Sari la conținut

Războiul Polono-Cehoslovac

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Războiul Polono-Cehoslovac
Parte din conflictele de la granița polono-cehoslovacă[*]​ Modificați la Wikidata

Informații generale
Perioadă– Modificați la Wikidata
LocSilezia Cieszynului, Polonia
RezultatNeconcludent.
Armistițiu la presiunea Antantei.
Modificări teritorialeSilezia Cieszynului este împărțită între Cehoslovacia și Polonia
Beligeranți
 Cehoslovacia A Doua Republică Poloneză
Conducători
Josef Šnejdárek Franciszek Latinik⁠(d)
Efective
15.000[1]3.000–4.000 soldați[2]
Pierderi
Total: 175–184
44–53 morți
124 răniți
7 dispăruți		Total: 2.336
92 morți
855 răniți
576 prizonieri de război
813 dispăruți
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Războiul Polono-Cehoslovac (în poloneză Wojna polsko-czechosłowacka), cunoscut pe scară largă în sursele cehe ca Războiul de Șapte Zile (în cehă Sedmidenní válka), a fost o confruntare militară între Prima Republică Cehoslovacă și A Doua Republică Poloneză pentru controlul Sileziei Cieszynului la începutul anului 1919.

Forțele armate ale Cehoslovaciei au invadat partea poloneză din Silezia Cieszynului, cu scopul de a împiedica alegerile pentru Sejmul Legislativ Polonez în teritoriul disputat și pentru a împiedica contribuțiile populației locale pentru Armata Poloneză.[3][4] Partea poloneză care a fost invadată avea un guvern civil local interimar și o loialitate majoritară și puternică față de Polonia, cu excepția districtului Frýdek⁠(d) care avea o majoritate cehă încă de la colonizarea din secolul al XIX-lea și care în acea perioadă nu era revendicat sau controlat de localnici, de partea poloneză sau de o mișcare politică poloneză.[3][4]

Intrarea trupelor poloneze în Cieszyn după armistițiul cu cehii din februarie 1919

Armata Cehoslovacă a făcut progrese rapide, cucerind cea mai mare parte a Sileziei Cieszynului până la sfârșitul lunii ianuarie 1919. Grosul armatei poloneze era angajat în Războiul Polono-Ucrainean cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale, iar forțele poloneze din zonă s-au confruntat cu o armată cehă superioară numeric și mai bine echipată în Silezia Cieszynului.[5] Antanta a insistat pentru un armistițiu. Rezultatul războiului a fost o nouă linie de demarcație, care a extins teritoriul controlat de Cehoslovacia. Aceasta a dus la o nouă divizare a regiunii Silezia Cieszynului în iulie 1920 și a lăsat o minoritate poloneză substanțială în Cehoslovacia, în regiunea numită mai târziu Transolza, deoarece linia de demarcație era de-a lungul râului Olza. Evenimentele, inclusiv politicile ulterioare din teritoriu ale guvernului cehoslovac, au dus la alte dispute⁠(d), inclusiv anexarea poloneză din octombrie 1938.

Cadru

[modificare | modificare sursă]

În ultimele luni ale Primului Război Mondial, diplomații polonezi și cehoslovaci s-au întâlnit pentru a discuta granița comună dintre cele două noi țări. Până la declararea Armistițiului de la Compiègne, cea mai mare parte a frontierei fusese deja convenită, cu excepția a trei mici zone sensibile din punct de vedere politic din Silezia Superioară și Ungaria de Sus, care erau revendicate de ambele țări.

