiu, Pavel Bonța, Gheorghe Maniu, Gheorghe Deheleanu, Simion Văcean, Teodor Ardelean, Virgil Căpitan, Ioan Stoica, Pavel Ignișca, Părintele Ioan Crișan, Aurelia Crișan, Ioan Balaj, Gheorghe Momac, Iacob Opreț) 1948 - 1956
Munții Făgăraș (Nord)[117] Grupul Carpatin Făgărășan[CI 8][IG2 2][IG2 1][IG2 3][IG2 4] Ion Gavrilă Ogoranu (Ion Ilioiu, Remus Sofonea, Gheorghe Arsu, Virgil Radeș, Gheorghe Șovăială, Ion Chiujdea, Ion Novac, Ion Mogoș, lon-Victor Pica, Nicolae Mazilu, Petre Novac, Jean Pop, Laurian Hașu, Andrei Hașu, Cornel Cîlțea, Marcel Cornea, Gelu Novac, Gheorghe Hașu, Mihai Malgan, Gheorghe Ramba, Dumitru-Bambu Moldovan, Vasile Moldovan, Ion Bărcuț, Toma Pîrîu zis Porîmbu) 1948 - 1956 / 1976
Munții Făgăraș (Sud) Haiducii Muscelului sau Gruparea Nucșoara[VT 6][CI 9][TA 1][TA 2] Toma Arnăuțoiu și Locotenent-Colonel Gheorghe Arsenescu (Petre Arnăuțoiu, Titu Jubleanu, Ion Chircă, Elisabeta Rizea, Constantin-Tică Jubleanu, Maria Jubleanu, Benone Milea, Virgil Marinescu, Ion Marinescu, Alexandru Marinescu, Gheorghe Mămăligă, Maria Plop[118][119], Cornel Drăgoi, Părintele Ion Drăgoi, Nicolae Ciolan, Mihai Gheorghe, Ion Pățitu, Nicolae Pățitu, Ion Săndoiu, Nicolae Adămoiu) 1948 - 1958
Apostol[VT 6][CI 9][120][121][122][123] Dumitru Apostol (Ștefan Ghelmeci, Gheorghe Ștefănescu, Père Nicolae Donescu , Ghe. Dorobanțu, Grigore Dumitrașcu) 1948 - 1949
Hunedoara Liga Partizanilor Români din Hațeg[IG2 2][124][125][126][127][128] Lazăr Caragea (Petru Vitan[124], Iosif Nandra, Costa Ion Catănă, Costa Adam Bălaj, Costa Ion Daru, Costa Ion Daru junior ) 1948 - 1952
Maramureș[129] Grupuri de preoți uniați (în diferite grupuri de rezistență)[78][130][131] (preot greco-catolic Vasile Chindris, preot greco-catolic Vasile Hotico, calugarita greco-catolic sora Pelagia Iusco, preot greco-catolic Ioan Dunca Joldea, preot greco-catolic Gheorghe Mureșan, preot greco-catolic călugăr Miclea, preot greco-catolic Eusebiu Cutcan, călugărul greco-catolic Andrei Biriș, preot greco-catolic Vasile Gherman, preot greco-catolic Emil Riti) 1948 - 1967
Gavrilă Mihali-Strifundă[4][132][133][134][135][136][137][138][139] Gavrilă Mihali-Ștrifundă 1945 - 1949
Vasile Popșa[4][130][140][141][142][143][144][145] Vasile Popșa (Ion Popșa, Mihai Sofron, Ioan Rusu, Ioan Hotea zis Hricu, Stefan Tand, Gavrila I. Iusco, Gavrila G. Iusco, Ioan Dunca, Preoți greco-catolici: Ioan Dunca Joldea, Alexandru Chindriș și Vasile Iusco, Călugărul Pelagia Iusco, Maria Sas) 1948 - 1949
Grupul Dragomirești[4][130][146][147][148][5] Ion Popșa și Ion Ilban (Frații Gheorghe, Dumitru Pașca, Ilie Zubașcu) 1949 - 1956
Vasile Dunca[4][5][CI 14][149] Vasile Dunca (Părăscău, Șerban Vasile-Simion, frați Gherman, Ion Frunză, frați Șandordin Budești, Ion Andreiea, Vasile Tomoioagă, Gheorghe Dunca) 1948
Nicolae Pop[4][130][150][151][152][153][154][155] Nicolae Pop (Achim și Aristina Pop[156][157][158][159], Preot greco-catolic Atanasie Oniga, Vasile Pașca, Vasile Hotea, Ioan Mâț, Ilieș Dunca, Gavrilă Dunca, Ioan Hotico, Dumitru Hotico, Vasile Chindriș, Ștefan Chindriș, Dumitru Chindriș, Mircea Dobre, Ioan Rusu, Vasile Tivadar, Vasile Blaga) 1949 - 1953
Gheorghe Pașca[4][IG2 2][130][153][160][161][162][163][164][165][166][167][168][169][170][171][172][173][174] Gheorghe Pașca (Ioana Vlad) 1946 - 1956
Sibiu Grupul Fetea (Pădurile Fetea - Noul Săsesc)[4][5][175][176][177][178][179] Ionel Golea (Ion Golea, Ștefan Popa, Axente Păcurariu, Ion Samoilă, Vasile Vlad, Șerban Secu, Ion Cristea, Bubu Pintea, dr. Teofil Mija, ing. Aurel Ursu) 1944 - 1948
Banat[4][IU 2][180][181][182] Colonel Ion Uță[4][CI 4][CI 5][IU 1][63][64] Colonel Ion Uță (Mircea Vlădescu, Dumitru Mutașcu, Dumitru Ișfănuț, Duicu și Gheorghe Cristescu, Ilie Cristescu, Nicolae Ciurică) 1947 - 1949
Organizația Națională Creștină de Luptă Împotriva Comunismului[183][4][5][VT 7][IG2 1][184] Arcadie Goian (Teodor Vasile, Sever Micula, Emil Casapu, Elena Botez, Gelu Fătăceanu, Mihai Ceclan, Ion Hudiță, Ștefan Oanca, Alexandrina Pretescu) 1948 - 1949
Grupul de la Teregova[4][IU 2][CI 4][CI 5][185][186][187][188] Notarul Gheorghe Ionescu[189] (Spiru Blănaru, Comandor Petre (sau Petru) Domășneanu, Pavel Stoichescu, Ion Stoichescu, Moise Anculia, Petru Berzescu, Ion Berzescu, Iacob Cimpoca, Tudor Rușeț, Petru Anculia, Iovan Berzescu, Gheorghe Ivănici, Ilie Ghimboașă, Ianăș Grozăvescu, Gheorghe Smultea, Horea Smultea, Romulus Marițescu, Nicolae Ghimboașă, Iancu Ghimboașă, Martin Copăceanu, Gavrilă Stoichescu, Nicolae Ciurică, Romulus Anculia) 1948 - 1949
Aurel Vernichescu și avocatul Ioan Târziu[4][CI 5][CI 15][185][190][191] Aurel Vernichescu și avocatul Ioan Târziu (Constantin Jumanca, Miron Ivănescu, Sebastian Crăsnaru, Ion Jumanca, Gheorghe Cristea, Victor C. Bisericosul) 1947 - 1949
Petre (sau Petru) Ambruș[4][VL 1][192] 'Petre (sau Petru) Ambruș 1948 - 1950
Dumitru Ișfănuț (zis „Sfârloagă”)[4][193][63] Dumitru Ișfănuț și Dumitru Mutașcu (Nistor Duicu, Ioan Caraibot, Victor Curescu, Gheorghe Serengău, Maria Vlădescu, Nicolae Ciurică[194], Iancu Baderca) 1949 - 1954
Nicolae Doran[4][CI 16][195][196][197] Nicolae Doran (Nicolae Popovici, Ilie Dancea, Nicolae Caragea, Nicolae Gîru, Avram Gîru, Pavel Cotârlă, Vasile Martin, Vasile Măran, Pavel Brânzei, Maxim Pârcea, Vichente Dancea, Pavel Andrei, Cornel Lazăr, Nicolae Zarcula, Nicolae Irimia, Adam Măran, Nicolae Murgu, Gheorghe Stoia, Ștefan Luca, Valeriu Lazăr, Ion Andrei, Constantin Coniac, Luca Damaschin, Ioan Botișan, Paul Cojan, Dica Paul Botoș, Strein Olaru, Octavian Botoș, Puiu Roșu, Ion Chirilă și Nicolae Pența) 1948 - 1950
Dr Liviu Vuc[198][CI 17][199] Dr Liviu Vuc (Iosif Hlobil, Virgil Atnagea, Anton Atnagea, Ștefan Drăgan, Ioan Beg) 1948 - 1952
Moldova
Bacău „Uturea” sau Gheorghe Ungurașu[4][200][5] Gheorghe Ungurașu (Petru C. Baciu, Vasile Ungurașu, Eugen Berza, Petre Dascălu, Gioga Parizian, Mircea Motei Neculai Ungurașu) 1947 - 1948
Bârlad Constantin Dan[IG2 2][201][202] Constantin Dan (Nicolae Borca, Costin Rusu) 1958
Bucovina[4][203][204][BU 2] Constantin Cenușă[4][19][205][206][207][208][209] Constantin Cenușă (Vasile Motrescu) 1948 - 1951
Vasile Motrescu[205][210][19][211][VT 8][212][213] Vasile Motrescu 1948 - 1958
Gheorghe Munteanu[4][206] Gheorghe Munteanu (Sorin Mărgineanu, Colonel Vasile Cârlan, Virgil Cârlan, Gavril Poleacu, Costin Polec) 1948 - 1950
Grigore Sandu[4][214][215][216] Grigore Sandu (Dumitru Crăciun, Jenică Arnăutu, Grigorie Chelsoi) 1949
Vasile Cămăruță[217][4] Vasile Cămăruță 1949 - 1950
Gavril Vatamaniuc[4][19][218][219][220][221][8][222][223][224][225][226][227][228][229] Gavril Vatamaniuc (Ion Vatamaniuc, Mereuță Dumitru Constantin, Ion et Gheorghe Chiraș, Vasile Motrescu, Vasile Marciuc) 1948 - 1955
Vladimir Macoveiciuc[4][230][BU 3][RC 4][231][232][233] Vladimir Macoveiciuc (Silvestru Macoveiciuc, Sava Onica, Florea Arcade, Anghel Coroamă, Dumitru Bădiliță, Vasile Onica, Simion Tudose, Gheorghe Cârdei) 1944 - 1946
Suceava (Bucovina) Silvestru Hazmei sau Harsmei[234][IG2 2][206][VL 1] Silvestru Hazmei sau Harsmei (Vasile Cujmir, Vasile Sved, Pavel Tiron, Alexandru Țurcanu, Ioan Motrescu, Alexandru Cosovan, Nicolae Preziuc, Gheorghe Horobeț)
Gărzile lui Decebal[CI 18][IN 3][BI 1][235][236][237] Filaret Gămălău[BI 2][238], Sublocotenentul Jenică Arnăutu[239][240][241] (Radu Cacina, Strătescu, doctor Vasilache, Aurel Botnariuc, Gheorghe Petrescu, Nicolae Chelsoiu) 1944 - 1949
Vrancea[242] Grupul Paragină (sau Vrancea)[4][CI 19][243][244][245][246][247][248][249][250] Frații Ion și Cristea Paragină (Gheorghe Mălăcescu, Vasile Sava, Ilie Nistor, Nicolae Ambrozie, Mihai Timaru[251][252], Aristide Zdru, Gheorghe Ungureanu, Teodosie Filimon, Evghenie Hulea) 1948 - 1953
Gheorghe Militaru (Dumitrești - Vrancea)[4][CI 19][VL 4][253] Gheorghe Militaru (Colonel Ioan Strâmbei, Victor Isofăchescu, Ionel Militaru, Grigore Cucu, Constantin Cucu, Ioan Cucu) 1948 - 1950
Mâna Albă[4][254] Căpitan de aviație Mândrișteanu (Mihai Bragă, Ghiță Bragă, Constantin Bârdan, Gheorghe Sandu, Vasile Călărețu, Constantin Grecea, adjutantul aviator Sandu din Sascut) 1951
Organizația Vlad Țepeș II (Vrancea)[4][VL 1][VL 2][IN 1][VL 3][VL 4][VL 5][VL 6][VL 7] Victor Lupșa (Anton Macovei, Gheorghe Cornelia, Ion Caloianu, Dumitru T. Boștiog, Costică T. Danțiș, Simion Baraghina, Teodor Bușilă, frații Nicolae și Maftei Dănilă, Pantazică (?), Costică și Gheorghe Pintilie, Luca Bratu, Oprea Roșca, Pompiliu Manoliu, familia Bercuci, Ion Bratu (tată), Ion Bratu (fiu), Ion Bunghez, Gheorghe Bălan (tată), Gheorghiță Bălan (fiu), frații Ion și Gheorghe Brânzaru, Dumitru Rusu, preotul Manole Arghir, Vasile Maftei, Constantin Manoliu, Vasile Matei, Dumitru Botez, Ion Neagu, Victor Isofăchescu, Ionel Militaru, Dinu Bentea, Père Sebastian Popescu, locotenent-colonelul deblocat Ion Strâmbei, Dumitru Marola, Constantin Gabrieleanu) 1948 - 1950
Țara Românească
Craiova (Oltenia) General Ion Carlaonț[CI 20][255][256][257][258] Ion Carlaonț (colonelul Cărăușu, major Lucian Dimitriu, Constantin Grădinaru, Remus Radina, Tiberiu Țolescu, Ștefan Hălălău, Radu Ciuceanu) 1946 - 1948
Gorj (Oltenia) Căpitan Grigore Brâncuși[259][CI 21][260] Capitaine Grigore Brâncuși (Locotenent-colonel Micandru Ionescu Vintilă, Ion Rădoi, Alexandru Stoichițescu, Constantin Tabacu, Gheorghe Martin, Gheorghe Dineu, Constanța Tabacu și Polina Sîrbulescu) 1949 - 1951
Vâlcea (Oltenia) Partizanii de la Arnota[261][262][263][264][265] Ghiță Piele și Ion Oprițescu (Mihai Moronescu, Ion Costin, Temistocle Tomescu, Ștefan Teodorescu, Ion Constantin, Gabriel Bălănescu, Mircea Măzărean, Mișu Ocneriu, Constantin Văduva, Nicolae I. Constantin, Ioan Pavel zis Bostan, Gheorghe Popescu, Gheorghe Ionescu zis Brusture, Gheorghe Șitoianu, Peiciu Oprea, Ion Marinovici, Gheorghe Popescu, Constantin Ciorgan, Aristide Ionescu, Nicolae Păunescu, Ioan Chițoiu, Emil Sanfrancisco, Ioan Teodorescu) 1948 - 1949
Dobrogea Dobrogea[GP 5][266] Haiducii Dobrogei[4][GP 1][GP 2][GP 3][CI 6][CI 6][VT 5][GP 4][RA 4][GP 5][GP 6][GP 7] Gogu Puiu (Nicolae și Dumitru Fudulea, Gheorghe Filiu, frații Croitoru, Nicolae Ciolacu, Niculae Trocan, Gheorghe Garofil, Stere Piștalu, Gogu Minai, Gheorghe Moceanu, Gheorghe Manafu, lancu Zoricu, lancu Pirnea, profesor Florian, Iancu Ghiuvea, Iancu Beca, Cioșca, Stila Timu, Constantin Ghiță, Nicolae Conic, Gheorghe Grasu, Stere Grasu, Adam Ciungu, Stere Niculescu, Stere Hapa, Nicolae Hașoti, Iancu Cușu, Gheorghe Filiu, preot Mihăilescu, Nicolae Cocoș, Vasile Baciu, Gheorghe Dinu zis Donica, Niculae Jipa, Gica Perifan, Gheorghe Cresu, Gheorghe Gulea, Stila Timu, Plutonier Cenuse, Stere Stercu, Avganti, Nicu Marin, Toma Vasile, Gheorghe Arau, Ion Cotan, Stere Alexe) 1947 - 1952

Structura și modul de operare[modificare | modificare sursă]

Dimensiunea grupurilor variază de la mici (mai puțin de 10 membri) la grupuri cu peste 100 de membri. Majoritatea grupurilor numără în jur de douăzeci de membrii[DD 1][IG2 2]. E prea devreme pentru a putea avea un inventar precis și de încredere cu efectivele Rezistenței, în ansamblul ei. În 2017, se numărau câteva mii de membri implicați personal în grupurile armate și în organizațiile clandestine, un număr la care trebuie adăugate câteva mii sau zeci de mii chiar de susținători pe linie logistică.

Faptul că Rezistența a fost dispersată și întinsă în timp și spațiu a făcut ca cercetările de după 1990 să fie mai dificile, în special în ceea ce privește identificarea informațiilor despre structura mișcării. O evaluare a arhivelor Securității, făcută de Consiliul Național pentru Studiul Arhivelor Securității (C.N.S.A.S) în 2003, oferă o cifră provizorie - 1196 grupuri de rezistență active între 1948 și 1960[81].

După mărturiile rezistenților care au supraviețuit și prin coroborare cu rapoartele Securității, le putem face un portret destul de fidel.

Repartizarea pe categorii sociale a rezistenței anticomuniste[267]
Țărani
  
69%
Muncitorii
  
8.8%
Mic burghezi
  
3.7%
Funcționari
  
2.11%
Preoți
  
1.8%
Comercianți
  
1.8%
Militari
  
1.6%
Alte
  
10.5%

Marea majoritate a grupurilor erau mici[268] Iar șefii lor aveau doar o anvergură locală[VT 9]. Structura socială a grupurilor era eterogenă, incluzând un număr important de țărani, mulți studenți și intelectuali, dar și mai mulți soldați din armată[DD 1]. Ținând cont de faptul că schimbările sociale dramatice produse de dictatura comunistă au afectat toate clasele sociale (colectivizarea pământurilor, desființarea profesiilor liberale, naționalizarea tuturor întreprinderilor etc.), spectrul social al rezistenței române din munți semăna cu societatea română în ansamblul ei, deci țăranii reprezentau 80% dintre combatanți. În ceea ce privește etichetele politice, după opinia istoricilor Georges Diener, Florian Banu[267] și Dorin Dobrincu[VT 10], afilierea rezistenților și a celor care îi sprijineau este marcată de o majoritate fără partid, restul împărțindu-se între Partidul Național Țărănesc (PNȚ) al lui Iuliu Maniu, Mișcarea legionară și Frontul Plugarilor. Este interesant de constatat că circa 5% dintre rezistenți erau comuniști, dar în dezacord cu puterea comunistă instalată la Moscova.

Rezistența acoperea aproape exclusiv zonele muntoase, dar și alte regiuni cu păduri dese, acesta fiind singurul tip de relief care le permitea să se ascundă și să supraviețuiască[269]. Orice tip de rezistență urbană ar fi fost foarte dificilă, din cauza prezenței descurajante a sutele de mii de soldați ruși și a omniprezenței poliției politice și a informatorilor săi. Mulți dintre rezistenți nu își mai puteau exersa profesia (adeseori urbană) din cauza interdicțiilor sau a abolirilor decretate și erau obligați să fugă la țară. Pentru aceștia din urmă, rezistența reprezenta răspunsul la problema supraviețuirii în fața unei administrații care le devenise ostilă dar și, pentru cei mai curajoși, răspunsul la dorința de a se lupta cu dictatura.


Circle frame.svg

Culorile politice ale Rezistenței anticomuniste[267]

     fără culoare politică (63%)

     Partidul Național Țărănesc (11%)

     Frontul Plugarilor (9.82%)

     Mișcarea legionară (9.1%)

     Partidul comunist (5.22%)

     Partidul Național Liberal și alți (1.86%)

Păduri dese în munți, văi abrupte, platouri la care se ajungea cu greu, toate acestea ofereau rezistenților un refugiu și o vizibilitate bună către câmpiile înconjurătoare. Mulți țărani sau pădurari din satele din jur îi sprijineau logistic și le furnizau informații prețioase despre mișcările unităților de Securitate sau ale miliției.

Grupurile de rezistenți se așezau întotdeauna în zone aflate în apropierea unor localități, fapt care le permitea să fie ajutați de un număr important de săteni. Asta le permitea, de asemenea, nu numai să poată să se ascundă și să se replieze ușor, dar și să fie ajutați de un număr semnificativ de săteni. Aceștia îi adăposteau, le dădeau mâncare și informații. Fără un astfel de sprijin, nici una dintre insulele de rezistență nu ar fi putut funcționa pe termen lung, în unele cazuri chiar până la 15 ani. Membrii Rezistenței armate nu erau numiți „partizani” de către populație, ci Haiduci[235], termen care desemnează bandiții generoși, considerați eroi populari. Rezistentul și legionarul Ion Gavrilă Ogoranu, care a condus un grup de rezistență în Munții Făgăraș între 1948 și 1956 și a fost prins de-abia în 1976, descrie cu lux de amănunte viața și organizarea mai multor grupuri de rezistenți[IG2 2][IG2 3].

Mai degrabă decât o acțiune planificată, mișcarea de rezistență a fost o reacție spontană la valurile de teroare pornite de autoritățile ajunse la putere la începutul lui 1948[270]. Această spontaneitate explică fragmentarea puternică și lipsa de coordonare între grupuri. Cu toate acestea, acțiunile independente și locale le-au permis acestor grupuri să fie multiforme și flexibile, fapt care a complicat anihilarea lor și chiar a asigurat o anduranță remarcabilă pentru unele dintre ele. În plus, în anumite regiuni, rețelele eliminate erau înlocuite de noi grupuri de rezistență.

O trăsătură caracteristică a Rezistenței din România este aspectul ei fundamental defensiv. S-au înregistrat foarte puține acțiuni ofensive, de genul sabotajelor sau al ocupării unor localități[270]. Deși rezistenții nu constituiau o amenințare majoră pentru autorități, regimul îi considera periculoși din cauza simbolului pe care îl reprezentau. Atâta vreme cât insurgenții rămâneau liberi, ei constituiau o provocare tangibilă pentru regimul comunist, care pretindea să exercite un control asupra întregii țări[271]. Viața era grea pentru acești oameni, iar mila nu avea ce căuta printre ei. Riscul cel mai important era infiltrarea securiștilor sau a informatorilor trimiși de Securitate. Infiltrații sau elementele dubioase, odată demascați, erau rapid eliminați, uneori după o judecată sumară.

Nu este o exagerare să vorbim despre eroism, căci condițiile luptei pentru libertate erau adeseori îngrozitor de dificile, fără nici un sprijin semnificativ din străinătate[272], și asta uneori pe durata a 10 - 15 ani. Este greu de făcut o paralelă cu condițiile Rezistenței Interioare Franceze, deoarece aceasta din urmă, care nu a durat decât 3-4 ani, față de ocupația germană și de regimul de la Vichy, a beneficiat de un sprijin important din partea Aliaților și a fost, în cea mai mare parte, coordonată din exterior.

Represiunea[modificare | modificare sursă]

Forțele de securitate române au reușit să înfrângă forțele rebele datorită coordonării dintre poliția politică și Miliție, prin infiltrarea informatorilor în grupuri, prin strângerea de informații[273] și prin manipulare[WO 4]. Rezistenții au fost ținta acțiunilor militare desfășurate pe termen lung și în mod sistematic de trupele regulate și bine echipate ale Securității. Forțele acestei instituții mergeau de la secțiune la batalion, ba chiar până la un regiment întreg. Ele includeau vehicule blindate, artilerie, uneori și aviație. Rezistenții sufereau adeseori pierderi serioase, cel mai adesea fiind victime ale trădării din partea celor care îi sprijineau sau din partea informatorilor infiltrați.

Metodică, Securitatea aplica 7 tehnici diferite[274]:

  1. Crearea unei rețele de informare. Informatorii erau recrutați sub tortură, dar și prin corupție, șantaj, sau prin utilizarea resentimentelor personale față de partizani.
  2. Deportarea familiilor celor fugiți în munți.
  3. Infiltrarea de informatori sau de ofițeri de Securitate în grupurile de rezistenți. Astfel, agenții se infiltrau în mănăstiri sau în sate de munte, deghizați în fugari, tăietori de lemne, păstori sau vânători.
  4. Trimiterea de grupuri întregi de ofițeri de Securitate care se dădeau drept localnici.
  5. Supravegherea electronică.
  6. Defăimarea partizanilor în fața populației și utilizarea masivă a propagandei.
  7. Utilizarea a numeroase trupe de Securitate pentru prinderea și blocarea grupurilor de rezistenți, ceea ce însemna trimiterea a sute de oameni pentru 5 sau 6 luptători pentru libertate.

Amestecul de tehnici de infiltrare și atac frontal masiv era combinația cel mai frecvent utilizată de poliția politică. Pe de altă parte, în perioada de 1945-1947, regimul comunist s-a folosit de foști legionari în lupta împotriva rezistenței. Astfel, au existat grupări fantomă, organizate de NKVD și Siguranță[275], constituite din ex-legionari, utilizate de autorități în depistarea și prinderea celor care se aflau în munți (cazul gruparii Mandea)[276].

Elisabeta Rizea - eroină a rezistenței anticomuniste, torturată de Securitate.
Rețeaua de închisori și lagăre de muncă silnică din Republica Populară România.
Bărăganul și Canalul Dunăre-Marea Neagră, principalele zone ale deportării din România comunistă.

Rebelii arestați și cei care îi sprijineau erau fie uciși în interogatorii, fie judecați în procese publice sau cu ușile închise. Condamnările erau foarte mari: moartea, sau ani lungi de pușcărie sau de muncă silnică[IM 2]. Au fost pronunțate mai multe mii de condamnări. Unele penitenciare sau colonii de muncă sunt cunoscute pentru numărul mare de morți și pentru practicarea curentă a torturii. Astfel, mulți rezistenți au murit de epuizare, din cauza torturii sau a tratamentelor la care au fost supuși în sistemul carceral comunist[277]. Pedepsele cu moartea erau executate discret, iar cadavrele se aruncau în gropi comune sau în păduri[278][279][88], sau în public, pentru a intimida localnicii. Un număr important de deținuți care nu au fost executați au fost omorâți în afara pușcăriilor, în condiții ce nu au fost explicate și în totală ilegalitate[280][281]. În zonele în care rebelii erau activi, țăranii sufereau în mod sistematic de pe urma intimidării și a terorii impuse de autoritățile comuniste.

Adriana Georgescu Cosmovici[282][283], secretara particulară a Primului Ministru, generalul Nicolae Rădescu, a fost una dintre primele persoane arestate pe motivul apartenenței la o mișcare de rezistență. În iulie 1945, tânăra a fost arestată la București, bătută sălbatic de inspectorii poliției secrete și violată de paznici[DD 2][284]. Într-o declarație dată la Paris în 1949, ea denunța trei anchetatori care o amenințaseră cu arma, unul dintre ei fiind Alexandru Nicolschi[DD 2][285]. Nicolschi nu era pe atunci decât la începutul unei lungi cariere de torționar și asasin, conform dosarului său complet publicat de IICCMER și bazat pe arhivele C.N.S.A.S, mărturiilor înregistrate și muncii istoricilor[286]. Considerând că justiția era prea „blândă” cu inamicii comunismului și în special cu rezistenții, pe lângă tortura pe care o practica în mod curent în timpul interogatoriilor, Nicolschi organiza lichidări extra-judiciare, scoțând prizonierii din celule sub pretextul unor anchete suplimentare. Urma executarea lor cu un glonț în cap, pe traseul transferului.

Elisabeta Rizea și soțul ei, doi țărani care s-au opus politicii de colectivizare forțată a guvernului, s-au alăturat grupului de gherilă Haiducii Muscelului, comandat de Locotenent-Colonel Gheorghe Arsenescu, ajutându-i pe membrii acestuia cu alimente și alte provizii. Prinsă în 1952, Elisabeta Rizea[TA 1] va petrece 12 ani în pușcărie, timp în care va fi torturată în mod regulat. Considerată o eroină de către români, ea a devenit un adevărat simbol național al Rezistenței române[ER 1], grație unui reportaj de la TVR difuzat în 2006.

Numărul de victime ucise din rândul rezistenților poate fi stabilit după studierea arhivelor dar și a numeroaselor memorii publicate după 1990. Arhivele oficiale indică mai multe sute de condamnări la moarte și totuși un număr mult mai mare de rezistenți au fost uciși în luptele cu autoritățile sau în diferitele etape ale detenției[2]. Se estimează că au murit în jur de 2000 de persoane.

