Pompierii din Timișoara

Adaugă legături
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Membri ai Detașamentului de Pompieri din Timișoara (începutul secolului XX). Număr de inventar 2098. Muzeul Slovacilor Voivodina - Serbia

.

Pompierii din Timișoara, în general, pompieri, fac parte dintr-un corp special organizat, militar sau civil, instruit să intervină în caz de incendiu cu utilaje și autospeciale de intervenție pentru stingerea acestuia.[1] Pompierii intervin pentru a da ajutor în caz de urgență: incendii, accidente, inundații, cutremur sau alte situații de urgență. Misiunea lor principală este de a proteja oamenii, bunurile și mediul.

Prevederi legale[modificare | modificare sursă]

Apărarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public, național, cu caracter permanent, la care sunt obligate să participe, în condițiile prezentei legi, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și toate persoanele fizice și juridice aflate pe teritoriul României[2].

Persoana care observă un incendiu are obligația să anunțe prin orice mijloc serviciile de urgență, primarul sau poliția și să ia măsuri, după posibilitățile sale, pentru limitarea și stingerea incendiului. Persoanele fizice și juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice și dispozițiile de apărare împotriva incendiilor și să nu primejduiască, prin deciziile și faptele lor, viața, bunurile și mediul. În cazul incendiilor produse la păduri, plantații, culturi agricole, miriști, pășuni și fânețe, persoanele aflate în apropiere au obligația să intervină imediat cu mijloacele de care dispun, pentru limitarea și stingerea acestora[2].

În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când și cât este rațional posibil, semenilor aflați în pericol sau în dificultate, din proprie inițiațivă ori la solicitarea victimei, a reprezentanților autorităților administrației publice, precum și a personalului serviciilor de urgență[2].

Istoric[modificare | modificare sursă]

Pompierii prin specificul ei, au fost mereu la datorie, atât în timp de pace cât și în timp de război, instituția pompierilor s-a afirmat prin înaltă conștiință civică manifestată prin salvarea vieții oamenilor, în apărarea avuției acestora. Pompierii timișeni au avut o evoluție determinată de condițiile social-istorice ale regiunii în care este situat județul în parte de Vest a României.

În perioada Imperiului Otoman 1541–1718 pericolul incendiilor în Timișoara era mare, deoarece marea majoritate a clădirilor erau construite din lemn. După ocuparea orașului de către Habsburgi, pe vremea generalului conte Mercy, comandant militar și președintele al Administrației Imperiale a Banatului una din principalele preocupări a fost combaterea incendiilor, iar aceasta a fost asigurată de militari prin reglementările din 1766. „După constituirea conducerii civile a orașului, la data de 1 ianuarie 1718, atribuțiile pompierești, ca și cele de ordine interioară, au intrat în competența magistraturii civile, primele prevederi legale ale acesteia a fost demolarea hornurilor de lemn și de lut ale caselor vechi și înlocuirea lor cu hornuri construite din cărămidă și piatră”. „Coșurile trebuiau verificate lunar de coșar”. „Acesta a ordonat ca pentru combaterea incendiilor fiecare cetățean să țină în casa lui o scară și un butoi cu apă”.[3][4]

În 13 martie 1774 a fost elaborat primul Regulament privind organizarea combaterii incendiilor din Timișoara fiind util serviciul pompierilor timișoreni"[5].Acesta era alcătuit din 67 de prevederi referitoare la modul de organizare și desfășurare a intervențiilor în localitate, la modalitățile de prevenire a incendiilor specifice orașului Timișoara, dar instituia și recompense pentru cei care ajungeau primii la locul incendiului, acesta primea doi ducați pentru primul butoi care ajunge la locul potrivit, dar și sancțiuni pentru persoanele care se eschivau de la această îndatorire publică ori nu îndeplineau măsurile ordonate, aplicându-se amenzi sau chiar pedepse corporale[3][6][4].