Silezia Cieszynului sau Ducatul de Teschen (în poloneză Cieszyn și în cehă Těšín) a fost o mică zonă din sud-estul Sileziei, unul dintre Ducatele Sileziei apărute după fragmentarea feudală a fostului Ducat al Sileziei⁠(d). Ducatul fusese vasal al Regatului Boemiei, parte a Țărilor Coroanei Boemiei începând cu 1335.[6] Latina, germana, ceha, morava și, în final, poloneza au servit ca limbi oficiale ale regiunii, însă, de-a lungul veacurilor, multe surse istorice indică faptul că populația locală a rămas în mare sau foarte mare parte vorbitoare de poloneză, vorbirea curentă fiind dialectul silezian de Cieszyn, indiferent de limba oficială care guverna, chiar și după stabilirea cehilor, în mare parte profesioniști, angajați în posturi administrative, în timpul industrializării regiunii în secolul al XIX-lea.[7]

În regiune nu funcționase nicio organizație cehă locală pentru independență, dar a fost sediul unei asociații poloneze încă de la începutul secolului al XIX-lea și a sediul unei filiale a Partidului Social Democrat Polonez din Galiția și Silezia Cieszynului (în poloneză Polska Partia Socjalno-Demokratyczna Galicji), menționat cu numele său complet, care era cel mai popular partid din regiune. Numeroasele mine de cărbune erau operate în mare parte de muncitori ce se identificau ca fiind polonezi și vorbitori de poloneză, care se așteptau ca acel teritoriu, cu excepția regiunii Frýdek, să facă parte dintr-un viitor stat polonez independent.

Ultimul recensământ austriac din 1910 (care stabilea naționalitatea în funcție de principala limbă de comunicare —în germană Umgangssprache — dintre respondenți), a arătat că se vorbea predominant limba poloneză în trei districte — Cieszyn (Teschen), Bielsko (Bielitz) și Fryštát (Freistadt)⁠(d) — și predominant limba cehă în al patrulea district, Frýdek⁠(d) (Friedek).[8]

O parte a populației vorbitoare de lechită (Ślązakowcy – denumiți astfel după ziarul Ślązak, Schlonsaken) își revendica o identitate distinctă, sileziană,[9] însă fără a nega pe deplin vechile rădăcini poloneze ale populației locale sau statutul dialectului local ca dialect al limbii poloneze (pe care o foloseau în ziarele lor), pe care o considerau superioară culturii poloneze din Regatul Poloniei, datorită integrării în sfera culturală germană.[10]

Principala importanță a Sileziei Cieszynului era bogatul bazin carbonifer din jurul orașului Karviná și valoroasa linie de cale ferată Košice-Bohumín care lega Ținuturile Cehe de Slovacia. În plus, în partea de nord-vest a Sileziei Cieszynului, nodul feroviar Bohumín⁠(d) servea drept hub pentru transportul și comunicațiile internaționale.[11][12] Conducătorii Cehoslovaciei au insistat cu tărie asupra indivizibilității fostelor teritorii austriece ale Boemiei, Moraviei și Sileziei, iar Mary Heimann a sugerat că lipsa lor de disponibilitate de a face compromisuri în privința Sileziei Cieszynului era cauzată de dorința lor de a păstra regiunea Sudeților în Cehoslovacia.[13] Dacă ar fi permis ca Silezia Cieszynului să se alăture Poloniei, pentru că avea o majoritate poloneză, ar fi creat un precedent pentru ca regiunea germanofonă a Sudeților să se alăture Germaniei, iar în mare parte din acest motiv guvernul cehoslovac insista ca întregul fost Ducat de Teschen să facă parte din Cehoslovacia.[13] Argumentul cehilor era că polonezii „nu erau localnici”, ci o populație „venetică” și că populația indigenă sau „autohtonă” era cehă, susținând că localnicii polonezi erau doar imigranți atrași care s-au angajat în minele de cărbune de-a lungul secolului al XVIII-lea.[14] Aceste afirmații nu erau coroborate cu recensămintele populației austriece pe tot parcursul secolului al XIX-lea. Afluxul de polonezi din Galiția fusese îndreptat în principal spre Ostrava și împrejurimi, care se afla în afara Sileziei Cieszynului. Mai mult, mișcarea națională poloneză din regiune a fost activă încă de la Revoluția de la 1848, în timp ce afluxul de polonezi galițieni a început în anii 1870.[15]

La , Consiliul Național Polonez și Comitetul Cehoslovac au încheiat un acord privind linia de demarcație în scopuri administrative și militare și și-au împărțit sferele de influență respective la nivel comunal, aproximativ de-a lungul liniilor de identificare etnolingvistică. Districtul Frýdek și o mică parte din districtul Fryštát au rămas de partea cehă, restul fiind acordat polonezilor.[16]

