Problema sinoptică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Problema sinoptică se referă la determinarea relației literare dintre cele trei evanghelii sinoptice: Matei, Marcu și Luca.

Există două poziții care evită problema sinoptică, negând existența unei relații literare între cele trei evanghelii. Prima poziție susține că nu există nevoie de o explicație pentru asemănările dintre cele trei evanghelii, deoarece toate trei ar fi fost scrise sub inspirația Duhului Sfânt. Diferențele se explică prin circumstanțele diferite ale scrierii fiecărei evanghelii. A doua poziție postulează o tradiție orală comună în spatele evangheliilor sinoptice, explicând diferențele ca rezultând din variații ale tradiției sau intervenții redacționale.

Argumentul cel mai puternic în favoarea existenței unei relații literare între evanghelii este, pe lângă acordul pe alocuri literal între acestea, observarea unor tipare comune în ordinea relatării evenimentelor. Există mai multe scenarii care ar explicita interdependența evangheliilor. Cel mai popular printre criticii contemporani este ipoteza celor două surse, care susține prioritatea marcană și cunoașterea de către Matei și Luca a unui document ipotetic Q, conținând în principal ziceri dominicale. Prioritatea marcană e susținută și de unii care nu recunosc existența lui Q, preferând să adere la ipoteza Farrer, conform căreia Matei a avut surse independente și a fost urmat de Luca. Printre cei care contestă prioritatea marcană sunt populare ipoteza Griesbach (primul ar fi fost Matei, apoi Luca — cunoscându-l pe Matei —, și apoi Marcu ar fi compilat pasajele comune celor doi) și cea augustiniană (Matei, Marcu, Luca, fiecare cunoscându-i pe cei dinaintea lui).