Reacție Kolbe-Schmitt

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Reacția Kolbe-Schmitt (denumită după Hermann Kolbe și Rudolf Schmitt) este o reacție organică de carboxilare care se realizează prin tratarea fenoxidului de sodiu (sarea sodică a fenolului) cu dioxid de carbon în condiții de presiune ridicată și la temperatură (100 atm, 125 °C), urmând ca produsul de reacție să fie tratat cu acid sulfuric. Produsul final este un hidroxi-acid aromatic, cunoscut sub numele de acid salicilic, și este un precursor al aspirinei.[1][2][3][4]

Reacția Kolbe-Schmitt
Reacția Kolbe-Schmitt

Mecanism de reacție[modificare | modificare sursă]

Reacția Kolbe-Schmitt are loc după un mecanism de adiție nucleofilă a unui fenoxid, de obicei fenoxidul de sodiu (NaOC6H5) la dioxidul de carbon, cu obținerea ionului salicilat. Etapa finală este reprezentată de reacția salicilatului cu un acid, cu formarea de acid salicilic.

Mecanismul reacției Kolbe-Schmitt
Mecanismul reacției Kolbe-Schmitt

Aplicații[modificare | modificare sursă]

Dacă se folosește în schimb hidroxid de potasiu, se poate obține acidul p-hidroxibenzoic, un precursor important pentru obținerea de parabeni, compuși care au utilizări în industria cosmetică.

În mod similar, această metodă poate fi folosită pentru obținerea industrială a acidului 3-hidroxi-2-naftoic. Regiochimia acestei reacții de carboxilarea este favorizată de temperatură.[5]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Hermann Kolbe (). „Ueber Synthese der Salicylsäure” [On the synthesis of salicylic acid]. Annalen der Chemie und Pharmacie. 113 (1): 125–127. doi:10.1002/jlac.18601130120. 
  2. ^ R. Schmitt (). „Beitrag zur Kenntniss der Kolbe'schen Salicylsäure Synthese” [Contribution to [our] knowledge of Kolbe's synthesis of salicylic acid]. Journal für Praktische Chemie. 2nd series. 31 (1): 397–411. doi:10.1002/prac.18850310130. 
  3. ^ A. S. Lindsey and H. Jeskey (). „The Kolbe-Schmitt Reaction”. Chem. Rev. 57 (4): 583–620. doi:10.1021/cr50016a001.  (Review)
  4. ^ R. T. Morrison and R. N. Boyd (). Organic Chemistry (ed. 4th). Allyn and Bacon. p. 976-7. ISBN 0-205-05838-8. 
  5. ^ Gerald Booth (). „Naphthalene Derivatives”. Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry. Weinheim: Wiley-VCH. doi:10.1002/14356007.a17_009. .

Legături externe[modificare | modificare sursă]