Poveste din taiga

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Poveste din taiga

Afișul românesc al filmului
Rating
Titlu originalТаёжная повесть
Gendramă  Modificați la Wikidata
RegizorVladimir Fetin[*]​  Modificați la Wikidata
ScenaristAlbina Șulghina[*]​  Modificați la Wikidata
StudioLenfilm  Modificați la Wikidata
Director de imagineEvgheni Șapiro[*]​  Modificați la Wikidata
MuzicaVasili Soloviov-Sedoi[*]​  Modificați la Wikidata
DistribuțieMihail Kononov[*]​
Svetlana Smehnova-Blagoevici[*]​
Evgheni Kindinov[*]​  Modificați la Wikidata
Premiera  Modificați la Wikidata
Țara Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste  Modificați la Wikidata
Limba originalălimba rusă  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Poveste din taiga (în rusă Таёжная повесть, transliterat: Taiojnaia povest) este un film sovietic din 1980, regizat de Vladimir Fetin.[1][2] Scenariul filmului este inspirat din nuvela „Visul crestelor albe” (Сон о белых горах), inclusă în volumul Peștele țar (Царь-рыба, 1976) al lui Viktor Astafiev.[1][3][4][5]

Filmul prezintă întâlnirea întâmplătoare într-o cabană de vânătoare din taigaua siberiană, în preajma sosirii iernii, a doi oameni proveniți din medii sociale diferite: un vânător localnic pe nume Akim și o fată originară din Moscova pe nume Elea.[1][4] Vânătorul salvează viața fetei și apoi, ca urmare a reducerii stocului de provizii, încearcă să o scoată din taiga și să o conducă într-o zonă locuită.[1][4]

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

În plină toamnă, Akim este angajat pentru sezonul de iarnă ca vânător de animale de blană într-o zonă din taigaua siberiană, aflată pe cursul râului Ende (un afluent al râului Kureika din bazinul fluviului Enisei).[1][4] El ajunge într-o zi de toamnă târzie la cabana de vânătoare de iarnă, aflată în mijlocul taigalei pustii, și găsește acolo o fată bolnavă și inconștientă, care delirează rostind în mod constant numele unui bărbat („Goga”).[1][3][4] Vânătorul o îngrijește și reușește să-i salveze viața.[1][3][4]

Revenindu-și, fata, care se numea Elea și era originară din Moscova, îi spune lui Akim că plecase în căutarea tatălui ei, care făcea parte dintr-o expediție epidemiologică aflată în taiga.[1][4] Ea l-a întâlnit însă pe vapor pe geologul Gheorghi (Goga) Gherțev, un bărbat individualist și afemeiat care pretindea că este un „om liber”, iar acesta i-a propus să traverseze taigaua pentru a scurta drumul către tabăra tatălui ei.[1][4] Cei doi au coborât de pe vapor și au pornit prin pădure, dar au fost nevoiți să-și întrerupă drumul din cauza faptului că Elea s-a îmbolnăvit din cauza frigului tot mai pătrunzător.[1][4] Goga a găsit o cabană de vânătoare pustie și a adus-o acolo pe Elea, iar într-o zi a plecat la pescuit,[1][4] dorind să testeze o linguriță nouă pentru lostrița siberiană, confecționată din medalia de război a unui veteran alcoolic nefericit, pe care Goga o obținuse în schimbul unei sticle de vin de Porto. El a prins peștele, dar și-a pierdut viața în încercarea de a-l scoate pe mal: peștele mare s-a smucit și l-a tras pe Goga, care a alunecat, s-a lovit cu capul de o piatră și a murit.[1][3] Trupul neînsuflețit al lui Goga este găsit nu departe de cabană.[1][4]

Akim are grijă de oaspetele neinvitat, amânându-și activitățile vânătorești până când fata își revine.[3] Între timp se apropie iarna.[1][4] La fel ca majoritatea locuitorilor din mediul urban, Elea se dovedește incapabilă să ducă un trai independent în afara civilizației și chiar capricioasă, cu toate că încearcă să-l ajute cât mai mult pe Akim. Ei trebuie să petreacă câteva luni împreună până când va sosi acolo un elicopter și înțeleg că depind unul de celălalt („trebuie să trăim împreună”, îi spune Akim), iar viața lor este strâns legată în următoarea perioadă. Stocurile de provizii sunt distruse însă de un gluton care a pătruns în cabană, iar Akim își dă seama că iarna care se apropie va aduce un ger cumplit, ceea ce va complica foarte mult existența lor, pentru că animalele sălbatice vor părăsi aceste locuri, iar peștele se va ascunde la fundul apei.[1][4] Temându-se pentru sănătatea Elei, care era încă slăbită și nu ar fi putut supraviețui înfometată în sezonul de iarnă, Akim hotărăște să încerce un plan riscant: să călătorească până în cea mai apropiată localitate.

