Puși Dinulescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Puși Dinulescu
Puși Dinulescu portret 2006.jpg
Puși Dinulescu la Uniunea Scriitorilor în 2006
Date personale
Născut27 august 1942
București
NaționalitateFlag of Romania.svg Română
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
OcupațieDramaturg, regizor de film, teatru și televiziune, prozator, poet, polemist
Activitate
PremiiPremiul Asociației Scriitorilor din București (1979)
Premiul Uniunii Scriitorilor din România(1985)
Prezență online

Puși Dinulescu (n. 27 august 1942 București) pe numele său adevărat Dumitru Dinulescu este un dramaturg, regizor de film, teatru și televiziune, prozator, poet și polemist român.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Fiul inginerului Dumitru I. Dinulescu, originar din Fetești și al Ileanei, născută la Focșani, fiica generalului Cezar Butunoiu, din artilerie, participant la luptele de la Oituz și Mărășești. A avut un frate, inginer: Cezar Dinulescu (1932-1993).

De formație filolog și regizor de film, Puși Dinulescu a absolvit în 1965 Facultatea de litere a Universității București cu teza de licență Problema individului la Camil Petrescu și Albert Camus și Regia de film și televiziune la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale din București (1973), cu filmul de diplomă Iaurtul și cunoașterea lumii, după schița cu același nume de Teodor Mazilu.

Bibliograf și redactor la Revista nouă din Ploiești (1966—1968), metodist la Casa de Cultură a Studenților din București (1968), redactor, apoi regizor la Televiziunea Română (1968-1970; 1990-1997), asistent de regie la Studioul Cinematografic „București”din Buftea (1974), redactor la Radio București (1975-1977). În 1997 deschide primul teatru-cafenea din București, purtând numele de Teatrul-cabaret Robert Calul, care funcționează până în 1998. Călătorii turistice în Europa, Asia Mică, Africa (Tunisia, Canare, Seychelles), Statele Unite și Cuba. Este necăsătorit.

A început să semneze cu numele Puși Dinulescu din 1998, până atunci semnând cu numele real, Dumitru Dinulescu.

Opera[modificare | modificare sursă]

A abordat mai multe genuri literare: teatru, proză scurtă, roman, poezie, istorie literară, memorialistică.

A primit Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru volumul de povestiri Linda Belinda (1979) și Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul Îngerul contabil (1985).

A regizat două filme de lung metraj: Sper să ne mai vedem (1985, scenariul: Ion Baieșu) și Nuntă cu sirenă (1998), scenariul: Celina Petrescu și Dumitru (Puși) Dinulescu. În 2005, Alexandru Tocilescu a regizat, pentru Televiziunea Română, piesa lui Puși Dinulescu Bani de dus, bani de-ntors, având în distribuție cațiva mari actori: Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani, Adriana Trandafir, Carmen Tănase.

În 2009 publică la Editura Minerva pamfletul-eseu Gașca și diavolul. Istoria bolnavă a domnului Manolescu care stârnește vii controverse, fiind o replică polemică la Istoria critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu, din care Puși Dinulescu a fost omis.

Dramaturgul[modificare | modificare sursă]

Debut în revista Vatra din Târgu-Mureș (1982), datorită lui Romulus Guga, cu piesa într-un act Suflet de fată.

Tot în 1982 apar în revista Tribuna de la Cluj fragmente dintr-o variantă de atunci a piesei Casa cu țoape. Scriitorul va continua munca la această piesă până în 2009, deși beneficiază în 2002-2005, la Teatrul Național din Craiova (regia: Mircea Cornișteanu) și 2003-2005 la Teatrul „Al.Davila” din Pitești (regia: Matei Varodi) de spectacole cu succes la public.

Debutul pe scenă în 1986, cu piesa Ciulama de porumbei, reprezentată cu titlul Dresură de porumbei, la Teatrul de Stat din Turda, urmată în 1989 la Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad de Meandrele vieții. La aceste piese, ca și la Suflet de fată și la Fericirea, apărută în 1983 în Arlechin, caiet al Teatrului Național din Iași, autorul a renunțat, după cum afirmă în "Note bibliografice despre piesele mele", din volumul Teatru, apărut în 2010.