Vânătoarea implacabilă la care erau supuși rezistenții de către autorități, dar și tăcerea absolută cu privire la existența vreunei rezistențe demonstrează preocuparea exacerbată a regimului și teama ca nu cumva un simbol al nesupunerii să devină contagios[DD 1]. Renumitul luptător anticomunist, și fostul legionar, Gavrilă Ogoranu relatează discursul pe care rezistenții l-au ținut unor turiști din munți în anii 1950:

Memoria rezistenței anticomuniste[modificare | modificare sursă]

Privirea României asupra Rezistenței și a Securității[modificare | modificare sursă]

Securitatea era organul esențial al PCR. Asigura menținerea partidului la putere prin acțiuni de supraveghere, prin spionajul intern a vieții private a populației și prin represiune. Această represiune a fost în mod particular foarte brutală până în 1964 și era îndreptată împotriva oricărei forme de contestare sau de rezistență. De aceea nu este posibilă disocierea Rezistenței românești de acest organ de poliție politică al puterii. Securitatea era, de altfel, vârful de lance și principalul instrument[288] utilizat de puterea comunistă pentru a contracara toate mișcările de rezistență armată și, în cele mai multe din cazuri, de a le anihila. Subiectul rezistenței anticomuniste armate sau nu este strâns legat de Securitate. Perspectivele românești asupra fiecăruia dintre cele două subiecte trebuie să fie evocate împreună.

  • Deși există mai multe institute de stat[289] create pentru a face lumină asupra crimelor comunismului și un raport prezidențial din 2006[59][290] condamnând fără drept de apel regimul comunist român, deși s-au publicat sute de cărți și de articole documentate despre Rezistență și eliminarea fizică a opozanților, deși arhivele Securității s-au deschis și s-au făcut exhumări științifice ale victimelor Securității, se pare că România, sau cel puțin cei care o conduc, nu dorește să meargă până la capăt în acest demers de descoperire a adevărului cu privire la trecutul comunist al țării și în special cu privire la Rezistența anti-comunistă, subiect minimalizat de autorități și de majoritatea forțelor politice, în principal din cauza influenței puternice a foștilor membri ai sistemului comunist și a apropiaților acestora. Conducerea institutelor sus-menționate se schimbă odată cu venirea unui nou guvern și face obiectul unor polemici aprinse cu privire la probitatea persoanelor aflate în vârful ierarhiei și la faptul că aceste organisme nu sunt decât niște instrumente în slujba orientării politice aflate la guvernare[291]. Există voci care pun chiar sub semnul întrebării o parte din credibilitatea acestor instituții din cauza faptului că ar fi dependente politic[292].
Arme și muniții confiscate de Securitate, cca. 1952.
  • La mai bine de 25 de ani după căderea lui Ceaușescu și a regimului comunist, gradul slab de înlocuire a elitelor politice, adeseori ieșite din același sistem, și acapararea de către foști securiști sau comuniști și urmașii lor a politicii[293] dar și a economiei[294] - în România se vorbește chiar despre „privatizarea comunismului”.[295] - sunt, după mai mulți comentatori și analiști, cheile pentru înțelegerea jumătăților de măsură, chiar a măsurilor false care au fost luate. Astfel, contrar celor întâmplate în alte țări din Est care au trecut prin dictatura comunistă, un număr foarte limitat[286] de membri ai Securității sau ai Partidului Comunist, sau chiar de torționari ai regimului, au fost urmăriți pentru a fi judecați în România și un număr și mai mic au fost condamnați[296][297]. Primele anchete și incupări privind crimele comise împotriva umnității în timpul perioadei comuniste au fost instrumentate abia în 2014[298]. Între 1989 și 2017, în România au fost deschise doar trei dosare privind crimele împotriva umanității, două dintre ele soldându-se cu condamnări definitive pronunțate în 2016 și 2017[299]. Această situație merită comparată în perspectivă cu enormitatea crimelor și a dovezilor disponibile, atunci când nu a mai existat nici o îndoială după 1989 asupra exacțiunilor comise de Partidul Comunist Român și de către brațul său armat, Securitatea[300]. În timp ce, în 2014, rezistenții care au supraviețuit după ce au fost eliberați au în continuare dosar penal plin de informații cu privire la delictele sau crimele comise împotriva regimului comunist, la polul opus, ofițerii de Securitate pensionari, cei care fost responsabili pentru persecuțiile sau crimele pe care acum justiția română le consideră prescrise, beneficiază de pensii mai mult decât rezonabile[301]. Este interesant să constatăm și că, până mai 2016[302], autoritățile române nu au dispus ridicarea vreunui monument important în memoria și onoarea Rezistenței Române din Carpați[303].
  • Se pare că românii înșiși, tulburați de polemicile și luptele politice continue pe tema moștenirii comunismului, de după 1990, dezorientați de schimbările economice radicale din societatea românească (în special cei mai în vârstă), și mai preocupați de criza economică actuală (2008-2014), și-au pierdut parțial interesul pentru acest subiect[304]. Prezența unor rapoarte false[305] în arhivele Securității și tehnicile de manipulare a informației utilizate în mod curent de această instituție[306] fac și mai dificilă lectura acestei surse de informații. Iar foștii securiști profită de asta pentru a încerca să discrediteze arhivele, producând o confuzie și mai mare.
  • Pentru a supraviețui într-o societate aflată sub supraveghere permanentă (apartamentele blindate cu microfoane, vecinii informatori făceau parte din realitatea cotidiană), în care teroarea suplimentară asigura menținerea la putere a regimului comunist, românii s-au închis în tăcere și uitare. Mulți dintre ei nu vor să vorbească despre trecutul lor, sau al celor apropiați, supunându-se dictonului: "Un român care se uită în oglindă își pune întrebarea: Dintre noi doi, care este turnătorul?"[307]. Această situație restrânge numărul mărturiilor despre numeroase subiecte, cum ar fi Rezistența sau Securitatea, și îndepărtează o cercetare a memoriei fără de care catharsisul nu este posibil[308].
  • În cele din urmă, caz special în Europa de Est, după diferite sondaje făcute în ultimii ani în România, o mare parte a populației pare să considere în continuare că bilanțul comunismului este unul pozitiv[309]. Astfel, chiar dacă lucrurile aveau tendința să se schimbe, o parte importantă dintre români privesc cu suspiciune acțiunile rezistenților și îi consideră bandiți, conformându-se astfel propagandei comuniste a vremii. Cu toate acestea, România este una dintre fostele țări comuniste în care epurarea și persecuțiile comuniste au fost cele mai profunde. Faptul că este o țară tânără (cu frontiere și coeziune națională datând de la sfârșitul secolului XIX) nu face decât să întărească procesul de „curățare” realizat de comuniștii sprijiniți de armata roșie și de NKVD în anii 1950. Toate acestea au facilitat eliminarea aproape completă a oricărei opoziții structuate, a elitei culturale și intelectuale a țării. Forța Securității, influența pe care a avut-o în societatea românească[310], numărul impresionant de informatori[311] completează tabloul unei societăți blocate în ea însăși de comuniști. Renașterea democrației și a pluralismului în România după 1990 a fost astfel handicapată de faptul că, pe de o parte, vechii dizidenți încă în viață erau puțini, iar de cealaltă parte, Nomenclatura s-a reconvertit rapid într-o clasă de antreprenori liberali la fel de prosperă pe cât de lipsită de scrupule, care continuă, sub noile haine, să constituie modelul dominant al reușitei sociale din țară[312]. Absența unei legi serioase a lustrației[313], așa ca în Ungaria, Republica Cehă, Polonia sau Germania de Est, este un exemplu foarte lămuritor.

Ziua memoriei[modificare | modificare sursă]

Monumentul „Aripi”, realizat în memoria luptătorilor de rezistență anticomunistă 1945-1989, dezvelit la 30 mai 2016.

A trebuit să așteptăm anul 2016 pentru ca România să-și celebreze cu adevărat și oficial membrii rezistenței. Până atunci, nici o lege sau inițiativă parlamentară nu a putut fi dusă până la capăt pentru a comemora această mișcare. Totuși au existat inițiative locale care au încercat să îi redea acestei mișcări locul cuvenit în istoria României[314]. Contrar Poloniei care-și celebrează Soldații blestemați din 2011 sau altor țări sin fostul bloc est european care au votat o zi națională pentru comemorarea eroilor rezistenței, în România descendenții birocrației și ai nomenclaturii comuniste rămân crispați în refuzul lor de a comemora o zi a memoriei[2]. După ce s-a argumentat până în 2007 că nu trebuie să se cliveze societatea și deci refuzând să se facă o cercetare adevărată asupra trecutului comunist, ei au încercat să-și schimbe atitudinea odată cu intrarea țării în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, în ciuda unei condamnări oficiale a comunismului în 2006[59], un “negaționism neo-comunist” planează mereu asupra României[315] și rămâne cu atât mai tenace cu cât autoritățile publice și cele morale nu vorbesc la unison despre acest subiect.

Amalgamarea ce asociază pe toți membrii rezistenței anticomuniste cu fasciști antisemiți[316] este susținută activ de către moștenitorii Partidului Comunist Român și de către vechi securiști[317] și joacă un rol important în blocajul legislativ asupra unei zile comemorative, fără să mai punem la socoteală indemnizația vechilor luptători și deținuți politici. Mișcarea legionară a fost totuși, după opinia majorității istoricilor din prezent, minoritară în sânul rezistenței, chiar dacă foarte prezentă. În 2017 încă nu este totuși posibilă o evaluare precisă a proporției lor în cadrul rezistenței. Trebuie să adăugăm, de asemenea, că membrii idealiști și decepționați ai partidului comunist sunt și ei prezenți în cadrul rezistenței.

Există totuși, începând din anul 2000, o formă de recunoaștere națională: “Crucea comemorativă a rezistenței anticomuniste”[318]. De altfel, în Mai 216, președintele Klaus Iohannis a inaugurat la București un monument în memoria acestora, situat în fața Casei Presei Libere, pe un amplasament unde, între anii 1960 și 1990 se înălța o uriașă statuie a lui Lenin[302].

Institute de studii relative la memoria colectivă[modificare | modificare sursă]


Surse[modificare | modificare sursă]

Analiza, consiliere și corecturi[modificare | modificare sursă]

Cărți[modificare | modificare sursă]

  • Rezistența în munți și orașul Brașov (1944-1948) Brașov, Petre Baicu & Alexandru Salcă, Editura Transilvania Express, 1997, ISBN: 978-973-97758-8-5.
  • Noi mărturii despre mișcarea de rezistență din Oltenia, Puica Buhoci, publicate inițial de Arhivele Totalitarismului, publicație editata de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Anul XVIII, nr. 68-69, 3-4/2010:
- Istorie și frauda (I). Caz Penal: cum au dispărut documente incriminatorii din Arhivele C.N.S.A.S. Un furt “garantat” de Academia Cațavencu. Documente, publicat la 04/03/2012 - (articol complet).
- Istorie și fraudă (II). Cum a dispărut o delațiune din Arhiva C.N.S.A.S pentru a se deschide apoi un proces de calomnie, publicat la 12/03/2012 - (articol complet).
  • Haiducii Dobrogei. Rezistența armată în Munții Babadagului, Dobrogea, Nicolae Ciolacu, Hallandale, Florida, Colectia "Omul Nou", 1995 - (cartea completă).
  • Franța Du passé faisons table rase ! Histoire et mémoire du communisme en Europe (Să facem tabula rasa din trecut! Istoria și memoria comunismului în Europa), Stéphane Courtois, Éditions Robert Laffont, Paris, 2002, ISBN: 978-2-221-09500-3.
  • Franța L'autre communisme en Roumanie - Résistance populaire et maquis 1945-1965 (Celălalt comunism din România - Rezistența populară și din munți 1945-1965), Georges Diener, Éditions L'Harmattan, Colecția: Aujourd'hui l'Europe, Paris, 2003, ISBN: 978-2-7475-0635-9 - (referință la editura L'Harmattan).
  • Franța Un pays derrière les barbelés. Brève histoire de la répression communiste en Roumanie (O țară în spatele sârmelor ghimpate. Scurtă istorie a represiunii comuniste din România), Claudia-Florentina Dobre, Editor: Fundația Culturală Memoria, 2013, București - (referință la bibliotecă digitală memoria.ro).
  • Franța Au commencement était la fin : La dictature rouge à Bucarest (La început a fost sfârșitul: dictatura roșie la București), Adriana Georgescu-Cosmovici, traducere din limba română de Claude Pascal (alias Monica Lovinescu), Éditions Hachette, 1951, Paris.
  • Legiunea "Arhanghelul Mihail" / Mișcare sociala și organizație politică / Contribuție la problema fascismului internațional, Armin Heinen, Editura Humanitas, Traducere din germană de Cornelia și Delia Eșianu, Ed. a 2-a., București, 2006 (Ediția originală în limba germană: 1986) - ISBN: 978-973-50-1158-1 - (cartea completă).
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Revolution and resistance in Eastern Europe: challenges to communist rule (Revoluție și rezistență în Europa de Est: provocări ale regimului comunist), Kevin Mcdermott & Matthew Stibbe, Bloomsbury Academic, London, 2007, ISBN: 978-1-84520-259-0.
  • „Să trăiască partizanii până vin americanii”. Povestiri din munți, din închisoare și din libertate., Aristina Pop-Saileănu, Colecție: Istorie orală, nr. 10, Editura: Fundația Academia Civică + Centru Internațional de Studii asupra Comunismului, 2008, București, ISBN: 978-973-8214-40-8 - (referință la bibliotecă digitală memoria.ro).
  • Analele Sighet nr. 2: Instaurarea comunismului - între rezistență și represiune, Comunicări prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmației (9-11 iunie 1995), Editor: Romulus Rusan, Colaboratori
Georgeta Pop, Liana Petrescu, Mihaela Udrescu, Marian Stere, Gheorghe Arvunescu, Departamentul de istorie orală al Alianței Civice, Fundația Academia Civică, București, 1995, ISBN: 973-0-00190-1 - (legătură către numărul 2 al revistei) și Rezistența anticomunistă din munții Babadag (revistă completă).
  • Legendarul Gavrilă Mihali Strifundă din Borșa, Nicoară Timiș, Editura Societății Culturale Pro Maramureș "Dragoș Vodă", Cluj-Napoca, 2000, ISBN: 973-99215-9-0.
  • Convorbiri cu Mircea Dimitriu / Mișcarea legionară - Între adevăr și mistificare, Liviu Vălenaș, Editura Marineasa, Timișoara, 2000, 358p, p. 100, ISBN: 9739485294 - (cartea completă)
  • Raport final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România, Președinția română, Președintele Comisiei: Vladimir Tismăneanu, București, 2006 - (raport final, 2006).

Articole importante (universitare, istorice, mărturii scrise ale unor vechi luptători anticomuniști sau ale rudelor acestora)[modificare | modificare sursă]

