Prepozitura Sibiului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Biserica Prepoziturii din Sibiu
Sfântul Ladislau (în dreapta imaginii, cu o secure în mână) și Sfântul Ștefan al Ungariei (în stânga), străjuind singura frescă păstrată în catedrala din Sibiu după reforma protestantă
Capela Sf. Ladislau în anul 1894. În dreapta imaginii este Liceul Brukenthal

Prepozitura Sibiului (în latină Praepositura Cibiniensis), numită și Prepozitura „Sfântul Ladislau”, cu sediul la Sibiu, a fost principala instituție bisericească a sașilor transilvăneni din secolul al XII-lea până la Reforma Religioasă din secolul al XVI-lea. Teritoriul Prepoziturii Sibiului a fost scos de sub jurisdicția Episcopiei Transilvaniei și de sub jurisdicția Arhiepiscopiei de Esztergom, fapt care a facilitat autonomia săsească și în materie religioasă.

Biserica prepozitului, cel mai înalt cleric al prepoziturii, a fost Biserica Sfânta Maria din Sibiu (în prezent evanghelică).

Istoric[modificare | modificare sursă]

Într-o diplomă trimisă de papa Celestin al III-lea arhiepiscopului Job de Esztergom în data de 20 decembrie 1191, papa i-a conferit acestuia din urmă dreptul de a-i încorona pe regii Ungariei și a confirmat faptul că regele Béla al III-lea a instituit pentru sașii transilvăneni o prepozitură liberă (ecclesia theutonicorum ultrasilvanorum praeposituram sit liberam instituta).[1]

Exempțiunea preopoziturii a generat imediat un conflict între episcopul Adrian de Alba Iulia și prepozitul Sibiului, care a pretins în anul 1192 că toți flandrensii (denumirea de atunci a sașilor, cu referire la Flandra) s-ar afla sub jurisdicția sa.[2] Drept răspuns, regele Béla al III-lea a clarificat că prepozitura îi cuprinde doar pe acei flandrensi care s-au așezat pe teritoriul gol (deserto) lăsat de regele Géza al II-lea, nu și pe cei din altă parte.[3] Drept urmare, până în epoca modernă, au existat sate și orașe săsești aflate pe Pământul Crăiesc, la fel cum au existat și sate și orașe săsești aflate pe domeniul comitatelor.

Un conflict similar celui dintre Prepozitura Sibiului și Episcopia Transilvaniei a fost cel dintre Abația Cluj-Mănăștur și Episcopia Transilvaniei, din aceeași perioadă.

În timpul marii invazii mongole din 1241 prepozitul Nicolaus al Sibiului, care era totodată vicecancelar regal, a fost ucis după ce a decapitat cu sabia sa una din căpeteniile dușmane.[4]

Încercarea episcopului Petru Monoszló de a-și extinde autoritatea asupra Prepoziturii Sibiului a degenerat într-un conflict armat în anul 1277. Răscoalei sașilor i-au căzut pradă mai multe biserici. În data de 21 februarie 1277 au devastat Catedrala din Alba Iulia, ceea ce a făcut necesară reclădirea ei. Episcopul Petru Monoszló a angajat pentru refacerea catedralei tot meșteri sași, care i-au dat forma actuală.

Conflictul dintre autoritățile sibiene și Episcopia Transilvaniei s-a reaprins din nou în data de 19 februarie 1308, când o oaste a sibienilor a pătruns în Alba Iulia și a provocat distrugeri Catedralei Sfântul Mihail. Cronica menționează că prelații din Alba Iulia au fost fugăriți cu sabia printre stranele catedralei.[5]

Singurul sas care a ajuns episcop de Alba Iulia a fost Goblinus, între 1376-1386.

Posesiuni[modificare | modificare sursă]

Numeroase sate care au aparținut Prepoziturii Sibiului atestă acest fapt în denumirea lor: Proștea Mare (în germană Großprobstdorf), Proștea (în germană Probstdorf, în maghiară Prépostfalva), Proștița etc. Denumirile românești ale acestor localități au fost schimbate în timpul regimului comunist.

Desființarea prepoziturii[modificare | modificare sursă]

În anul 1424 regele Sigismund de Luxemburg a desființat Prepozitura Sibiului și a transferat proprietățile acesteia orașului Sibiu. Drepturile prepozitului au fost preluate de așa numitul plebanus (paroh orășenesc) al Sibiului. Din rentele provenite de la fostele posesiuni ale prepoziturii, orașul Sibiu a fost măsură să întrețină 15 preoți.[6] Această obligație s-a stins odată cu adoptarea reformei protestante, când banii au putut fi folosiți de către orașul Sibiu în alte scopuri.

Capela Sf. Ladislau, aflată în imediata vecinătate a gimnaziului devenit evanghelic, a fost dezafectată ca lăcaș de cult și transformată în anul 1592 în biblioteca gimnaziului.[7] Fosta capelă a fost demolată în anul 1898.[8]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Karl Reinerth, Die freie königliche St. Ladislaus-Propstei zu Hermannstadt und ihr Kapitel, Krafft & Drotleff, Hermannstadt-Sibiu 1942].
  2. ^ Praepositus diceret generaliter omnes Flandrenses ecclesiae suae fuisse suppositos.
  3. ^ Hans-Werner Schuster, Zur Autonomie der Hermannstädter Propstei, pag. 3.
  4. ^ Rogerius, Carmen miserabile, cap. 30.
  5. ^ Konrad Gündisch, Siebenbürgen und die Siebenbürger Sachsen, München, 1998, pag. 55.
  6. ^ Harald Roth, Hermannstadt, pag. 49.
  7. ^ Ioan Albu, Inscripțiile din capela St. Ladislau, pag. 87.
  8. ^ Fotografii de la demolarea capelei, medievistica.ro. Accesat la 25 aprilie 2017.

Literatură suplimentară[modificare | modificare sursă]