Regatul armean al Ciliciei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Regatul Armean al Ciliciei
Cilicia
Կիլիկիոյ Հայոց Թագաւորութիւն
Blank.png Simple Labarum.svg Blank.png – Mameluke Flag.svg
DrapelStemă
DrapelStemă
Localizare
Localizare
CapitalăSis⁠(d)
Limbăarmeana (limbă nativă), latina, franceza veche, greaca, siriaca
ReligieCreștinism (Biserica Apostolică Armeană, romano-catolicism, creștinism siriac⁠(d))
Guvernare
Formă de guvernaremonarhie
Istorie
Principele Levon II al Ciliciei Armene este încoronat ca regele Levon I⁠(d)
Regatul devine tributar mongolilor1236
Sis⁠(d) este cucerit de Mameluci, punându-se capăt regatului.1375
În prezent parte din
 Turcia
 Siria
Deși regatul a fost înființat în 1198, bazele sale au fost puse în 1080 de Ruben I⁠(d) când a fost fondat principatul Rubenid⁠(d) al Ciliciei.

Regatul Armean al Ciliciei ([armeana de mijloc: Կիլիկիոյ Հայոց Թագաւորութիւն, Kilikio Hayoc’ T’agavorut’yun), cunoscut de asemenea ca Armenia Ciliciană (armeană Կիլիկյան Հայաստան, Kilikyan Hayastan), Armenia Inferioară sau Noua Armenie,[1] a fost un principat independent format în timpul Evului Mediu Mijlociu⁠(d) de refugiați armeni ce au fugit de invazia selgiucidă⁠(d) a Armeniei⁠(d).[2] Localizat în afara Platoului Armean⁠(d) și distinct de regatul armean al antichității, s-a concentrat în regiunea Cilicia la nord-vest de Golful Alexandreta⁠(d).

Regatul își are rădăcinile în principatul fondat în jurul anului 1080 de dinastia Rubenidă⁠(d), o pretinsă ramură al mai marei familii Bagrationi, care în diferite timpuri a deținut tronurile Armeniei și Georgiei. Capitala Rubenizilor a fost inițial Tarsos, iar mai târziu - Sis⁠(d).[3] Cilicia a fost un puternic aliat al cruciaților europeni și se considera bastion al creștinătății în orient. De asemenea, a servit focar al naționalismului armean și al culturii armene, deși Armenia propriu-zisă era sub ocupație străină la acea vreme. Semnificația Ciliciei în istoria și statalitatea armeană este de asemenea atestată de transferul sediului Catolicosului⁠(d) Bisericii Apostolice Armene, lider spiritual al poporului armean, în regiune. În 1198, odată cu încoronarea lui Levon Magnificul⁠(d) din dinastia Rubenidă, Armenia Ciliciană a devenit regat.[4][5]

În 1226, coroana a trecut la rivalii Hetumizi⁠(d) prin cel de-al doilea soț al fiicei lui Levon, Izabela⁠(d), Hetum I⁠(d). Cum mongolii cuceriseră regiuni vaste din Asia Centrală și Orientul Mijlociu, Hetum și succesorii săi Hetumizi au căutat să creeze o alianță armeano-mongolă împotriva inamicilor musulmani comuni, cei mai importanți fiind Mamelucii.[5] În secolele treisprezece și paisprezece, statele cruciate s-au dezintegrat, iar mongolii s-au islamizat, lăsând regatul armean fără aliați regionali. După atacuri constante ale Mamelucilor din Egipt în secolul paisprezece, Armenia Ciliciană aflată sub dinastia Lusignan⁠(d), s-a împotmolit într-un conflict religios intern și a căzut în final în 1375.[6]

Interacțiunile comerciale și militare cu europenii au adus noi influențe occidentale în societatea armeană ciliciană. Multe aspecte ale vieții europene occidentale au fost adoptate de nobilime, inclusiv cavalerismul⁠(d), maniera de a se îmbrăca și utilizarea titlurilor, numelor și limbii franceze. În plus, organizarea societății ciliciene a trecut de la propriul sistem tradițional la unul mai apropiat de feudalismul occidental.[7] Cruciații europeni înșiși au împrumutat elemente practice, precum elemente ale specificului armenesc de construire a castelelor și de arhitectură bisericească.[8] Armenia Ciliciană a înflorit economic cu ajutorul portului de la Ayas, ce a servit ca centru al comerțului Est-Vest.[7]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Landmarks in Armenian history”. Internet Archive. Accesat în .  „1080 d.Hr. Rhupen, vărul regilor Bagratonieni, înființează pe Muntele Taurus (privind Marea Mediterană) regatul Noii Armenii care durează 300 de ani.”
  2. ^ Der Nersessian, Sirarpie. "The Kingdom of Cilician Armenia." in A History of the Crusades, vol. II. Kenneth M. Setton (ed.) Philadelphia: University of Pennsylvania Press, 1962, pp. 630–631.
  3. ^ Edwards, Robert W. (). The Fortifications of Armenian Cilicia, Dumbarton Oaks Studies No.23. Washington D. C.: Dumbarton Oaks, Trustees for Harvard University. pp. vii–xxxi, 3–288. ISBN 0884021637. 
  4. ^ Kurdoghlian, Mihran (). Պատմութիւն Հայոց [History of Armenia] (în armeană). II. Atena: Հրատարակութիւն ազգային ուսումնակաան խորհուրդի [Council of National Education Publishing]. pp. 43–44. 
  5. ^ a b Der Nersessian. "The Kingdom of Cilician Armenia", pp. 645–653.
  6. ^ Ghazarian, Jacob G. (). The Armenian Kingdom in Cilicia during the Crusades: The Integration of Cilician Armenians with the Latins (1080–1393). Routledge. pp. 54–55. ISBN 0-7007-1418-9. 
  7. ^ a b Bournoutian, Ani Atamian. "Cilician Armenia" in The Armenian People From Ancient to Modern Times, Volume I: The Dynastic Periods: From Antiquity to the Fourteenth Century. Ed. Richard G. Hovannisian. New York: St. Martin's Press, 1997, pp. 283–290. ISBN: 1-4039-6421-1.
  8. ^ „Cilician Kingdom”. Globe Weekly News. Arhivat din original la . Accesat în .