  • Florian Banu, Adevăr și ficțiune în documentele Securității, publicat în Analele științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, seria Istorie, tom LI, 2005, pp. 375-392, - Sumarul numărului LI, 2005 și (articol complet).
  • Florian Banu, Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din România - între negare și hiperbolizare, publicat în Rezistența anticomunistă – cercetare științifică și valorificare muzeală, vol. I, editori Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Iulia Pop, Cluj Napoca, Argonaut, 2006, ISBN: 978-973-109-039-9, pp. 299-314 - (articol complet).
  • Florian Banu, "Strămoșii" Securității - structuri de poliție politică din România în perioada 23 august 1944-30 august 1948, publicat în Clipe de viață. Comandorul dr. Ilie Manole la 60 de ani, de Aurel Pentelescu, Gavril Preda, Ploiești, Editura Karta-Graphic – Printing, Publishing, Editing, 2007, pp. 456-484 - (articol complet).
  • Steliana Breazu, articol Grupul de rezistență anticomunistă al lui Cantemir Gligor din munții Zarandului și Codrului, pe valea Crișului Alb, publicat în revista Analele Sighet, nr. 2: "Instaurarea comunismului - între rezistență și represiune", Fundația Academia Civică, București, 1995, ISBN: 973-0-00190-1), pp. 233-235 - (legătură către nr. 2 al revistei) și (revista completă).
  • Adrian Brișcă, articole publicați în revista Arhivele Totalitarismului, ISSN 1221-6917, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române:
- Rezistența anticomunistă din Bucovina. Lupta de la Batca Corbului, 18 ianuarie 1955. Incercare de reconstituire, AT, nr. 1/1993, p. 89-98.
- Ion Vatamaniuc (1903-1992), AT, nr. 1/1993, p. 188-189.
- O zi din viața unui partizan. Documente privind viața cotidiană a partizanilor anticomuniști din Bucovina, 1944 1958, AT, nr. 1-2/1994, p. 258-276.
- Constantin Cenușă (1911 1964), AT, nr. 1-2/1994, p. 324-327.
- O zi din viața unui partizan. Documente privind viața cotidiană a partizanilor anticomuniști din Bucovina, 1944 1958, II, AT, nr. 3/1994, p. 165-183.
- Vladimir Macoveiciuc (1905-1946), AT, nr. 3/1994, p. 240-242.
- O zi din viața unui partizan. Documente privind viața cotidiană a partizanilor anticomuniști din Bucovina, 1944-1958, III, AT, nr. 4/1994, p. 93-116.
- Vasile Motrescu (1920-1958), AT, nr. 4/1994, p. 217-220.
- O zi din viața unui partizan. Documente privind viața cotidiană a partizanilor anticomuniști din Bucovina, 1944-1958, IV, AT, nr. 1/1995, p. 104-136.
- O zi din viața unui partizan. Documente privind viața cotidiană a partizanilor anticomuniști din Bucovina, 1944-1958, V, AT, nr. 2/1995, p. 78-95.
- O zi din viața unui partizan. Documente privind viața cotidiană a partizanilor anticomuniști din Bucovina, 1944-1958, VI, AT, nr. 3/1995, p. 83-104.
- Franța La résistance anticommuniste en Roumanie. Les partisans de Bucovine, AT, nr. 13-14, 4-1/1996-1997, p. 295-318.
- Gavrila Mihali-Strifunda (1901-1961), AT, nr. 17, 4/1997, p. 223-225.
- Victor Lupșa (1921-1956), AT, nr. 19-20, 2-3/1998, p. 223-225.
- Rezistența armată anticomunistă din România, 1944-1962, AT, nr. 22-23, 1-2/1999, p. 42-67.
- Ion Uta (1891-1949), AT, nr. 22-23, 1-2/1999, p. 248-250.
- Organizatiile Vlad Țepeș II, 1948-1950, AT, nr. 26-27, 1-2/2000, p. 156-175.
- Nicolae Dabija (1907-1949), AT, nr. 26-27, 1-2/2000, p.248-251.
- Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord The Anticommunist Armed Resistance in Romania, 1944-1962, AT, nr. 34-35, 1-2/2002, p. 75-101.
- Rezistența armată din România, 1948-1958. O încercare de tipologie, AT, nr. 1-2/2006, p. 178-184.
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Marius Cristea, The Anticommunist Resistance In Aiud area. "The Spaniol Group" (Rezistența armată anticomunistă în zona Aiud. "Grupul spaniol"), publicat în revista Anuarul Institutului de Istorie Orală, volumul III, 2002, pp. 28-30 - (referință la anuarul IIO, III, 2002).
  • Ioana Diaconescu, Represiunea împotriva Rezistenței anticomuniste din munți. Un poet erou: Constant Tonegaru, articol publicat pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet, Fundația Academia Civică, 2012 - (articol complet).
  • Franța Georges Diener, Résistance paysanne et maquis en Roumanie de 1945 à 1965 - La résistance paysanne à la collectivisation (Rezistența țărănească și din munți în România, între 1945 și 1965 - Rezistența țărănească la colectivizare), publicat în revista Genèses, Éditions Belin, Paris, 2001/2, nr. 43, pp. 145-158 - (articol complet).
  • Franța Georges Diener, Extraits d’entretien avec Gavril Vatamaniuc du 11 juin 1995 (fragmente de interviu cu Gavril Vatamaniuc din 11 iunie 1995). O convorbire cu un fost membru al rezistenței, Gavril Vatamaniuc, realizat și tradus de Georges Diener în 1995, la Sighetu Marmației, în articol Résistance paysanne et maquis en Roumanie de 1945 à 1965 - La résistance paysanne à la collectivisation (Rezistența țărănească și din munți în România, între 1945 și 1965 - Rezistența țărănească la colectivizare), publicat în revista Genèses, Éditions Belin, Paris, 2001/2, nr. 43, pp. 156-158 - (articol complet).
  • Franța Georges Diener, Résistance populaire et maquis en Roumanie (1945-1965) (Rezistența populară și din munți în România 1945-1965), publicat în revista Guerres mondiales et conflits contemporains, 2001/4, nr. 204, pp. 125-139, Presses universitaires de France (PUF), Paris, ISBN: 978-2-13-052722-0 - (articol complet).
  • Franța Claudia-Florentina Dobre, Les vingt ans du postcommunisme roumain : L’espace public et les mémoires du communisme (Cei douăzeci de ani ai postcomunismului românesc: spațiul public și amintirile comunismului), Sensus Historiae (Publicație finanțată de Ministerul Polonez al Științei și Educației Superioare pentru Dezvoltarea Științelor Umane 2011–2012), Varșovia, Vol 5, 2011/4, pp. 25-45 - (articol complet).
  • Franța Articol de Claudia Dobre, Elisabeta Rizea de Nucșoara : un « lieu de mémoire » pour les roumains ? (Elisabeta Rizea din Nucșoara: un "loc al memoriei" pentru români?), publicat pe revista Conserveries mémorielles, la 01/10/2006 - (articol complet).
  • Dorin Dobrincu, Grupuri "minore" din Rezistența anticomunistă bucovineană (1948-1961), publicat în revista Codrul Cosminului, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Facultatea de Istorie și Geografie, nr. 12, 2006, p. 188 - (articol complet).
  • Dorin Dobrincu, Rezistența armată anticomunistă din Vrancea. Organizația "Vlad Țepeș II" (1949-1950), Colloquium politicum, An I, nr. 1, ianuarie-iunie 2010, publicație științifică periodică a Universității de Vest Timișoara, pp. 103-147 - (articol complet).
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Dorin Dobrincu: The Anti-Communist Armed Resistance on the Southern Slope of the Făgăraș Mountains and the Iezer Mountains. The Groups Led by Colonel Gheorghe Arsenescu and Lieutenant Toma Arnăuțoiu (1948-1960), Revista Arhivelor:
- Revista Arhivelor, 2007, vol. 84, nr. 3-4, partea I, p. 249 - partea I.
- Revista Arhivelor, 2008, vol. 85, nr. 1, partea II, p. 283 - partea II.
- Revista Arhivelor, decembrie 2008, vol. 85, nr. 2, partea III, p. 160 - partea III.
  • Camelia Ivan Duică, Din istoria rezistenței anticomuniste din Banat. Organizația Dr Liviu Vuc (1948 - 1952), publicat în Analele Universității 'Dunărea de Jos' , Seria Istorie, Galați, februarie 2003 - (articol complet).
  • George Enache și Adrian Nicolae Petcu, Biserica Ortodoxă Română și Securitatea. Note de lectură, publicat în Studii. 1: Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă, C.N.S.A.S, Editura C.N.S.A.S, București, 2001, p. 108-137, ISBN: 973-0-02533-9 - (studii completa publicat pe site-ul C.N.S.A.S).
  • Franța Dr Nicolae Florescu, critic literar, jurnalist, director al periodicului Jurnalul Literar, La Maison roumaine, 'exil roumain anticommuniste et la résistance par la culture (Diaspora anticomunistă și rezistența prin cultură), publicat la 13/10/2011 - (articol complet).
  • Gheorghe și Hadrian Gorun, Colaborarea Mișcării Legionare cu CIA și NATO. Studiul integral al profesorilor, fotografii și video-mărturii, publicat pe site-ul ziaristionline.ro, la 14/08/2011 - (articol complet).
  • Oana Ionel, Anihilarea organizației 'Garda Albă' de către Securitate (1949), publicat în Rezistența anticomunistă. Cercetare științifică și valorificarea muzeală I (lucrările prezentate la Simpozionul Internațional Făgăraș-Sâmbăta de Sus, 24-26 martie 2006), Editori: Cosmin Budeancă, Olteanu Florentinu, Iulia Pop (editori), Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2006, ISBN: 978-973-109-016-0, pp. 142-158 - (articol complet).
  • Nicolae Ioniță, Fișe biografice ale șefilor de direcții centrale din Securitate, în anii ’60., publicat în Caietele C.N.S.A.S, Revistă semestrială editată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Colegiul de redacție: Florian Banu, George Enache, Silviu B. Moldovan, Liviu Țăranu, Caietele C.N.S.A.S, anul II, nr. 1(3), 2009, Editura C.N.S.A.S, București, 2009, p. 109, ISSN 106 1844-6590P 106 - (caietele C.N.S.A.S, anul II, nr. 1/3), 2009).
  • Franța Stéphanie Mahieu, Une Église dissidente ? L'Église gréco-catholique roumaine pendant la période communiste (1948-1989) (O biserică disidentă? Biserica greco-catolică română în perioada comunistă, 1948-1989), publicat în revista Revue d’études comparatives Est-Ouest (Revista de studii comparative est-vest), 2004, volum 35, nr. 4, pp. 93-126 - (articol complet).
  • Statele Unite Oana Mateescu, Losing the Phenomenon: Time and Indeterminacy in the Practice of Anthrohistory (Pierderea fenomenului: Timp și nedeterminare în practica Antropologiei istorice), Michigan University, articol pregătit pentru volumul Unsettling Knowledge, Questioning Discipline, Edward Murphy, Editura Ann Arbor, University of Michigan Press, 2011, ISBN: 978-0472051359 - (articol complet).
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Andrei Miroiu, Wiping Out ‘The Bandits’: Romanian Counterinsurgency Strategies in the Early Communist Period (Distrugând "bandiții": Strategii românești de combatere a insurgenților, în perioada comunismului timpurie), pp. 666-691, publicat în revista The Journal of Slavic Military Studies, Vol 23, nr. 4, Taylor & Francis, Routledge, Center for East European and Asian Studies, London, 2010, ISSN O 1351-8046 O - (referință la editora Taylor & Francis).
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Andrei Miroiu, Military Operations in Romanian Anti-Partisan Warfare, 1944–1958 (Operațiuni militare în Război românesc anti-partizani, 1944-1958), publicat în revista Studies in Conflict & Terrorism, pp. 185-197, Vol 37, nr. 2, Taylor & Francis, Routledge, London, 2014, ISSN 1057-610X - (articol complet).
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Andrei Miroiu, Intelligence and intelligence operations in Romanian anti-partisan warfare, 1944–1958 (Serviciu de informații și operațiuni de informații în Război românesc anti-partizani, 1944-1958), publicat în revista Small Wars & Insurgencies, pp. 459-475, Vol. 26, nr. 3, 2015, Taylor & Francis, Routledge, ISSN 0959-2318 - (articol complet).
  • Silviu B. Moldovan, Mihai Demetriade, Ion Mitucă, de la rezistență la disidență, publicat în Caietele C.N.S.A.S, Revistă semestrială editată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Anul I, nr. 2/2008, Editura C.N.S.A.S, București, 2008, pp. 74-147, ISSN 1844-6590 - (caietele C.N.S.A.S, Anul I, nr. 2, 2008).
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Cristina Petrescu și Dragoș Petrescu, Resistance and Dissent under Communism – The Case of Romania (Rezistență și dizidență în comunism - Studiu de caz România), publicat în revista Totalitarismus und Demokratie, 2 (2005), Vandenhoeck & Ruprecht, pp. 323–346, ISSN 1612–9008 - (articol complet).
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Cristina Petrescu și Dragoș Petrescu, Retribution, Remembering, Representation: On Romania's Incomplete Break with the Communist Past (Condamnare, rememorare și reprezentare a ruperii incomplete a României de trecutul său comunist), publicat în cartea Geschichtsbilder in den postdiktatorischen Ländern Europas: auf der Suche nach historisch-politischen Identitäten, Gerhard Besier, LIT Verlag Münster, 2009, p. 178, ISBN: 978-3-643-10230-0 - (referință la Deutsche Digitale Bibliothek) și (pagina 178).
  • Liviu Pleșa, Implicarea militarilor în mișcarea de rezistență armată - Cazul maiorului Nicolae Dabija (1948-1949), publicat în Rezistența anticomunistă – cercetare științifică și valorificare muzeală, Făgăraș-Sâmbăta de Sus: 24 - 26 martie 2006, co-autori: Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu & Iulia Pop, vol. I, Editura Argonaut, Cluj, 2006, ISBN: 978-973-109-016-0 - pp. 105-124 - (articol complet).
  • Liviu Pleșa, Cadrele Securității în timpul lui Teohari Georgescu, publicat în Caietele C.N.S.A.S, Revistă semestrială editată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Colegiul de redacție: Florian Banu, Liviu Bejenaru, Silviu B. Moldovan, Liviu Pleșa, Liviu Țăranu (responsabil de revistă), Caietele C.N.S.A.S, Editura C.N.S.A.S, Anul IV, nr. 1-2 (7-8)/2011, București,2011, pp. 9-56, ISSN 1844-6590 - (caietele C.N.S.A.S, Anul IV, nr. 1-2 (7-8), 2011).
  • Doru Radosav, Rezistența anticomunistă armată din România între istorie și memorie, publicat în cartea Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național, Editura Polirom, Iași, 2006, pp. 87-107, ISBN: 973-46-0312-4 - (articol complet)
  • Franța Doru Radosav, La Résistance Anticommuniste en Roumanie : 1944-1989 (Rezistență anticomunistă în România: 1944-1989), revista Communisme, nr. 91/92, 2007, Biblioteca Digitală a BCU Cluj - (articol complet).
  • Jipa Rotaru, Grupul Mandea. Între legendă și adevăr în articol Un erou al rezistenței anticomuniste din România anilor 50: Vasile Motrescu, publicat în cartea Eroism și eroi la român, Ediție îngrijită de comandor (r) prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Editura Fundației Andrei Șaguna, Constanța, 2006, pp. 203-210 - (referință cărții la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța).
  • Viorel Rus, Trei martiri ai rezistenței anticomuniste din județul Bistrița-Năsăud Leonida Bodiu, Dumitru Toader și Ioan Burdeți, publicat în cartea Rezistența anticomunistă în județul Bistrița-Năsăud (1945-1989), Editura Ioan Cutova, Bistrița, 2005, pp. 130-137 - (pagini publicați în www.academia.edu).
  • Laura Stancu & Liviu Burlacu, Organizația de rezistență "Paragină" în atenția Securității, Coordonator: Gheorghe Onișoru , în Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă, Studii C.N.S.A.S, Editura C.N.S.A.S, București, 2001, ISBN: 973-0-02533-9, pp. 146-153 - (cartea completă).
  • Adrian Stănescu, Din istoria rezistenței anticomuniste în România, Curierul Românesc, Anul XVI, nr. 5 (208), mai 2004, pp. 8 și 9.
  • Liviu Țăranu, Considerații privind evoluția Mișcării Legionare în timpul democrației populare, publicat în „Sangidava”, nr. 2, Târgu-Mureș, Editura Ardealul, 2008, pp. 201-205 - (articol complet).
  • Articole din revista Memoria, Revista gândirii arestate, (siteul revistei), Fundația Culturală "Memoria", București:
- Grupul de rezistență maior Nicolae Dabija, nr. 13, 1995, pp. 59-67 - (sumarul numărului 13 al revistei Memoria).
- Am fost ofițer al armatei regale române și nu puteam să absentez de la lupta armată anticomunistă din munții Vrancei, de Mihai Timaru, publicat în revista Memoria, nr. 20, iunie 1997, pp. 113-123 - (sumarul numărului 20 al revistei Memoria).
- Patru ani de rezistență cu arma în mână în Munții Apuseni, de Lucreția Jurj-Costecu, nr. 26, 1999 - (articol complet).
- Torturați și torționari, de Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, nr. 40/41, 2002 - Torturați și torționari (articol complet).
- Rezistența anticomunistă - Cazul Colonelului I. Uță, de Theodor Bărbulescu & Liviu Țăranu, nr. 44/45, 2003 - (articol complet).
- Rezistența anticomunistă? Cazul Colonelului I. Uță, de Theodor Bărbulescu și Liviu Țăranu, nr. 44/45, 2003, pp. 127-129 - (articol complet).
- Un erou de legendă: colonelul Gh. Arsenescu, de Ion Constantinescu Mărăcineanu, nr. 49, 2004 - (articol complet).
- Trebuie să ai curaj, trebuie să spui nu, de Octavian Coman, nr. 49, 2004 - (articol complet).
- Rezistența anticomunistă în România: memorie și istorie, de Claudia Dobre, nr. 54, 2006 - (articol complet).
- Rezistența anticomunistă în România, de Corneliu Cornea, nr. 55/56, 2006 - (articol complet).
- Unde sunt cei care nu mai sunt - 'Catalogul' celor uciși în temnițele comuniste, nr. 68/69, 2009, p. 241 (litera D) - (catalogul, litera D).
- Documente - din arhiva Securității, nr. 68/69, 2009, p. 231 - (articol complet).
  • Articole publicate pe site-ul internet Memoria Rezistenței:
- Cadrele militare, de Cristina Pușcaș, publicat la 10/03/2013 - (articol complet).
- Organizația "Vlad Țepeș II" , de Cristina Pușcaș, publicat la 25/05/2013 - (articol complet).
- Gligor Cantemir, de Cristina Pușcaș, publicat la 31/07/2015 - (articol complet).
- Mărioară Cenușă, de Cristina Pușcaș, publicat la 10/11/2015 - (articol complet).
  • Franța Pagină "Chronologie sommaire de la répression mise en place sous le régime communiste en Roumanie" (Scurtă cronologie a represiunii instituit sub regimul comunist din România) de pe site-ul Usages publics du passé, redactată la 27/11/2011. Această cronologie a fost redactată pe baza lucrării lui Romulus Rusan: Chronologie et géographie de la répression communiste en Roumanie. Le recensement de la population concentrationnaire (1945-1989) (Fundația Academia Civică, 2007.), realizată în special cu informațiile adunate în arhivele Centrului Internațional de studii despre comunism. - (articol complet).
- Acțiunea de reînhumare a partizanilor din organizația de rezistență anticomunistă 'Garda Albă', executați de Securitate în 1949, Arhiva evenimentelor IICCMER, publicată în mai 2009 (reînhumarea a avut loc la 27 aprilie 2009) - (articol complet) și Campanii referitoare la execuțiile sumare ale Securității din anii 1949 și 1952, din județele Bistrița-Năsăud și Hunedoara, desfășurate în perioada aprilie-mai 2009.
- Acțiunea de exhumare a partizanului anticomunist Vitan Petru, împușcat de Securitate la 21 noiembrie 1952, Arhiva evenimentelor IICCMER, publicat la 30/04/2009 (exhumarea a avut loc la 6-7 mai 2009) - (articol complet).
- Acțiunea de exhumare a lui Nicolae (Mișu) Selagea, împușcat de Securitate la 2 septembrie 1950, Arhiva evenimentelor a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), publicat la 30/08/2009 - (articol complet) și la 02/09/2009 - (articol complet).
- Articole de presă despre exhumarea lui Nicolae (Mișu) Selagea, executat de Securitate la 2 septembrie 1950, exhumarea fiind făcută pe 1 și 2 septembrie 2009, Arhiva evenimentelor a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), 01-02/09/2009 - 9 Articole de presă publicate în: Adevărul (01/09/2009), Ziua de Cluj (01/09/2009), România Liberă (02/09/2009), 2 în Napoca News (01/09/2009), Turda News (01/09/2009), City News (01/09/2009), Informația de Alba (02/09/2009), Unirea (02/09/2009).
- Dosarul complet al torționarului poate fi consultat la IICMER (Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc), publicat la 25/03/2011, unde se găsește și un studiu realizat de același institut: IICCMER prezintă în premieră biografia torționarului Alexandru Nicolschi și dosarul complet: Alexandru Nicolschi, ilegalist comunist, spion sovietic, deținut și general de securitate.
- Acțiunea de căutare și deshumare a lui Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus, uciși de Securitatea comunistă la 5 februarie 1956, Arhiva evenimentelor a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), publicat la 24/04/2014 - (articol complet)
- Pagini Arhive evenimentelor a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) - Articole dedicate exhumările victimelor Securității și (pagină Investigații speciale).
- Pagini "Adriana Georgescu" - (pagină vizibilă la 18/10/2016) și (pagină vizibilă la 18/10/2016).
- Pagină "Elisabeta Rizea (1922-2003)" - (pagină vizibilă la 18/10/2016).
- Pagină "Toma Arnăuțoiu" - (pagină vizibilă la 07/10/2016).
- Pagină "Maria Plop" - (pagină vizibilă la 07/10/2016)
- Pagină "18 iulie 1959 – frații Arnăuțoiu și alți 14 membri ai grupului Haiducii Muscelului sunt executați la Jilava" - (pagină vizibilă la 07/10/2016).
- Pagină "In memoriam Marina Chirca" - (pagină vizibilă la 07/10/2016).
- Pagină "Laurenția Arnăuțoiu" - (pagină vizibilă la 07/10/2016).
- Pagină "1 februarie 1960 – arestarea col. Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistență din Făgăraș" - (pagină vizibilă la 07/10/2016).
- Pagină "28 octombrie 1949 - execuția maiorului Nicolae Dabija și a altor 6 membri ai organizației Frontul Apărării Patriei Române" - (pagină vizibilă la 28/09/2016).
- Pagină "Petre Mărgineanu" - (pagină vizibilă la 30/09/2016).
- Pagină "25 iunie 1949 - Sentința 1091 a Tribunalului Militar din Timișoara - Grupul de rezistență Spiru Blănaru" - (pagină vizibilă la 01/10/2016).
- Pagină "Geografia și cronologia Gulagului românesc", de Romulus Rusan - (Pagină vizibilă la 30/09/2016).
- Pagină "Gavrilă Mihali Ștrifunda" - (pagină vizibilă la 10/10/2016)
- Pagină "Nicolae Pop" - (pagină vizibilă la 12/10/2016).
- Pagină "Aristina Pop Săileanu" - (pagină vizibilă la 12/10/2016).
- Pagină "Aristina Pop Săileanu, Să trăiască partizanii până vin americanii", extras din cartea Aristina Pop Săileanu, „Să trăiască partizanii până vin americanii!” Povestiri din munți, din închisoare și din libertate - Interviu de Liana Petrescu - (pagină vizibilă la 12/10/2016).
- Pagină "Fișă matricolă penală: Aristina Pop" - (pagină vizibilă la 12/10/2016).
- Pagină "Organizația „Vlad Țepeș II” Vrancea" - (pagină vizibilă la 17/10/2016).
- Pagină "Sala 17 - Munca forțată" - (pagină vizibilă la 29/09/2016) și pagină "17 februarie 1953 – la Poarta Albă sunt înregistrate într-o singură zi 10 decese" (pagină vizibilă la 29/09/2016).
- Pagină "Represiunea împotriva Rezistenței anticomuniste din munți. Un poet erou: Constant Tonegaru", articol de Ioana Diaconescu - (pagină vizibilă la 29/09/2016).
  • Pagină dedicată familiei Șușman, publicată pe site-ul internet Despre demnitate: scrisori găsite în arhivele Securității de istoricul Cosmin Budeancă (Director IICCMER), la 26/10/2012 - (pagină vizibilă la 29/09/2016).
  • Pagină dedicată Mărioară Cenușă, amintiri scrise de soția lui Constantin Cenușă: Începutu’amarului, epopeea lui Constantin Cenușă, publicată de Despre demnitate, București, 2011 - (pagină vizibilă la 29/09/2016).
  • Reportaje, filme documentare și filme:
- Applications-multimedia.svg Reportaj al TVR despre viața Vasile Motrescu, emisiunea Memorialul Durerii, realizator: Lucia Hossu-Longin, 1991, episodul 2 Recurs în cazul Motrescu- "Recurs în cazul Motrescu" (reportaj la TVR).
- Applications-multimedia.svg Reportaj al TVR despre viața Ion Gavrilă Ogoranu, emisiunea Memorialul Durerii, realizator: Lucia Hossu-Longin, 1991, episodul 3 Moșul - (reportaj la TVR).
- Applications-multimedia.svg Reportaj al TVR despre torționari comuniști, emisiunea Memorialul Durerii, Seria Torționarii, episodul 8 Șef al Penitenciarului de pedeapsă Maior Alexandru Vișinescu a condus închisoarea tăcerii de la Râmnicu Sărat între anii 1950-1963, realizator: Lucia Hossu-Longin, 30/11/2013, - (reportaj la TVR).
- Applications-multimedia.svg Reportajul din Memorialul durerii despre Alexandru Nicolschi (pe numele său real Boris Grunberg), difuzat în 1991 la TVR - (reportaj la TVR) și (reportaj publicat pe YouTube).
- Applications-multimedia.svg Reportaj al TVR despre Grupul lui Ion Paragină, emisiunea Memorialul Durerii, realizator: Lucia Hossu-Longin, 1991, episodul Grupul lui Ion Paragină - (reportaj la TVR) și (reportaj publicat pe YouTube).
- Applications-multimedia.svg Reportaj al TVR despre viața Elisabetei Rizea: Viteaza din Nucșoara, emisiunea Memorialul Durerii, realizator: Lucia Hossu-Longin, 2006, episodul 24. Interviul a fost realizat în 1992 - (reportaj la TVR) și (reportaj publicat pe youTube).
- Applications-multimedia.svg Video, Mărturia lui Gavril Vatamaniuc, Iustin Lazăr, serie de interviuri-mărturie (Explicațiile lui Ioan Rosca, 3 decembrie 2009), publicat de Procesul comunismului, 2008 - Mărturia lui Gavril Vatamaniuc (55 vídeouri).
- Applications-multimedia.svg Emisiune TV Dezbatere privind sensul Procesului Comunismului, la TVR Internațional,04/12/2009:
-- Partea I (reportaj publicat pe YouTube)
-- Partea II (reportaj publicat pe YouTube)
-- Partea III (reportaj publicat pe YouTube)
-- Partea IV (reportaj publicat pe YouTube).
- Applications-multimedia.svg Portretul luptătorului la tinerețe, Film de Constantin Popescu, 2010, București - Portretul luptătorului la tinerețe (film publicat pe YouTube).
- Applications-multimedia.svg {flagicon|France}}Mirel Bran - Reportaj al France 24 din 21/12/2009 despre anchetele arheologice asupra crimelor Securității: Les crimes du régime communiste hantent toujours la mémoire roumaine (Crimele regimului comunist continuă să bântuie memoria colectivă a României) - (reportaj la France 24).
- Applications-multimedia.svg Conferință Memoria vie a spiritualității românești cu un invitat deosebit: Gavril Vatamaniuc „Un an pe front, 6 ani în munți, 9 ani în închisoare…”, organizată de Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca, la Biblioteca Academiei de Studii Economice, la 17/09/2010 - Video/fotos publicata de revista Foaie Națională - (Conferință cu Gavril Vatamaniuc).
- Applications-multimedia.svg Video, Luptătorul anticomunist Gavril Vatamaniuc la Sâmbăta de Sus, Zilele Rezistenței Naționale Anticomuniste, în organizarea Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, Cuvântul lui Gavril Vatamaniuc. Sâmbăta de Sus, 22-23 iulie 2011 - (reportaj publicat pe YouTube).
- Applications-multimedia.svg Documentar Elisabeta Rizea, realizat de Mihai Constantinescu în 2013, promovat de Asociația pentru Promovarea filmului românesc/Romanian Film Promotion (APFR) - (referință la APFR).
- Applications-multimedia.svg Articol și video de Laurențiu Ungureanu, Mărturii video. Tragica epopee a lui Toma Arnăuțoiu, eroul din munți, publicat în ziarul Adevărul, la 8/06/2013 - (reportaj la Adevărul).
- Applications-multimedia.svg Articol și video Toma eroul din munți, publicat în suplimentul "Cultură" al revistei Buna Ziua Iasi, la 09/06/2013 - (reportaj publicat pe Bzi.ro).
- Applications-multimedia.svg Franța Articol de presă al AFP, Après le silence : quand 'tuer le dictateur' ne suffit pas à effacer la dictature (După tăcere: când să ucidem dictatorul nu e suficient pentru a șterge dictatura.), publicat în ziarul Le Nouvel Observateur, la 18/03/2013 - (legătură direct către site-ul internet al filmului).
- Applications-multimedia.svg Reportaj de Gheorghe Petrov (IICCMER), Arheologia crimelor comunismului. Cazul Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus - Năsăud (28-29.04.2014), publicat pe YouTube, la 01/05/2014 - (reportaj publicat pe YouTube).

Lista organizațiilor publice și private sau ONG[modificare | modificare sursă]

  • Asociația foștilor deținuți politici din România - Asociația foștilor deținuți politici din România. Fondată în ianuarie 1990, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) apără memoria represiunii comuniste și conservă mărturiile orale ale membrilor săi. De asemenea, asociația se luptă pentru recunoaștera amplorii persecuției comuniste și pentru condamnarea crimelor și abuzurilor regimului comunist.
  • Memoria Rezistenței - Memoria Rezistenței, site creat de foști deținuți politici din România.
  • România Franța Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Germania Fundația Academia Civică administrează Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței la fel precum și Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului (CIEC) din București, dedicat memoriei victimelor comunismului și a Rezistenței românești - Fundația Academia Civică.
  • Fundația Culturală Memoria - Fundația Culturală Memoria - Creată imediat după Revoluția din 1989 de către fondatorul ei, Banu Rădulescu, scriitor și fost deținut politic. Ea vizează să aducă la cunoștința publicului crimele și abuzurile comunismului. Fundația editează pe hârtie și pe internet memoriile din închisoare și deportări precum și memoriile rezistenților. Revista Memoria - Revista gândirii arestate are drept misiune denunțarea comunismului. Ea este dedicată mărturiilor foștilor deținuți politici, fiind editată de către fundație sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Primul număr al revistei Memoria - Revista gândirii arestate a fost editat în 1990.
  • Procesul comunismului Procesul comunismului, contrarevoluției și tranziției criminale - Site care adună mărturii, cărți și fotografii pentru pregătirea unui Proces al Comunismului în România. Inițiativa pentru deschiderea unui proces al comunismului a permis depunerea unei cereri la CEDO, în 2013, pentru recunoașterea caracterului criminal al acestui regim.
  • Eroine Nucșoara - Site-ul internet Eroinele din Nucșoara, un site dedicat femeilor combatante din Rezistența anticomunistă. Site-ul aparține Ioanei Raluca Voicu-Arnăuțoiu.
  • Memoria.ro - Bibliotecă digitală de interviuri, memorii, studii și istorii orale, precum și de cărți și imagini din istoria recentă a României - Memoria.ro.
- O inițiativă originală în legătură cu memoria Rezistenței românești. Dedicat "celor care și-au păstrat demnitatea" în timpul terorii comuniste, site-ul are drept ambiție aducerea la cunoștința marelui public a aceastei perioade. Cartea care a fost publicată este rezultatul cercetărilor și al interviurilor cu luptători anticomuniști, dar și al emoțiilor și al reacțiilor în fața lecturilor despre Rezistența românească. Mai multe pagini au fost traduse în limbile franceză și engleză. Iată spiritul acestui site așa cum este descris pe pagina Cartea despre demnitate: Ce știm despre aceste lucruri, în afară de ideile primite de-a gata? Destul de puțin. Una dintre cele mai păguboase idei este aceea că fenomenul rezistenței anticomuniste din munții României este unic în lume. De ce trebuie să ne căutăm cu încrâncenare această unicitate? La ce ne folosește? S-a dovedit deja, copilăresc de simplu, că această conceptualizare a unicității e anulată de o altă enormitate, care spune că toți luptătorii din munți erau legionari, oameni de extremă dreaptă, și nu e deloc adevărat, chiar dacă legionari au fost mulți dintre ei.
- Blogul a fost publicat sub titlul Cartea despre demnitate, Alexandru Pătrașcu, prefață de Marius Ghilezan, Editura Virtuală, București, 2012, ISBN: 978-606-93389-1-9.


Articole conexe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  • Legiunea Arhanghelul Mihail - Site internet oficial al organizației Mișcarea Legionară cunoscută și sub numele de Garda de Fier.
  • Estonia Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Communistcrimes.org - Site internet estonian dedicat crimelor comunismului, pagina despre România.

Note[modificare | modificare sursă]