Toate cele șase piese agreate de autor pentru a fi reprezentate, în variantele lor definitive, se află în volumul Teatru, apărut în 2010 la Editura Minerva. Sunt cuprinse Bani de dus, bani de-ntors (1999-2001), Nunta lui Puiu (2003-2005), Amanta mortului sau Noua și adevărata Casă cu Țoape (1979-2009), Pescărușul lui Hamlet (2004), Săru` mâna tanti sau Pe pragul despărțirii și tele-play-ul Senvici cu infinit (2006-2010).

Din aceste piese au fost reprezentate până acum doar Bani de dus, bani de-ntors (2005, TVR), cu actorii Gheorghe Dinică (Manole), Carmen Tănase (Irina), Sebastian Papaiani (Gică), Tania Popa (Ludmila), Adriana Trandafir (Nuți), Crina Mureșan (Aida), Vlad Ivanov (Vasile), Lucian Iancu (Grigore), în regia lui Alexandru Tocilescu și Nunta lui Puiu la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești cu Dan Ivănesei (Lae), Mirela Popescu (Marieta), Petrișor Stan (Ion Pârțoiu), Wilhelmina Câta (Corina Pârțoiu), Lia Deaconu (Michi), Aida Stan (Veta), Cornelia Niculescu (Delia), Daniela Marinache (Lili), Radu Coriolan (Tase), Dan Andrei (Puiu), Petre Dumitrescu (Doctorul), în regia lui Matei Varodi (2008-2010). Aceeași piesă și la Teatrul Național „Marin Sorescu”, din Craiova, premiera în primăvara lui 2009, în regia lui Mircea Cornișteanu, cu Mirela Cioabă (Veta), Valentin Mihali (Ion Pârțoiu), Gabriela Baciu (Marieta), Iulia Colan (Michi), Eugen Titu (Lae), Geni Macsim (Corina Pârțoiu), Ion Colan (Tase), Nicolae Poghirc (Puiu), Raluca Păun (Delia), Monica Ardeleanu (Lili), Ștefan Mirea (Doctorul).

În 2013, Juan Martinez îi traduce în limba spaniolă piesa Nunta lui Puiu, cu titlul La Boda de Puiu.

Regizorul de teatru[modificare | modificare sursă]

În 1987 Puși Dinulescu debutează pe scena Teatrului Municipal din Ploiești, cu piesa Omul cu mârțoaga de George Ciprian.

În 1988 montează la Teatrul „ Mihai Erminescu” din Botoșani Femeia îndărătnică (Îmblânzirea scorpiei) de William Shakespeare. La ambele spectacole semnează și ilustrația muzicală, la ultimul realizând și costumele.

Regizorul de film și televiziune[modificare | modificare sursă]

Debutează în 1969, realizând, împreună cu Boris Ciobanu, un film de 16 mm, pe versuri de George Bacovia, recitate de Ion Manolescu: „Dormitând”. Continuă cu scurte filme pe versuri de Mihai Eminescu, Marin Sorescu, Virgil Mazilescu și alții.

Anul 1983 marchează debutul lui Puși Dinulescu în Cinematografie, pe 35 mm, regizând pentru Casa de filme nr.3 scurt-metrajul Întâlnirea din Pământuri (20 de minute), după povestirea cu același nume de Marin Preda, combinată cu trei episoade din Marele singuratic. Filmul se difuzează împreună cu alte 3 debuturi sub titlul De patru ori start și are ca interpreți, printre alții, pe Valeria Seciu, Mitică Popescu și Ernest Maftei. Imaginea: Bogdan Silvestru.

