Prim-ministrul Franței

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Premierii Franţei)
Prim-ministru al Franței
Premier ministre français

Pavilionul Prim-ministrului
În funcție
Gabriel Attal[1]  Modificați la Wikidata

din 

Reședință oficialăhôtel de Matignon[*][[hôtel de Matignon (stately palace in Paris, office of the prime minister)|​]]  Modificați la Wikidata
Numit depreședintele Franței
Deținătorul inauguralJules Armand Dufaure,
19 februarie 1871
Înființare1871
Salariu14.910 euro/lună[2]
Websitewww.premier-ministre.gouv.fr
Franța

Acest articol este parte din seria:
Politica și guvernul Franței






În Franța, prim-ministrul (în franceză Premier ministre) este șeful guvernului din A V-a Republică și al Consiliului Miniștrilor.[3] Este desemnat de președintele Franței. Această funcție era numită Președinte al Consiliului în perioada celor două Constituții franceze precedente, doar puterile diferând. Reședința prim-ministrului este Palatul Matignon, situat în arondismentul 7 din Paris. Din această cauză, serviciile prim-ministrului sunt deseori numite „Matignon” prin metonimie.

Rolul constituțional al prim-ministrului[modificare | modificare sursă]

Conform Constituției Franței din 28 septembrie 1958, prim-ministrul este numit de Președintele Franței. Acesta din urmă poate întrerupe funcția acestuia doar prin prezentarea demisiei de către prim-ministru.

Prim-ministrul dirijează activitatea guvernului și este responsabil de aplicarea legilor și de apărarea națională. Prin delegarea din partea președintelui, prim-ministru poate numi persoane în funcții civile și militare și în mod excepțional poate prezida Consiliul de Miniștri, de obicei prezidat de către președinte însuși. Prim-ministrul dispune de puterea reglementară (emiterea decretelor) și este președintelui Consiliului de Stat (în franceză Conseil d'État).

Rolul practic al prim-ministrului[modificare | modificare sursă]

În cea de a cincea republică, persoana politică cea mai importantă în Franța este președintele, care decide în linii mari acțiunea guvernului, care este dirijat de prim-ministru și care aplică politica șefului statului. Astfel, cu toate că teoretic prim-ministrul este șeful guvernului, în practică, acest rol este jucat de către președinte. Totuși, prim-ministrul dispune de puteri proprii față de membrii guvernului.

Deoarece Adunarea Națională poate provoca demisia guvernului printr-o moțiune de cenzură, prim-ministrul este totdeauna ales dintre liderii curentului politic ce deține majoritatea parlamentară din Adunarea Națională. Președintele are totuși libertatea să numească o personalitate care nu face parte din parlament, așa cum a fost cazul la numirea lui Georges Pompidou, Raymond Barre, sau, mai recent, a lui Dominique de Villepin.

Atunci când prim-ministrul aparține unui curent politic opus curentului politic al președintelui, situația se numește coabitare (franceză cohabitation). În acest caz, importanța prim-ministrului este mai mare, deoarece acesta nu mai depinde de președinte, iar autoritatea sa asupra miniștrilor este deplină. În practică cei doi șefi ai puterii executive activează în domenii de competențe diferite: prim-ministrul se ocupă de politica internă iar președintele se ocupă în general de politica externă.

Atunci când președintele dispune de o majoritate parlamentară în Adunarea Națională, prim-ministrul este deseori numit dintre apropiații acestuia și va juca un rol minor în politica națională. De obicei, prim-ministrul este demis (sau își depune singur demisia) pentru a proteja președintele în momentul în care se consideră că guvernul a eșuat în aplicare politicii propuse. A fost cazul în 31 mai 2005, când prim-ministrul Jean-Pierre Raffarin, un apropiat al președintelui Chirac și fost șef al campaniei prezidențiale a acestuia, a demisionat în urma respingerii prin referendum a Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa.

Lista prim-miniștrilor[modificare | modificare sursă]

Această listă este generată cu date din Wikidata și este actualizată periodic de un robot.
Editările făcute în listă vor fi șterse la următoarea actualizare!

Foto Nume Începutul mandatului Sfârșitul mandatului
Jules Mazarin 1642-12-05 1661-03-09
Étienne François, duc de Choiseul 1758-01-01 1770-01-01
Louis Auguste Le Tonnelier de Breteuil 1784-01-01
1789-07-11
1788-07-24
1789-07-16
Jacques Necker 1788-06-25 1789-07-11
Émile Loubet 1892-02-27 1892-12-06
René Viviani 1914-06-13 1915-10-29
Raymond Poincaré 1926-07-23 1929-07-26
Gaston Doumergue 1934-02-09 1934-11-08
Paul Reynaud 1940-03-20 1940-06-16
Georges Bidault 1946-10-14 1946-12-16
Michel Debré 1959-01-08 1962-04-14
Georges Pompidou 1962-04-14 1968-07-10
Maurice Couve de Murville 1968-07-10 1969-06-20
Jacques Chaban-Delmas 1969-06-20 1972-07-06
Pierre Messmer 1972-07-06 1974-05-27
Jacques Chirac 1974-05-27
1986-03-20
1976-08-25
1988-05-10
Raymond Barre 1976-08-26 1981-05-22
Pierre Mauroy 1981-05-21 1984-07-17
Laurent Fabius 1984-07-17 1986-03-20
Michel Rocard 1988-05-10 1991-05-15
Édith Cresson 1991-05-15 1992-04-02
Pierre Bérégovoy 1992-04-02 1993-03-29
Édouard Balladur 1993-03-29 1995-05-10
Alain Juppé 1995-05-17 1997-06-02
Lionel Jospin 1997-06-03 2002-05-06
Jean-Pierre Raffarin 2002-05-06 2005-05-31
Dominique de Villepin 2005-05-31 2007-05-17
François Fillon 2007-05-17 2012-05-16
Jean-Marc Ayrault 2012-05-15 2014-03-31
Manuel Valls 2014-03-31 2016-12-06
Bernard Cazeneuve 2016-12-06 2017-05-10
Édouard Philippe 2017-05-15 2020-07-03
Jean Castex 2020-07-03 2022-05-16
Élisabeth Borne 2022-05-16 2024-01-09
Gabriel Attal 2024-01-09
Sfârșitul listei autogenerate.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ https://www.gouvernement.fr/actualite/gabriel-attal-nomme-premier-ministre, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ „Salaire brut abaissé à 9 940 euros pour les ministres, 14 910 pour Hollande et Ayrault”. Le Progrès (în franceză). . 
  3. ^ „Constitutional Council - Constitution of 4 October 1958”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]