  • Teodor Șușman și grupul său de rezistență: cărți, documente și revista presei publicate din 1999.
  1. ^ a b Principalele cărți, articole și pagini internet despre Teodor Șușman și grupul lui:
  2. ^ a b Pagini dedicate familiei Șușman, publicate pe site-ul internet Despre demnitate:
  3. ^ a b Pagini dedicate familiei Șușman, publicate pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet:
  4. ^ a b Articole de presă despre Teodor Șușman și grupul lui publicate începând cu 2010:
    • Articol de Mihai Șoisa, Vărul lui Boc despre un luptător anticomunist: „Era un tâlhar”, publicat în ziarul Evenimentul Zilei, la 18/06/2010 - (articol complet).
    • Articol de Claudiu Pădurean, Cum a murit șeful luptei anticomuniste din Apuseni, publicat în ziarul România Liberă, la 20/06/2010 - (articol complet).
    - Articol de George Bara, Trupului luptătorul anticomunist Teodor Șușman, deshumat la Răchițele, publicat în ziarul Napoca News, la 22/06/2010 - (articol complet) și Ultima oră - Trupul luptătorului anticomunist Teodor Șușman a fost găsit!, publicat la 23/06/2010 - (articol complet).
    • Articol Verișorul premierului Boc a întrerupt deshumarea lui Teodor Șușman, publicat în ziarul Adevărul (Cluj Napoca), la 22/06/2010 - (articol complet).
    • Articol Luptătorul anticomunist Șușman, executat de Miliție, publicat în ziarul Evenimentul Zilei, la 24/06/2010 - (articol complet).
    • Articol de Marius Oprea, Raiul lui Șușman, publicat în revista Observator cultural, Editura SC Observator cultural SA, București, nr. 532, iulie 2010 - (articol complet).
    • Articol de Cosmin Budeancă (istoric), Teodor Șușman, dreptatea oamenilor și dreptatea lui Dumnezeu, publicat în ziarul România Liberă, la 15/07/2011 - (articol complet).
    • Articol de Remus Florescu, Foto Saga familiei Șușman: cum au învins moții Securitatea la o jumătate de secol după ce „bandiții au fost arși de vii”, publicat în ziarul Adevărul (Cluj Napoca), la 11/10/2014 - (articol complet).
  5. ^ Articol de Mihai Șoica, Istoricii detectivi: se caută osemintele eroilor anticomuniști Toader și Avisalon Șușman, publicat în ziarul Evenimentul Zilei, la 07/07/2011 - (articol complet).
  6. ^ Pagină dedicată familiei Șușman, publicată pe site-ul internet Despre demnitate: scrisori găsite în arhivele Securității de istoricul Cosmin Budeancă (IICCMER), la 26/10/2012 - (articol complet).
  • Nicolae Dabija și grupul Frontul Apărării Naționale, Corpul de Haiduci: cărți, documente și revista presei publicate din 1993.
  1. ^ a b c d e Liviu Pleșa, Implicarea militarilor în mișcarea de rezistență armată - Cazul maiorului Nicolae Dabija (1948-1949), publicat în RezistenṮa anticomunistă – cercetare științifică și valorificare muzeală, Făgăraș-Sâmbăta de Sus: 24 - 26 martie 2006, co-autori: Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu & Iulia Pop, vol. I, Editura Argonaut, Cluj, 2006, ISBN: 978-973-109-016-0 - pp. 105-124 - (articol complet).
  2. ^ a b c d e Dorin Dobrincu, Rezistența armată anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (II), publicat în Revista 22, publicat de Grupul pentru Dialog Social, la 01/01/2007 - (articol complet).
  3. ^ a b Principalele cărți, documente și articole publicate despre Nicolae Dabija și grupul lui:
  4. ^ a b Articole de presă despre Nicolae Dabija și grupul lui:
  5. ^ Pagină „28 octombrie 1949 - execuția maiorului Nicolae Dabija și a altor 6 membri ai organizației Frontul Apărării Patriei Române”, publicată pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet - (pagină vizibilă la 28/09/2016).
  • Colonel Ion Uță și grupul său de rezistență: cărți, documente și revista presei publicate din 1993.
  1. ^ a b Atanasie Berzescu, Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului, Editura Marineasa, Timișoara, 1999, ISBN: 973-9485-31-6, capitolul 11 „Confruntări cu prezentul”, pp. 332-337 - (capitolul complet pe siteul procesulcomunismului.com) - Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului (cartea completă).
  2. ^ a b Atanasie Berzescu, Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului, Editura Marineasa, Timișoara, 1999, ISBN: 973-9485-31-6 - (cartea completă).
  • Gogu Puiu și grupul Haiducii Dobrogei: cărți, documente și revista presei publicate din 1993.
  1. ^ a b Articol de Mariana Iancu, Frații Dumitru și Nicolae Fudulea, liderii mișcării de rezistență anticomunistă din Tulcea, publicat în ziarul Adevărul (Tulcea), la 03/02/2015 - (articol complet).
  2. ^ a b Articol de Mariana Iancu, Prigoana aromânilor în vremea colectivizării: le-au luat și lemnele cu care urmau să-și ridice o casă, publicat în revista Adevărul (Tulcea), la 12/11/2014 - (articol complet).
  3. ^ a b Articol de Mariana Iancu, Gogu Puiu, liderul mișcării anticomuniste din Dobrogea. Haiducii Dobrogei își aveau centrele de rezistență în Babadag și Delta Dunării, publicat în ziarul Adevărul (Tulcea), la 03/02/2015 - (articol complet).
  4. ^ a b Dorin Dobrincu, Macedo-românii și rezistența armată anticomunistă din Dobrogea (1948-1952), publicat în Interferențe româno-elene (secolele XV-XX), 2003, Editor: Leonidas Rados, Editura Fundația Academică “A.D. Xenopol”, Iași, pp. 233-275 - (referință la Biblioteca Academiei Române - Filiala Cluj-Napoca).
  5. ^ a b c Marian Cojoc, Rezistența armată din Dobrogea, 1945-1960, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2004, ISBN: 973-86654-2-6 - (referință cărții pe site-ul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului).
  6. ^ a b Siteul memorial al familiei lui Gogu Puiu. Multe texte, reluate și în presă, descriu viața lui Gogu Puiu și vicisitudinile luptătorilor rezistenței din Dobrogea :
  7. ^ a b Principalele cărți, documente și articole publicate despre Gogu Puiu și grupul lui:
  1. ^ Titluri „Grupul Maxim Alexandru (Sandu)”, „Armata Albă”, „Grupul Ștefan Popa (Nuțu)” și „Organizarea grupului armat Dabija”.
  2. ^ Titluri „Cuvânt înainte Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților Apuseni”, „Grupul Ștefan Popa (Nuțu)”, „Biografii grupul Spaniol” și „Biografiile cadrelor implicate în represiune”.
  3. ^ Titluri „Grupurile de rezistență armată din sud-estul Munților Apuseni”, „Grupul Leon Șușman”, „Grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan” și „Biografii grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan”.
  4. ^ Titluri „Grupul Ionescu Diamandi (după fișele Securității)”, „Membrii grupului Ionescu-Diamandi”, „Lotul II”, „Acțiunile grupului Ionescu diamandi”, „Actiunea de la Șeșul Cald”, „Arestările și asasinatele”, „Biografii grupul Diamandi Ionescu", „Biografiile cadrelor implicate în represiune”.
  • Ion Gavrilă Ogoranu și grupul Carpatin Făgărășan: cărți, documente și revista presei publicate din 1993.
  1. ^ a b c d e Articol de Florian Banu, Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din România - între negare și hiperbolizare, publicat în Rezistența anticomunistă – cercetare științifică și valorificare muzeală, vol. I, editori Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Iulia Pop, Cluj Napoca, Argonaut, 2006, ISBN: 978-973-109-039-9, pp. 299-314 - (articol complet).
  2. ^ a b c d e f g h i j Articol de Ion Gavrilă Ogoranu, Rezistența anticomunistă din Munții Făgărașului (Note și studii comparative pe marginea documentelor din arhiva C.N.S.A.S.), în Cartea de Aur a rezistenței românești împotriva comunismului, Cicerone Ionițoiu, Vol. I și II, București, Editura Hrisovul, 1995 & 1996, ISBN: 973-96771-2-6 și ISBN: 973-96771-4-2 - Ion Gavrilă Ogoranu - Rezistența anticomunistă din Munții Făgărașului (Note și studii comparative pe marginea documentelor din arhiva C.N.S.A.S.).
  3. ^ a b c Cărți scrise și publicate de Ion Gavrilă Ogoranu despre viața lui de rezistent:
  4. ^ a b
  • Toma Arnăuțoiu și grupul Haiducii Muscelului: cărți, documente și revista presei publicate din 1995.
  1. ^ a b c Elisabeta Rizea & Cornel Drăgoi, Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara, Editura Humanitas, București, 1993, ISBN: 973-28-0399-1, Re-editată în 2010, ISBN: 978-973-50-2688-2, în 2012, ISBN: 978-973-50-3437-5 - (referință la Editura Humanitas) și (cartea completă publicat pe siteul Despredemnitate).
  2. ^ a b Principalele cărți, documente și articole publicate despre Nicolae Dabija și grupul lui:
    - Revista Archivelor, LXXXIV (2007), Format:Numéros3-4, partea I, pp. 249-272, ISSN 1453-1755 - (referință la Revista Arhivelor) și partea I.
    - Revista Archivelor, LXXXV (2008), nr. 1, partea II, pp. 283-311, ISSN 1453-1755 - (referință la Revista Arhivelor) și partea II.
    - Revista Archivelor, LXXXV (2008), nr. 2, partea III, pp 160-186, ISSN 1453-1755 - (referință la Revista Arhivelor) și partea III.
    • Articol Povestea "Haiducilor" anticomuniști din Muscel, publicat în ziarul Evenimentul Zilei, la 05/03/2005.
    • Articol de Irina Munteanu, Timpul mărturisirii, publicat în ziarul Jurnalul.ro, la 16/06/2005 - (articol complet).
    • Articol Eroii luptei de rezistență din Muscel, publicat în ziarul România Liberă, la 19/08/2006 - (articol complet).
    • Articol Un destin - Anton Arnăuțoiu, publicat în ziarul România Liberă, la 19/08/2006 - (articol complet).
    • Articol de Florin Mihai, Luptătorii din munți, publicat în ziarul Jurnalul Național, la 04/03/2008 - (articol complet).
    • Articol Documente - din arhiva Securității, publicat în revista Memoria, Revista gândirii arestate, Fundația Culturală "Memoria", București, nr. 68/69, 2009, p. 231 - (articol complet).
    • Articol de Ciprian Stoleru, S-a născut într-o grotă, Securitatea a trimis-o la orfelinat. Ioana Voicu-Arnăuțoiu a descoperit după 1989 că părinții ei sunt eroi ai luptei anticomuniste, publicat în ziarul Napoca News, la 23/10/2009 - (articol complet).
    • Articol de Iulia Blaga, Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu: „Probabil că s-au publicat mai multe cărți cu interviuri ale foștilor lideri comuniști decât cărți despre rezistența anticomunistă”, publicat în ziarul HotNews.ro, la 03/11/2009 - (articol complet).
    • Articol de Raluca Brodner, Membrii grupului de rezistență de la Nucșoara, comemorați la 50 de ani de la execuție, publicat în Ziarul Lumina, la 05/11/2009 - (articol complet).
    • Articol de Călin Popescu, M-am luptat trei ani ca să mă cheme Arnăuțoiu, publicat în ziarul Curierul zilei, la 05/11/2011 - (articol complet).
    • Articol Povestea „haiducilor” anticomunisti din Muscel, publicat în ziarul evenimentul Zilei, la 29/05/2011.
    • Articol de Ioana Hașu, Povestea familiei Arnăuțoiu, publicat pe site-ul internet al RFI România, la 29/11/2011 - (articol complet).
    • Articol de Laurentiu Dologa, Un coșmar al Securității: Păunașul codrilor din Muscel (I) - Documentar, publicat pe Ziare.com, la 19/05/2012 - (articol complet).
    • Articol de Laurentiu Dologa, Un coșmar al Securității: Păunașul codrilor din Muscel (II) - Documentar, publicat pe Ziare.com, la 20/05/2012 - (articol complet).
    • Articol de Laurentiu Dologa, Un coșmar al Securității: Păunașul codrilor din Muscel (III) - Documentar, publicat pe Ziare.com, la 21/05/2012 - (articol complet).
    • Articol de Laurentiu Dologa, Trădare și supraviețuire: Partizanii din Nucșoara (I) - Documentar, publicat pe Ziare.com, la 30/05/2012 - (articol complet).
    • Applications-multimedia.svg Articol și video de Laurențiu Ungureanu, Mărturii video. Tragica epopee a lui Toma Arnăuțoiu, eroul din munți, publicat în ziarul Adevărul, la 8/06/2013 - (reportaj la Adevărul).
    • Articol Toma Arnautoiu, eroul din munti, publicat în suplimentul 'Cultură' al revistei Buna Ziua Iasi, la 09/O6/2013 - (articol complet).
    • Articol Haiducii Muscelului din Nucșoara, publicat în suplimentul 'Cultură' al revistei Buna Ziua Iasi, la 17/09/2013 - (articol complet).
    • Articol Mișcarea de rezistență anticomunistă Haiducii Muscelului, omagiată la Curtea de Argeș, publicat în ziarul Ziariști online, la 04/11/2014 - (articol complet).
    • Articol de Raluca Voștinar, Povestea de dragoste din munți: Toma Arnăuțoiu și Maria Plop, publicat în ziarul România Liberă, la 18/02/2015 - Povestea de dragoste din munți: Toma Arnăuțoiu și Maria Plop.
    • Comunicat de presă al preotului Marian Dinițoiu - Asociația Foștilor Deținuți Politici din Muscel, din 11/04/2016: Inaugurarea Monumentului comemorativ „Zidul Roșu”, Agerpress, - (articol complet).
    • Articol Arnăuțoii din Nucșoara și ceata lor, “Haiducii Muscelului”, imortalizați prin ansamblul monumental de la Valea Mare Pravăț, de Radu Petrescu-Muscel, publicat în The Epoch Times Rômania, la 18/04/2016 - (articol complet).
    • Articol de Radu Petrescu-Muscel, Argeș: “Zidul Roșu”, monument în cinstea luptătorilor anticomuniști. Târgoviștea i-a ignorat!, publicat în ziarul Ziarul de Argeș, la 26/04/2016 - (articol complet).
    • Articol de Felix Mihai Badea, Povestea unui partizan al „Haiducilor Muscelului”, publicat în ziarul evenimentul Zilei, la 09/08/2016 - (articol complet).
    • Articol de Felix Mihai Badea, „Haiducii Muscelului”. Trădarea, molima care i-a decimat pe partizani, publicat în ziarul evenimentul Zilei, la 22/09/2016 - (articol complet).
    • Articol de Radu Petrescu-Muscel, „Haiducii Muscelului”. Povestea familiei Arnăuțoiu, eroii din Nucșoara, publicat în ziarul evenimentul Zilei, la 29/09/2016 - (articol complet).
    • Articol de Radu Petrescu, „Haiducii Muscelului”, mișcarea de rezistență a colonelului Gheorghe Arsenescu, publicat în revista historia.ro - (articol complet).
    • Pagină „Toma Arnăuțoiu” de pe site-ul internet DespreDemnitate, publicată la 29/05/2011 - (pagină vizibilă la 09/06/2017).
    • Site-ul internet Eroine Nucșoara, dedicat femeilor ce au luptat în Rezistența anticomunistă. Site-ul aparține doamnei Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu - (pagină vizibilă în 2016).
    • Site-ul internet dedicat partizanilor anticomuniști din Nucșoara: biografie, fotografii și documente despre locotenentul Toma Arnăuțoiu - Toma Arnăuțoiu (pagină vizibilă în 2016).
    • Pagină „Toma Arnăuțoiu” - (pagină vizibilă la 07/10/2016).
    • Pagină „18 iulie 1959 – frații Arnăuțoiu și alți 14 membri ai grupului Haiducii Muscelului sunt executați la Jilava” - (pagină vizibilă la 07/10/2016).
    • Pagină „In memoriam Marina Chirca” - (pagină vizibilă la 07/10/2016).
    • Pagină „Laurenția Arnăuțoiu” - (pagină vizibilă la 07/10/2016).
    • Pagină ”1 februarie 1960 – arestarea col. Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistență din Făgăraș” - (pagină vizibilă la 07/10/2016).
  • Victor Lupșa și grupul Vlad Țepeș II: cărți, documente și revista presei publicate din 2005.
  1. ^ a b c d e f g Supliment special Eroii Rezistenței Anticomuniste consacrat Rezistenței anticomuniste, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș în partenariat cu ADFPR Sighetu Marmație, numărul 25, septembrie 2012, p. 5 - Eroii Rezistenței Anticomuniste - Septembrie 2012.
  2. ^ a b c d Suplimente speciala Eroii Rezistenței Anticomuniste - Marție 2013 consacrat Rezistenței anticomuniste, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș, în partenariat cu ADFPR Sighetu Marmație, Numărul 31, martie 2013, pp. 2-4 - Eroii Rezistenței Anticomuniste - marție 2013
  3. ^ a b c
    • Articol de Adrian Brișcă, Victor Lupșa (1921-1956), publicat în revista Arhivele Totalitarismului, nr. 19-20, 2-3/1998, pp. 223-225, ISSN 1221-6917 - (sumar general al tuturor documentelor publicate în „Arhivele Totalitarismului” din 1993)].
    • Cicerone Ionițoiu, Reprimarea răscoalelor țărănești. (În redactare, încă nepublicată). (La répression des rebelions paysannes - En rédaction, non encore publié), Partea a-VII-a, capitolul „Ocolul Vrancei, organizatie de țărani liberi, a fost jefuit” - (capitolul complet).
    • Pagini dedicate Victor Lupșa, publicate pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet:
    - Pagină „Victor Lupșa” - (pagină vizibilă la 21/01/2017).
    - Pagină „O mărturie impresionantă: Ioan Stoe despre părinții săi Victor și Maria Lupșa” - (pagină vizibilă la 21/01/2017).
    • Articol de Adrian Nicolae Petcu, Preotul Ion Năstase din Andreiașu de Jos sub teroarea Securității, publicat în Ziarul Lumina, la 12/09/2013 - (articol complet).
    • Articol de Cristina Pușcaș, Organizația „Vlad Țepeș II” , publicat pe site-ul internet Memoria Rezistenței, la 25/05/2013 - (articol complet).
  4. ^ a b c d Articol de Adrian Nicolae Petcu, Închisorile părintelui Sebastian Popescu din Dumitrești, județul Râmnicu Sărat, publicat în Ziarul Lumina, la 19/09/2013 - (articol complet).
  5. ^ a b c d Statele Unite Oana Mateescu, articol Losing the Phenomenon: Time and Indeterminacy in the Practice of Anthrohistory (Pierderea fenomenului: Timp și nedeterminare în practica Antropologie istorică), Michigan University, articol pregătit pentru volumul Unsettling Knowledge, Questioning Discipline, Edward Murphy, Editura Ann Arbor, University of Michigan Press, 2011, ISBN: 978-0472051359 - (articol complet). În articol se subliniază neclaritățile privitoare la realitatea calității de rezistent a lui Victor Lupșa, considerat de unii drept trădător sau securist manipulator, iar de alții drept un adevărat luptător în rezistență.
  6. ^ a b c Dorin Dobrincu, articol Rezistența armată anticomunistă din Vrancea. Organizația „Vlad Țepeș II” (1949-1950), Colloquium politicum, An I, nr. 1, ianuarie-iunie 2010, publicație științifică periodică a Universității de Vest Timișoara, pp. 103-147 - (articol complet).
  7. ^ a b c Articol de Ștefan Borcea, Umilințele la care au fost supuși luptătorii anticomuniști din munți. „De Paște, ne dădeau cu fecale la gură, în loc de anafură, iar urina era agheasmă”, publicat în ziarul Adevărul (Focșani), la 12/09/2016 - (articol complet).
  • Elisabeta Rizea: cărți, documente și revista presei publicate din 1992.
  1. ^ Dintre foarte numeroasele referințe (articole, emisiuni TV sau radio) în diferite limbi, iată-le pe cele mai reprezentative pentru Elisabeta Rizea:
    • Articol de Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Torturați și torționari publicat în revista Memoria, Revista gândirii arestate, Fundația Culturală "Memoria", București, nr. 40/41, 2002, Comunicare prezentată la Simpozionul Internațional „Fenomenul Pitești reeducarea prin tortură”, Pitești, 6-8 decembrie 2001 - (articol complet) și (sumarul numărului 40/41 al revistei Memoria).
    • Applications-multimedia.svg Binecunoscutul reportaj al TVR despre viața ei: Viteaza din Nucșoara, emisiunea Memorialul Durerii, realizator: Lucia Hossu-Longin, 2006, Episodul 24. Interviul a fost realizat în 1992 - Memorialul Durerii. Elisabeta Rizea - Viteaza din Nucșoară (reportaj la TVR) și (reportaj publicat pe youTube).
    • Pagină „Elisabeta Rizea” pe Site-ul internet Eroinele din Nucșoara, un site dedicat femeilor combatante din Rezistența anticomunistă. Site-ul aparține Ioanei Raluca Voicu-Arnăuțoiu - (pagină vizibilă la 18/10/2016).
    • Pagină „Elisabeta Rizea (1922-2003)”, publicată pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului, de la Sighet - (pagină vizibilă la 18/10/2016).
    • Articol enciclopedic, Elisabeta Rizea, din Enciclopedia României - (articol complet).
    • Franța Articol de Claudia Dobre, Elisabeta Rizea de Nucșoara : un « lieu de mémoire » pour les roumains ? (Elisabeta Rizea din Nucșoara: un „loc al memoriei” pentru români?), publicat pe revista Conserveries mémorielles - Revue transdisciplinaire, IHTP - Institut d'Histoire du Temps Présent, CELAT , Université Laval, Québec, la 01/10/2006 - (articol complet).
    • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Articol de Cristina Petrescu și Dragoș Petrescu, Resistance and Dissent under Communism – The Case of Romania (Rezistență și dizidență în comunism - Studiu de caz România), publicat în revista Totalitarismus und Demokratie, 2 (2007), Vandenhoeck & Ruprecht, pp. 323–346, p. 327 (notă 10), ISSN 1612–9008 - (Sumarul numărului 2007/2 al revistei Totalitarismus und Demokratie) și (articol complet).
    • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Articol de Cristina Petrescu și Dragoș Petrescu, Retribution, Remembering, Representation: On Romania's Incomplete Break with the Communist Past (Condamnare, rememorare și reprezentare a ruperii incomplete a României de trecutul său comunist), publicat în cartea Geschichtsbilder in den postdiktatorischen Ländern Europas: auf der Suche nach historisch-politischen Identitäten, Gerhard Besier, LIT Verlag Münster, 2009, p. 178, ISBN: 978-3-643-10230-0 - (referință la Deutsche Digitale Bibliothek) și (pagină 178).
    • Statele Unite Comunicat al Associated Press din 06/10/2003 de Anca Teodorescu, Romanian Resistance Fighter Rizea Dies (Luptătoarea Rezistenței Române moare) - (articol complet).
    • Articol din 07/10/2003, Elisabeta Rizea a trecut în legendă, publicat în ziarul Evenimentul Zilei.
    • Articol din 07/10/2003, Luptătoarea anticomunistă Elisabeta Rizea a murit, publicat în ziarul Adevărul - (articol complet).
    • Statele Unite Articol din 10/10/2003, Elisabeta Rizea, 91, a Defiant Romanian, Dies (Elisabeta Rizea, o româncă răzvrătită, moare) publicat în ziarul New York Times - (articol complet).
    • Articol Elisabeta Rizea, un simbol în lanțuri, publicat în ziarul jurnalul.ro, la 01/03/2004 - (articol complet).
    • Articol de Lavinia Tudoran, 15 ani hăituită de Securitate, publicat în ziarul jurnalul.ro, la 06/03/2004 - (articol complet).
    • Articol de Laszlo Kallai, Politicienii au uitat de Elisabeta Rizea, publicat în ziarul 9amNews, la 9/07/2007 - (articol complet).
    • Articol de Ionuț Baias, Mama Elisabeta Rizea, publicat în ziarul HotNews.ro, la 27/07/2007 - (articol complet).
    • Articol PD-L propune ca Elisabetei Rizea să îi fie acordat un premiu post-mortem, publicat în ziarul Ziare.com, la 26/06/2008 - (articol complet).
    • Articol de Elena Tăbuș, Elisabeta Rizea: „Un singur lucru nu ne-au putut lua: sufletul!”, publicat în Ziarul Lumina, la 08/07/2008 - (articol complet).
    • Articol de Daniela Cârlea Șonticâ, Elisabeta Rizea, eroina de la Nucșoara, publicat în ziarul jurnalul.ro, la 01/11/2009 - (articol complet).
    • Articol de Bianca Pădurean, Loredana Dascălu & Teodora Nicolae, Poveștile partizanilor anticomuniști martiri, publicat în revista Historia.ro, în august 2010 - (articol complet).
    • Canada Articol Family of Romanian anticommunism fighter files for compensation (Familia unei luptătoare anticomuniste solicită o indemnizație), publicat în ziarul canadian Guelph Mercury Tribune, la 25/11/2010 - (articol complet).
    • Articol de Andi Topala, Plângerea urmașilor Elisabetei Rizea. Fiica celebrei exponente a rezistenței anticomuniste cere statului român despăgubiri de 4 milioane de euro, publicat în ziarul Puterea, la 14/02/2011 - (articol complet).
    • Articol Elisabeta Rizea, publicat în revista CrestinOrtodox.ro, la 28/07/2012 - (articol complet).
    • Articol de Mircea Merticariu, IICCMER lansează bursele doctorale „Regele Mihai”, Elisabeta Rizea, Monica Lovinescu, Corneliu Coposu și Doina Cornea, publicat în revista Ziarul de Gardă, la 10/09/2012 - (articol complet).
    • Franța Articol de Steliu Lambru, Les héroïnes de la résistance anticommuniste: Elisabeta Rizea (Eroinele rezistenței anticomuniste: Elisabeta Rizea), publicat pe site-ul internet al Radio România Internațional, la 29/07/2013 - (articol complet)
    • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Articol de Steliu Lambru, Heroes of the anticommunist resistance: Elisabeta Rizea (Eroii Rezistenței Anticomuniste: Elisabeta Rizea), publicat pe site-ul internet al Radio România Internațional, la 29/07/2013 - (articol complet).
    • Germania Articol de Steliu Lambru & Alex Grigorescu, Heldinnen des antikommunistischen Widerstands (1950er-60er Jahre): Elisabeta Rizea (Eroine ale Rezistenței Anticomuniste (1950-60): Elisabeta Rizea), publicat pe site-ul internet al Radio România Internațional, la 29/07/2013 - (articol complet).
    • Articol A murit Marina Chirca, femeia care a făcut parte, alături de Elisabeta Rizea, din grupul de Rezistența anticomunistă condus de Toma Arnăuțoiu, publicat în ziarul HotNews.ro, la 13/09/2013 - (articol complet).
    • Articol de Ana Lupu Cine a fost Elisabeta Rizea?, publicat în revista Vestul.ro, la 04/10/2013 - (articol complet).
    • Articol 10 ani de la moartea Elisabetei Rizea, femeia care a rămas în picioare când milioane de bărbați au căzut în genunchi, de Mihai Voinea, publicat în ziarul Adevărul, la 05/10/2013 - (articol complet).
    • Articol Elisabeta Rizea - Un simbol al Rezistenței anticomuniste, publicat în ziarul The Epoch Times România, la 06/10/2013 - (articol complet).
    • Emisiune la Radio România Constanța, la 30/11/2013, Când spui România, spui… Elisabeta Rizea.
    • Applications-multimedia.svg Documentar Elisabeta Rizea, realizat de Mihai Constantinescu în 2013, promovat de Asociația pentru Promovarea filmului românesc/Romanian Film Promotion (APFR) - (articol complet).
    • Articol Elisabeta Rizea, „viteaza din Nucșoara”, publicat pe siteul TVR.ro, la 07/08/2014 - (articol complet).
    • Articol Elisabeta Rizea, un simbol al rezistenței împotriva regimului comunist, publicat în ziarul Ceahlăul, la 06/10/2014 - (articol complet).
    • Articol de Elisabeth Bouleanu, Elisabeta Rizea, simbolul rezistenței anticomuniste: „Îmi făceam cruce cu limba și mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic“, publicat în ziarul Adevărul (Alexandria), la 11/11/2015 - (articol complet).
    • Articol de Anastasia Dumitru, Elisabeta Rizea: „Vreau sã știu cã s-a limpezit lumea”, publicat în revista Convorbiri literare, la 21/05/2016 - (articol complet).
    • Articol de Claudiu Diță, 104 ani de la nașterea Elisabetei Rizea, publicat în ziarul Argeșul, la 28/06/2016 - (articol complet).
    • Articol de Andrei Pricopie, Să nu ne uităm eroii! Elisabeta Rizea - un simbol al rezistenței anticomuniste, publicat în ziarul The Epoch Times România, la 28/07/2016 - (articol complet).
    • Articol de Răzvan Moceanu, "PORTRET: Elisabeta Rizea – o icoană a demnității, un simbol al rezistenței anticomuniste", publicat în ziarul Rador (Radio România, Agenția de Presă), la 28/06/2017 - (articol complet).
    • Articol de Ionuț Aurelian Marinescu, "Elisabeta Rizea, o icoană a demnității românești" publicat în Ziarul Lumina, la 05/03/2017 - (articol complet).
  • Legionarii români recrutați în exterior de către serviciile secrete occidentale și parașutați în România pentru a organiza revolte:
  1. ^ a b c Articol de Virgil Lazăr, Cum a recrutat CIA legionari români, publicat în ziarul România Liberă, la 04/08/2011 - (articol complet).
  2. ^ a b Articol de Prof Dr Gheorghe Gorun și Lect Univ Dr Hadrian Gorund, Colaborarea Mișcării Legionare cu CIA și NATO. Studiul integral al profesorilor Gheorghe și Hadrian Gorun, fotografii și video-marturii, publicat în ziarul ziaristionline.ro, la 14/08/2011 - (articol complet).
  3. ^ Românii recrutați în străinătate de serviciile secrete occidentale (Franța și SUA) pentru a sprijini rebeliunea din România:
  1. ^ Partea a V-a: Rezistența din munții Făgărașului de pe versantul nordic, capitolul „Anul 1953”, pp. 8 și 9 - (capitolul complet).
  2. ^ Partea a X-a: Moldova pe drumul crucii, Vrancea, Parașutiștii, Berna Vrancea, capitolul „Parașutiștii”, pp. 7 și 8 - (capitolul complet).
  3. ^ a b Partea a VIII-a : Erupție în munții Apuseni, capitolul „Gilăul răsună de tulnic și pistoale” - (capitolul complet) și Partea a IX-a : "Muntele Mare în flăcări", capitolul „Partizanii din Munții Trascăului - din grupul Dabija” - (capitolul complet).
  4. ^ a b c Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 1, Capitolul „Banatul o altă regiune mult frământată” - (capitolul complet).
  5. ^ a b c d Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 2, capitolul „Divizarea grupului de partizani după Pietrele Albe” - (capitolul complet).
  6. ^ a b c d Singurul supraviețuitor al Haiducilor din Dobrogea și care va publica în 1995 o lucrare completă despre Rezistența din această regiune: Capitolul „Dobrogea” - (capitolul complet).
  7. ^ Partea a II-a: Dobrogea - (partea II-a completă).
  8. ^ a b Partea a V-a: Rezistența din munții Făgărașului de pe versantul nordic - (partea a V-a completă).
  9. ^ a b c Partea a VI-a: Rezistența din Munții Făgăraș, versantul sudic, capitol „Grupul 'Haiducii Muscelului' condus de Gheorghe Arsenescu și frații Toma și Petre Arnăuțoiu” - (capitol complet).
  10. ^ Cartea completă.
  11. ^ Partea a VIII-a : Erupție în munții Apuseni, capitolul „Gilăul răsună de tulnic și pistoale” - (capitolul complet) și Partea a IX-a : "Muntele Mare în flăcări", capitolul „Republica de la Băișoara sau o comuna independenta 24 de ore” - (capitolul complet).
  12. ^ Partea I-a: Eliberarea a însemnat jefuirea și dezorganizarea țării. Încercarea de coordonare a unei mișcări de rezistență națională, Capitolul „Sumanele negre”, p. 8 - (capitolul complet), și Partea a IV-a: Alecu ia conducerea mișcării de rezistență. Pregătiri de luptă și la Craiova. Maramureșul prezent în lupta pentru libertate, capitolul „Alecu preia conducerea mișcării de rezistență”, p. 6 - (capitolul complet).
  13. ^ Partea a XI-a: Adrian Mihuț începe lupta. Nemulțumiri țărănești. "Aleșii poporului" jefuiesc poporul, capitolul „Adrian Mihuț începe lupta” - (capitolul complet).
  14. ^ Partea a IV-a: Alecu ia conducerea mișcării de rezistență. Pregătiri de luptă și la Craiova. Maramureșul prezent în lupta pentru libertate, capitolul „Maramureșul prezent în lupta pentru libertate”, p. 6 - (capitolul complet).
  15. ^ Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 3, Capitolul „Urmările” - (capitolul complet).
  16. ^ Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului - 3, capitolul „Grupul de partizani Nicolae Doran” - (capitolul complet).
  17. ^ Partea a III-a: Mișcarea de rezistență din munții Banatului, capitolul „Comuna Zorleanțul Mare de pe dealul Pogăniș luată cu asalt de securitate, miliție și grăniceri” - (capitolul complet).
  18. ^ Partea VII-a: Rezistența din munții Făgăraș, versantul sudic, capitolul „Bucovinenii încep lupta”, p. 3 - (capitolul complet).
  19. ^ a b Partea a X-a: Moldova pe drumul crucii, Vrancea, Parașutiștii, Berna Vrancea, capitolul „Vrancea”, pp. 1-6 - (capitolul complet).
  20. ^ Partea a IV-a: Alecu ia conducerea mișcării de rezistență. Pregătiri de luptă și la Craiova. Maramureșul prezent în lupta pentru libertate, capitolul „Pregătiri de luptă și la Craiova” - (capitolul complet).
  21. ^ Partea a IV-a: Alecu ia conducerea mișcării de rezistență. Pregătiri de luptă și la Craiova. Maramureșul prezent în lupta pentru libertate., capitolul „Organizația de rezistență din județul Gorj”, p. 3 - (capitolul complet).
  • Statele Unite Dennis Deletant, Communist terror in Romania: Gheorghiu-Dej and the Police State, 1948-1965 (Teroarea comunistă în România: Gheorghiu-Dej și statul polițienesc, 1948-1965), St. Martin's Press, New-York, 1999, ISBN: 978-1-85065-386-8 - (referință la Stanford University Libraries).Communist terror in Romania : Gheorghiu-Dej and the Police State, 1948-1965
  1. ^ a b c d e f Capitolul 10, pp. 225-234.
  2. ^ a b pp. 122 și 123.
  1. ^ a b c document 10, p. 153.
  2. ^ documente 1-10, pp. 30-40.
  3. ^ document 2, pp. 138-147.
  1. ^ pp. 109, 168, 169.
  2. ^ p. 166.
  • George Enache și Adrian Nicolae Petcu, Biserica Ortodoxă Română și Securitatea. Note de lectură, publicat în Studii. 1: Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă, C.N.S.A.S, Editura C.N.S.A.S, București, 2001, p. 108-136, ISBN: 973-0-02533-9 - (Studii completa publicat pe site-ul C.N.S.A.S).
  1. ^ pp. 108-136.
  2. ^ p. 121.
  1. ^ pp. 136-152.
  2. ^ Articol complet.
  3. ^ pp. 160-173.
  1. ^ Multe date istorice precise se cunosc de la sfârșitul anilor 1990, începutul anilor 2000: pp. 1-23.
  2. ^ Capitolul 1. Bucovineni contra sovietici; Rezistența armată antisovietică/anticomunistă din Bucovina (martie-august 1944-iulie 1946), 3. Cauzele rezistenței armate antisovietice în Bucovina. Constituirea grupurilor de partizani, pp. 28 și 29.
  3. ^ Capitolul 4. „Un balon minuscul”: „Mișcarea Națională de Rezistență” (1945-1946), pp. 186-192, 202-206 și 209.
  4. ^ a b Capitolul 18. Rezistența armată anticomunistă din Dobrogea. Grupurile macedo-române (1948-1952), pp. 772-829.
  • Memoriu de Ion Mitucă privind aspecte ale vieții deținuților politici din lagărul Cavnic (Anexa 5), în articol Ion Mitucă, de la rezistență la disidență, de Silviu B. Moldovan, Mihai Demetriade, publicat în Caietele C.N.S.A.S, Revistă semestrială editată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Anul I, nr. 2/2008, Editura C.N.S.A.S, București, 2008, pp. 74-147, ISSN 1844-6590 - (caietele C.N.S.A.S,, Anul I, nr. 2, 2008).
  1. ^ p. 134
  2. ^ Cartea completă.
  1. ^ Dorin Dobrincu, articol The discovery of a historiographical subject: anti-communist armed resistance in Romania, pp. 307-311.
  2. ^ Dorin Dobrincu, articol The discovery of a historiographical subject: anti-communist armed resistance in Romania, pp. 312-313.
  3. ^ Dorin Dobrincu, articol The discovery of a historiographical subject: anti-communist armed resistance in Romania, p. 316.
  4. ^ Dorin Dobrincu, articol The discovery of a historiographical subject: anti-communist armed resistance in Romania, pp. 317, 333 și 334.
  5. ^ a b Dorin Dobrincu, articol The discovery of a historiographical subject: anti-communist armed resistance in Romania, pp. 330-331.
  6. ^ a b c Dorin Dobrincu, articol The discovery of a historiographical subject: anti-communist armed resistance in Romania, pp. 329 și 330.
  7. ^ Dorin Dobrinc, articol The discovery of a historiographical subject: anti-communist armed resistance in Romania, p. 327.
  8. ^ Dorin Dobrincu, articol The discovery of a historiographical subject: anti-communist armed resistance in Romania, pp. 317, 318 și 320.
  9. ^ Dorin Dobrincu, articol The discovery of a historiographical subject: anti-communist armed resistance in Romania, pp. 334 și 335.
  10. ^ Dorin Dobrincu, articol The discovery of a historiographical subject: anti-communist armed resistance in Romania, pp. 331 și 332.
  • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Andrei Miroiu, Wiping Out ‘The Bandits’: Romanian Counterinsurgency Strategies in the Early Communist Period (Distrugând "bandiții": Strategii românești de combatere a insurgenților, în perioada comunismului timpuri), pp. 666-691, publicat în revista The Journal of Slavic Military Studies, Vol 23, issue 4, Taylor & Francis, Routledge, Center for East European and Asian Studies, London, 2010, ISSN O 1351-8046 O - (referință la editora Taylor & Francis).
  1. ^ pp. 675 și 676.
  2. ^ pp. 682-684.
  3. ^ p. 684. Grupul primește o parte din armament de la un grup de legionari români parașutați de germani în zonă, în perioada 1944-1945. A fost activ între 1948 și 1957. Pentru eliminarea acestui grup, forțele de securitate au utilizat informatori și au interceptat corespondența dintre membrii familiilor rebelilor.
  4. ^ p 682.
  1. ^ p. 39.
  2. ^ p. 40.
  3. ^ pp. 48,75 et 94
  4. ^ p. 42.


