Regele Neapolului
| Regele Neapolului | |
| Ferdinando I° re di Napoli | |
 Afișul românesc al filmului | |
| Titlu originar | Ferdinando I, re di Napoli |
|---|---|
| Gen | film de comedie |
| Regizor | Gianni Franciolini |
| Scenarist | Pasquale Festa Campanile Massimo Franciosa |
| Producător | Silvio Clementelli[*]  |
| Studio | Société Générale de Cinématographie(Paris) Titanus (Roma) |
| Distribuitor | Titanus |
| Director de imagine | Mario Montuori |
| Montaj | Mario Serandrei |
| Muzica | Angelo Francesco Lavagnino |
| Costume | Dario Cecchi[*] |
| Distribuție | Peppino De Filippo Eduardo De Filippo Renato Rascel Nino Taranto |
| Premiera | |
| Premiera în România | 13 martie 1961[1] |
| Durata | 105 minute film color (Eastmancolor) |
| Țara |  Italia Franța |
| Locul acțiunii | Napoli |
| Limba originală | italiană |
| Disponibil în română | subtitrat |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Regele Neapolului (titlul original: în italiană Ferdinando I° re di Napoli) este un film de comedie italian, realizat în 1959 de regizorul Gianni Franciolini, protagoniști fiind actorii Peppino De Filippo, Eduardo De Filippo, Renato Rascel și Nino Taranto.[2]
Filmul constituie în același timp ultima operă a regizorului, care a murit la câteva luni după realizarea lui, precum și ultima apariție în film a Titinei De Filippo.
Rezumat
[modificare | modificare sursă]
În 1806, la Napoli, Pulcinella, populara mască napolitană, cu scuza de a acționa printre oameni, îl batjocorește pe regele Ferdinand. Suveranul, de fapt, duce o viață plictisitoare. Este înconjurat de soția sa Maria Carolina care îl chinuie, de fiul său Francesco care face crize de furie, de falsul Monsenior Caputo care îi promite că îl va canoniza, de premierul Tarantela care aduce ghinion și de coșerul Mimì care vrea să-l împingă să practice „buna guvernare”. Însă Ferdinand este antipatizat de oamenii săi și pentru a combate plictiseala se deghizează în plebei și, cu numele fals de Don Ferdinando Palermo, ocolește aleile din Napoli îmbătându-se, jocuri de noroc și frecventând bordeluri. Într-o zi, însă, doi jurnaliști englezi, un bărbat și o femeie, ajung în oraș pentru a face un articol despre Regatul Napoli.
Regele Ferdinand, ca să facă o impresie bună, îi pune pe toți oamenii de rând să-i dea meze zita[3] ca să-l aplaude. Dar, în timp ce trece cu trăsura lui pentru a merge la inaugurarea uneia dintre statuile sale ecvestre în port, unii oameni decuplează caii și târăsc trăsura cu mâinile, lăudându-l pe rege. Dar de îndată ce statuia este descoperită, apare o scriere scrisă împotriva suveranului de către Pulcinella. El continuă să fie împotriva lui Ferdinand și atârnă un mesaj pe străzi în care spune că regele a dat Constituția, ceea ce, evident nu este adevărat. Regele Ferdinand, deghizat în plebeu și mereu sub un nume fals, se îndrăgostește de Nannina, fiica bustiță a lui Pulcinella care însă este logodită cu Gennarino, un patriot care scrie cântece satirice pentru tatăl ei. Nannina se preface că îl iubește pe Ferdinand, neștiind că el este rege, provocându-i gelozia lui Gennarino. În Napoli, există un cântec împotriva suveranului care îl înfurie pe Ferdinand. Îl îndrumă pe ministrul Tarantela să caute pe cine a scris motivul sau îl va spânzura. Jurnalistul englez descoperă că regele se deghizează în plebeu și pregătește un articol în care îl numește „Regele Lazzarone”. Gennarino le scrie patrioților romani o scrisoare cu numele celui care a răspândit cântecul, Pulcinella, care întâmplător, ajunge în buzunarele lui Don Ferdinando Palermo.
Într-o seară, regele Ferdinand merge cu soldații săi la teatru să îl aresteze pe Pulcinella: Nannina și Gennarino, prezenți la sosirea suveranului, descoperă cu surprindere că acel om de rând era de fapt regele Regatului celor Două Sicilii. Dar un fost prizonier aduce vestea că Napoleon Bonaparte a invadat din nou Regatul și că familia regală a evadat deja din palat. Apoi Ferdinand fuge din Napoli, împreună cu vizitiul Mimì, la bordul trăsurii sale, în timp ce Pulcinella, Nannina, Gennarino și toți oamenii sărbătoresc evadarea regelui Lazzarone.
Distribuție
[modificare | modificare sursă]- Peppino De Filippo – regele Ferdinand I
- Eduardo De Filippo – Pulcinella
- Renato Rascel – Mimì, vizitiul
- Nino Taranto – prim ministru Tarantella
- Vittorio De Sica – monsignor Salvatore Caputo
- Aldo Fabrizi – un fermier
- Rosanna Schiaffino – Nannina
- Marcello Mastroianni – Gennarino
- Jacqueline Sassard – Cordelia
- Leslie Phillips – jurnalistul englez
- Audrey McDonald – regina Maria Carolina
- Marcello Paolini – principele Francesco
- Giacomo Furia – don Ciccillo
- Titina De Filippo – Titina
- Angela Luce – bucătăreasa la curte (nemenționată)
- Memmo Carotenuto – poștașul
- Nino Vingelli – jucătorul de cărți
- Pietro De Vico – jucătorul la loto
- Antoinette Weynen – contesa de Carditello
- Dante Maggio – jandarmul
- Anna Campori – jucătoarea la loto (nemenționată)
- Gigi Reder – santinela
- Mario Passante – ministrul de război
- Carletto Sposito – un agitator politic (nemenționat)
- Ignazio Balsamo – temnicerul
- Enzo Maggio – Gigetto
- Peppino De Martino – garda care îl arestează pe regele nr. 1
- Nino Milano – țăranul cu Mozzarella
- Gianni Partanna –
Lansare
[modificare | modificare sursă]Filmul Regele Neapolului a avut premiera în Italia pe data de 22 decembrie 1959.[4]
În România premiera filmului a avut loc la data de 13 martie 1961 la cinematografele „Republica”, „Elena Pavel”, „23 August” și „Libertății” din capitală.[5][6][7][1]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Data premierei ro la IMDb
- ^ Regele Neapolului la themoviedb.org
- ^ jumătate din fete, fecioare
- ^ en Premiera filmului Regele Neapolului la IMDb
- ^ Ziarul Scȃnteia, martie 1961 (Anul 30, nr. 5090-5120)1961-03-13 / nr. 5102, p. 2.
- ^ Ziarul România liberă, martie 1961 (Anul 19, Nr. 5093-5120)1961-03-14 / nr. 5105, p. 2.
- ^ Ziarul Informația Bucureștiului, martie 1961 (Anul 8, nr. 2355-2381)1961-03-13 / nr. 2365, p. 2.
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Legături externe
[modificare | modificare sursă]
|