Forțe

[modificare | modificare sursă]
Legionari cehoslovaci din Franța în Silezia Cieszynului
Legionari cehoslovaci din Italia și din nord-vestul Slovaciei plecând spre Silezia Cieszynului

Tabăra cehoslovacă îl avea în frunte pe Josef Šnejdárek. Forțele militare cehoslovace au fost formate din cele trei batalioane ale Legiunilor Cehoslovace din cadrul Regimentului 21 Pușcași din Franța, Batalionul 54 Infanterie din Olomouc, Batalionul 93 Infanterie din Fryštát, un batalion de voluntari din Bohumín⁠(d) și un batalion de voluntari din Orlová⁠(d). Operațiunilor forțelor cehoslovace li s-au alăturat și alți voluntari locali, adunați într-o Gardă Națională, cu un efectiv de aproximativ 5.000 de oameni. Din nord-vestul Slovaciei a venit forța principală trimisă în sprijinul Regimentului 35 din Italia, condusă de colonelul italian Graselli și ulterior întărită cu Regimentul de Pușcași din Italia. În timpul războiului, armata cehoslovacă a fost întărită de nou-formata Brigadă a 2-a, cu un efectiv de șase batalioane, cu sprijinul a două baterii de artilerie și al unui escadron de cavalerie.

Armata Cehoslovacă a fost întărită și mai mult de Batalionul 1 al Regimentului 28 Infanterie, Batalionul 1 al Regimentului 3 Infanterie, Batalionul 2 al Regimentului 93 Infanterie și Batalionul 5 Voluntari.

Forțele poloneze aflate sub comanda lui Franciszek Latinik⁠(d) erau mai slabe decât forțele cehoslovace. La sfârșitul Primului Război Mondial, Polonia avea mai multe dispute de frontieră cu toți vecinii săi, iar în timpul războiului cu Cehoslovacia, forța principală era angajată în luptele din Galiția de Est cu ucrainenii.[17] Forțele poloneze erau compuse din șase batalioane de infanterie, două escadrile de cavalerie și o baterie de artilerie. Alte forțe includeau aproximativ 550 de membri ai jandarmeriei și în jur de 4.000 (după surse poloneze) până la 6.500 (după surse cehe) de voluntari polonezi locali. Forțele poloneze au primit întăriri în timpul războiului.

Lupte

[modificare | modificare sursă]
Cadavrele soldaților polonezi uciși de legionari cehi la Stonava⁠(d) la 26 ianuarie 1919[18]

La , la ora 11:00, în Silezia Cieszynului, comandantul polonez Franciszek Latinik și ofițerul cehoslovac Josef Šnejdárek s-au întâlnit cu un grup de ofițeri, format din reprezentanți britanici, francezi, italieni și americani (la cererea părții cehoslovace). Partea poloneză a primit un ultimatum, prin care trebuia să evacueze zona spre râul Biała⁠(d) în mai puțin de două ore. După expirarea acestei perioade, Armata Cehoslovacă și-a început operațiunile la ora 13:00, urmând directivele sale operaționale de a cuceri Bohumín⁠(d)/Bogumin și Karviná/Karwina. Dinspre est, în același timp, a fost lansat un atac de către unitatea de legionari italiană. Armata Cehoslovacă a avansat și a cucerit Bohumínul (la 16:00), Orlová/Orłowa și Karviná/Karwina. Silezia Cieszynului a fost ocupată de forțele cehoslovace la . Trupele poloneze s-au retras pe râul Vistula.

La , Josef Šnejdárek a primit ordinul de a traversa Vistula și de a asigura linia de cale ferată dintre Bohumín și Jablunkov/Jabłonków. Au traversat râul, iar trupele poloneze s-au retras la Skoczów, unde au stabilizat linia frontului. Au sosit și alte întăriri cehoslovace, ceea ce i-a oferit lui Šnejdárek un avantaj față de unitățile poloneze. Armata Cehoslovacă s-a pregătit pentru un atac asupra orașului Skoczów, presupunând că acesta va duce la prăbușirea apărării poloneze.