  • Alte referințe:
  1. ^ Grupurile de luptători au supraviețuit până în 1958, ultimii partizani izolați din munți fiind anihilați la începutul anilor 1960. În 1977 a fost capturat Ion Gavrilă Ogoranu, care trăia în clandestinitate din 1955, într-un sat din Câmpia Transilvaniei. În 1978, Grigore Sandu, aflând despre amnistia acordată membrilor rezistenței, se predă autorităților, după 23 de ani de clandestinitate petrecuți în pădure.
  2. ^ a b c Florica Dobre (Coord.), Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Bande, bandiți și eroi. Grupurile de rezistență și Securitatea (1948-1968), Editura Enciclopedică, București, 2003, ISBN: 978-973-45-0436-7 - Bande, bandiți și eroi. Grupurile de rezistență și Securitatea (1948-1968) (referință la Stanford University Libraries).
  3. ^ Lavinia Betea, articol În arhiva au rămas doar documentele inofensive, publicat în ziarul Jurnalul.ro, la 05/04/2005 - (articol complet) - Interviu al Dr Cristian Troncotă, Profesor universitar, specialist în arhivele Securității.
  4. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak al am an ao ap aq ar as at Adrian Brișcă, articol Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962, publicat în Arhivele Totalitarismului, nr. 22-23, 1-2/1999, pp. 42-67, ISSN 1221-6917 - (sumar general al tuturor documentelor publicate în „Arhivele Totalitarismului” din 1993) și pagina internet: Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962 - (articol complet).
  5. ^ a b c d e f g h i j Articol Rezistența armată anticomunistă, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș, la 19/03/2013 - (articol complet).
  6. ^ Articol de Silvia Iliescu, Comunismul cu față inumană. Mărturii: Războiul împotriva luptătorilor anticomuniști din munți 1946-1958, publicat în ziarul Rador (Radio România, Agenția de Presă), la 05/12/2014 - (articol complet).
  7. ^ Raport final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România, Președinția română, Președintele Comisiei: Vladimir Tismăneanu, București, 2006, capitolul „Rezistența Armată Anticomunistă”, pp. 319 și 320 - (raport Final, 2006).
  8. ^ a b Articol de Cristina Hurdubaia, Singurul supraviețuitor: mit în manualul de istorie, publicat în ziarul Jurnalul.ro, la 10/04/2004 - (articol complet).
  9. ^ a b Adrian Stănescu, articol Din istoria rezistenței anticomuniste în România, Curierul Românesc, Anul XVI, nr. 5 (208), mai 2004, pp. 8 și 9.
  10. ^ Ultimatumul sovietic din 26 Iunie 1940, urmare logică a Pactului germano-sovietic somează România să evacueze Basarabia și Bucovina septentrională. Regele Carol II al României cedează și teritoriile sunt invadate de armata sovietică.
  11. ^ a b Franța Georges Diener, articol Résistance paysanne et maquis en Roumanie de 1945 à 1965 - La résistance paysanne à la collectivisation (Rezistența țărănească și din munți în România, între 1945 și 1965), publicata în revista Genèses, Éditions Belin, Paris, 2001/2, nr. 43, pp. 145-158 - (articol complet).
  12. ^ Dorin Dobrincu, „Un balon minuscul”: „Mișcarea Națională de Rezistență” (1945-1946) (I) și „Un balon minuscul”: „Mișcarea Națională de Rezistență” (1945-1946) (II), publicat în Revista Istorică, nr. XIX 3-4 și nr. XIX 5-6, 2008, respectiv pp. 321-354 si pp. 451-496 - articol I și articol II.
  13. ^ Mihai Pelin, articol Mișcarea Națională de Rezistență – o construcție clădită pe vânt, publicat în ziarul Jurnalul Național, la 29/03/2008 - (articol complet)
  14. ^ Intre mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critica a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu și rezistență anticomunista din România, William Totok, Elena-Irina Macovei, Editura Polirom, Iași, 2016, pp. 32 și 33, ISBN: 978-973-46-6127-5 - (referință la editura Polirom).
  15. ^ Franța Georges Diener, articol Résistance paysanne et maquis en Roumanie de 1945 à 1965 (Rezistența țărănească și din munți în România, între 1945 și 1965), publicat în revista Guerres mondiales et conflits contemporains, 2001/4, nr. 204, pp. 125-139, Presses universitaires de France (PUF), Paris, ISBN: 978-2-13-052722-0, p. 137 - (articol complet).
  16. ^ Neagu Djuvara, Amintiri din pribegie, Editura Humanitas, București, 2012, ISBN: 978-973-50-3664-5 - (referință la Editura Humanitas).
  17. ^ Liviu Marius Bejenaru, Să lupți pentru a muri: Mișcarea de Rezistență Armată Anticomunistă din România. O încercare de analiză, în volumul Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România, 1944-1962, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Editura Kullusys, Bucarest, 2003, ISBN: 978-973-86421-1-9, pp. 376-380 - (referință la bibliotecă digitală memoria.ro).
  18. ^ Adrian Brișcă & Radu Ciuceanu, Rezistența armată din Bucovina. 1944-1950. Vol. I, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 1998, ISBN: 973-0-00574-5, pp. 61-62 - (referință cărții pe site-ul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului).
  19. ^ a b c d Theodor Băbulescu și Liviu Țăranu, articol Existența cotidiană a unui 'bandit': cazul lui Vasile Motrescu, Coordonator: Gheorghe Onișoru, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, publicat în Mișcările armate de rezistență anticomunistă din România. 1944-1962, Editura Kullusys, București, 2003, ISBN: 978-973-86421-1-9, pp. 281-299 - (referință la bibliotecă digitală memoria.ro) - (articol complet).
  20. ^ Articole și documente despre așteptarea unei intervenții americane:
  21. ^ Articol de Florian Banu, Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din România - între negare și hiperbolizare, publicat în Rezistența anticomunistă – cercetare științifică și valorificare muzeală, vol. I, editori Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Iulia Pop, Cluj Napoca, Argonaut, 2006, ISBN: 978-973-109-039-9, pp. 299-314 (articol complet), pp. 12 și 13 articolului publicat pe siteul internet CNSAS - (articol complet).
  22. ^ Adrian Brișcă, Jurnalul unui partizan: Vasile Motrescu și Rezistența armată din Bucovina, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST), București, 2005, ISBN: 973-7861-05-1 - (referință la bibliotecă digitală memoria.ro).
  23. ^ Ascultarea telefoanelor, violarea corespondenței, monitorizarea sistematică a țării, teritorială, instituțională și profesională, arestările arbitrare.
  24. ^ Liviu-Marius Bejenaru, Manipulare și dirijare prin observarea stării de spirit a populației. Studiu de caz: Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților de la București (2-14 august 1953), publicat în Caietele C.N.S.A.S, Revistă semestrială editată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Anul I, nr. 2, București, 2008, pp. 251-263 - (caietele C.N.S.A.S, Anul I, nr. 2/2008).
  25. ^ Alina Ilinca, Politica de control a regimului comunist asupra spațiului public. Studiu de caz: Jocurile Mondiale Universitare de Iarnă de la Poiana Stalin (28 ianuarie-8 februarie 1951), publicat în Caietele C.N.S.A.S, Revistă semestrială editată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Anul I, nr. 2, București, 2008, pp. 237-250 - (caietele C.N.S.A.S, Anul I, nr. 2/2008).
  26. ^ Autorizațiile și diversele vize prealabile sunt necesare pentru schimbarea domiciliului, a rezidenței în interiorul țării, ba chiar și pentru călătoriile în străinătate. Pașaportul fiecărui cetățean este păstrat de poliția politică.
  27. ^ Articole și pagini internet despre epurarea armatei regale:
    - Constantin Latea, Epurări din armata româna. Criterii politice și mijloace de presiune: 1945-1958, publicat în Arhivele Totalitarismului, nr. 1-2/1994, pp. 222-240 - Sumar tematic „România 23 august 1944 - 30 decembrie 1947 / Epurări în instituții de stat”.
    - Nicoleta Chicinaș, „Democratizarea” Armatei, Jandarmeriei și Poliției din Cluj în primii ani ai regimului comunist, publicat de Procesul comunismului - (articol complet).
    - Comunicări prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmației (19-21 iunie 1998), de Alexandru Oșca și Vasile Popa, Implicarea aparatului politic în acțiunea de epurare a cadrelor armatei romane în anul 1948, publicat în revista Analele Sighet, nr. 6: „Anul 1948 - instituționalizarea comunismului”, Fundația academia civică, București, 1998, ISBN: 973-98437-4-3 - (legătură către numărul 6 al revistei) - (Comunicări completa).
    - Articol de Cristina Pușcaș, Cadrele militare, publicat pe site-ul internet Memoria Rezistenței, la 10/03/2013 - (articol complet).
    - Articol de Stelia Lambru, Sovietizarea și epurarea armatei române publicat pe site-ul internet al Radio România Internațional, la 25/01/2016 - (articol complet).
  28. ^ Stan Stoica (coord.), Dicționar de Istorie a României, București, Editura Meronia, 2016, ISBN: 978-606-750-018-9, p. 78 - Dicționar de istorie a României. Ediția a II-a, 2016.
  29. ^ Pagină „Lista celor 19 țărani din Vadu Roșca condamnați în urma revoltei țărănești din 1-4 decembrie 1957”, publicată pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet - (pagină vizibilă la 30/09/2016).
  30. ^ Pe aici nu se trece. Revoltele țărănești din Vrancea (1957-1958) (Par ici, on ne passe pas. Les révoltes paysannes de Vrancea 1957-1958), Daniel Popa, Editura Academia Civica, Colecția Recviem pentru țăranul roman, București, 2016, ISBN: 978-973-8214-97-2 - (referință cărții pe librarie.net).
  31. ^ Articole publicate în ziarul Gazeta de Maramureș, la 21/02/2013:
    - Decizia politică a colectivizării - (articol complet).
    - Etapele colectivizării - (articol complet).
    - 64 de ani de la colectivizare - Argumentele terorii - (articol complet).
    - Represiune: execuții, arestări, deportări. Ca reacție la rezistența și la opoziția țăranilor români față de colectivizare, comuniștii au utilizat toate tipurile de violență pentru a o impune. - (articol complet).
  32. ^ Evaluarea numărului Legionarilor de către doi istorici, unul expert în mișcări fasciste sau naziste, iar celălalt cu privire la România și mișcarea legionară:
    - Cifrele avansate de istoricul german Armin Heinen sunt de 34.000 de cuiburi în 1937 (celula legionară) și 300.000 membri în 1940. Sursă: Legiunea „Arhanghelul Mihail” / Mișcare sociala și organizație politica / Contribuție la problema fascismului internațional, Armin Heinen, Editura Humanitas, Traducere din germană de Cornelia și Delia Eșianu, Ed. a 2-a., București, 2006 (Ediția originală în limba germană: 1986), p. 256 și 425, ISBN: 978-973-50-1158-1 - (cartea completă).
    - Pentru Traian Sandu, care folosește aceleași date ca Armin Heinen, cifrele depășesc această estimare deoarece compară numărul de votanți din decembrie 1937 (478.368 alegători reprezintă 16% din voturi și a treia forță politică a țării) cu sociologia și compoziția mișcării, în care erau numeroase femei, precum și mineri, categorii care nu aveau drept de vot. Astfel, el consideră că cifra depășește cu mult numărul de votanți. În consecință, nu este improbabil să fi fost mai mulți de 500.000 de legionari în 1937 și probabil, dacă nu chiar mai mulți, în 1940. Sursă: Franța Un fascisme roumain / Histoire de la Garde de fer (Un fascism român / Istoria Gărzii de Fier), Traian Sandu, Editions Perrin, Paris, 2014, ISBN: 978-2-262-03347-7 - (referință la Biblioteca Națională a Franței - BNF).) - Pagină 16 din Introducere și pagină 297, titlul: 'Sociogéographie militante et électorale : calcul de la „rentabilité militante” légionnaire'.
  33. ^ Articol de Bogdan Iancu, Comuniști și legionari în România postbelică. Cum a negociat Ana Pauker un pact de neagresiune cu Garda de Fier, publicat în ziarul Adevărul (Arad), la 04/03/2016 - (articol complet).
  34. ^ Liviu Țăranu, articol Considerații privind evoluția Mișcării Legionare în timpul democrației populare, Publicat în Sangidava, nr. 2, Târgu-Mureș, Editura Ardealul, 2008, pp. 201-205 - (articol complet).
  35. ^ Ilarion Țiu, Istoria mișcării legionare. 1944-1968, Editura Cetatea de scaun, Târgoviște, 2012, 270p, capitolul 1.3, ISBN: 978-606-537-115-6 - (sumar și Introducere)
  36. ^ Numărul exact nu este cunoscut cu precizie. După unele surse, la sfârșitul anului 1944 acesta se situa între câteva sute și câteva mii, fără a socoti simpatizanții.
  37. ^ Un banc reprezentativ pentru epocă povestește cu, în primii ani ai comunismului, un bucătar care își caută o slujbă se prezintă în fața tovarășilor de la Agenția pentru plasarea forței de muncă, dar se întoarce acasă fiind refuzat. Soția sa îl chestionează: „Ce te-au întrebat? – Dacă am lucrat pentru legionari, răspunde el. - Și tu ce le-ai zis? - Că da, ce puteam să le zic? - Ce neîndemânatic! Ar fi trebuit să spui că nu, îi răspunde ea. - Cum aș fi putut să neg, femeie? Ei erau toți acolo!” - Sursă : Dana Maria Niculescu-Grasso, Bancurile politice în țările socialismului real: studiu demologic, ed. Fundația Culturală Română, București, 1999.
  38. ^ Victor Frunză, Istoria comunismului în România, Editura EVF, București, 1999, pp. 326-329, ISBN: 973-9120-05-9 - (cartea completa la scribd.com).
  39. ^ Catehism a fost predat în orele săptămânal al religiei în școlile publice.
  40. ^ Bancuri din iepoca odiosului, Ion Itu, Editura Orientul Latin, Brașov, 1992, ISBN: 973-95474-3-5 și Bancurile politice în țările socialismului real: studiu demologic, Dana Maria Niculescu-Grasso, Editura Fundația Culturală Română, București, 1999 - (referință la Worldcat.org).
  41. ^ Țările occidentale, Turcia.
  42. ^ A doua biserică din România, în 1945, număra 1,5 milioane de membri.
  43. ^ Decret nr. 358 și alte măsuri discriminatorii luate în 1948 contra Bisericii Greco-catolice din România, pe site-ul oficial al bisericii: greco-catolica.org - Scurt istoric al încercării de suprimare a Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolice, de către Statul Roman comunist - Decrete și legi discriminatorii (Decret și măsuri de aplicare în extinso).
  44. ^ Franța Articol de Stéphanie Mahieu, Une Église dissidente ? L'Église gréco-catholique roumaine pendant la période communiste (1948-1989) (O biserică disidentă? Biserica greco-catolică română în perioada comunistă, 1948-1989), publicat în revista Revue d’études comparatives Est-Ouest (Revista de studii comparative est-vest), 2004, volum 35, nr. 4, pp. 93-126 - (articol complet).
  45. ^ Elveția Articol de Jacques Berset, agenția Apic, Roumanie : L’Église gréco-catholique, à nouveau légale, n’a pas retrouvé son lustre d’antan (Biserica greco-catolică din România, revenită în legalitate, nu și-a regăsit strălucirea de altădată), publicat pe site-ul internet Cath.ch, la 01/10/2012 - (articol complet).
  46. ^ Franța Un fascisme roumain / Histoire de la Garde de fer (Un fascism român / Istoria Gărzii de Fier), Traian Sandu, Editions Perrin, Paris, 2014, ISBN: 978-2-262-03347-7, p. 389, Capitolul 19, titlul: 'Le recrutement des legionaires par la CIA' - (referință la Biblioteca Națională a Franței - BNF).).
  47. ^ Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord The OSS in Romania, 1944-1945: An Intelligence Operation in the Early Cold War (OSS în România, 1944-1945: Operațiune informativă în anii de început ai războiului rece), Eduard Mark, publicat în revista Intelligence and National Security, Editura Franck Cass, London, volumul 9, nr. 2, Aprilie 1994, pp. 320-344 - (referință și articol la Taylor & Francis Online)
  48. ^ Statele Unite The Very Best Men / The Daring Early Years of the CIA (Oamenii cu adevăr cei mai buni: îndrăzneții ani de început ai CIA), Evan Thomas, Editura Simon & Schuster, New-York, ISBN: 978-1416537977 - (referință la Editura Simon & Schuster).
  49. ^ Liviu Vălenaș, Convorbiri cu Mircea Dimitriu / Mișcarea legionară - Între adevăr și mistificare, Editura Marineasa, Timișoara, 2000, 358p, p. 100, ISBN: 9739485294 - (cartea completă).
  50. ^ Un raport de sinteză redactat de Securitate la 10 noiembrie 1949 descrie relațiile dintre mișcările legionare și Anglo-americani între 1944 și august 1949.
  51. ^ După 1949, Horia Sima, refugiat în Germania, va intra în contact cu serviciile secrete militare britanice pentru a pregăti grupuri de voluntari.
  52. ^ a b Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Kevin Mcdermott & Matthew Stibbe, Revolution and resistance in Eastern Europe: challenges to communist rule (Revoluție și rezistență în Europa de Est: provocări ale regimului comunist), Berg, London, 2006, ISBN: 978-1-84520-259-0, p. 84 - (Poate fi consultată parțial pe Google Books, p. 84).
  53. ^ Nici unul dintre ei nu făcea parte din mișcarea legionară.
  54. ^ Seria de articole Spionii care au intrat in frig, din istoric Marius Oprea, detaliind epopeea completă acestei parașutare, publicat în ziarul ZF Ziarul de Duminică , în 2006:
    - Spionii care au intrat in frig (I), la 14/07/2006 - (articol complet).
    - Spionii care au intrat in frig (II), la 28/07/2006 - (articol complet).
    - Spionii care au intrat in frig (III), la 11/08/2006 - (articol complet).
    - Spionii care au intrat in frig (IV), la 25/08/2006 - (articol complet).
    - Spionii care au intrat in frig (V), la 08/09/2006 - (articol complet).
    - Spionii care au intrat in frig (VI), la 29/09/2006 - (articol complet).
    - Spionii care au intrat in frig (VII), la 13/10/2006 - (articol complet).
    - Spionii care au intrat in frig (VIII), la 27/10/2006 - (articol complet).
    - Spionii care au intrat in frig (IX), le 10/11/2006 - (articol complet).
  55. ^ Articol de Gheorghe și Hadrian Gorun, Un parașutat în România vândut: Mircea Popovici, publicat în revista Anuarul Institutului de Istorie Orală (A.I.O), volumul VIII, 2007 - Anuarul Institutului de Istorie Orală VIII (sumarul numărului) și (articol complet disponibil la Central and Eastern European Online Library).
  56. ^ Articol Eroii Rezistenței Anticomuniste / Parașutați în închisoare, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș, la 08/02/2010 - (articol complet).
  57. ^ La C.N.S.A.S exista numeroase documente pe acest subiect, astfel cum actul de acuzare din 1953. Sursă: Act de acuzare nr. 1343, Republica Populară Română Procuratura Militară Teritorială București, 3 Octombrie 1953, C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 1335, vol. 5, f. 1-13.
  58. ^ Buda Ion, Corlan Aurel, Coman Ion (învățător), Dincă Gheorghe (inginer), Golea Ion (student), luhasz Ion (student), Pop Gavrilă, Popovici Mircea (student), Samoilă Ion, Tănase Alexandru, Tartler Erich (agricultor), Tolan ion (muncitor mecanic), Vlad Minai (student) nu a fost parașutat.
  59. ^ a b c Raport final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România, Președinția română, Președintele Comisiei: Vladimir Tismăneanu, București, 2006, capitolul „Rezistența Armată Anticomunistă”, pp. 312-332 - Comisia Prezidențială Pentru Analiza Dictaturii Comuniste Din România / Raport Final, 2006.
  60. ^ Florica Dobre (Coord.), Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Bande, bandiți și eroi. Grupurile de rezistență și Securitatea (1948-1968), Editura Enciclopedică, București, 2003, ISBN: 978-973-45-0436-7, p. 9 - Bande, bandiți și eroi. Grupurile de rezistență și Securitatea (1948-1968) (referință la Stanford University Libraries).
  61. ^ Paula Ivan, articol Formele de represiune a Rezistenței anticomuniste în memoria colectivă (I), publicat în Revista Arhivelor, LXXXVI (2009), nr. 1, Arhivele Nationale ale României, București, pp. 220-245, p. 220, ISSN 1453-1755 - (referință la Revista Arhivelor) și (articol complet la Arhivele Naționale).
  62. ^ Articol de Doru Radosav, Rezistenta anticomunistă armată din România între istorie și memorie, publicat în cartea Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național, Editura Polirom, Iași, 2006, pp 87-107, ISBN: 973-46-0312-4 - (articol complet).
  63. ^ a b c Theodor Bărbulescu & Liviu Țăranu, articol Rezistența anticomunistă - Cazul Colonelului I. Uță, publicat în revista Memoria, Revista gândirii arestate, Fundația Culturală "Memoria", București, nr. 44/45, 2003 - (articol complet).
  64. ^ a b Articol de Claudiu Pădurean, Luptătorul a fost împușcat în data de 17 februarie 1950. Cum l-a asasinat Securitatea pe Ioan Iena, publicat în ziarul România Liberă, la 19/09/2013 - (articol complet).
  65. ^ Canalul morții. Martor, Valentin Hossu Longin, Fundația Academia Civică, București, 262p, 2013, ISBN: 978-973-8214-72-9 - Canalul morții. Martor (referință la bibliotecă digitală memoria.ro).
  66. ^ Cartea morților din închisori, lagăre, deportări - 1944-1989, Romulus Rusan, Fundației Academia Civică și Carte editată de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, București, 2013, ISBN: 978-973-8214-56-9 - (referință la bibliotecă digitală memoria.ro).
  67. ^ Muzeul Sighet - Memorialul Victimelor Comunismului și ale Rezistenței - P. „Sala 17 - Munca forțată” - (pagină vizibilă la 29/09/2016) și pagina: „17 februarie 1953 – la Poarta Albă sunt înregistrate într-o singură zi 10 decese” vizibilă la 29/09/2016).
  68. ^ Articol de Sinziana Ionescu, Foto & Video Canalul Dunăre-Marea Neagră, gulagul comunist al Dobrogei, publicat de ziarul Adevărul (Constanța), la 06/03/2013 - Foto & Video Canalul Dunăre-Marea Neagră, gulagul comunist al Dobrogei.
  69. ^ C.N.S.A.S - Informații recuperate grație dosarele soției sale, Olimpia Puiu, în care figurează o listă de referințe la dosarele legate de Gogu Puiu: Dosar nr. 12512, Vol 2 ; Dosar nr. 170 Vol 1 ; Dosar nr. 1532 / Constanța / Vol 1 ; Dosar nr. 1406 / Vol. 1,2,3,4,5 ; Dosar nr. 12636 Vol 1,2. În aceste dosare a fost descoperită o declarație dactilografiată, înregistrată de Securitate și datată 24/06.1947. Ea dă numeroase informații asupra parcursului ei - Declarație este disponibilă in extenso pe site-ul gogupuiu.ro: Declarație dată de Gogu Puiu în cadrul anchetei declanșate de întoarcerea sa în România, în Aprilie 1947.
  70. ^ C.N.S.A.S - Dosar nr. 22.229 ; Dosar nr. 54217, Vol I Fond Op Puiu Gheorghe ; Dosar nr. 74561, Puiu Gheorghe - zis Gogu.
  71. ^ Peste 30 de ani, dacă ținem cont de faptul că șeful lui, Ion Gavrilă Ogoranu, (student la facultatea de agronomie în 1948) a scăpat de Securitate până la mijlocul anilor 1970.
  72. ^ Cele șapte volume: Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, Ion Gavrilă Ogoranu, publicate între 1993 și 2007.
  73. ^ Applications-multimedia.svg Portretul luptătorului la tinerețe, Film de Constantin Popescu, 2010, București - Portretul luptătorului la tinerețe (film publicat pe YouTube).
  74. ^ Primul va face ani lungi de pușcărie; al doilea, Ion Gavrilă, va fi prins în 1976, dar a fost eliberat datorită faptului că pedeapsa se prescrisese (membrii rezistenței beneficiind în acel moment de o amnistie). Gavrilă era urmărit îndeaproape și bine controlat. În ceea ce privește ideea că Președinte american Nixon l-ar fi salvat pe Gavrila Ogoranu de execuție, nu exista nici o urmă sau probă la Arhivele Naționale care să certifice că, la vizita lui Nixon în 1969, cineva din stafful român sau american a avut vreo discuție pe aceasta tema.
  75. ^ a b Articol Preoți mărturisitori în rezistența anticomunistă de pe Valea Someșului, publicat în ziarul Răsunetul, la 02/11/2013 - (articol complet) - Cei trei preoți menționați, printre care și părintele Ioan Valeanu, sunt preoți greco-catolici convertiți la ortodoxie sub presiunea comuniștilor (Vezi comentariile autorului: Părintele Vasile Rus).
  76. ^ Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Adrian Brișcă, articol The Anticommunist Armed Resistance în Romania 1944-1962 (Rezistența armată anticomunistă din România 1944-1962), publicat în Arhivele Totalitarismului, nr. 34-35, 1-2/2002, pp. 75-101, ISSN 1221-6917 - (sumar general al tuturor documentelor publicate în „Arhivele Totalitarismului” din 1993).
  77. ^ Numit și „Partizanii Majestății Sale Regele Mihai I” sau „Armata Albă” sau „Garda Albă”.
  78. ^ a b Dorin Dobrincu, articol Rezistența armată anticomunistă și Rezistența greco-catolică în centrul Transilvaniei. Organizația 'Partizanii Regelui Mihai - Armata Secretă' (1948-1950), publicat în revista Revista Arhivelor, LXXXVI (2009), nr. 1, Arhivele Nationale ale României, București, pp. 204-218, ISSN 1453-1755 - (referință la Revista Arhivelor) și (articol complet la Arhivele Naționale).
  79. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Capotă-Dejeu”:
  80. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „grupul Cruce și Spadă”:
    • Cosmin Budeancă, Denisa Bideanu, Valentin Orga (Studiu introductiv), Mișcarea de rezistență anticomunistă în România. Grupul 'Cruce și Spadă'. Mărturii, Universitatea Babeș-Bolyai, Institutul de Istorie Orală, ediția a doua revăzută și adăugită, Editura Argonaut, Cluj-Napoca 2009, ISBN: 978-973-109-220-1 - (referință la Institutul de Istorie Orală) .
    • Paula Ivan, articol Formele de represiune a Rezistenței anticomuniste în memoria colectivă (I), publicat în Revista Arhivelor, Arhivele Nationale ale României, Bucarest, LXXXVI (2009), nr. 1, pp. 220-245 - (referință la Revista Arhivelor) și (articol complet la Arhivele Naționale).
    • Articol de Liviu Pleșa, Călăul Mihail Patriciu, publicat în Revista 22, publicat de Grupul pentru Dialog Social, la 11/12/2012 - (articol complet), ofițer de Securitate și torționar, adept al eliminărilor sistematice, care va ucide membrii grupului prin execuții extra-judiciare, cu acordul autorităților comuniste și sovietice.
    • Articol de Adrian Lupescu, Grupul „Cruce și spadă” - 13 septembrie 1948 - 12 aprilie 1949, publicat în revista Foaie Națională, la 24/02/2010 - (articol complet).
    • Articol de Ionuț Țene, Echipa Cruce și Spadă de la Săcuieu (Huedin): Eroii anticomuniști nu au morminte, publicat de Napoca News, la 06/07/2010 - (articol complet).
  81. ^ a b Gheorghe Onișoru (coordonator), Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România, 1944-1962, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Editura Kullusys, București, 2003, ISBN: 978-973-86421-1-9 - (referință la bibliotecă digitală memoria.ro).
  82. ^ Ion Gavrilă Ogoranu, în colaborare cu Elis Neagoe-Pleșa și Liviu Pleșa, Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, Vol. VII - Rezistența anticomunistă din Munții Apuseni, Editura Marist, Baia Mare 2007, ISBN: 973-8935-44-X, titluri "Grupul Leon Șușman" și "Plecarea lui Leon Șușman în Munții Apuseni"- (referință la Editura Editura Marist) - (cartea completă publicat pe siteul miscarea.net).