Elea este de acord, având încredere în Akim. Ei merg pe jos circa 50 de verste (aprox. 53 km) și ajung epuizați într-un sat de pescari, pe care îl găsesc pustiu.[1][4] Fata își pierde cumpătul și îl învinovățește cu egoism pe salvatorul ei. După ce o calmează pe Elea, Akim face un foc de semnalizare și reușește astfel să atragă atenția pasagerilor unui avion care trecea deasupra satului pustiu. Ca urmare, un elicopter sosește în zonă și îi scoate pe cei doi din taiga, ducându-i la un spital local.[1][4] Elea este ținută șapte zile în spital, deoarece medicul îi interzice să meargă sau să zboare cu avionul în perioada imediat următoare, în timp ce Akim, care este și el bolnav, este îngrijit prin „metodele din taiga”, după vorbele medicului. Cei doi sunt nevoiți să se despartă deoarece provin din medii diferite:[3] fata urmează să ajungă cu un avion la Krasnoiarsk, unde o aștepta mama ei și un tratament suplimentar, iar mai apoi să se întoarcă la Moscova, în timp ce viața lui Akim este legată de taiga. Akim nu își poate depăși timiditatea naturală nici chiar în acest moment și îi dă Elei verigheta lui Goga împachetată în ultima sa bancnotă de 5 ruble ca semn al iubirii sale. Elea desface cadoul în avion, strigând printre lacrimi numele lui Akim, în timp ce Akim privește în tăcere decolarea avionului.

Distribuție[modificare | modificare sursă]

Producție[modificare | modificare sursă]

Scenariul filmului, scris de Albina Șulghina, a fost inspirat din nuvela „Visul crestelor albe” (Сон о белых горах), inclusă în volumul Peștele țar (Царь-рыба, 1976) al lui Viktor Astafiev.[1][3][4][5][8] Originar din satul Ovsianka⁠(en)[traduceți] din gubernia Enisei (azi în ținutul Krasnoiarsk), scriitorul rus Viktor Astafiev (1924–2001) a fost deosebit de preocupat de conservarea naturii din taigaua siberiană.[9] Volumul Peștele țar conține mai multe nuvele în care omul încearcă să lupte cu natura și, obsedat de propria vanitate, să-și dovedească superioritatea.[9] Comportamentul frivol al omului în relația cu natura conduce adeseori la moarte, de aceea unele personaje ale nuvelelor lui Astafiev, precum braconierul Ignatici și tânărul Goga Gherțev, au un sfârșit tragic.[9] Nuvelele lui Astafiev sunt, în esență, veritabile reflecții filosofice cu privire la moralitatea comportamentului uman.[9]

Nuvela „Visul crestelor albe”, care a fost ecranizată în filmul Poveste din taiga, se concentrează pe relația conflictuală dintre natură și civilizație, reprezentate prin blândul vânător Akim și prin capricioasa moscovită Elea.[9] Cei doi se înțeleg cu greutate în taigaua pustie, deoarece provin din medii diferite, dar sunt nevoiți să colaboreze pentru a scăpa din situația extremă în care se află.[9] Filmul a fost produs de compania sovietică Lenfilm și a fost regizat de cineastul rus Vladimir Fetin.[3][4] Rolurile principale sunt interpretate de actorii Mihail Kononov (Akim), Svetlana Smehnova (Elea) și Evgheni Kindinov (Goga).[3][4]

Filmările au avut loc în anul 1979.[1][4] Decorurile au fost proiectate de scenograful rus Valeri Iurkevici, iar muzica a fost compusă de compozitorul sovietic de origine rusă Vasili Soloviov-Sedoi.[1][3] Director de imagine a fost Evgheni Șapiro.[1][3][4] Durata filmului este de 100 de minute. Lungimea peliculei este de 2.703 metri.[1][4]

Recepție[modificare | modificare sursă]

Lansare[modificare | modificare sursă]

Poveste din taiga a fost lansat la 23 ianuarie 1980 în cinematografele din Uniunea Sovietică,[1] dar, la fel ca și alte filme ale lui Vladimir Fetin (Raidul vărgat, Poveste din zona Donului și Femeia dulce), nu a devenit niciodată prea popular.[3] Filmul a fost difuzat apoi și în alte țări precum Republica Democrată Germană (premieră TV pe 1 mai 1980 la DFF 2).[10]

Premiera filmului în România a avut loc în iulie 1980;[11] filmul a rulat în perioada următoare în unele cinematografe bucureștene precum Patria și Cultural (iulie 1980),[12][13] Victoria (iulie 1980)[14][15] ș.a., dar și în unele cinematografe din alte orașe (de exemplu, la Sighișoara,[16] Reghin[17] și Târnăveni[18]).

