Prințul Maximilian de Baden

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Prințul Maximilian von Baden)
Salt la: Navigare, căutare
Maximilian de Baden
Bundesarchiv Bild 183-R04103, Prinz Max von Baden.jpg
Prințul Maximilian de Baden
Date personale
Născut 10 iulie 1867(1867-07-10)
Baden-Baden
Decedat (62 de ani)
Salem
Părinți Prințul Wilhelm de Baden
Prințesa Maria Maximilianovna de Leuchtenberg Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Prințesa Marie Louise de Hanovra
Copii Princess Marie Alexandra of Baden[*]
Prințul Berthold Modificați la Wikidata
Cetățenie Marele Ducat de Baden
Imperiul German Modificați la Wikidata
Ocupație om politic Modificați la Wikidata
Al 8-lea Cancelar al Germaniei
În funcție
3 octombrie – 9 noiembrie 1918
Monarh Wilhelm al II-lea
Precedat de Georg, conte de Hertling
Succedat de Friedrich Ebert
Primul ministru al Prusiei
În funcție
3 octombrie – 9 noiembrie 1918
Precedat de Georg, conte de Hertling
Succedat de Friedrich Ebert
Ministru de externe
În funcție
3 octombrie – 9 noiembrie 1918
Precedat de Georg, conte de Hertling
Succedat de -

Premii Ordinul Vulturului Negru[*]
Ordinul Sfântului Andrei
Alma mater Universitatea Leipzig
Semnătură
Signaturemaxvonbaden.png

Maximilian de Baden (cunoscut ca Max von Baden; nume complet: Maximilian Alexander Friedrich Wilhelm of Baden) (10 iulie 18676 noiembrie 1929) a fost nobil și politician german. A fost moștenitorul Marelui Ducat de Baden, iar în 1918 a fost pentru scurtă vreme cancelar al Imperiului German.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Prințul Maximilian (stânga) cu verișoara lui Victoria de Baden și logodnicul acesteia, Gustaf al V-lea al Suediei, Palatul Tullgarn, ca. 1890

Născut în Baden-Baden, Maximilian a fost fiul Prințului Wilhelm de Baden, al treilea fiu al lui Leopold, Mare Duce de Baden și a Prințesei Maria Maximilianovna de Leuchtenberg, nepoată a lui Eugène de Beauharnais și nepoată de soră a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

A fost numit după bunicul matern, Maximilian de Beauharnais, al 3-lea Duce de Leuchtenberg și a semănat cu vărul său, Napoleon al III-lea al Franței.

Max a a studiat dreptul la Universitatea din Leipzig, apoi a fost instruit ca ofițer al armatei prusace. În 1906, Max von Baden a comandat regimentul 1 de dragoni având rangul de locotenent colonel. După moartea unchiului său, Frederic I, Mare Duce de Baden, în 1907, el a devenit moștenitor al tronului Marelui Ducat al vărului său Frederic al II-lea, Mare Duce de Baden, a cărui căsătorie a rămas fără copii.

În 1911, Max von Baden a părăsit armata cu rangul de general maior. La izbucnirea Primului Război Mondial în 1914, el a servit din nou, ca ofițer de stat major general în Corpul al XIV-lea al armatei germane. Totuși, la scurt timp el s-a retras în calitate de președinte de onoare al secțiunii Baden a Crucii Roșii germane și toată durata războiului a venit în ajutorul prizonierilor de război. În 1916 a fost numit președinte de onoare a YMCA.

Prințul Max avea reputația de a fi un aristocrat liberal și făcea parte din moderații care se opuneau aripii ultra-dreapte din Comandamentul Suprem al Armatei. În 1917 Max von Baden s-a opus în mod public reluării războiului submarin fără restricții care avea să conducă la intrarea în război a Statelor Unite ale Americii la 6 aprilie 1917.

Cancelar[modificare | modificare sursă]

Cancelarul Max von Baden și Vice-cancelarul Friedrich von Payer (al 2-lea din stânga) părăsind Reichstag, octombrie 1918.

Având în vedere prăbușirea Germaniei în ultimele zile ale războiului, cabinetul Cancelarului Georg von Hertling a demisionat la 30 septembrie 1918. Remarcat ca liberal, prințul a fost numit Cancelar al Germaniei de către împăratul Wilhelm al II-lea, la 3 octombrie 1918 cu scopul de a negocia un armistițiu cu Aliații, sperând că va fi acceptat de președintele american Woodrow Wilson.

În ceea ce privește politica internă, "Oberste Heeresleitung" (OHL) (Comandamentul Suprem al Armatei) a fost dispus să facă un compromis pentru a merge în direcția cerută de SUA pentru democratizare. Deși Max a avut rezerve serioase cu privire la modul în care OHL a vrut să poarte negocieri, a acceptat provocarea și a numit un guvern care pentru prima oară a inclus reprezentanți ai social-democraților ca secretari de stat: Philipp Scheidemann și Gustav Bauer. Chiar Ludendorff a pledat pentru un sistem parlamentar, care ar limita puterea Kaiserului, în principal, la îndatoriri de reprezentare.

A doua zi Maximilian a prezentat oficial o propunere de armistițiu cu acordul OHL; președintele Wilson a reacționat cu rezervă. Pentru a îmbunătăți poziția Germaniei cu Aliații, noul cancelar a impus prin amendamente constituția imperială, care a înlocuit treptat sistemul autoritar lăsat de Otto von Bismarck.

Totuși, eforturile guvernului de a asigura un armistițiu au fost întrerupte de revolta de la Kiel și izbucnirea revoluției în Germania la începutul lunii noiembrie. Maximilian, grav bolnav cu gripă spaniolă, a cerut lui Wilhelm al II-lea să abdice. Kaiserul, care a fugit din Berlinul revoluționar, în ciuda sfaturilor similare ale lui Hindenburg și Wilhelm Groener a considerat abdicarea doar ca împărat nu și ca rege al Prusiei.

La 9 noiembrie 1918, Maximilian a mers mai departe și a anunțat abdicarea oricum, și renunțarea la succesiune a Prințului Moștenitor Wilhelm. În aceeași zi, Philipp Scheidemann a proclamat Germania republică iar Maximilian a demisionat din funcția de cancelar în favoarea social democratului Friedrich Ebert.

Familie[modificare | modificare sursă]

Max von Baden și familia

Maximilian s-a căsătorit cu Prințesa Marie Louise de Hanovra, fiica cea mare a lui Ernest Augustus II de Hanovra și a Prințesei Thyra a Danemarcei. Cuplul a avut doi copii:

Ultimii ani[modificare | modificare sursă]

Prințul Maximilian, Margraf de Baden, și-a petrecut restul vieții retras. El a respins un mandat pentru Adunarea Națională Weimar în 1919 oferit acestuia de către politicianul democrat german Max Weber. Împreună cu Kurt Hahn, el a fondat în 1920 școala internat "Schule Schloss Salem".

În 1928, ca urmare a decesului Marelui Duce Frederic al II-lea, Maximilian a devenit șeful Casei de Baden. El a murit la Salem anul următor, la vârsta de 62 de ani.