  83. ^ Constantin Vasilescu, Rezistență Armată Anticomunistă, Album-foto documentar completat cu analize detaliate, Editura Predania, București, decembrie 2013, ISBN: 978-606-8195-32-2), pp. 34-51: „Grupul Leon Șușman” - Album online pe site-ul internet În Spatele Cortinei de fier.
  84. ^ Pagină „18/19 iulie 1957 – într-o ambuscadă la Poșaga, în Munții Apuseni, sunt împușcați Leon Șușman și Simion Roșa”, publicată pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet - (pagină vizibilă la 19/01/2016).
  85. ^ Ion Gavrilă Ogoranu, în colaborare cu Elis Neagoe-Pleșa și Liviu Pleșa, Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, Vol. VII - Rezistența anticomunistă din Munții Apuseni, Editura Marist, Baia Mare 2007, ISBN: 973-8935-44-X, titlul "Grupul Ștefan Popa (Nuțu)" - (referință la Editura Editura Marist) - [ttp://www.miscarea.net/rezistenta-in-judetul-alba.html (cartea completă publicat pe siteul miscarea.net)].
  86. ^ Articol Vânătorii de securiști au găsit mormântul partizanilor Traian Gligor și Traian Mârza, de Claudiu Pădurean, publicat în jurnalul.ro, la 01/06/2016 - (articol complet).
  87. ^ Pagină „Petre Mărgineanu”, publicată pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet - (pagină vizibilă la 30/09/2016).
  88. ^ a b Articol Campaniile de arheologie contemporană ale IICCMER - Dezgropând crimele comunismului, publicat în revista Observator cultural, Editura SC Observator cultural SA, București, nr. 672, mai 2003 - (articol complet).
  89. ^ Ion Gavrilă Ogoranu, în colaborare cu Elis Neagoe-Pleșa și Liviu Pleșa, Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, Vol. VII - Rezistența anticomunistă din Munții Apuseni, Editura Marist, Baia Mare 2007, ISBN: 973-8935-44-X, titlul "Grupul Maxim Alexandru (Sandu)" - (referință la Editura Editura Marist) - [ttp://www.miscarea.net/rezistenta-in-judetul-alba.html (cartea completă publicat pe siteul miscarea.net)].
  90. ^ Articole de Cezarina Condurache, “Fiii Cerului” nu mor – Grupurile de Rezistență Armată Anticomunistă conduse de fratele lui Virgil Maxim, martirul Alexandru Maxim, alături de maiorul Nicolae Dabija, publicat pe siteul marturisitorii.ro, la 02/04/2017 - (articol complet).
  91. ^ Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Articol de Marius Cristea, The Anticommunist Resistance In Aiud area. „The Spaniol Group” (Rezistența armată anticomunistă în zona Aiud. „Grupul spaniol”), publicat în revista Anuarul Institutului de Istorie Orală, Universitatea Babeș-Bolyai - Institutul de Istorie Orală, volumul III, 2002, pp. 28-30 - (AIO III, sumar).
  92. ^ Ion Gavrilă Ogoranu, în colaborare cu Elis Neagoe-Pleșa și Liviu Pleșa, Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, Vol. VII - Rezistența anticomunistă din Munții Apuseni, Editura Marist, Baia Mare 2007, ISBN: 973-8935-44-X, titlul "Grupul Cornel Deac-Nicolae Moldovan" - (referință la Editura Editura Marist) - [ttp://www.miscarea.net/rezistenta-in-judetul-alba.html (cartea completă publicat pe siteul miscarea.net)].
  93. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Că­pi­ta­nul Diamandi Ionescu”:
    • Articol de Dorin Dobrincu, Rezistența armată anticomunistă în sud-estul Munților Apuseni (I), publicat în Revista 22, publicat de Grupul pentru Dialog Social, la 22/12/2006 - (articol complet).
    • Articol de Claudiu Pădurean, Diamandi Ionescu, omul care i-a gonit pe comuniști din Muntele Băișorii, publicat în ziarul România Liberă, la 02/08/2012 - (articol complet).
  94. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Haiducii lui Avram Iancu - Divizia Sumanele Negre”:
  95. ^ Nicolae Balint, articol Gavrilă Olteanu în arhivele din Mureș – Informații inedite, publicat în ziarul Curentul, la 24/02/2011 - (articol complet).
  96. ^ a b Oana Ionel, articol Anihilarea organizației „Garda Albă” de către Securitate (1949, publicat în Rezistența anticomunistă. Cercetare științifică și valorificarea muzeală I (lucrările prezentate la Simpozionul Internațional Făgăraș-Sâmbăta de Sus, 24-26 martie 2006), Editori: Cosmin Budeancă, Olteanu Florentinu, Iulia Pop (editori), Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2006, ISBN: 978-973-109-016-0, pp. 142-158 - (articol complet) și (articol cu privire Simpozionul internațional).
  97. ^ a b Părintele Vasile Rus, coordonator, autori: Vasile Rus, Oana Ionel, Dorin Dobrincu, Marius oprea, Mihai Șoica, Tudor Ravoiu, Mihai Hendea, Radu Sîrbu, Cristian Silași, Florina Pop și Gheorghe Petrov Martirii din Dealul Crucii - studii, articole și documente, Editura George Coșbuc, Bistrița, 2013, ISBN: 978-606-8077-34-5 - (cartea completă).
  98. ^ IICCMER, articol Actiunea de exhumare a partizanilor din organizația de rezistență anticomunistă „Garda Albă”, executați de Securitate în 1949, Arhiva evenimentelor IICCMER, publicată la 20/04/2009 - (articol complet) și Campanii referitoare la execuțiile sumare ale Securității din anii 1949 și 1952, din județele Bistrița-Năsăud și Hunedoara, desfășurate în perioada aprilie-mai 2009.
  99. ^ IICCMER, articol Acțiunea de reînhumare a partizanilor din organizația de rezistență anticomunistă 'Garda Albă', executați de Securitate în 1949, Arhiva evenimentelor IICCMER, publicată la 20/06/2009 (reînhumarea a avut loc la 27 aprilie 2009) - (articol complet) și Campanii referitoare la execuțiile sumare ale Securității din anii 1949 și 1952, din județele Bistrița-Năsăud și Hunedoara, desfășurate în perioada aprilie-mai 2009.
  100. ^ Pagină "Condamnarea comunismului, studiu de caz : România", dedicată Leonida Bodiu pe site-ul Despre demnitate, publicat la 31/03/2013 - (pagină vizibilă la 22/06/2017).
  101. ^ Articol Trei membri ai rezistenței, executați de Securitate în 1949, vor fi exhumați, publicat de agenția română Mediafax, la 27/04/2009 - (articol complet).
  102. ^ Articol de Zaharia Cotoc, Dreptate peste ani pentru trei luptători anticomuniști, publicat în ziarul Gazeta de Bistrița, la 02/05/2009 - (articol complet).
  103. ^ Ioana Diaconescu, Represiunea împotriva Rezistenței anticomuniste din munți. Un poet erou: Constant Tonegaru, articol publicat pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet, extras din cartea : „Scriitori în arhivele CNSAS”, Fundația Academia Civică, 2012, ISBN: 978-973-8214-66-8 - (articol complet).
  104. ^ Viorel Rus, Trei martiri ai rezistenței anticomuniste din județul Bistrița-Năsăud Leonida Bodiu, Dumitru Toader și Ioan Burdeți, în cartea Rezistența anticomunistă în județul Bistrița-Năsăud (1945-1989), Editura Ioan Cutova, Bistrița, 2005, pp. 79-91 - (pagini publicați în www.academia.edu).
  105. ^ Articol de Violeta Fotache, Călăul Liviu Pangratiu și subalternii săi de la Securitate l-au executat pe bunicul preotului Parohiei Nepos, publicat în ziarul Evenimentul Zilei la 11/07/2013 - (articol complet).
  106. ^ Petre Baicu & Alexandru Salcă, Rezistența în munți și orașul Brașov (1944-1948) Brașov, Editura Transilvania Express, 1997, ISBN: 978-973-97758-8-5.
  107. ^ Articol de Laurențiu Dologa, Eroul aviator Teodor Greceanu și evadarea din fortăreață comunista Aiud (II), publicat pe Ziare.com, la 27/09/2011 - (articol complet).
  108. ^ Steliana Breazu, articol Grupul de rezistență anticomunistă al lui Cantemir Gligor din munții Zarandului și Codrului, pe valea Crișului Alb, publicat în revista Analele Sighet, nr. 2: „Instaurarea comunismului - între rezistență și represiune”, Fundația Academia Civică, București, 1995, ISBN: 973-0-00190-1), pp. 233-235 - (legătură către nr. 2 al revistei) și (revistă completă).
  109. ^ a b c d Cornea Corneliu, articol Rezistenta anticomunistă în Arad, publicat în revista Memoria, Revista gândirii arestate, Fundația Culturală "Memoria", București, nr. 55/56, 2006 - (articol complet).
  110. ^ Articol de George Enache, De la Arad prin Aiud, spre veșnicie, publicat în ziarul Napoca News, la 20/03/2010 - (articol complet).
  111. ^ Articol de Mircea Rusnac, Al doilea nivel al mișcării de rezistență din Banat (3), publicat în revista Vestul, la 11/08/2010 - (articol complet).
  112. ^ Articol de Cristina Pușcaș, Gligor Cantemir, publicat în 'Tributul bihorenilor', la revista online Memoria rezistenței, Arhiva Asociației Foștilor Deținuți Politici Filiala Bihor, la 20/07/2015 - (articol complet).
  113. ^ Atanasie Berzescu, Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului, Editura Marineasa, Timișoara, 1999, ISBN: 973-9485-31-6, pp. 29 și 34 - (cartea completă).
  114. ^ Gabriel Moisa și Marius Kramer, Structuri anticomuniste din vestul României. Grupul Adrian Mihuț, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2012, 320 p., ISBN: 978-606-543-292-5 - (referință cărții la Editura Mega).
  115. ^ Articol de Gabriel Moisa, Organizația anticomunistă condusă de Adrian Mihuț (1948-1956), publicat în revista Crisia, nr. XLIII, 2013, pp. 161-179 , ISBN: 978-606-543-292-5 - (articol complet).
  116. ^ Articol de Gabriel Moisa, Adrian Mihuț - Lider al grupului de rezistență de pe Valea Crișului Alb (1948-1956), publicat în volumul Destine individuale și colective în comunism, de Cosmin Budeancă și Olteanu Florentin (Coordonatori), Editura Polirom, 2013, ISBN: 978-973-46-3432-3 - Lista articolelor publicate în Ziarul de duminică (articol din 25/07/2013) și (referință cărții la Polirom).
  117. ^ Gavrilă Ogoranu Ion & Lucia Baki, Brazii de frâng, dar nu se îndoiesc, Vol.III, Editura Marineasa, Timișoara, 2006, ISBN: 973-85045-8-9 - (cartea completă).
  118. ^ Pagini dedicate grupului Haiducii Muscelului publicate la Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet: pagină „Maria Plop” - (pagină vizibilă la 07/10/2016)
  119. ^ Articol de Raluca Voștinar, Povestea de dragoste din munți: Toma Arnăuțoiu și Maria Plop, publicat în ziarul România Liberă, la 18/02/2015 - (articol complet).
  120. ^ Claudia Căpățănă & Răzvan Ciolcă, Articol Dumitru Apostol (1905-1950), publicat în Arhivele Totalitarismului, nr. 21, 4/1998, pp. 229 și 230, ISSN 1221-6917 - (sumar general al tuturor articolelor publicate în revista Arhivele Totalitarismului începând din 1993).
  121. ^ Ion Constantinescu Mărăcineanu, articol Un erou de legendă: colonelul (r) Gh. Arsenescu, publicat în revista Memoria, Revista gândirii arestate, Fundația Culturală "Memoria", București, nr. 49, 2004 - (articol complet).
  122. ^ Articol de Adrian Nicolae Petcu, Părintele Gheorghe Cârstoiu în temnița comunistă, publicat în Ziarul Lumina, la 15/02/2013 - (articol complet).
  123. ^ Articol de Silvia Iliescu, Comunismul cu față inumană. Mărturii. Făgăraș - Versantul sudic / Grupul Apostol, publicat în ziarul Rador (Radio România, Agenția de Presă), la 16/12/2014 - (articol complet).
  124. ^ a b Articol Acțiunea de exhumare a partizanului anticomunist Vitan Petru, împușcat de Securitate la 21 noiembrie 1952, Arhiva evenimentelor IICCMER, publicat la 30/04/2009 (exhumarea a avut loc la 6-7 mai 2009) - (articol complet).
  125. ^ Articol de Liviu Pleșa (C.N.S.A.S), Cum ucidea Securitatea. Cazul ofițerului Mihail Kovács, publicat în revista Revista 22, publicat de Grupul pentru Dialog Social, la 03/12/2013 - (articol complet).
  126. ^ Articol de Carmen Cosman, Eroul din munții Sureanu a fost deshumat, publicat în ziarul România Liberă, la 07/05/2009 - (articol complet).
  127. ^ Articol de Maximilian Gânju, Monument în memoria partizanilor anticomuniști, publicat în ziarul Cronica Văii Jiului, la 28/07/2013 - (articol complet).
  128. ^ Articol de Gheorghe Firczak și Liviu Lazăr, 25 de ani de la căderea comunismului (III) / Comunismul național 1965-1989, publicat în revista Servus Hunedoara, la 03/12/2013 - (articol complet).
  129. ^ Ștefan Bellu, articol Rezistența în munții Maramureșului, publicat în revista Analele Sighet, nr. 2: „Instaurarea comunismului - între rezistență și represiune”, Fundația Academia Civică, București, 1995, ISBN: 973-0-00190-1, pp. 224-228 - (legătură către numărul 2 al revistei) și (revistă completă).
  130. ^ a b c d e Articol de Ioan Pop, Eroii rezistenței anticomuniste / Maramureșul liber din munți, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș, la 10/08/2009 - (articol complet).
  131. ^ Articol Eroii rezistenței anticomuniste / Preoți și călugări cu arma în mână, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș, la 08/02/2010 - (articol complet).
  132. ^ Nicoară Timiș, Legendarul Gavrilă Mihali Strifundă din Borșa, Editura Societății Culturale Pro Maramureș „Dragoș Vodă”, Cluj-Napoca, 2000, ISBN: 973-99215-9-0- (referință la Editura Societății Culturale Pro Maramureș „Dragoș Vodă”).
  133. ^ Ștefan Bellu, Pădurea răzvrătită. Mărturii ale rezistenței anticomuniste, Editura Galaxia Gutenberg (Ediție: a II-a revăzută și adăugită Colecție: Historia XVII), Târgu-Lăpuș, 2009, ISBN: 978-973-141-109-5 - (referință la bibliotecă digitală memoria.ro)
  134. ^ Articol Gavrilă Mihali Strifundă (1901-1961), publicat în Arhivele Totalitarismului, nr. 17, 4/1997, pp. 223-225, ISSN 1221-6917 - (lista tuturor biografiilor apărute în revista Arhivele Totalitarismului).
  135. ^ Pagină „Gavrilă Mihali Ștrifunda”, publicată pe site-ul internet al Memorialului victimelor comunismului de la Sighet - (pagină vizibilă la 10/10/2016).
  136. ^ Articol de Ionuț Țene, Cum a luptat primarul Ștrifundă din Borșa ca Maramureșul istoric să nu fie ocupat de sovietici, publicat în ziarul Napoca News, la 08/01/2010 - (articol complet).
  137. ^ Articol Legendarul „Voivod” Ștrifundă, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș, la 30/04/2012 - (articol complet).
  138. ^ Articol de Dan Gheorghe, Istorii cenzurate (Partea a II-a): Eroul din Borșa, publicat în ziarul România Liberă, la 05/02/2015 - (articol complet).
  139. ^ Articol de Dragos Hojda, Foto. Povestea primarului care s-a opus ucrainizării Maramureșului. A fost vânat de comuniști și dus la muncă silnică, publicat în ziarul Adevărul (Baia Mare), la 09/03/2015 - (articol complet).
  140. ^ Camelia Ivan Duică, Rezistența anticomunistă din Maramureș. Gruparea Popșa (1948-1949), Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2005, ISBN: 973-7861-03-5 - (referință la bibliotecă digitală memoria.ro).
  141. ^ Articol Asasinarea lui Vasile Popsa (Lica) - 1949, publicat în ziarul The Epoch Times România, la 21/02/2007 - (articol complet).
  142. ^ Articol de Florin Mihai, Luptătorii din munți, publicat în ziarul Jurnalul.ro, la 04/03/2008 - (articol complet).
  143. ^ Articol de Carmen Cosman, Muzeul atrocităților comunismului, la Ieud, publicat în ziarul România Liberă, la 12/05/2009 - (articol complet).
  144. ^ Articol de Ioan Pop, Eroii rezistenței anticomuniste / Prima „bandă” de luptători în munți, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș', la 08/02/2010 - (articol complet).
  145. ^ Articol de Silvia Iliescu, Comunismul cu față inumană. Mărturii. Maramureș: Lotul Viṣovan, publicat în Rador (Radio România, Agenția de Presă), la 08/12/2014 - (articol complet).
  146. ^ Articol de Ana-Maria Luca, Răzvrătiții din pădurile Maramureșului voievodal, publicat în ziarul Jurnalul.ro, la 10/04/2004 - (articol complet).
  147. ^ Articol Eroii rezistenței anticomuniste / Grupul Dragomirești, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș, la 05/10/2009 - (articol complet).
  148. ^ Articol Eroii rezistenței anticomuniste / Grupul Dragomirești/ Arestată la 6 luni!, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș, la 05/10/2009 - (articol complet).
  149. ^ Dorin Dobrincu, articol Formațiuni „minore” de rezistența anticomunistă și fugari solitari din nordul Transilvaniei (1949-1958), Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, 10/I, 2006, pp. 133-146, p. 133 - ISSN 1453-9306 - (referință la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia) și (articol complet).
  150. ^ Aristina Pop-Saileănu, „Să trăiască partizanii până vin americanii”. Povestiri din munți, din închisoare și din libertate., Colecție: Istorie orală, nr. 10, Editura: Fundația Academia Civică + Centru Internațional de Studii asupra Comunismului, 2008, București, ISBN: 978-973-8214-40-8 - (referință la bibliotecă digitală memoria.ro).
  151. ^ Pagină „Nicolae Pop”, publicată pe site-ul internet al Memorialului victimelor comunismului de la Sighet - (pagină vizibilă la 12/10/2016).
  152. ^ Pagini dedicate Nicolae Pop și Aristina Pop, publicate pe site-ul internet Despre demnitate, la 17/07/2011 - Nicolae Pop - și la 12/10/2012 Aristina.
  153. ^ a b Articol de Dorin Țimonea Răzbunarea gropilor comune, publicat în ziarul România Liberă - Ediția Transilvania-Banat, la 20 decembrie 2006 - (articol complet).
  154. ^ Articol de Mihai Creangă, Cine a fost „copilița codrului”, publicat în ziarul România Liberă, la 29/05/2008 - (articol complet).
  155. ^ Articol Haiducii din munți, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș, la 27/05/2012 - (articol complet).
  156. ^ Pagină „Aristina Pop Săileanu”, publicată pe site-ul internet al Memorialului victimelor comunismului de la Sighet - (pagină vizibilă la 12/10/2016).
  157. ^ Pagină „Fișă matricolă penală: Aristina Pop”, publicată pe site-ul internet al Memorialului victimelor comunismului de la Sighet - (pagină vizibilă la 12/10/2016).
  158. ^ Pagină „Aristina Pop Săileanu, Să trăiască partizanii până vin americanii”, extras din cartea Aristina Pop Săileanu, „Să trăiască partizanii până vin americanii!” Povestiri din munți, din închisoare și din libertate - Interviu de Liana Petrescu, publicată pe site-ul internet al Memorialului victimelor comunismului de la Sighet - (pagină vizibilă la 12/10/2016).
  159. ^ Articol de Romulus Rusan, „Să trăiască partizanii până vin americanii” Povestea Aristinei Pop Săileanu, publicat în ziarul România Liberă, la 29/11/2014 - (articol complet).
  160. ^ Articol preotului Vasile Rus, Gheorghe Pașca, simbol al rezistenței anticomuniste, publicat în ziarul Răsunetul, la 25/04/2013 - (articol complet).
  161. ^ Articol despre luptătorul Gheorghe Pașca, Memoria umilită a unui simbol al rezistenței anticomuniste, de Ioana Lucacel & Mircea Crișan, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș, la 07/10/2013 - (articol complet).
  162. ^ Articol de Bianca Sara, După un deceniu concentrat pe fuga de Securitate și o viață aproape de legendă, luptătorul anticomunist Gheorghe Pașca va avea un monument în Năsăud, publicat în ziarul Adevărul (Bistrița), la 04/03/2014 - (articol complet).
  163. ^ Articol Luptătorul anticomunist Gheorghe Pașca va avea un monument în Năsăud, publicat în ziarul Mesagerul de Bistrița-Năsăud, la 07/03/2014 - (articol complet).
  164. ^ Articol Acțiunea de căutare și deshumare a lui Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus, uciși de Securitatea comunistă la 5 februarie 1956, Arhiva evenimentelor a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), publicat la 24/04/2014 - (articol complet).
  165. ^ Articol Comunicat de presă - Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca / Comunicat de presă Acțiunea de căutare și deshumare a lui Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus, uciși de securitatea comunistă la 5 februarie 1956, publicat de Agerpres, la 25/04/2014 - (Comunicat de presă).
  166. ^ Articol Acțiunea de căutare și deshumare a lui Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus, uciși de Securitatea Comunista la 5 februarie 1956, publicat în ziarul Jurnalul.ro, la 25/04/2014 - (articol complet).
  167. ^ Articol de Gheorghe Petrov, La Cimitirul Năsăud, deshumarea osemintelor victimelor securității Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus, publicat în ziarul Răsunetul, la 29/04/2014 - (articol complet).
  168. ^ Articol de Claudiu Pădurean, Mormântul eroilor Pașca și Rus, căutat de vânătorii de securiști, publicat în ziarul România Liberă, la 29/04/2014 - (articol complet).
  169. ^ Applications-multimedia.svg Reportaj de Gheorghe Petrov (IICCMER), Arheologia crimelor comunismului. Cazul Gheorghe Pașca și Gavrilă Rus - Năsăud (28-29.04.2014), publicat pe YouTube, la 01/05/2014 - (reportaj publicat pe YouTube).
  170. ^ Articol de Ioana Lucacel și Mircea Crișan, O crimă ascunsă șase decenii: deshumarea eroului Pașca, publicat în ziarul Gazeta de Maramureș, la 02/05/2014 - (articol complet).
  171. ^ Articol de Silvia Iliescu, Comunismul cu față inumană. Mărturii. Maramureș: Gheorghe Paṣca, publicat în ziarul Rador (Radio România, Agenția de Presă), la 09/12/2014 - (articol complet).
  172. ^ Articol de Augustin Danci, Mărturii cutremurătoare despre viața lui Gheorghe Pașca, împușcat de Securitate la Bichigiu (Foto-Video), publicat în ziarul Observator BN, la 25/07/2016 - (articol complet).
  173. ^ Articol de Valentin Șchiopu, Mai bine lunetist decât comunist, publicat în revista Pressone, la 07/08/2016 - (articol complet).
  174. ^ Articol ”Mai bine mor decât să mă predau călăilor comuniști!” Povestea fascinantă a omului care a ales libertatea și a devenit un proscris, publicat pe site-ul B1TV, la 12/08/2016 - (articol complet).
  175. ^ Cezar Zugravu, O istorie a rezistenței și a represiunii: 1945-1989, Tipografia Moldova, Iași, 2002, p. 81 - (referință la Biblioteca Universitară Centrală din București).
  176. ^ Articol de Prof. Mircea Drãgan-Noiștețean, Rezistența din Fetea. Nasc și pe Hârtibaci oameni, publicat în ziarul Gazeta hărtibaciului, nr. 51, august 2010, p. 3 - (articol complet).
  177. ^ Articol de Nicolae Balint, Cei ce au îmbrăcat cămașa morții (I), publicat în ziarul Curentul International, la 15/11/2010 - (articol complet).
  178. ^ Articol Deux d'entre les groupes de Résistance anticommuniste, publicat în ziarul Buna Ziua Iași, la 17/12/2013 - (articol complet).
  179. ^ Articol de Nicolae Balint, Momente din rezistența anticomunistă – Odiseea unui mureșean racolat de CIA, publicat în ziarul Ziarul de Mureș, la 08/11/2014 - (articol complet).
  180. ^ Adrian Brișcă, Rezistența armată din Banat vol. 1, 1945-1949, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2004, ISBN: 973-86654-2-6 - (referință cărții pe site-ul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului).
  181. ^ Matei Tudor, articol Rezistența anticomunistă din Mehedinți, publicat în revista Analele Sighet, nr. 6: „Anul 1948 - instituționalizarea comunismului”, Fundația academia civică, București, 1998, ISBN: 973-98437-4-3), pp. 250-255 - Anul 1948 - instituționalizarea comunismului (legătură către nr. 6 al revistei).
  182. ^ Emil Sebeșan & Ileana Silveanu, articol Rezistența din Banat 1949 vol I, publicat în Arhivele Totalitarismului, nr. 18, 1/1998, pp. 116-138, ISSN 1221-6917 - (sumar general al tuturor articolelor publicate în revista Arhivele Totalitarismului din anul 1993).
  183. ^ Numit și Partizanii României Mari, Vulturul Negru sau Bastionul Negru.
  184. ^ Cărți, articole și documente despre grupul „Organizația Națională Creștină de Luptă Împotriva Comunismului, Partizanii României Mari”:
    • Articol de Dorin Dobrincu, Organizația Națională Creștină de Luptă Împotriva Comunismului Partizanii României Mare și planul de răsculare a Banatului (1948-1949), publicat în Analele științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, seria Istorie, tom LI, 2005, pp. 295-316, ISSN 1221-843X - (sumarul numărului LI, 2005).
    • Sorin Olaru, articol "Resurectia" anticomunista publicat pe revista timpolis, la 16-18/06/2008 - (articol complet).
    • Mircea Rusnac, articol Mircea Rusnac – Mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat (1945-1953), publicat pe blogul istoriabanatului.wordpress.com, la 17/06/2009 - (cuprins revistei) și (articol complet).
    • Viorel Rus, articol Organizația anticomunistă „Partizanii României Mari” de pe șantierul Salva-Vișeu, publicat pe siteul academia.eu - (articol complet).
  185. ^ a b Pagină „25 iunie 1949 - Sentința 1091 a Tribunalului Militar din Timișoara - Grupul de rezistență Spiru Blănaru”, publicată pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighet - (pagină vizibilă la 01/10/2016).
  186. ^ Articol de Ana Lupu, Ziua Rezistenței anticomuniste din Banat, publicat în revista Vestul, la 16/07/2013 - (articol complet).
  187. ^ Articol de Ionuț Baias, Sfinții închisorilor Spiru Blanaru - erou și martir al rezistenței anticomuniste, publicat pe HotNews.ro, la 8/10/2007 - (articol complet).
  188. ^ Pagină dedicată Spiru Blănaru pe site-ul Despre demnitate, publicat la 12/06/2011 - (pagină vizibilă la 09/06/2017).
  189. ^ Securitatea a dorit să îl prezinte pe Spiru Blănaru, legionar și etichetat drept „fascist”, ca fiind șeful acestei rețele, de unde și numele pe care îl întâlnim frecvent: gruparea Spiru Blănaru. Cu toate acestea, documentele găsite în arhive nu lasă nici o urmă de îndoială cu privire la faptul că adevăratul șef era notarul Gheorghe Ionescu, căpitan în rezervă cu experiența războiului. Blănaru nu făcuse războiul și în acea perioadă își încheia studiile de drept. Soldat cu merite deosebite („Fruntaș T.R.”), el era prea tânăr ca să coordoneze un grup - Sursă: Adrian Brișcă, Rezistența armată din Banat (1945-1949) vol. I, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2004, p. 61, ISBN: 973-86654-2-6 - (referință cărții pe site-ul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului).
  190. ^ Articol Victime ale regimului comunist din România, publicat în suplimentul 'Cultură' al revistei Buna Ziua Iasi, la 29/08/2013 - (articol complet).
  191. ^ Articol de Mircea Rusnac, Mișcarea de rezistență anticomunistă din Banat, publicat în revista Vestul, la 24/06/2010 - (articol complet).
  192. ^ Articol de Mircea Rusnac, Al doilea nivel al mișcării de rezistență anticomunistă din Banat (1), publicat în revista Vestul, la 04/08/2010 - (articol complet).
  193. ^ Dorin Dobrincu, articol Rămășițele grupului Ion Uță: formațiunile de rezistență din Banat conduse de Frații Duicu, Dumitru Mutașcu și Dumitru Ișfănuț (1949-1954), publicat în Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, Editora Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia, 9/I, 2005, pp. 193-215, ISSN 1453-9306 - (legătură către numărul 9/I al revistei) și (articol complet pe site-ul Universității din Alba Iulia).
  194. ^ Reportaj al canalului de televiziune românesc Antena 3 despre Nicolae Ciurică, 80 de ani în 2013, care povestește despre lupta dusă împotriva comuniștilor, difuzat la 22/12/2013, seara - (reportaj complet).
  195. ^ Articol enciclopedic, Enciclopedia României Online - Nicolae Doran.
