Lactarius turpis

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Râșcov jegos)

Lactarius turpis
Râșcovi jegoși
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Lactarius
Specie: L. turpis
Nume binomial
Lactarius turpis
Weinm.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus turpis Weinm. (1828)
  • Galorrheus turpis (Weinm.) P.Kumm. (1871)
  • Lactifluus turpis (Weinm.) O.Kuntze (1891)
Modifică text Consultați documentația formatului

Lactarius turpis (Johann Anton Weinmann, 1828 ex Elias Magnus Fries., 1838) din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius,[1] denumită în popor râșcov jegos sau lăptar de mesteacăn [2] este o specie de ciuperci otrăvitoare, posibil letală. Acest burete destul de răspândit coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește în șiruri sau cercuri mari, preferând soluri sărace, necalcaroase și umede, în păduri de foioase și , mixte, pe marginea cărărilor lor, adesea sub mesteceni dar, de asemenea, pe lângă molizi. Apare de la câmpie la munte, destul de des și în regiuni montane, din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4] Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină turpis=între altele:urât, desfigurat, murdar).[5]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Specia a fost descrisă de prima dată sub denumirea Agaricus turpis de botanistul și micologul german francon Johann Anton Weinmann (1782-1858) în volumul 2 al cărții Sylloge plantarum novarum itemque minus cogitarum din 1828[6] apoi transferat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries la genul Lactarius sub păstrarea epitetului, de verificat în publicarea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.[7] Încercările de redenumire ale micologilor germani Paul Kummer (1871) și Otto Kuntze (1891) sunt acceptate sinonim dar nefolosite fiind astfel neglijabile.[1]

Termenul Lactarius necator pentru această specie, susținut de micologi britanici și irlandezi,[8] este ilegitim pentru că este oficial un sinonim al soiului Lactarius torminosus.[9]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Lactarius turpis
  • Pălăria: are un diametru de 4-15 (18) cm, este foarte cărnoasă, la început conică cu marginea răsucită în jos precum acoperită de puf, apoi din ce în ce mai adâncită în centru, luând la bătrânețe forma de pâlnie. Cuticula este lucioasă, lipicioasă, la umezeală vâscoasă, fiind deseori acoperită de mici fragmente vegetale și de pământ. Coloritul este la ciuperci tinere ocru-portocaliu, dar se schimbă repede în diverse nuanțe de verde-măsliniu până brun-măsliniu, înnegrind cu vârsta din ce în ce mai mult.
  • Lamelele: sunt subțiri, dense, nu prea înalte, ușor arcuite, slab intercalate spre margine și cu vârsta din ce în ce mai decurente la picior. Muchiile sunt netede. Coloritul, inițial alb, variază mai târziu între alb murdar și crem-ocru, căpătând la bătrânețe pete brune, pricinuite de sucul evadat și uscat.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-9 cm și o lățime de până la 3 cm, este bont și robust, ușor subțiat la bază, umed până unsuros, mai întâi plin, devenind odată cu maturitatea avansată gol pe dinăuntru. Coaja este asemănător colorată ca pălăria, dar mereu ceva mai deschis cu un aspect parcă ciupit de vărsat și brunând sau negrind de la bazä. Nu are inel și se decolorează după o secțiune longitudinală slab maroniu.
  • Carnea: este albă, densă și compactă. Mirosul este imperceptibil, la exemplare culese sub molizi slab rășinos, iar gustul iute (corpul fructifer) și amar (laptele).
  • Laptele: este mai întâi alb și abundent, devenind la uscare brun. La degustare este în primul moment dulceag, însă repede amar și zgârcind în gât.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori rotunjori până slab elipsoidali, crestați și reticulați, hialini (translucizi) precum amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), având o mărime de 6,5-8 x 5-7 microni. Pulberea lor este maronie. Basidiile cu 2-4 sterigme în formă de măciucă măsoară 45-50 x 7-10 microni. Cheilo-cistidele cu 30-60 x 6-10 microni sunt fusiforme și ascuțite spre vârf, pleuro-cistidele asemănătoare și mai puține sunt rotunjite la capăt și măsoară 45-70 x 6-11 microni. Cuticula constă în cea mai mare parte din hife paralele cu o lățime de 2,5-6 μm. În partea superioară, există însă multe hife ascendente și între ele răsfirat lactiferele.[10][11]
  • Reacții chimice: Carnea buretelui se decolorează cu acid azotic și acid sulfuric încet gri-măsliniu, cu guaiacol după 5 minute sumbru roșu indic, cu Hidroxid de amoniu cuticula, lamelele și coaja piciorului violet, iar carnea mai deschis violet, cu Hidroxid de potasiu de același colorit, dar carnea slab ocru, cu sulfat de fier foarte slab palid ocru și cu tinctură de Guaiacum după puține minute gri-verzui.[12][13]
  • L. turpis, spori
    L. turpis, spori
  • L. turpis tânăr: lamele și picior
    L. turpis tânăr: lamele și picior
  • L. turpis bătrâni: lamele și picior
    L. turpis bătrâni: lamele și picior
  • L. turpis, secțiune longitudinală
    L. turpis, secțiune longitudinală
  • L. turpis cu aspect jegos
    L. turpis cu aspect jegos