În anii 1984-1985 a realizat ca regizor, pentru aceeași casă de filme, Sper să ne mai vedem, un lung-metraj pe scenariul lui Ion Băieșu, cu imaginea semnată de Alexandru Groza. În rolurile principale doi debutanți: Valentin Mihali și Ileana Harșa-Negru. Ei sunt anturați de vedete ale ecranului: Mitică Popescu, Ion Besoiu, Dan Condurache, Margareta Pogonat, Ernest Maftei, Dorel Vișan. Revine după o lungă absență Cici Dumitrache-Caraman, iar în roluri episodice vedete din alte zone: Ion Dolănescu, Nicolae Dobrin sau campioana mondială de floretă din acei ani Elisabeta Guzganu.

Între 1995 și 1998 a realizat Nuntă cu sirenă, lung-metraj de televiziune (suport electronic), scenariul: Celina Petrescu și Puși Dinulescu, imaginea: Ion Cristodulo, regia: Puși Dinulescu. Difuzat la 2 ani și jumătate după terminarea filmărilor. În rolurile cele mai importante: Laurențiu Lazăr, Delia Seceleanu, Mitică Popescu, Radu Panamarenco, Ernest Maftei, Maria Teslaru, Dorina Lazăr, Nicolae Urs, Constantin Dinulescu, Eusebiu Ștefănescu, Stelian Stancu, Florin Aioanițoaiei și Mihaela Mihăescu. Filmul se bucură și de participări extraordinare: Irina Petrescu și Ștefan Mihăilescu-Brăila, în roluri mult mai mici decât renumele lor.

Publicistul[modificare | modificare sursă]

Începând din 1966, când a debutat la Viața studențească, activitate de jurnalist de cultură (teatru, film, literatură) în presa scrisă, la radio ți la televiziune (unde a fost angajat între 1968-70), apoi între 1975-77 și 1990-96). În 1990 și 1991, ține, pe un ton degajat și chiar zeflemist,[judecată de valoare] o rubrică de reflecție civică, intitulată Cronica lui Mitică, în revista Săptămâna, condusă de Mircea Micu.

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

„Amestecul de dezinvoltură și gravitate, de amuzament și tristețe (o tristețe reală, neparodiată a neîmplinirii și solitudinii), de blazare și pasiune (și ea veritabilă, dureros îndreptată spre cristalizarea pe orice cale a valorilor sufletești și intelectuale), de abandon sastisit și voință, totuși, a realizării, a autoperfecționării într-un plan spiritual, de vervă ușoară și reținere plină de pudoare, de indiscreție neînfrânată și delicatețe, de „nesimțire” și adâncă, totuși, simțire, acest amestec fin dozat de atitudini opuse și până la urmă complementare îl prinde pe D. Dinulescu, exprimându-i cu devotament firea artistă,cordial-dificilă, sensibilă și mucalită, o fire molatic-răspicată inconfundabilă””
Lucian Raicu, „ O tentativă de singularizare” în România literară ; p.389 în Fragmente de timp, Ed. Carta Românească, 1984
„Dumitru Dinulescu reia într-un chip original momentele și schițele lui Caragiale, făcând o remarcabilă radiografie a imbecilității „normale”; gesturi, fapte, replici anodine, de o platitudine care le dă aparența celui mai deplin firesc sunt înregistrate neutru, într-un sec stil de proces verbal dresat de un funcționar a cărui conștiințiozitate rigidă se preface și ea, într-un element epic, acumularea aceasta neavând alt obiect decât expunerea spre o privire care la început este mirată și înveselită, apoi înfricoșată de perspectiva golului.”
Mircea Iorgulescu, Critică și angajare, 1981
„În primul rând știința alegerii și îndrumării interpreților, vădită în curajul lansării a doi „principali” debutanți: Valentin Mihali și Ileana Harșa –Negru, doi tineri actori din provincie(Craiova și respectiv Cluj-Napoca ), în performanța conducerii unor reputați interpreți ca Mitică Popescu, Dorel Vișan, Ion Besoiu, Dan Condurache sau Margreta Pogonat. Diverse ca întindere, partiturile acestora se materializează în secvențe marcate de personalitatea regizorului-scriitor, cum ar fi dialogul nocturn cu învățătoarea, ce pendulează cu eleganță între singurătate și ridicol (altă excelentă prezență filmică - Maria Dumitrache –Caraman), formarea echipei de scrimă, mobilizarea de la ”Bufet”, obținerea cimentului necesar construcției micro-hidrocentralei.”
—Călin Stănculescu, Luceafărul, 7 decembrie 1985