  196. ^ Articol de Mircea Rusnac, Al doilea nivel al mișcării de rezistență anticomunistă din Banat (2), publicat în revista Vestul, la 06/08/2010 - (articol complet).
  197. ^ Articol Condamnat la moarte și la uitare, publicat în ziarul Evenimentul Zilei, la 04/06/2007 - (articol complet).
  198. ^ Camelia Ivan Duică, articol Din istoria rezistenței anticomuniste din Banat. Organizația Dr Liviu Vuc (1948-1952), publicat în Analele Universității „Dunărea de Jos”, Seria Istorie, Galați, nr. 2, 2003, ISSN 2344-472X - (articol complet).
  199. ^ Dorin Dobrincu, articol Rămășițele grupului Ion Uță: formațiunile de rezistență din Banat conduse de frații Duicu, Dumitru Mutașcu și Dumitru Ișfănuț (1949-1954), publicat în Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, Editora Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia, 9/I, 2005, pp. 207 și 211, ISSN 1453-9306 - (legătură către numărul 9/I al revistei) și (articol complet pe site-ul Universității din Alba Iulia).
  200. ^ Articol Prăbușirea Centrului de comandă al rezistenței, publicat în ziarul Jurnalul.ro, la 10/05/2004 - (articol complet).
  201. ^ "Formațiuni din rezistanța armată anticomunistă în sudul Moldovei (1945-1958)", Anuarul Institutului de Istorie Orală VI, , pp. 133–192, ISSN 1454-4865, DorinDobrincuMoldova .
  202. ^ Articol Unde sunt cei care nu mai sunt - 'Catalogul' celor uciși în temnițele comuniste, publicat în revista Memoria, Revista gândirii arestate, Fundația Culturală "Memoria", București, nr. 68/69, 2009, p. 241 (litera D) - (sumar revistei) și (catalogul celor uciși în temnițele comuniste, litera D).
  203. ^ Adrian Brișcă & Radu Ciuceanu, Rezistența armată din Bucovina. 1944-1950. Vol. I, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 1998, ISBN: 973-0-00574-5 - (referință cărții pe site-ul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului).
  204. ^ Adrian Brișcă, Rezistența armată din Bucovina, vol II: 1950-1952, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2000, ISBN: 973-0-02132-5 - (referință cărții pe site-ul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului).
  205. ^ a b România și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Dorin Dobrincu, articol Nesupunere în Bucovina. Grupurile de rezistență armată anticomunistă Cenușă–Motrescu, Pătrăucean-Gherman și Cenușă-Pătrăucean (1948-1951), publicat în Anuarul Institutului de Istorie A.D. Xenopol, Iași, volumul XLII, 2005, pp. 451-481 ,ISSN 1221-3705 - Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, Tom XLII (sumar al numărului, și rezumat în limba engleză „Insubordination in Bucovina. The groups of anticommunist armed resistance Cenușă-Motrescu, Pătrăucean-Gherman și Cenușă-Pătrăucean 1948-1951”).
  206. ^ a b c Dorin Dobrincu, articol Grupuri „minore” din Rezistența anticomunistă bucovineană (1948-1961), publicat în revista Codrul Cosminului, Universitatea Ștefan cel mare din Suceava, Facultatea de Istorie și Geografie, nr. 12, 2006, pp. 179-194, ISSN 2067-5860 - (referință la Universitatea Ștefan cel mare) și (articol complet).
  207. ^ Articol de Pr. Silviu Cluci, Maria din Putna, publicat pe site-ul internet Cidade de Deus, la 27/09/2008 - (articol complet).
  208. ^ Mărioară Cenușă, Amintiri scrise de soția lui Constantin Cenușă: Începutu’amarului, epopeea lui Constantin Cenușă, publicată de Despre demnitate, București, 2011 - (articol complet).
  209. ^ Articol de Cristina Pușcaș, Mărioară Cenușă, publicat pe site-ul internet Memoria Rezistenței, la 10/11/2015 - (articol complet).
  210. ^ Adrian Brișcă, Jurnalul unui partizan: Vasile Motrescu și Rezistența armată din Bucovina, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2005, ISBN: 973-7861-05-1 - (referință la bibliotecă digitală memoria.ro).
  211. ^ Articol de Serenela Ghițeanu, Cum e posibil sa fii erou, publicat în revista Revista 22, publicat de Grupul pentru Dialog Social, la 08/06/2007 - (articol complet).
  212. ^ Articol Singur, în munți, de Sfintele Paști. Partizanul Vasile Motrescu: “Stau prigonit de frații mei trădători care și-au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia”, publicat pi siteul Mărturisitorii / Martiri și mărturisitori români ortodocși din secolul XX, la 26/04/2014 - (articol complet).
  213. ^ Applications-multimedia.svg Reportaj al TVR despre viața lui, emisiunea Memorialul Durerii, realizator: Lucia Hossu-Longin, 1991, episodul 2 Recurs în cazul Motrescu - (reportaj la TVR).
  214. ^ Dorin Dobrincu, Rezistența armată anticomunistă din Bucovina: 'Gărzile Decebal' și grupul Grigore Sandu (1949), publicat în revista Memoria, Revista gândirii arestate, Fundația Culturală "Memoria", București, nr. 51-52, 2005, pp. 33-48 - (sumarul numărului 52 al revistei Memoria).
  215. ^ Articol de Silvia Iliescu, Iarna partizanilor (III), publicat în ziarul Rador (Radio România, Agenția de Presă), la 19/02/2016 - (articol complet).
  216. ^ Articol de Claudiu Pădurean, „Tarzan din Carpați“, luptător anticomunist timp de 33 de ani, publicat în ziarul România Liberă, la 02/07/2016 - (articol complet).
  217. ^ Adrian Brișcă & Radu Ciuceanu, Rezistența armată din Bucovina. 1944-1950. Vol. I, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 1998, ISBN: 973-0-00574-5, p. 403 - (referință cărții pe site-ul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului).
  218. ^ Am fost un om liber, Gavril Vatamaniuc, Convorbiri cu Liana Petrescu, Editor: Romulus Rusan, Colecție: Istorie orală, nr. 1, Fundația Academia Civică, București, 2016, ISBN: 978-973-8214-92-7 - Am fost un om liber (referință la Fundația Academia Civică).
  219. ^ Constantin Hrehor, Muntele mărturisitor. Anii Rezistenței / Anii Suferinței, Editura Timpul, Iași, Apologeticum, 2002, ISBN: 973-612-042-2 - (cartea completă) - Transcrierea amintirilor prezentate oral de Gavril Vatamaniuc.
  220. ^ Dorin Dobrincu, articol Sfidarea Securității în Bucovina. Grupul de rezistență armată anticomunistă Gavril Vatamaniuc (1949-1958), publicat în Revista de Istorie Socială, volumele VIII-IX, 2003-2004, pp. 363-412 - Arhivele revistei, sumarul volumelor VIII-IX.
  221. ^ Pagini dedicate lui Gavril Vatamaniuc, publicate pe site-ul internet Despre demnitate:
    - La 14/05/2011 - Gavril Vatamaniuc.
    - La 01/03/2012 - Gavril Vatamaniuc (1924 – 2012).
    - La 11/04/2012 - Semnele – O povestire de Paște.
    - La 13/04/2012 - Semnele celorlați – O povestire din iad.
  222. ^ Articol de Claudiu Pădurean, A murit eroul din Bucovina. Află povestea lui Gavril Vatamaniuc, omul care s-a opus comunismului cu arma în mână, publicat în ziarul România Liberă, la 01/03/2012 - (articol complet).
  223. ^ Articol de Vasile Surcel, S-a dus și Gavril Vatamaniuc, erou al Rezistenței anti-comuniste din Bucovina, publicat în ziarul Curentul, la 01/03/2012 - (articol complet).
  224. ^ Articol Află povestea atacului securiștilor la Bâtca Corbului din 1955, spusă de Gavril Vatamaniuc, unul din liderii rezistenței anticomuniste, publicat în ziarul România Liberă, la 02/03/2012 - (articol complet).
  225. ^ Applications-multimedia.svg Video, Mărturia lui Gavril Vatamaniuc, Iustin Lazăr, serie de interviuri-mărturie (Explicațiile lui Ioan Rosca, 3 decembrie 2009), publicat de Procesul comunismului, 2008 - Mărturia lui Gavril Vatamaniuc (55 vídeouri).
  226. ^ Applications-multimedia.svg Emisiune TV Dezbatere privind sensul Procesului Comunismului, la TVR Internațional,04/12/2009:
    - Partea I Dezbatere privind sensul Procesului Comunismului Partea I (reportaj publicat pe YouTube)
    - Partea II Dezbatere privind sensul Procesului Comunismului Partea II (reportaj publicat pe YouTube)
    - Partea III Dezbatere privind sensul Procesului Comunismului Partea III (reportaj publicat pe YouTube)
    - Partea IV Dezbatere privind sensul Procesului Comunismului Partea IV (reportaj publicat pe YouTube).
  227. ^ Applications-multimedia.svg Video, Luptătorul anticomunist Gavril Vatamaniuc la Sâmbăta de Sus, Zilele Rezistenței Naționale Anticomuniste, în organizarea Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, Cuvântul lui Gavriil Vatamaniuc. Sâmbăta de Sus, 22-23 iulie 2011 - (reportaj publicat pe YouTube).
  228. ^ Applications-multimedia.svg Conferință Memoria vie a spiritualității românești cu un invitat deosebit: Gavril Vatamaniuc, organizată de Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca, la Bibiloteca Academiei de Studii Economice, la 17/09/2010 - Invitație la un eveniment deosebit: Memoria vie a spiritualității românești și video/fotos publicata de revista Foaie Națională - (conferință cu Gavril Vatamaniuc).
  229. ^ Franța Extraits d’entretien avec Gavril Vatamaniuc du 11 juin 1995 (fragmente de interviu cu Gavril Vatamaniuc din 11 iunie 1995), Georges Diener, O convorbire cu un fost membru al rezistenței, Gavril Vatamaniuc, realizat și tradus de Georges Diener în 1995, la Sighetu Marmației, în articol Résistance paysanne et maquis en Roumanie de 1945 à 1965 - La résistance paysanne à la collectivisation (Rezistența țărănească și din munți în România, între 1945 și 1965 - Rezistența țărănească la colectivizare), publicat în revista Genèses, Éditions Belin, Paris, 2001/2, nr. 43, pp. 156-158 - (articol complet).
  230. ^ Adrian Brișcă, articol Vladimir Macoveiciuc (1905-1946), publicat în Arhivele Totalitarismului, nr. 3, 1994, pp. 240-242, ISSN 1221-6917 - (sumar general al tuturor articolelor publicate în revista Arhivele Totalitarismului începând din 1993).
  231. ^ Constantin Hrehor, Muntele mărturisitor. Anii Rezistenței / Anii Suferinței, Editura Timpul, Iași, Apologeticum, 2002, ISBN: 973-612-042-2 - (cartea completă) - Transcrierea amintirilor prezentate oral de Gavril Vatamaniuc. Extras din cartea la pagina „Povestea Crăciunului lui Vladimir Macoveiciuc” de pe site-ul internet DespreDemnitate, publicată la 24/12/2011 - Povestea Crăciunului lui Vladimir Macoveiciuc.
  232. ^ Articol de Lucia Hossu-Longin, Măturile de la Tescani, publicat în revista Observator cultural, la 19/08/2011, Editura SC Observator cultural SA, București, nr. 588, august 2011 - (articol complet).
  233. ^ Pagina dedicate lui Vladimir Macoveiciuc, publicate pe site-ul internet Despre demnitate, la 24/12/2011: "Povestea Crăciunului lui Vladimir Macoveiciuc" - (pagină vizibilă la 07/07/2017).
  234. ^ Diverse ortografii se găsesc în documentele existente: Hazmei, Harsmei, Harșmei, Hașmei, Hojmei, Hojnei.
  235. ^ a b Claudia Dobre, articol Rezistența anticomunistă în România: memorie și istorie, publicat în revista Memoria, Revista gândirii arestate, Fundația Culturală "Memoria", București, nr. 54, 2006 - (articol complet).
  236. ^ Trei articole de Adrian Nicolae Petcu, despre preoții implicați în gruparea de rezistență Gărzile lui Decebal, publicate în Ziarul Lumina, la 24/09/2010 - Clericii anticomuniști din „Gărzile lui Decebal” (I), la 02/10/2010 - Clericii anticomuniști din „Gărzile lui Decebal” (II), la 08/10/2010 - Clericii anticomuniști din „Gărzile lui Decebal” (III).
  237. ^ Album foto Clerici și mărturisitori urmăriți și arestați de Securitate Gărzile lui Decebal, publicat de siteul Patriarhia Română - Ziarul Lumina, 2006 - (articol complet).
  238. ^ 4 articole publicate în siteul Fericiți cei Prigoniți, pagina „Pr. Filaret Gămălău” - (pagină vizibilă la 11/11/2016:
    • Părintele Filaret Gămălău - condamnat la moarte pentru ”vina” de a salva viața unui soldat. Interviu realizat de Nicolae Băciuț, publicat cu titlul Nichifor - Poezia detenției, detenția poeziei în suplimentul literar al Mesagerului de Bistrița din aprilie 2006, p. 3.
    • Părintele Filaret Gămălău - în lanțuri pentru Hristos, de Petru Baciu, extras de Răstigniri ascunse. Mărturii, Vol. I, Editura Fundația Culturală Buna-Vestire, 2004, pp. 220-222.
    • Călugărul Filaret Gămălău - om blând și cucernic, de Ion Antohe, extras de Răstigniri în România după Ialta, Editura Albatros, București, 1995, p. 340.
    • Filaret Gămălău un preot cu o mare trăire duhovnicească, de Grigore Caraza.
  239. ^ Articol de Virgil Burlă și Ionel Stoica cu privire torționarul Jenică Arnăutu: Vișinescu, judecat pentru crimă împotriva umanității, Victima înfruntă Călăul în instanță. Singurul supraviețuitor de la Râmnicu-Sărat este față în față cu Torționarul Vișinescu!, publicat în ziarul Evenimentul Zilei, la 24/11/2014 - (articol complet).
  240. ^ Articol de Attila Biro, Lista torționarilor care traiesc. Reacția unuia dintre cei doi supraviețuitori de la Râmnicu Sărat, când Gândul i-a arătat poza la zi a lui Vișinescu, publicat de ziarul Gândul, la 30/07/2013 - (articol complet).
  241. ^ Applications-multimedia.svg Reportaj al TVR despre torționari comuniști, emisiunea Memorialul Durerii, Seria Torționarii, Episodul 8, Șef al Penitenciarului de pedeapsă Maior Alexandru Vișinescu a condus închisoarea tăcerii de la Râmnicu Sărat între anii 1950-1963, realizator: Lucia Hossu-Longin, 30/11/2013, - (reportaj la TVR).
  242. ^ Mihai Timaru, articol Lupta de Rezistență anticomunistă în munții Vrancei, publicat în revista Analele Sighet, nr. 2, „Instaurarea comunismului - între rezistență și represiune”, Fundația Academia Civică, București, 1995, ISBN: 973-0-00190-1, pp. 228-233 - (legătură către numărul 2 al revistei) și (revistă completă).
  243. ^ Articol de Mihai Timaru, Amintiri despre grupul Paragină, publicat în Analele Sighet, nr. 6, Anul 1948-instituționalizarea comunismului, Fundația Academia Civică, București, 1998, p. 261, ISBN: 973-98437-4-3 - (legătură către numărul 6 al revistei).
  244. ^ Articol de Laura Stancu & Liviu Burlacu, Organizația de rezistență „Paragină” în atenția Securității, Coordonator: Gheorghe Onișoru , în Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă, Studii C.N.S.A.S, Editura C.N.S.A.S, București, 2001, ISBN: 973-0-02533-9, pp. 146-153 - (cartea completă).
  245. ^ Articol de Vasile Surcel, Eroii din Vrancea: Paragină și Timaru, publicat în ziarul Jurnalul.ro, la 10/05/2004 - (articol complet).
  246. ^ Articol de Cezarina Bărzoi și Ionuț Baias, Părintele Evghenie Hulea, călugărul-partizan din grupul Paragină, publicat în ziarul HotNews.ro, la 29/02/2008 - (articol complet).
  247. ^ Articol de Valentin Muscă, Ion Paragină, sufletul luptei anticomuniste din Vrancea, publicat în ziarul Ziarul de Vrancea, la 14/09/2010 - (articol complet).
  248. ^ Articol de Felicia Simon, Mărturisiri Mihai Timaru, destinul unui ofițer al Armatei regale, publicat în ziarul Cuvântul Liber, la 07/09/2013, nr. 175 - (articol complet).
  249. ^ Articol de Silvia Iliescu, Comunismul cu față inumană. Mărturii. Vrancea: Grupul fraților Paragină, publicat în ziarul Rador (Radio România, Agenția de Presă), la 13/12/2014 - (articol complet).
  250. ^ Applications-multimedia.svg Reportaj al TVR despre Grupul lui Ion Paragină, emisiunea Memorialul Durerii, realizator: Lucia Hossu-Longin, 1991, episodul Grupul lui Ion Paragină - (reportaj la TVR) și (reportaj publicat pe YouTube).
  251. ^ Mihai Timaru, Destinul unui ofițer, Fundația Academia Civică, București, 2000, ISBN: 973-99605-9-6 - (referință la Fundația Academia Civică).
  252. ^ Articol de Mihai Timaru, Am fost ofițer al armatei regale române și nu puteam să absentez de la lupta armată anticomunistă din munții Vrancei, publicat în revista Memoria, Fundația Culturală "Memoria", București, nr. 20, iunie 1997, pp. 113-123 - (sumarul numărului 20 al revistei Memoria).
  253. ^ Articol de Sebastian Oancea, Rezistența din munții Vrancei - fresca luptei antisovietizare, publicat în ziarul Ziarul de Iași, la 07/07/2004 - (articol complet).
  254. ^ Titlul "15. Organizația „Mâna Albă” ; pp.188-189 în "Formațiuni din rezistanța armată anticomunistă în sudul Moldovei (1945-1958)", Anuarul Institutului de Istorie Orală VI, , pp. 133–192, ISSN 1454-4865, DorinDobrincuMoldova .
  255. ^ Articol de Cornel Șomâcu, Despre rezistența anticomunistă în județul Gorj, publicat în revista Vertical, la 26/05/2009 - (articol complet).
  256. ^ Interviu cu istoric Radu Ciuceanu, Dacă Stalin mai trăia scăpam de comuniști, publicat în ziarul Adevărul, la 28/01/2010 - (articol complet).
  257. ^ Articol enciclopedic, Enciclopedia României Online - (articol complet).
  258. ^ Articol La mulți ani Profesorului Radu Ciuceanu la 86 de ani! “Reperele mele, pline de lumină, sunt anii de tinerețe când am pus mâna pe armă și m-am împotrivit regimului comunist și năimiților săi”, publicat în ziarul Ziariști online, la 16/04/2014 - (articol complet)
  259. ^ Rudă cu sculptorul Constantin Brâncuși.
  260. ^ Articol de Alin Ion, Vărul marelui sculptor Constantin Brâncuși, ajuns unul dintre liderii importanți ai rezistenței anticomuniste, publicat în ziarul Adevărul (Târgu-Jiu) la 01/06/2016 - (articol complet).
  261. ^ Articol de Monica Grigore, Grupul Arnota – un episod al rezistenței anticomuniste românești din nordul Olteniei, publicat în Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România, 1944-1962 Editura Kullusys, București, 2003, coll. Studii 2, ISBN: 978-973-86421-1-9, pp. 102-103 - (referință cărții la bibliotecă digitală memoria.ro).
  262. ^ Articol de Florian Banu, Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din România - între negare și hiperbolizare, publicat în Rezistența anticomunistă – cercetare științifică și valorificare muzeală, vol. I, editori Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Iulia Pop, Cluj Napoca, Argonaut, 2006, ISBN: 978-973-109-039-9, pp. 299-314, p. 15 - (cartea completă).
  263. ^ Articole de Puica Buhoci: Noi mărturii despre mișcarea de rezistență din Oltenia, publicate inițial de Arhivele Totalitarismului, publicație editata de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului:
    - Istorie și frauda (I). Caz Penal: cum au dispărut documente incriminatorii din Arhivele C.N.S.A.S. Un furt “garantat” de Academia Cațavencu. Documente, publicat la 04/03/2012 , Anul XVIII, nr. 68-69, 3-4/2010- (articol complet).
    - Istorie și fraudă (II). Cum a dispărut o delațiune din Arhiva C.N.S.A.S pentru a se deschide apoi un proces de calomnie, publicat la 12/03/2012, Anul XIX, nr. 70-71, 1-2/2011 - (articol complet).
  264. ^ Articol de Dumitru Lăcătușu, Sorin Oane, Istoria județului Vâlcea: 1945-1965. Un studiu de caz, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2007, publicat de IICMER în Septembrie 2008 - (articol complet).
  265. ^ Articol Vâlcea în regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, publicat pe site-ul www.istorielocala.ro (al bibliotecilor publice din județele Bihor, Brăila, Cluj, Vâlcea și Suceava), la 09/08/2012, începând de la paragraful „Anticomuniștii.” - (articol complet).
  266. ^ Zoe Rădulescu, Rezistența anticomunistă din munții Babadag, publicat în Analele Sighet nr. 2: Instaurarea comunismului - între rezistență și represiune, Fundația Academia Civică, București, 1995, ISBN: 973-0-00190-1, pp. 218-223 - (legătură către numărul 2 al revistei) și (revistă completă).
  267. ^ a b c Statistici extrase dintr-un raport al Direcției Generale a Securității Poporului, din 1951: pe un eșantion de 804 persoane arestate ca membru sau susținător al unuia dintre cele 17 grupări de rezistenți din munți:
    - Franța Georges Diener, Résistance paysanne et maquis en Roumanie de 1945 à 1965 - La résistance paysanne à la collectivisation (Rezistența țărănească și din munți în România, între 1945 și 1965 - Rezistența țărănească la colectivizare), publicat în revista Genèses, Éditions Belin, Paris, 2001/2, nr. 43, pp. 145-158 - (articol complet).
    - Florian Banu, articol Mișcarea de rezistență armată anticomunistă din România - între negare și hiperbolizare, publicat în Rezistența anticomunistă – cercetare științifică și valorificare muzeală, vol. I, editori Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Iulia Pop, Cluj Napoca, Argonaut, 2006, ISBN: 978-973-109-039-9, pp. 299-314, pagina 9 articolului - (articol complet).
  268. ^ Franța Georges Diener, Résistance paysanne et maquis en Roumanie de 1945 à 1965 (Rezistența țărănească și din munți în România, între 1945 și 1965), publicat în revista Guerres mondiales et conflits contemporains, 2001/4, nr. 204, pp. 125-139, Presses universitaires de France (PUF), Paris, ISBN: 978-2-13-052722-0, p. 139 - (articol completă).
  269. ^ Toate studiile și articolele majore pe subiectul rezistenței ajung la aceeași constatare: chiar dacă au avut loc întruniri la București sau în alte orașe mari, nu s-a putut iniția și dezvolta nici o mișcare organizată în altă parte decât în pădurile dese din munți :
  270. ^ a b Gheorghe Onișoru (Coordonator), Totalitarism și rezistență, teroare și represiune în România comunistă, Studii C.N.S.A.S, Editura C.N.S.A.S, București, 2001, ISBN: 973-0-02533-9 - (cartea completă).
  271. ^ Franța Stéphane Courtois, Du passé faisons table rase ! Histoire et mémoire du communisme en Europe (Să facem tabula rasa din trecut! Istoria și memoria comunismului în Europa), Addenda, Robert Laffont, Paris, 2002, ISBN: 978-2-221-09500-3 - Du passé faisons table rase ! Histoire et mémoire du communisme en Europe (referentă la Stanford University Libraries).
  272. ^ Cu excepția operațiunilor de parașutare a rezistenților, organizate de NATO între 1951 și 1953, care, de altfel, au rămas fără rezultate.
  273. ^ Paula Ivan, articol Formele de represiune a Rezistenței anticomuniste în memoria colectivă (I), publicat în Revista Arhivelor, LXXXVI (2009), nr. 1, Arhivele Nationale ale României, București, pp. 220-245, pp. 225-236: capitolul „Rețeaua informativă”, ISSN 1453-1755 - (referință la Revista Arhivelor) și (articol complet la Arhivele Naționale).
  274. ^ Florian Banu, articol Metode utilizate de securitate pentru lichidarea grupurilor de rezistență din munți (1948 – 1958), în volumul Mișcarea armată de rezistență anticomunistă din România, 1944-1962, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Editura Kullusys, Bucarest, 2003, ISBN: 978-973-86421-1-9, pp. 301-316 - (referință la bibliotecă digitală memoria.ro).
  275. ^ Securitatea a fost înființată în august 1948. Până atunci a funcționat „Siguranța”.
  276. ^ Cazul Grupul „Mandea”. Sursă: Capitolul Grupul Mandea. Între legendă și adevăr în articol Un erou al rezistenței anticomuniste din România anilor 50: Vasile Motrescu, publicat în cartea "Eroism și eroi la români" : Prima sesiune de comunicări științifice; Maia Catargi - Ialomița; 16-17 septembrie 2005, Ediție îngrijită de comandor (r) prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Editura Fundației Andrei Șaguna, Constanța, 2006, pp. 203-210 - (referință cărții la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”, Constanța).
  277. ^ Referințe bibliografice și articole redactate în franceză, ce aduc lămuriri asupra „gulagului românesc”:
    • Franța Les Années volées – dans le Goulag roumain à seize ans (Anii furați: În gulagul românesc de la 16 ani), Oana Orlea, Editora: Seuil, colecția „L'histoire immédiate”, 1992, ISBN: 2-02-014386-0 - (referință din BNF).
    • Dennis Deletant, Coloniile de muncă din Delta Dunării 1949-1960 , publicat în Analele Sighet, nr. 2, volumul Instaurarea comunismului - între rezistență și represiune, Editura Fundația Academia Civică, Bucuresti, 1995, pp. 264-267, Format:Isbn - (legătură către nr. 2 al revistei) și (revistă completă).
    • Franța Cronologia și geografia represiunii comuniste în România; Recensământul populației concentraționare, 1945-1989, Romulus Rusan, traducere din limba română de Mioara Izverna, Editura Fundației Academia Civică, Seria Ora de istorie, nr. 1, București, 2007, ISBN: 978-973-8214-36-1 - (referință la Fundația Academia Civică).
    • Franța Un pays derrière les barbelés. Brève histoire de la répression communiste en Roumanie (O țară în spatele sârmelor ghimpate. Scurtă istorie a represiunii comuniste din România), Claudia-Florentina Dobre, Editor: Fundația Culturală Memoria, 2013, București - (referință la bibliotecă digitală memoria.ro).
    • Pagină „Geografia și cronologia Gulagului românesc”, de Romulus Rusan, publicată pe site-ul internet al Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet - (pagină vizibilă la 30/09/2016).
    • Franța Pagină „Chronologie sommaire de la répression mise en place sous le régime communiste en Roumanie” (Scurtă cronologie a represiunii instituit sub regimul comunist din România) de pe site-ul Usages publics du passé, redactată la 27/11/2011. Această cronologie a fost redactată pe baza lucrării lui Romulus Rusan: Chronologie et géographie de la répression communiste en Roumanie. Le recensement de la population concentrationnaire (1945-1989) (Fundația Academia Civică, 2007.), realizată în special cu informațiile adunate în arhivele Centrului Internațional de studii despre comunism. - (articol complet).
  278. ^ FranțaMirel Bran - Reportaj al France 24 din 21/12/2009 despre anchetele arheologice asupra crimelor Securității: Les crimes du régime communiste hantent toujours la mémoire roumaine (Crimele regimului comunist continuă să bântuie memoria colectivă a României) - (articol complet).
  279. ^ Pagini Arhive evenimentelor a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) - (articole dedicate exhumările victimelor Securității) și (pagină Investigații speciale).
  280. ^ Articol Povestea tragică a celor care și-au găsit sfârșitul în clădirea în care astăzi copiii clujeni fac diverse activități extrașcolare, publicat în suplimentul 'Cultură' al revistei Buna Ziua Iași, la 05/11/2013 - (articol complet).
  281. ^ Franța Mirel Bran, La Roumanie vingt ans après. Le chasseur de la Securitate (România după douăzeci de ani. Vânătorul de securiști), Éditions du Cygne, Paris, 2008, ISBN: 978-2-84924-156-1 - (referință la Editura "Éditions du Cygne").
  282. ^ Articol enciclopedic, Enciclopedia României Online - Adriana Georgescu Cosmovici.
  283. ^ Pagini „Adriana Georgescu”, publicate pe site-ul internet al Memorialului Victimelor Comunismului, de la Sighet - Adriana Georgescu (pagină vizibilă la 18/10/2016) și Adriana Georgescu (1920-2005) (pagină vizibilă la 18/10/2016).
  284. ^ Franța Adriana Georgescu-Cosmovici, Au commencement était la fin : La dictature rouge à Bucarest. (La început a fost sfârșitul: dictatura roșie la București), traducere din limba română de Claude Pascal (alias Monica Lovinescu), Éditions Hachette, 1951, Paris.
  285. ^ Dosarul Alexandru Nicolschi, pp. 13-14, IICMER (Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc), publicat la 25/03/2011 - Alexandru Nicolschi, ilegalist comunist, spion sovietic, deținut și general de securitate.