La , din cauza presiunilor reprezentanților Triplei Antante, atacul asupra orașului Skoczów a fost anulat, iar Armata Cehoslovacă a încetat luptele. Armata Cehoslovacă s-a retras pe noua Linie Verde, stabilită prin Acordul Comisiei Internaționale pe baza Tratatului cehoslovaco-polonez, încheiat la la Paris.[19]

Urmări

[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Transolza și Český Těšín#Istorie

Teritoriul disputat a fost plasat sub control internațional. Împărțirea finală a Sileziei Cieszynului a avut loc în iulie 1920, ca urmare a Conferinței de la Spa⁠(d). Astfel, linia de cale ferată care lega Ținuturile Cehe de Slovacia și teritoriul de la sudul acesteia au fost atribuite Cehoslovaciei, în timp ce teritoriul de la nord de linia de cale ferată a fost atribuit Poloniei. Marea majoritate a minelor de cărbune, precum și uzina siderurgică Třinec, se aflau pe teritoriul atribuit Cehoslovaciei.

Poloniei i s-a acordat o treime din populație (142.000 din 435.000), mai puțin de jumătate din teritoriu (1.002 km² din 2.222 km²) și orașul Cieszyn. Cehoslovacia a primit districtele Fryštát și Frýdek, cea mai mare parte a suprafeței districtului Cieszyn, gara din Cieszyn, Karviná și minele de cărbune, Třinec cu uzinele de fier și întreaga linie de cale ferată Bohumín⁠(d)–Jablunkov. Aproximativ 140.000 de polonezi au rămas în partea cehă.[20]

Crime de război

[modificare | modificare sursă]

La , forțele cehoslovace au ucis 20 de prizonieri de război polonezi în satul Stonava⁠(d), fapt documentat cu fotografii. Conform unor surse, aceștia au fost uciși cu baioneta.[5][21] În memoria lor a fost ridicat un monument la Stonava.

Conform afirmațiilor polonezilor, un număr nespecificat de prizonieri de război polonezi au fost uciși în satul Bystřice, iar un număr de civili au fost uciși în Karviná.[22] Câteva mii de oameni au fost forțați să fugă în Polonia, aceștia s-au întors în 1938 odată cu anexarea Transolzei de către Polonia și, la rândul lor, ar fi început să se răzbune pe populația cehă locală. În Orlová⁠(d) se află un monument⁠(d) care comemorează victimele cehe ale războiului (în cehă Pomník padlým za Těšínsko).[23]

  • Skoczów battle
    Bătălia de la Skoczów
  • The original form of the monument in Orlová, commemorating the Czechoslovak victims
    Forma inițială a monumentului din Orlová, care comemorează victimele cehoslovace
  • The current form of the monument in Orlová, commemorating the Czechoslovak victims
    Forma actuală a monumentului din Orlová, care comemorează victimele cehoslovace
  • Memorial to Polish Silesian legionnaires in Cieszyn
    Memorialul legionarilor polonezi din Silezia în Cieszyn
  • Monument to the Polish victims in Zebrzydowice
    Monumentul victimelor poloneze din Zebrzydowice⁠(d)
  • Grave of 20 Polish soldiers killed by Czech legionists on 26 January 1919 in Stonava
    Mormântul a 20 de soldați polonezi uciși de legionari cehi la 26 ianuarie 1919 la Stonava⁠(d)