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

Criticii de film ruși din epoca modernă au afirmat că Poveste din taiga este un film „dezinhibat, oarecum șocant pentru vremea sa, dar profund, uman și foarte senzual”, care, deși s-a remarcat printre numeroasele filme sovietice ale acelor timpuri, a continuat să fie subestimat.[3]

Enciclopedia cinematografică germană Lexikon des internationalen Films descrie astfel acest film: „Doi tineri trebuie să petreacă câteva luni de iarnă în taiga. Femeia se îmbolnăvește grav și este îngrijită de vânătorul de animale de blană cu inima bună. Dar ea nu-i arată niciun fel de recunoștință la început.”.[10]

Alte adaptări[modificare | modificare sursă]

O adaptare teatrală a nuvelei „Visul crestelor albe” a fost realizată de V. Șațki și pusă în scenă în 1983 de K. Iarmolineț la Teatrul Dramatic „V.I. Kacealov” din Kazan, avându-i în rolurile principale pe actorii F. Pantiușin (Akim Kasianov), G. Rohlin (Goga Gherțev) și N. Arsentieva (Elea).[19]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ru В. Ф. Семерчук, Е. М. Барыкин (red.), Советские художественные фильмы. Аннотированный каталог: 1978–1979, Нива России – Современные тетради, Moscova, 1998, pp. 293–294.
  2. ^ ru Федор Раззаков [Fedor Razzakov], Досье на звезд: правда, домыслы, сенсации, ЭКСМО-Пресс, Moscova, 1999, p. 521.
  3. ^ a b c d e f g h i j k l m ru „Таёжная повесть (1979) – Информация о фильме”, Кино-Театр.Ру (kino-teatr.ru), accesat în  
  4. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u ru „Таёжная повесть”, Gosfilmofond (Государственный фонд кинофильмов Российской Федерации), accesat în  
  5. ^ a b en Julia Herzberg, Andreas Renner, Ingrid Schierle, The Russian cold : histories of ice, frost, and snow, Berghahn Books, New York – Oxford, 2021, p. 161
  6. ^ a b c d e f g ru „Таёжная повесть (1979) – Актеры и роли”, Кино-Театр.Ру (kino-teatr.ru), accesat în  
  7. ^ en „Tayozhnaya povest (1979) – Full Cast & Crew”, IMDb, accesat în  
  8. ^ Cartea a fost tradusă în limba română de Dana Petrișor și Laurenția Nicolescu și publicată în 1981 sub titlul Visul crestelor albe de Editura Univers din București, în colecția Romanul secolului XX. Editura a descris cartea ca „roman-mozaic”. Dramaturgul român Ion D. Sîrbu considera că titlul cărții este „prost tradus”. Vezi Т.Я. Брискман [T. Ia. Briskman], Виктор Петрович Астафьев: жизнь и творчество : биобиблиографический указатель произведений писателя на русском и иностранных языках : литература о жизни и творчестве, Пашков Дом, Moscova, 1999, p. 115 și Ion D. Sîrbu, Traversarea Cortinei: corespondența lui Ion D. Sîrbu cu Ion Negoițescu, Virgil Nemoianu, Mariana Șora, Editura de Vest, Timișoara, 1994, p. 256.
  9. ^ a b c d e f ru Александр Трегубов (), „Автору правды о войне Виктору Астафьеву исполнилось бы 95 лет”, Московский Комсомолец, accesat în  
  10. ^ a b de Poveste din taiga în Lexikon des Internationalen Films
  11. ^ ***, „«România-Film» prezintă: «Poveste din taiga»”, în Scînteia, anul XLIX, nr. 11783, joi 10 iulie 1980, p. 4.
  12. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul XLIX, nr. 11790, vineri 18 iulie 1980, p. 5.
  13. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul XLIX, nr. 11792, duminică 20 iulie 1980, p. 5.
  14. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul XLIX, nr. 11795, joi 24 iulie 1980, p. 4.
  15. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul XLIX, nr. 11798, duminică 27 iulie 1980, p. 5.
  16. ^ ***, „Cinema”, în Steaua Roșie, Tîrgu-Mureș, anul XXXII, nr. 309, duminică 28 decembrie 1980, p. 4.
  17. ^ ***, „Cinema”, în Steaua Roșie, Tîrgu-Mureș, anul XXXIII, nr. 56, duminică 8 martie 1981, p. 2.
  18. ^ ***, „Cinema”, în Steaua Roșie, Tîrgu-Mureș, anul XXXIII, nr. 265, duminică 8 noiembrie 1981, p. 2.
  19. ^ ru Știre publicată în revista Театральная жизнь, edițiile 17–24, 1983, p. 19.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • А. Қалентьева [A. Kalentieva], „«Таежная повесть»: [Худож. фильм. Сценарий А. Шульгиной. Постановка В. Фетина. «Ленфильм »)”, în Ленинградская правда, 6 martie 1980.

Legături externe[modificare | modificare sursă]


v • d • m
Filme regizate de Vladimir Fetin
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Poveste_din_taiga&oldid=16188978