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Această ciupercă poate fi confundată preponderent cu specii asemănătoare necomestibile preponderent foarte iute sau otrăvitoare precum cu un soi comestibil, dar nu prea gustos. Exemple sunt: Lactarius azonites (necomestibil),[14] Lactarius blennius (necomestibil),[15][16] Lactarius circellatus (necomestibil),[17] Lactarius fluens (necomestibil),[18] Lactarius fuliginosus (necomestibil), [19],Lactarius fulvissimus (comestibil),[20] Lactarius mairei (ușor otrăvitor),[21] Lactarius obscuratus (necomestibil)[22] Lactarius pyrogalus (necomestibil),[23] Lactarius romagnesii (necomestibil),[24] Lactarius rufus (necomestibil),[25] Lactarius scrobiculatus (otrăvitor)[26] și Lactarius uvidus (necomestibil)[27] sau chiar și cu letalul Paxillus involutus [28]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • !Lactarius azonites!
    !Lactarius azonites!
  • !Lactarius blennius!
    !Lactarius blennius!
  • !Lactarius circellatus!
    !Lactarius circellatus!
  • !Lactarius fluens!
    !Lactarius fluens!
  • !Lactarius fuliginosus!
    !Lactarius fuliginosus!
  • Lactarius fulvissimus
    Lactarius fulvissimus
  • !!Lactarius mairei!!
    !!Lactarius mairei!!
  • !Lactarius obscuratus!
    !Lactarius obscuratus!
  • !!!Paxillus involutus!!!
    !!!Paxillus involutus!!!
  • !Lactarius pyrogalus!
    !Lactarius pyrogalus!
  • !Lactarius romagnesii!
    !Lactarius romagnesii!
  • !Lactarius rufus!
    !Lactarius rufus!
  • !!Lactarius scrobiculatus!!
    !!Lactarius scrobiculatus!!
  • !Lactarius uvidus!
    !Lactarius uvidus!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

L. turpis însilozați
Structura necatorinei

Deși iute, râșcovul jegos a fost văzut în trecut comestibil și totuși apreciat de unii (realmente ciuperca este consumată în Scandinavia după însilozare și în Europa de Est (Polonia, Ucraina, Rusia), însă trebuie să fie declarat azi (2019) toxic, nu pentru oameni în vârstă, dar pentru cei mai tineri sau chiar pentru copii. Noile cercetări în domeniul micologiei dovedesc că soiul, cu toate că este consumat în țările din estul Europei cu mare plăcere (vezi mai sus), ar fi una dintre cele mai periculoase specii, fiind un ucigaș tăcut, ingerat periodic și/sau în cantități mai mari. El conține în primul rând doze mari ale toxinei necatorină cu formula moleculară C15H8N2O3, o substanță extrem de periculoasă, mutagenă și cancerogenă. Consumată timp îndelungat, această specie provoacă apariția cancerului. În plus au mai fost identificate și alte legături chimice mutagene, de exemplu liofilina precum conatina.[29]

Dacă totuși consumați ciuperca este riscul dumneavoastră.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Mycobank 1
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 513, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1, 2
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 366-367, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 426-427, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1221
  6. ^ Societate Regia Botanica Ratisbonensis (ed.): „Sylloge plantarum novarum itemque minus cogitarum”, vol. 2, Editura C. E. Brenck, RegesburgRatisbonae 1828, p. 85-86]
  7. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 335 [1]
  8. ^ Index Fungorum
  9. ^ Mycobank 2
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 358
  11. ^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 116, ISBN 3-85604-060-9
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 531, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  17. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 370-371, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 304-305, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 354-355, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 382-383, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 362-363, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 390-391, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 84-85, ISBN 978-3-440-13447-4
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 354-355, ISBN 3-405-12116-7
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/2, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 368-369, ISBN 3-405-12116-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 370-371, ISBN 3-405-12116-7
  28. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 100, 102, ISBN 3-426-00312-0
  29. ^ „Deutsche Gesellschaft für Mykologie”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
  • Bruno Cetto, volumul 1-7, vezi note
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lactarius_turpis&oldid=15287541