Războiul Ruso-Turc (1686–1700)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Războiul Ruso-Turc (1686-1700))
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte conflicte între aceleași puteri, vedeți Războiul Ruso-Turc.
Războiul Ruso-Turc (1686–1700)
Parte din Războaiele Ruso-Turce și Războiului Ligii Sfinte
Azov.jpg
Capturarea Azovului de către țarul rus Petru cel Mare (pe cal)
Informații generale
Perioadă 1686–1700
Locație Crimeea, Azov
Rezultat
Beligeranți
Flag of Russia (1668-1693).svg Țaratul Rusiei
Flag of the Habsburg Monarchy.svg Monarhia Habsburgică
Uniunea Polono-Lituaniană
Flag of the Cossack Hetmanat.svg Hetmanatul Căzăcesc
 Ottoman Empire
Gerae-tamga.svg Hanatul Crimeei

Războiul ruso-turc din 1686—1700 este o parte a efortului european concertat de oprire a marșului continuu către inima continentului a Imperiului Otoman. Mai largul conflict europeano-otoman este cunoscut ca Războiul dintre Liga Sfântă și Imperiul Otoman.

Războiul Ruso-Turc a început după ce Țaratul Rusiei s-a alăturat coaliției europene anti-turce (Imperiul Habsburgic, Uniunea statală polono-lituaniană, Republica Veneția) în 1686, după ce Polonia-Lituania a fost de acord să recunoască incorporarea Kievului și a malului stâng al Niprului în Rusia.[2]

Conflictul ruso-turc a început după ce Rusia s-a alăturat coaliției antiotomane (Austria, Polonia și Veneția) în 1686, în urma acceptului Uniunii Polono-Lituaniene de a accepta recunoașterea anexării Kievului și Ucrainei de pe malul stâng al Niprului de către Rusia.[3]

Războaiele Ruso-Turce
1568 — 1570
1676 — 1681
1686 — 1700
1687 — 1689
1695 — 1696
1710 — 1711
1735 — 1739
1768 — 1774
1787 — 1792
1806 — 1812
1828 — 1829
1853 — 1856
1877 — 1878
1914 — 1918


Războiul[modificare | modificare sursă]

De-a lungul conflictului, armata rusă a organizat campaniile din Crimeea din 1687 și 1689, ambele încheiate cu înfrângeri pentru ruși.[4] În ciuda eșecurilor, Rusia a lansat campaniile din Azov în 1695 și 1696 și, după ce a ridicat asediul acestei cetăți în 1695,[5] a reușit să o ocupe în 1696.[6]

Tratatul de pace[modificare | modificare sursă]

În contextul pregătirilor de război cu Imperiul Suedez, țarul rus Petru cel Mare a semnat tratatul de la Karlowitz cu otomanii în 1699.[7] Ulterior, prin tratatul de la Constantinopol⁠(en) din 1700, turcii au cedat Rusiei Azovul, cetatea Taganrog, Pavlovsk și Mius și a primit un ambasador rus la Constantinopol, și a asigurat repatrierea tuturor prizonierilor de război.[8] Țarul s-a angajat la rândul său ca supușii săi, cazacii, să nu-i atace pe otomani, în timp ce sultanul s-a angajat la același lucru pentru tătarii crimeeni.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Treaty of Constantinople (1700), Alexander Mikaberidze, Conflict and Conquest in the Islamic World: A Historical Encyclopedia, Vol. 1, ed. Alexander Mikaberidze, (ABC-CLIO, 2011), 250.
  2. ^ William C. Fuller, Strategy and Power in Russia 1600-1914, (MacMillan Inc., 1992), 16.
  3. ^ William C. Fuller, Strategy and Power in Russia 1600-1914, (MacMillan Inc., 1992), 16.
  4. ^ Lindsey Hughes, Sophia, Regent of Russia: 1657 - 1704, (Yale University Press, 1990), 206.
  5. ^ Brian Davies,Warfare, State and Society on the Black Sea Steppe, 1500–1700, (Routledge, 2007), 185.
  6. ^ The Crimean Tatars and the Austro-Ottoman Wars, Dan D.Y. Shapira, The Peace of Passarowitz, 1718, ed. Charles W. Ingrao, Nikola Samardžić, Jovan Pesalj, (Purdue University Press, 2011), 135.
  7. ^ Robert Bideleux și Ian Jeffries, A History of Eastern Europe: Crisis and Change, (Routledge, 1998), 86.
  8. ^ Treaty of Constantinople (1700), Alexander Mikaberidze, Conflict and Conquest in the Islamic World: A Historical Encyclopedia, Vol. 1, 250.