Războiul Ruso-Turc (1686–1700)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Războiul Ruso-Turc (1686-1700))
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte conflicte între aceleași puteri, vedeți Războiul Ruso-Turc.
Războiul Ruso-Turc (1686–1700)
Parte a Războaiele Ruso-Turce și Războiului Ligii Sfinte
Azov.jpg
Capturarea Azovului de către țarul rus Petru cel Mare (pe cal)
Informații generale
Perioadă 1686–1700
Loc Crimeea, Azov
Rezultat
Combatanți
Flag of Russia (1668).svg Țaratul Rusiei
Flag of the Habsburg Monarchy.svg Monarhia Habsburgică
Uniunea Polono-Lituaniană
Flag of the Cossack Hetmanat.svg Hetmanatul Căzăcesc
 Ottoman Empire
Gerae-tamga.svg Hanatul Crimeei

Războiul ruso-turc din 1686—1700 este o parte a efortului european concertat de oprire a marșului continuu către inima continentului a Imperiului Otoman. Mai largul conflict europeano-otoman este cunoscut ca Războiul dintre Liga Sfântă și Imperiul Otoman.

Războiul Ruso-Turc a început după ce Țaratul Rusiei s-a alăturat coaliției europene anti-turce (Imperiul Habsburgic, Uniunea statală polono-lituaniană, Republica Veneția) în 1686, după ce Polonia-Lituania a fost de acord să recunoască incorporarea Kievului și țărmurile estice ale Ucrainei în Rusia.[2]

Conflictul ruso-turc a început după ce Rusia s-a alăturat coaliției antiotomane (Austria, Polonia și Veneția) în 1686, în urma acceptului Uniunii Polono-Lituaniene de a accepta recunoașterea anexării Kievului și Ucrainei de pe malul stâng al Niprului de către Rusia.[3]

Războaiele Ruso-Turce
1568 — 1570
1676 — 1681
1686 — 1700
1687 — 1689
1695 — 1696
1710 — 1711
1735 — 1739
1768 — 1774
1787 — 1792
1806 — 1812
1828 — 1829
1853 — 1856
1877 — 1878
1914 — 1918


Războiul[modificare | modificare sursă]

De-a lungul conflictului, armata rusă a organizat campaniile din Crimeea din 1687 și 1689, ambele încheiate cu înfrângeri pentru ruși.[4] În ciuda eșecurilor, Rusia a lansat campaniile din Azov în 1695 și 1696 și, după ce a ridicat asediul acestei cetăți în 1695,[5] a reușit să o ocupe în 1696.[6]

Tratatul de pace[modificare | modificare sursă]

În contextul pregătirilor de război cu Imperiul Suedez, țarul rus Petru cel Mare a semnat tratatul de la Karlowitz cu otomanii în 1699.[7] Ulterior, prin tratatul de la Constantinopol⁠(en) din 1700, turcii au cedat Rusiei Azovul, cetatea Taganrog, Pavlovsk și Mius și a primit un ambasador rus la Constantinopol, și a asigurat repatrierea tuturor prizonierilor de război.[8] Țarul s-a angajat la rândul său ca supușii săi, cazacii, să nu-i atace pe otomani, în timp ce sultanul s-a angajat la același lucru pentru tătarii crimeeni.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Treaty of Constantinople (1700), Alexander Mikaberidze, Conflict and Conquest in the Islamic World: A Historical Encyclopedia, Vol. 1, ed. Alexander Mikaberidze, (ABC-CLIO, 2011), 250.
  2. ^ William C. Fuller, Strategy and Power in Russia 1600-1914, (MacMillan Inc., 1992), 16.
  3. ^ William C. Fuller, Strategy and Power in Russia 1600-1914, (MacMillan Inc., 1992), 16.
  4. ^ Lindsey Hughes, Sophia, Regent of Russia: 1657 - 1704, (Yale University Press, 1990), 206.
  5. ^ Brian Davies,Warfare, State and Society on the Black Sea Steppe, 1500–1700, (Routledge, 2007), 185.
  6. ^ The Crimean Tatars and the Austro-Ottoman Wars, Dan D.Y. Shapira, The Peace of Passarowitz, 1718, ed. Charles W. Ingrao, Nikola Samardžić, Jovan Pesalj, (Purdue University Press, 2011), 135.
  7. ^ Robert Bideleux și Ian Jeffries, A History of Eastern Europe: Crisis and Change, (Routledge, 1998), 86.
  8. ^ Treaty of Constantinople (1700), Alexander Mikaberidze, Conflict and Conquest in the Islamic World: A Historical Encyclopedia, Vol. 1, 250.