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

  • Povestiri
    • 1968: Robert Calul, București: Editura pentru literatură, colecția „Luceafărul”
    • 1979: Linda Belinda, București: Editura Cartea Românească. Premiul Asociației Scriitorilor din București
    • 1982: Eu și Robert Calul, București: Editura Eminescu
    • 1982: Razrîv (Despărțire), traducere în limba rusă de I. Bogdan a povestirilor Acasă, Familia Atanasiu și Despărțire.
    • 2003: Crimă la circ, București: Editura Meronia
    • 2014: Lungul drum al prozei scurte. Opera omnia, Iași: Ed. Tipo-Moldova
  • Romane
    • 1980: Galaxia Burlacilor, București: Editura Cartea Românească
    • 1985: Îngerul contabil, București: Editura Cartea Românească. Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Ediția a 2-a, 1998, București: Editura Regis
    • 2001: Romanul Sfintei Mogoșoaia, București: Editura Meronia
    • 2009: Le vieux garçon, (versiunea in lb. franceză a romanului Galaxia Burlacilor semnat Pouschy Dinulesco; traducere de Michel Wattremez), București: Editura Meronia
    • 2011: Burlacul, București: Ed. Minerva
  • Poezie
    • 2002: Poezii bestiale, București: f.e.
    • 2006: Frumoasa și lapovița, București: f.e.
    • 2015: Tandrețe tărăgănată, București: Ed. RBA Media
  • Teatru
    • 2002: Două piese de teatru, București: Editura Meronia
    • 2004: Pescărușul lui Hamlet, București: Editura Palimpsest
    • 2005: Nunta lui Puiu, București: Editura Palimpsest
    • 2010: Teatru, București: Editura Minerva
    • 2013: La Boda de Puiu, București: Ed. RBA Media
  • Polemică
    • 2009: Gașca și diavolul, București: Editura Minerva
  • Traduceri
    • 2014: Federico Garcia Lorca. Romansero gitan, Cluj-Napoca: Editura Tribuna
  • Călătorii
    • 2013: Călătoriile lui Nea Puși, București: Editura Lider”

Filmografie[modificare | modificare sursă]

  • Regizor
    • 1983: Întâlnirea din Pământuri - Casa de Filme nr. 3
    • 1985: Sper să ne mai vedem - Casa de Filme nr. 3
    • 1998: Nuntă cu sirenă – Televiziunea Română
  • Scenarist
    • 1998: Nuntă cu sirenă (în colaborare cu Celina Petrescu) – Televiziunea Română

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Pop, Grigore Traian. Puși contra Dumitru Dinulescu. București: Editura Crater, 2000. ISBN 973-9029-80-9
  • Raicu, Lucian. Fragmente de timp. București: Editura Cartea Românească, 1984. p. 387-392
  • Popa, Marian. Dicționar de literatură română contemporană. București: Editura Albatros, 1971, ed.II-a 1977
  • Sasu, Aurel. Dicționarul biografic al literaturii române. Pitești: Editura Paralela 45, 2004. ISBN 973-697-758-7
  • Academia Română. Dicționarul general al literaturii române. București: Editura Univers Enciclopedic, 2004. ISBN 973-637-070-4
  • Zaciu, Mircea; Papahagi, Marian; Sasu, Aurel. Dicționarul esențial al scriitorilor români. Bucuresti: Editura Fundației Culturale Romîne, 1998. ISBN 973-24-0596-1
  • Popa, Marian. Istoria literaturii române de azi pe mâine, București: Editura Semne, 2009. ISBN 978-973-624-713-2
  • Negrici, Eugen. Literatura română sub comunism. București: Editura Fundației Pro, 2002, p. 220-221

Legături externe[modificare | modificare sursă]