Principiul subsidiarității

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Principiul subsidiarității este un principiu care s-a afirmat treptat în diferite domenii ale societății ca artă modernă și contemporană, în care această expresie are diferite valori semantice în funcție de zona în care este utilizat. În mod general, principiu subsidiarității poate fi definit ca principiu regulator, deci, dacă un individ inferior este capabil sa efectueze o sarcină bine, individul superior nu ar trebui să intervină, dar poate eventual sprijini acțiunile lui.

Zonele cele mai tipice în care există subsidiaritatea sunt știința politică și ordinea de drept , astfel încât același principiu poate fi luat ca un adevărat principiu legal .

  • Principiul subsidiarității se caracterizează, în conformitate cu cei care o sprijină, prin implicații de natură pozitivă ori de tip negativ. Din punct de vedere pozitiv, de fapt, se afirmă că statul (și alte organe publice) ar trebui să ofere sprijin financiar, instituțional și legislativ a organelor sociale minore (biserică, familie, asociații). Implicațiile de natură negativă, însă, împinge statul să se auto-abțină de la actiuni in anumite sectoare, pentru a nu împiedica pe cel ce ar putea face un anumit lucru mai bine decit statul in sine (se presupune, de fapt, că libere adunari de oameni cunosc anumite realități periferice mai bune decit administratorii publici de cel mai înalt nivel). În acest fel s-ar favoriza lupta la ineficiența, risipa, welfarism și centralismul birocratic excesiv.
  • Aplicarea subsidiarității în regimurile federale.

Printre țările care încorporează în ordinamentul lor natioal[necesită citare] principiu subsidiarității de mai mult  timp,sunt in primul rind națiuni federale ca Statele Unite și Elveția .