  286. ^ a b Abia foarte recent începând cu 2013 (cu câteva rare excepții în anii 1990) și sub presiunea presei și a asociațiilor de apărare a victimelor comunismului au fost începute anchete asupra unui număr mic de torționari, printre care Nicolschi, un asasin în uniformă:
    • Articol de Florian Banu, „Strămoșii” Securității - structuri de poliție politică din România în perioada 23 august 1944-30 august 1948, publicat în Clipe de viață. Comandorul dr. Ilie Manole la 60 de ani, de Aurel Pentelescu, Gavril Preda, Ploiești, Editura Karta-Graphic – Printing, Publishing, Editing, 2007, pp. 456-484 - (articol complet).
    • Articolul lui Attila Biro Lista torționarilor care trăiesc. Radiografia completă a Gulagului românesc - 35 de torționari ai regimului comunist sunt acum anchetați, publicat de ziarul Gândul, la 30/07/2013 - (articol complet).
    • Applications-multimedia.svg Ca urmare a reportajului din Memorialul durerii despre Alexandru Nicolschi (pe numele său real Boris Grunberg), difuzat în 1991 la TVR (Memorialul durerii Alexandru Nicolschi (reportaj publicat pe YouTube)), și la sesizarea Asociației foștilor deținuți politici din România (AFDPR), Procurorul General deschide o anchetă penală în cazul fostului securist, în toamna aceluiași an. Nicolschi a fost printre puținii anchetați de justiție, dar procesul nu a ajuns nici măcar până la prima înfățișare, căci securistul Alexandru Nicolschi a decedat cu o zi înainte, pe 16 aprilie 1992. Conform unui articol scris de Vladimir Tismăneanu și apărut pe Contributors.ro la 11/05/2011, generalul Nicolschi a fost unul dintre cei mai îngrozitori torționari ai sistemului comunist: (reportaj: Macabrul general Nicolschi: O viata dedicata crimei).
    • Dosarul complet al torționarului poate fi consultat la IICMER (Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc), publicat la 25/03/2011, unde se găsește și un studiu realizat de același institut: (articol complet) și dosarul complet: Alexandru Nicolschi, ilegalist comunist, spion sovietic, deținut și general de securitate.
  287. ^ Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc (Brazii de frâng, dar nu se îndoiesc), Vol.I, Editura Marineasa, 1993, p. 304, ISBN: 978-973-95729-4-1.
  288. ^ Lucrări și articole descriind rolul central al Securității în eliminarea mișcărilor de rezistență:
  289. ^ Listă non exhaustivă, căci există și alte institute care lucrează pe această temă, dar a căror specializare nu este comunismul:
    - Institutul Național Pentru studiul Totalitarismului (INST), instituție a Academiei Române, creat în 1993.
    - Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCR / IICCMER), fondat în 2006.
    - Centrul de Studii asupra Comunismului și Postcomunismului, creat în 2007.
    - Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.), fondat în 2008.
  290. ^ Franța Articol 45 années de dictature condamnées en Roumanie (45 de ani de dictatură, condamnați în România), publicat în revista franceză L'Express, la 19/12/2009 - (articol complet).
  291. ^ Revocări și numiri politice ale șefilor de instituții românești legate de studiile pe tema comunismului, cât și principalele proteste sau polemici pe tema aceasta:
  292. ^ Instituții fragilizate de dependența lor politică:
    • La 03/04/2006: Crearea IICCR și desecretizarea arhivelor Securității răspund mai degrabă unor manevre politice decât unei dorințe reale de a privi trecutul în față și de a face lumină asupra moștenirii comuniste din România. Articol de Ion Cristoiu, Politicianismul anticomunismului, publicat în ziarul jurnalul.ro, la 03/04/2006 - (articol complet).
    • La 09/03/2010: Înlocuirea, prin decizie guvernamentală, a lui Marius Oprea la conducerea IICCMER, cu Vladimir Tismăneanu, alături de unele modificări în statutul instituției provoacă o undă de șoc în apele tulburi ale jurnalismului românesc. Implicarea statului în funcționarea unei instituții de acest tip este o greșeală, astfel de instituții ar trebui să funcționeze sub egida Academiei Române sau a Universității. Articol de Andrei Cornea, Anticomuniști cu un singur ochi, publicat în revista Revista 22, publicat de Grupul pentru Dialog Social, la 09/03/2010 - (articol complet).
    • La 23/10/2013: institutele de cercetare sunt manipulate de puterea politică și se complace în efecte produse de anunțuri nefundamentate, transmise de media în căutare de senzațional. Munca din domeniul istoriei și al memoriei este discreditată. Ca răspuns la o listă cu 35 de nume despre care IICMER a vorbit, dar pe care refuză să le facă publice, autorul dă o listă exactă cu 35 de responsabili reali din sistemul penitenciar și de reprimare al regimului comunist român. Articol de Mihai Burcea, istoric cercetător (Doctorand la facultatea de Istorie a Universității București și co-autor al volumelor I și II din Dicționar al ofițerilor și angajaților civili ai Direcției Generale a Penitenciarelor: aparatul central 1948-1989): IICMER și politica de partid a memoriei. Memoria noastră: utilizare bună vs. utilizare rea - (articol complet).
  293. ^ Cărții și Articole ce subliniază absența schimbării în societatea românească și imunitatea de care beneficiază foștii membrii de Securitate, unii dintre ei ocupând în 2014 funcții politice importante:
    • Articol Intelectuali hărțuiți de Securitate?, publicat la 05/07/2005 în Revista 22, publicat de Grupul pentru Dialog Social. Miercuri, 29 iulie 2005, la sediul GDS (Grupul pentru Dialog Social), s-a desfășurat o masă rotundă moderată de Gabriel Liiceanu, cu tema Intelectuali hărțuiți de Securitate?: cazul lui Marius Oprea. Dezbaterea a fost provocată de o serie de amenințări primite de istoricul și editorul Marius Oprea. La finalul dezbaterii, a fost redactată o scrisoare pentru Președintele Traian Băsescu: - (articol complet).
    • Franța Articol Roumanie. La révolution n’a pas eu lieu (România. Revoluția n-a avut loc), publicat în Courrier international, la 10/12/2009. A fost nevoie de greva foamei ținută de un om hotărât pentru ca să asistăm la ridicarea unui colț al vălului ce acoperă responsabilitatea pentru morții din 1989, un adevăr care sperie un număr important de oameni dintre cei care ocupă funcții publice chiar și azi. Acești instigatori, complici și criminali din decembrie 1989, dintre care unii sunt încă în posturi de decizie, influențează de ani de zile desfășurarea anchetelor. Articolul lui Ion Longin Popescu, apărut în Formula AS și tradus din română - (articol complet).
    • Interviu cu Marius Oprea: Criminalii trăiesc printre noi. Vișinescu e doar un peștișor într-un ocean, publicat în Agerpress, la 02/08/2013. Istoricul Marius Oprea consideră că este nevoie de un program național care să ducă la bun sfârșit investigațiile cu privire la crimele comunismului. Oprea subliniază că trebuie să știm ceea ce s-a întâmplat tocmai pentru cei care au murit din cauza comunismului: „Dacă nu facem asta, suntem pierduți. Ne vom pierde identitatea națională și încrederea în patrie.” - (articol complet).
    • Articol de Ovidiu Albu, Rușinea care apasă Brașovul. Revolta de la Brașov de la 15 noiembrie 1987, comemorată cu un comunist torționar în fruntea orașului, publicat în ziarul Evenimentul Zilei, la 16/11/2013 - (articol complet).
  294. ^ Reciclarea securiștilor în societatea românească:
  295. ^ Privatizarea comunismului în România:
    • Articolul Privatizarea comunismului, publicat în Evenimentul Zilei, la 26/07/2006. Istoricul Marius Oprea, față în față cu Laurențiu Ciocazanu și Ovidiu Nahoi. Istoricul specializat în studiul comunismului afirmă că, din punct de vedere al dezbaterilor privitoare la trecutul recent, România se află la nivelul Cehiei și al Ungariei din 1995. Copiii securiștilor sunt acum marii patroni din România. Am asistat la un proces de privatizare a comunismului. Ei au pus la punct un transfer extrem de ingenios al bogăției națiunii către propriile lor buzunare. Lucrurile s-au întâmplat ca în Rusia, prin metoda MEBO (Management Employee Buyouts), metodă grației căreia a luat naștere oligarhia din fosta URSS. Iliescu nu a inventat nimic. - (articol complet).
    • Franța Articol La mémoire refoulée de la Roumanie (Memoria refulată a României), publicat în Le Figaro, la 13/11/2009, Între o revoluție trucată și o cultură a imunității, a douăzecea aniversare a căderii comunismului suscită foarte puțin interes în România. „Ne rămâne o muncă de memorie enormă și nu cred că suntem gata să o facem. La începutul secolul xx, un francez a declarat că România se situa la porțile Orientului, unde nimic nu este luat în serios. Observația mi se pare în continuare de actualitate.” - (articol complet).
    • Franța Articol al lui Marius Oprea, publicat pe DiploWeb.com, L’Institut pour l’investigation des crimes du régime communiste roumain, par Marius Oprea, Directeur de l’Institut, historien et Conseiller d’État pour les questions de Sécurité nationale roumaine, la 20/04/2006. În decembrie 2005, guvernul român a decis crearea unui Institut pentru investigarea crimelor regimului comunist. Directorul acestui institut prezintă condițiile în care s-a născut instituția și obiectivele ei. Institutul va încerca, prin mijloace specifice, să aducă laolaltă morala și politica. Pentru că în 2006, în toate partidele politice din România, predomină foștii activiști ai Partidului comunist și membrii Securității. În perspectiva candidaturii României la Uniunea Europeană, este important ca activitățile acestui Institut să fie cunoscute. Acest text face parte dintr-o conferință susținută de Marius Oprea la Institutul Cultural Român din Paris, la 25 ianuarie 2006. Autorul s-a exprimat în limba română. Intervenția lui a fost tradusă în franceză de Radu Portocală, Ministru Consilier și Director al Institutului Cultural Român de la 1 decembrie 2005. Cuvântarea a fost înregistrată și retranscrisă de Pierre Verluise, apoi a fost recitită și corectată de Radu Portocală și Marius Oprea. - (articol complet).
  296. ^ Articol de Claudia Marcu, Istoricul Marius Oprea: „Singurul anchetat de procuratură în Dosarele Torționarilor am fost eu!”, publicat în ziarul Ring, la 26/08/2013 - (articol complet).
  297. ^ Elveția Articol Ex-tortionnaires communistes traqués (Foștii torționari comuniști urmăriți), de Mihaela Carbunaru, publicat în ziarul Le Temps, la 14/05/2013. Vechi responsabili ai represiunii politice din perioada comunismului din România ar fi putut fi aduși în fața justiției. Condamnarea lor ar fi fost o premieră într-o țară care a avut mereu dificultăți în a se confrunta cu propriul ei trecut. - (articol complet).
  298. ^ Articole de presă:
    • Articol Alexandru Visinescu, urmarit penal - Tortionarul este acuzat de genocid, publicat în Ziare.com, la 03/09/2013, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis inceperea urmaririi penale fata de Alexandru Visinescu, fost comandat al Penitenciarului Ramnicu Sarat in perioada 1956-1963, sub aspectul savarsirii infractiunii de genocid. - (articol complet).
    • Articol A inceput procesul tortionarului Alexandru Visinescu: Sotia unui fost detinut politic cere daune de 100.000 de euro. Urmatorul termen, 22 octombrie , publicat în HotNews.ro, la 24/09/2014, Curtea de Apel Bucuresti a inceput, miercuri, judecarea in dosarul tortionarului Alexandru Visinescu, sotia unuia dintre detinutii politici care au fost incarcerati in Penitenciarul Ramnicu Sarat cerand instantei daune morale si materiale de 100.000 de euro, transmite Mediafax. CAB a amanat pentru 22 octombrie judecarea dosarului. - (articol complet).
    • Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Articol ‘Romanian Nuremberg’ trial for Communist labour camp commander, publicat în The Guardin, la 22/09/2014 - (articol complet).
    • Franța Articol Roumanie : premier procès d'un chef de prison communiste, publicat în Euronews, la 24/09/2014 - |(articol complet ).
  299. ^ În 2016 și 2017, Alexandru Vișinescu și Ion Ficior, torționari ai regimului comunist, au fost condamnați definitiv la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității:
    • Mădălin Hodor (Direcția de Investigații, CNSAS), Portret de torționar: Alexandru Vișinescu, publicat în Revista 22, publicat de Grupul pentru Dialog Social, la 10/12/2013 - (articol complet).
    • Articol Torționarul Alexandru Vișinescu a fost Condamnat la 20 de ani de închisoare. Ce despăgubiri trebuie să plătească urmașilor victimelor sale, publicat de MediaFax.ro, la 24/07/2015 - (articol complet).
    • Articol Sentință definitivă în cazul torționarului Vișinescu: 20 de ani de închisoare. Reacția societății civile după verdictul dat de Instanța Supremă, publicat de MediaFax.ro, la 10/02/2016 - (articol complet).
    • Articol După ce a fost condamnat definitiv / Torționarul Alexandru Vișinescu, dus la penitenciarul Rahova, publicat de Cotidianul.ro, la 10/02/2016 - (articol complet).
    • Articol de Andreea Traicu, VIDEO Ioan Ficior, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru infracțiuni contra umanității / Torționarul a fost ridicat de poliție, publicat de 'MediaFax.ro', la 29/03/2017 - (articol complet).
  300. ^ Articole importante disponibile din presa franceză și cea românească:
    • Articol România: Revoluția confiscată, publicat în ziarul VoxEurop.eu, publicat de România Liberă, la 21/12/2009. Cu douăzeci de ani în urmă, exact în această zi, Nicolae Ceaușescu era huiduit în timpul ultimului său discurs. Căderea sa, câteva ore mai târziu, își păstrează încă misterele. Un lucru este sigur astăzi: evenimentele sângeroase din decembrie 1989 au profitat cu siguranță anumitor comuniști. - (articol complet).
    • Franța Articol de Jonas Mercier, Le difficile travail de mémoire en Roumanie, publicat în ziarul La Croix, la 21/11/2013. Așteptând începerea unui proces, IICCMER a decis să se sprijine pe presă pentru a prezenta identitatea celor 35 de responsabili de represiunea politică din timpul comunismului. - (articol complet).
  301. ^ Articol Marius Oprea: Niciun securist nu a fost condamnat. Torționarii au pensii imense, publicat pe Ziare.com, la 14/08/2012 - (articol complet).
  302. ^ a b Articol Monumentul „Aripi”, dedicat celor care s-au jertfit împotriva comunismului, a fost dezvelit. Iohannis, la eveniment: Crimele de la Revoluție nu pot rămâne nepedepsite, publicat de agenția română Mediafax, la 30/05/2016 - (articol complet).
  303. ^ Articol de Ionuț Țene, Aurora Liiceanu: O abordare psihologică a rezistenței anticomuniste din Munții Făgăraș, publicat în ziarul Napoca News, la 05/01/2014 - (articol complet).
  304. ^ Constatări în presa românească și franceză:
    • Franța Articol Cette Roumanie qui regrette Ceausescu (Această Românie care-l regretă pe Ceaușescu), publicat în revista L'Express, la 29/12/2009 - (articol complet).
    • Franța Articol de Georgiana Arsene, Les Roumains empêtrés dans le communisme (Românii împietriți în mentalitatea din vremea comunismului), publicat în Euro|topics, la 29/02/1013, traducere după Ziare.com. Regulile economiei se piață și ale capitalismului, interpretate strict, au împins România în criză, la distanță de criza economică mondială. Este vorba despre o criză a valorilor și a orientării. Acesta este și motivul pentru care din ce în ce mai mulți români regretă foștii lideri comuniști. - (articol complet) și în presă romană (articol complet la Ziare.com).
  305. ^ Cazul lui Leonida Bodiu. Un luptător judecat și condamnat după ce a fost executat ilegal de Securitate. Săpăturile făcute în 2009 au demascat minciuna și falsul în acte întreprinse de autorități și Securitate :
    • Articol de Florian Banu, Adevăr și ficțiune în documentele Securității, publicat în Analele științifice ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, seria Istorie, tom LI, 2005, pp. 375-392, - (sumarul numărului LI, 2005) și (articol complet).
    • Părintele Vasile Rus, Coordonator, Martirii din Dealul Crucii - Studii, Articole și documente, Editura George Coșbuc, Bistrița, 2013, ISBN: 978-606-8077-34-5 - Martirii din Dealul Crucii - studii, articole și documente (cartea completă).
    • Articol de Cosmin Budeancă, Noi date despre organizația anticomunistă 'Garda Albă', eliminată de fosta Securitate, în 1949, publicat în Napoca News, la 28/04/2009 - (articol complet).
    • Pagină "Condamnarea comunismului, studiu de caz : România", dedicată Leonida Bodiu pe site-ul Despre demnitate, publicat la 31/03/2013 - (pagină vizibilă la 22/06/2017).
    • Articol de Zaharia Cotoc, Dreptate peste ani pentru trei luptători anticomuniști, publicat în ziarul Gazeta de Cluj, la 02/05/2009 - (articol complet).
    • Articol de Zaharia Cotoc, Ramasitele celor trei luptatori anticomunisti ucisi la Nepos zac inca la LML BN, publicat în ziarul Gazeta de Cluj, la 30/05/2009 - (articol complet).
    • Articol Crimele comunismului în imagini, la Muzeul Județean, publicat în ziarul Bistrița Online, la 08/05/2012 - (articol complet)
    • Articol de Victor Știr, Lansarea emoționantă a volumului „Leonida Bodiu. Destin și profil de erou”, publicat în ziarul Mesagerul de Bistrița-Năsăud, la 05/07/2016 - (articol complet).
  306. ^ O anchetă internă a Securității din București, făcută în septembrie/octombrie 1950, dezvăluie falsificarea unui număr important de rapoarte ale biroului regional al Securității din Cluj. Execuții sumare (între 1948 și 1950) ale unor țărani bogați, care nu aveau nimic de a face cu „bandiții” căutați, sunt contrafăcute și prezentate drept lupte duse în munți contra adevăraților rezistenți: Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente. 1949-1989, Editura Polirom, Iași, 2002, ISBN: 973-683-927-3, pp. 212-228 - (referință la Institutul Român de Istorie Recenta) - Capitolul 10 „Raport cu privire la împușcarea chiaburilor Trifa Iosif, Pom Traian și Andreșel Ioan, din comuna Bistra, jud. Turda” și Capitolul 11 (p. 220) „Declarație Subsemnatul maior Kovacs Mihail Șeful Serviciului de Securitate Turda - 6 Octombrie 1950”.
  307. ^ Bancurile politice în țările socialismului real: studiu demologic, Dana Maria Niculescu-Grasso, Editura Fundația Culturală Română, București, 1999 - (referință la Worldcat.org).
  308. ^ Franța Articol de presă al AFP, Après le silence : quand „tuer le dictateur” ne suffit pas à effacer la dictature (După tăcere: când să ucidem dictatorul nu e suficient pentru a șterge dictatura.), publicat în ziarul Le Nouvel Observateur, la 18/03/2013 - (articol complet) - Applications-multimedia.svg Link direct către site-ul internet al filmului: Après le silence.
  309. ^ Articole (începând din 2009) despre nostalgia după comunism în România:
    • Franța Articol de Mirel Bran, Les jeunes roumains nostalgique de l'ère communiste (Tinerii români nostalgici pentru epoca comunistă), publicat in ziarul Le Monde, la 21/09/2012 - [(articol complet)].
    • Articol Sondaj Jumătate dintre români suspină după comunism, publicat în ziarul Adevărul, la 10/12/2013. Conform unui sondaj INSCOP (Institut de cercetare în științe sociale și marketing), jumătate dintre persoanele interogate se declară nostalgice după comunism - (articol complet).
    • Franța Articol Sondage - Des Roumains nostalgiques du communisme (Sondaj - români nostalgici ai comunismului), publicat în Lepetitjournal.com, la 11/12/2013 - [(articol complet].
    • Franța Articol Roumanie. Au bon vieux temps de Ceausescu... (România. În vremurile bune ale lui Ceaușescu), publicat în Courrier international, la 01/06/2012, traducerea unui Articol de Ionela Săvescu, în ziarul Evenimentul Zilei. Nostalgicii după regimul comunist nu se dau bătuți, ba chiar se gândesc să prezinte un candidat la alegerile prezidențiale din 2014 - Și ce candidat mai bun decât un Ceaușescu? Reportaj la neocomuniștii români - (articol complet).
  310. ^ Franța Articole de Delphine Saubaber și Marion Guyonvarch, publicat în revista L'Express:
    - La Roumanie de Ceausescu ou l'espionnage généralisé (România lui Ceaușescu sau spionajul generalizat), la 17/12/2009. După căderea lui Ceaușescu, acum douăzeci de ani, țara nu s-a grăbit să deschidă arhivele Securității, fosta poliție politică. Dar astăzi oricine își poate consulta dosarul. Și poate descoperi că a fost trădat de un vecin, de un prieten, de vreo rudă... - (articol complet).
    - Le système de la Securitate était pire que la Stasi (Sistemul Securității a fost mai rău decât Stasi), la 17/12/2009. România încă nu a scăpat de trecutul cel greu, la 20 de ani după „revoluție”... De ce această întârziere? Explicațiile Germinei Nagâț, responsabilă la Consiliului Național pentru studiul Arhivelor Securității. - (articol complet).
  311. ^ Se consideră că un român din trei lucra pentru poliția politică.
  312. ^ Franța Catherine Durandin și Zoe Petre, La Roumanie post 1989 (România post 1989), editura L'Harmattan, Paris, 2008, ISBN: 978-2-296-05493-6, (prezentare publicată în revista geopoliticii DiploWeb).
  313. ^ Franța Articole despre absența epurării comuniștilor și a securiștilor în România:
    - Articol de Delphine Saubaber și Marion Guyonvarch, Les Roumains sont incapables de se penser coupables (Românii sunt incapabili să se considere vinovați), publicat în revista L'Express, la 17/12/2009. Luciana Jinga este istoric la IICCMER. - (articol complet).
    - Articol Loi de lustration adoptée avec vingt-deux ans de retard (Legea lustrației adoptată cu o întârziere de douăzeci și doi de ani), publicat în revista Courrier international, la 28/02/2012 - (articol complet).
  314. ^ Monumente și sărbători regionale ale rezistenței anticomuniste, discuțiile pe tema celebrării eroilor anticomuniste:
    • Articol Partizanii anticomuniști comemorați la Sâmbăta de Sus. Înființarea Fundației "Ion Gavrilă Ogoranu", publicat pe siteul miscarea.net, la 22/07/2007 - (articol complet) și articol Zilele Rezistenței. Ogoranu și camarazii săi, comemorați la Sâmbăta de Sus., publicat în ziarul Buciumul, la 24/07/2017 - (articol complet).
    • Articol Eroii rezistenței anticomuniste din Banat, cinstiți de Ziua Timișoarei, la Padurea Verde. Monumentul inchinat lor a fost renovat., publicat în ziarul OpiniaTimisoarei, la 02/08/2014 - (articol complet).
    • Articol Reportaj Tulcea: Monument în memoria rezistenței anticomuniste din Stejaru, publicat de Agenția Națională de Presă AGERPRES, la 22/09/2014 - (articol complet).
    • Articol de Preot Vasile Rus, Mitropolitul Andrei va inaugura, în Cimitirul Central din Bistrița, monumentul închinat jertfei martirilor din Dealul Crucii publicat în ziarul Răsunetul, la 10/19/2014 - (articol complet.
    • Articol de Cristina Cornilă, S-a inaugurat monumentul partizanilor publicat în ziarul Bună Ziua Făgăraș, la 30/09/2014 - (articol complet).
    • Articol Unde sunt străzile cu numele eroilor anticomuniști? Dar unde este statuia Elisabetei Rizea din București, pentru care s-au strâns sute de milioane?, publicat în ziarul Ziariști online, la 06/04/2015 - (articol complet).
    • Articol de Radu Petrescu-Muscel, Arnăuțoii din Nucșoara și ceata lor, “Haiducii Muscelului”, imortalizați prin ansamblul monumental de la Valea Mare Pravăț publicat în ziarul The Epoch times România, la 18/04/2016 - (articol complet.
    • Articol de Prof. dr. Gabriela-Violeta Bica, Banat. Cinstirea luptătorilor anticomuniști la Teregova publicat în ziarul Ziarul Lumina, la 21/09/2017 - (articol complet).
  315. ^ Franța Claudia Dobre-Florentina, articol Les vingt ans du postcommunisme roumain : L’espace public et les mémoires du communisme (Cei douăzeci de ani ai postcomunismului românesc: spațiul public și amintirile comunismului), Sensus Historiae (Publicație finanțată de Ministerul Polonez al Științei și Educației Superioare pentru Dezvoltarea Științelor Umane 2011–2012), Varșovia, Vol 5, 2011/4, pp. 25-45 - (articol complet).
  316. ^ Acest amalgam este împărtășit în străinătate de către unii autori și analiști care bănuiesc nu doar pe luptătorii din rezistență, dar chiar pe toți românii că ar fi fasciști antisemiți sau legionari, prin însăși identitatea lor națională. Identitatea românească ar fi integral și intrinsec amestecată cu antisemitism conform analizelor Alexandra Laignel-Lavastine, Daniel Dubuisson, Michel Winock sau Michel Lowy în cărțilelor respectiv:
    - Cioran, Eliade, Ionesco : l'oubli du fascisme, Paris, PUF, « Perspectives critiques », 2002, ISBN: 2-13-051783-8 pe siteul Parution.com la 12 noiembrie 2002 - « Rhinocérisation des esprits ».
    - Impostures et pseudoscience : l'œuvre de Mircea Eliade, Presses universitaires du Septentrion, « Savoirs mieux », Villeneuve-d'Ascq, 2005, ISBN: 2-85939-874-0 - Impostures et pseudo-science / L'œuvre de Mircea Eliade (referința editor) și în Archives de sciences sociales des religions, nr. 32, 2005 - (Archives de sciences sociales des religions).
    - Cioran, Eliade, Ionesco : trois Roumains et le fascisme dans L'Histoire, nr. 266, juin 2002 - (articol in extenso pentru abonați).
  317. ^ În 2016, Regăsim foști comuniști sau securiști în aproape toate partidele politice românești. Partidul Social Democrat, Partidul democrat-liberal și Partidul conservator rămân cu toate acestea partidele cu cel mai mare număr de elemente de acest tip.
  318. ^ Legea nr. 29/2000 referitoare la medaliile comemorative românești. Capitolul II, Sisteme de decorare, articol 6: Instaurarea Crucii comemorative a Rezistenței anticomuniste, p. 154 - (legătură către textul legii, în versiune completă, pe site-ul Administrației prezidențială).
  319. ^ pagină facebook a asociației și (siteul internet). CICCR acționează pentru a identifica actele de violare a drepturilor omului în România comunistă, încurajează politicile instituționale având ca obiectiv o condamnare veritabilă a violărilor drepturilor omului și a crimelor comise în numele regimului comunist în România și susține toate inițiativele legislative, procedurile judiciare și cercetarile științifice care au ca scop condamnarea penală și morală a acestor crime și abuzuri.
  320. ^ fr Articol: „Vânătorul de securiști era prea curios”, publicat în ziarul Le Monde din 3/05/2010 - (articol complet).
  321. ^ Realizatorul s-a inspirat din titlul romanului lui James Joyce: "Portret al artistului la tinerețe" - James Joyce.


Eroare la citare: Etichete <ref> există pentru un grup numit „note”, dar nu și o etichetă <references group="note"/> ori o etichetă </ref> de final lipsește