Religie populară
Religia populară, religia tradițională sau religia vernaculară cuprinde, conform conform studiilor religioase și folcloristicii, diverse forme și expresii ale religiei care sunt distincte de doctrinele și practicile religiei organizate. Uneori denumită și credință populară, aceasta constă în obiceiuri religioase etnice sau regionale sub umbrela unei religii; dar în afara doctrinei și practicilor.[1]
Termenul „religie populară” este în general considerat a cuprinde două subiecte corelate, dar separate. Prima este dimensiunea religioasă a culturii populare (folclorul) sau dimensiunile folclorico-culturale ale religiei. A doua se referă la studiul sincretismului religios dintre două culturi cu etape diferite de exprimare formală, cum ar fi amestecul credințelor populare africane și al romano-catolicismului care a dus la dezvoltarea Vodun și amestecuri similare de religii formale cu culturi populare. În China, protestantismul popular și-a avut originile odată cu Rebeliunea Taiping.[2]
Religia populară chineză, hinduismul popular, creștinismul popular și islamul popular sunt exemple de religie populară asociată cu religiile majore. Termenul este folosit și el, în special de către clericii credințelor respective, pentru a descrie dorința persoanelor care altfel nu participă frecvent la slujbele religioase, nu aparțin unei biserici sau unei societăți religioase similare și care nu au făcut o profesiune formală de credință într-un anumit crez, de a avea nunți sau înmormântări religioase sau (în rândul creștinilor) de a-și boteza copiii.[1]
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 Bowman, Marion (). „Chapter 1: Phenomenology, Fieldwork, and Folk Religion”. În Sutcliffe, Steven. Religion: empirical studies. Ashgate Publishing. pp. 3–4. ISBN 978-0-7546-4158-2.
- ↑ Dunn, E. (). Lightning from the East: Heterodoxy and Christianity in Contemporary China. Religion in Chinese Societies. Brill. p. 117. ISBN 978-90-04-29725-8. Accesat în .