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Clodfelter, M. (). Warfare and Armed Conflicts: A Statistical Encyclopedia of Casualty and Other Figures, 1492–2015 (ed. 4th). Jefferson, North Carolina: McFarland. p. 344. ISBN 978-0786474707. 
  2. ^ Halina Szotek, 2009, p. 26
  3. ^ a b „Před 93 lety se bojovalo o Těšínsko. Postup do Polska stoply mocnosti” (în cehă). Idnes.cz. . Accesat în . 
  4. ^ a b Gawrecká, Marie (). Československé Slezsko mezi světovými válkami 1918–1938. Opava: Silesian University in Opava. p. 23. ISBN 80-7248-233-5. Cehii ne-au atacat cu câteva zile înainte de 26 ianuarie 1919, zi în care urmau să aibă loc alegerile pentru Sejm la Varșovia. Nu au vrut, printre altele, să permită desfășurarea alegerilor, care ar fi arătat fără nicio presiune și agitație că Silezia este poloneză. Czesi uderzyli na nas kilka dni przed 26 stycznia 1919, w którym to dniu miały się odbyć wybory do Sejmu w Warszawie. Nie chcieli bowiem między innemi dopuścić do przeprowadzenia tych wyborów, któreby były wykazały bez wszelkiej presyi i agitacyi, że Śląsk jest polskim. 
  5. ^ a b „Sieben Tage Krieg: Als Tschechen und Polen 1919 aufeinander schossen” (în germană). Radio Cehia⁠(d). . 
  6. ^ Leslie, R.F.: The History of Poland, Cambridge University Press, 1980, p. 4.
  7. ^ Greń, Zbigniew (). Śląsk Cieszyński. Dziedzictwo językowe (în poloneză). Warsaw: Towarzystwo Naukowe Warszawskie. Instytut Slawistyki Polskiej Akademii Nauk. p. 84. ISBN 83-86619-09-0. 
  8. ^ Ludwig Patryn (ed): Die Ergebnisse der Volkszählung vom 31.
  9. ^ Hannan, Kevin (). Borders of Language and Identity in Teschen Silesia. New York: Peter Lang. p. 47. ISBN 0-8204-3365-9. 
  10. ^ Wnętrzak, Grzegorz (). Stosunki polityczne i narodowościowe na pograniczu Śląska Cieszyńskiego i Galicji zachodniej w latach 1897–1920 (în poloneză). Toruń: Wydawnictwo Adam Marszałek. pp. 311, 313, 327, 331. ISBN 978-83-7780-882-5. 
  11. ^ Wandycz, Piotr S (ianuarie 1962). France and her Eastern Allies, 1919–1925: French-Czechoslovak-Polish Relations from the Paris Peace Conference in Locarno (ed. 1 January 1962). University of Minnesota Press⁠(d); Minnesota Archive Editions edition. pp. 75, 158. 
  12. ^ William Fiddian Reddaway.
  13. ^ a b Heimann, Mary (). Czechoslovakia: The State that Failed. New Haven: Yale University Press. p. 56. 
  14. ^ Prazmowska, Anita: Poland a Modern History, I. B. Tauris and Co. Ltd., London, New York, ISBN: 978 1 84885 273 0, 2010, p. 101.
  15. ^ Kaszper, Roman; Małysz, Bohdan, ed. (). „Jsou Poláci přistěhovalci? O haličských imigrantech a slezských starousedlících.”. Poláci na Těšínsku (PDF) (în cehă). Český Těšín: Congress of Poles in the Czech Republic⁠(d). pp. 14–15. ISBN 978-80-87381-00-7. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  16. ^ William Fiddian Reddaway.
  17. ^ „Ukraine after the Russian Revolution”. mfa.gov.ua. . Accesat în . A Western Ukrainian People's Republic was also declared in Lviv on October 19, 1918. The ZUNR formally (and largely symbolically) joined the UNR 
  18. ^ Nowak, Krzysztof (). „Polsko-czechosłowacki konflikt graniczny (1918-1920)”. În Nowak, Krzysztof. Śląsk Cieszyński w latach 1918–1945 (în poloneză). Cieszyn. p. 41. ISBN 978-83-926929-1-1. 
  19. ^ Pogonowski, Iwo Cyprian (). Poland: A Historical Atlas (ed. March 1989). Hippocrene Books; Revised edition. p. 321. ISBN 0-87052-282-5. 
  20. ^ William Fiddian Reddaway.
  21. ^ „Dalekie Zaolzie”. . 
  22. ^ Michał Wołłejko, Jak Czesi zrabowali Zaolzie.
  23. ^ Matroszová, Veronika (2005). Českoslovenští legionáři: rodáci a občané okresu Karviná. Karviná: Zemský archiv v Opavě – Státní okresní archiv Karviná. pp. 27–29. ISBN 80-86388-32-8.

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Războiul_Polono-Cehoslovac&oldid=16998505