Pseudotrapelus sinaitus
| Pseudotrapelus sinaitus | |
|---|---|
| |
| Mascul | |
| |
| Femelă | |
| Stare de conservare | |
| Clasificare științifică | |
| Regn: | Animalia |
| Încrengătură: | Chordata |
| Clasă: | Reptilia |
| Ordin: | Squamata |
| Subordin: | Iguania |
| Familie: | Agamidae |
| Gen: | Pseudotrapelus |
| Specie: | P. sinaitus |
| Nume binomial | |
| Pseudotrapelus sinaitus (Heyden, 1827) | |
| Sinonime | |
Modifică text  |
|
Pseudotrapelus sinaitus (mai demult numită Agama sinaita) este o specie de șopârle din familia Agamidae care se găsește în zone aride din sud-estul Libiei, estul Egiptului, Palestina, Israel, Iordania, Siria, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Oman, estul Sudanului, Etiopia, Eritreea și Djibouti.[2]
Lungimea acestei șopârle, incluzând și coada sa lungă și subțire, este în jur de 18 cm. Lungimea cozii reprezint până la circa două treimi din lungimea totală a acestei reptile. Membrele și coada sunt lungi și subțiri, perfecte pentru cățărat și fugit.[3][4]
Pseudotrapelus sinaitus este activă în timpul zilei și se hrănește cu insecte, artropode și plante. În timpul sezonului de împerechere, masculii capătă o culoare de albastru intens pentru a atrage femelele. Femelele au pete maro-roșii pe laterale.[3] Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat această specie ca fiind neamenințată cu dispariția.[1]
Descriere[modificare | modificare sursă]
Pseudotrapelus sinaitus este o șopârlă mică cu membre lungi, ce îi conferă o poziție verticală. Crește pânâ la o lungime de circa 18 cm și are o coadă lungă și subțire, de 1,5 ori mai lungă decât corpul. Capul lung al acestei șopârle are ochii situați destul de aproape de partea frontală a feței. Deschizăturile urechilor se situează mai în spate, aliniate cu gura animalului. Membrele sunt lungi și subțiri. Coada și-o ține, de obicei, deasupra solului. În general, are o culoare maro, dar în timpul sezonului de împerechere, masculul devine albastru deschis. Uneori doar gâtul și capul devin albastre, celelalte părți rămânând maronii. Femelele și șopârlele tinere sunt gri-maro tot anul, dar femelele au în general o pată roșcată în formă de semilună pe părțile laterale, exact în spatele mebrelor anterioare.[3] Solzii de pe suprafața dorsală sunt relativ mici, suprapuși neuniform. Solzii de pe mijlocul spatelui sunt ceva mai mari decât pe restul corpului, iar solzii de pe coadă sunt mai mari față de cei de pe spate. Spre deosebire de celelalte șopârle din genul Agama, cel de al treilea deget (cel mijlociu) este cel mai lung, și nu cel de al patrulea.[4]
Răspândire[modificare | modificare sursă]
Pseudotrapelus sinaitus se regăsește în zonele aride ale nord-estului Africii și ale Orientului Mijlociu. Statele în care este prezentă sunt: Libia, Egipt, Sudan, Etiopia, Eritreea, Djibouti, Arabia Saudită, Oman, Emiratele Arabe Unite, Palestina, Israel, Iordania și Siria.[5]
Dietă[modificare | modificare sursă]
Pseudotrapelus sinaitus se hrănește cu insecte, artropode și plante.[3]
Comportament[modificare | modificare sursă]
P. sinaitus vânează este activă ziua. Împerechera are loc primăvara și la începutul verii, când și femelele, și masculii devin teritoriali. Pentru a-și păstra teritoriul, adoptă o poziție amenințătoare, ridicându-și capul și căscând. Masculul găsește un loc proeminent unde poate comunica cu o potențială pereche. Se folosește de mișcări ale capului, mișcări ale ochilor și face flotări cu membrele anterioare. După ce a avut loc împerecherea, femela depune cinci până la nouă ouă, cu dimensiunea aproximativă de 1,5 cm în lungime.[3]
Ca alte șopârle, P. sinaitus este ectotermă. În timpul zilei, se încălzește la soare, stând pe bolovani, stânci sau grămezi de piatră. Orice semn că se apropie un prădător le face pe aceste șopârle să fugă rapid. Când temperatura externă este scăzută, metabolismul lor este încetinit și sunt incapabile să țâșnească și să fugă cu viteză. Instinctul lor este să rămână pe loc și să-și atace agresorii.[6]
Stare de conservare[modificare | modificare sursă]
Răspândirea speciei Pseudotrapelus sinaitus este largă. Se presupune că populația sa este mare și este puțin probabil ca aceasta să scadă la un nivel suficient de rapid pentru a justifica includerea speciei într-o categorie amenințată. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat P. sinaitus ca fiind neamenințată cu dispariția.[1]
Subspecii[modificare | modificare sursă]
Două subspecii sunt recunoscute ca fiind valide:[5]
- Pseudotrapelus sinaitus sinaitus (Carl von Heyden, 1827)
- Pseudotrapelus sinaitus werneri (Jiří Moravec, 2002)
Etimologie[modificare | modificare sursă]
Numele subspecific, werneri, este dat în onoarea herpetologistului Yehudah Leopold Werner.[7]
Sinonimul biologic, Agama neumanni, este dat în onoarea ornitologului german Oscar Neumann.[7]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c Els, J., Al Johany, A.M.H., Amr, Z.S.S., Soorae, P., Joger, U., Disi, A.M. & Werner, Y.L. „Pseudotrapelus sinaitus”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. . Downloaded on 11 April 2021.
- ^ Baha El Din, Sherif (). A Guide to the Reptiles and Amphibians of Egypt. Cairo: The American University in Cairo Press. ISBN 9789774249792.
- ^ a b c d e „Sinai agama (Pseudotrapelus sinaitus)”. ARKive. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Heyden CHG von (1827). „Reptilien”. pp. 1-24. In: Rüppell E (1826-1828). Atlas zu Reise im nördlichen Afrika. l. Zoologie. Frankfurt am Main: H. L. Brönner. (Agama sinaita, new species, pp. 10-12 + Plate 3). (in German and Latin).
- ^ a b Uetz, Peter. „Pseudotrapelus sinaitus (Heyden, 1827)”. The Reptile Database. Accesat în .
- ^ Hertz, Paul E.; Huey, Raymond B.; Nevo, Eviatar (). „Fight versus flight: Body temperature influences defensive responses of lizards”. Animal Behaviour. 30 (3): 676–679. doi:10.1016/S0003-3472(82)80137-1.
- ^ a b Beolens, Bo; Watkins, Michael; Grayson, Michael (2011). The Eponym Dictionary of Reptiles. Baltimore: Johns Hopkins University Press. xiii + 296 pp. ISBN: 978-1-4214-0135-5. (Agama neumanni, p. 189; Pseudotrapelus werneri, p. 282).