Regulamentul conținea instrucțiuni de prevenire a incendiilor specifice Timișoarei și cu prevederi privind organizarea stingerii incendiului de către cetățenii dar și meșteșugarii din oraș[3]. Din analiza acestui document reiese foarte clar modalitatea anevoioasă în care se acționa în caz de incendiu. În primul rând, trebuiau anunțate oficialitățile locale: primarul orașului care trebuia să anunțe imediat Comisia Polițienească și care trebuia să informeze de îndată șeful Administrației Bănățene. De aici rezultă faptul că timpul de răspuns era unul foarte mare, deoarece cei cu atribuțiuni de stingere a incendiului erau din zone diferite ale orașului, nu erau primii anunțați despre evenimentul produs. Important ca la fața locului trebuia să se prezinte „funcționarii primăriei, magistrații, meșterii hornari, zidari, dulgheri, tâmplari, cu toate calfele lor, precum și arendașul serviciului de salubritate cu oamenii din subordine, toți cu uneltele lor profesionale” care abia, o dată adunați la un loc, trebuiau să asculte ordinele primarului, care era comandantul tuturor acțiunilor de stingere a incendiilor[5].

Dacă în zilele de azi mașinile de pompieri când merg la foc merg cu viteză și au girofarul roșu aprins, în anul 1718 un ordinului de incendiu prevedea „Când acesta arde în Cetate focul va fi semnalat cu un steag roșu, iar când arde în Palanca Mare sau Palanca Mică cu un steag verde, noaptea se va așeza o lanternă în partea care arde focul…Comandantul pieței controlează toate forțele de pe cal…Măcelarii trebuie să aibă cel puțin două piei înmuiate….Comercianții și birturile trebuie să aibă mereu butoaie cu apă la dispoziție, pe care să le ducă imediat la foc; pentru primul butoi de apă care se aduce se plăteau doi ducați, la fiecare casă se vor ține butoaie și găleți cu apă,…”[7][4].

Regulamentului i s-au adus câteva îmbunătățiri pompieristice privind modalitatea de organizare, s-a realizat zonarea localității pe vecinătăți care aveau obligații specifice de a asigura ordinea și de a păstra în condiții de funcționare aparatele de stingere a incendiilor, iar în caz de incendiu aceștia trebuiau să intervină pentru stingerea acestuia. Nu trebuie neglijată și activitatea de prevenire a incendiilor, verificarea coșurilor de fum, identificarea posibilelor surse de incendiu de personal cu mai multă experiență și altul mai tânăr[8].

Astfel lăcătușii și fierarii pielarii asigurau mânuirea pompelor, căruțașii și vizitii asigurau transportul apei, lucrătorii în piele: tăbăcarii, cizmari, pantofari asigurau lanțul ptr. găleți, dulgherii, tâmplarii demolau obiectivul incendiat pentru a se putea localiza incendiul, în timp ce meșterii hornari trebuia să salveze persoanele sau bunurile și lichidarea focului. În fruntea acestora era desemnată o persoană pe post de comandă[5].

În 1801 cetățenii Timișoarei sunt obligați printr-o dispoziție a magistratului orașului să respecte și să ia toate măsurile împotriva focului și să repare și să întrețină în stare bună toate fântânile. În 1813 este elaborat un document în care se face descrierea și modul de folosire al stingătoarelor. La 9 februarie 1834 sunt precizate măsurile de evitare a incendiilor în clădirea teatrului din Timișoara și a sălii de bal, considerate locuri cu pericol de incendiu sporit[3][6].

In procesul făuririi instituției pompierilor timișeni putem distinge trei procese majore.

Pompierii civili în perioada 1799 – 1936[modificare | modificare sursă]

În perioada Regatul maghiar (1860–1918)[modificare | modificare sursă]

Prima etapa, delimitată până la înființarea instituției pompierilor și a poliției de incendiu în 1869, se caracterizează prin lipsa organizării serviciului de pompieri, a unor oameni anume pregătiți pentru lupta cu focul, și prin existența unui inventar pompieristic redus. În Timișoara, ca în majoritatea orașelor din Banat, organizarea combaterii incendiilor se făcea prin forme specifice, care, în ansamblu, foloseau priceperea profesională a breslelor și aveau ca model Regulamentul pentru prevenirea și stingerea incendiilor, elaborat de Curtea de la Viena prin Magistratura Capitalei Imperiului în 1759.

La 24 august 1870 poliția elaborează instrucțiuni prin care interzicea depozitarea lemnelor și a paielor în poduri, trecerea străzilor cu facle, aprinderea țigărilor în incinta teatrului, pârlitul porcilor, aprinderea focurilor de paie și iarbă uscată, lăsarea lumânărilor aprinse în case. Atelierele de meseriași trebuiau dotate cu pompe, butoaie de apă, scări, găleți și căngi, iar participarea cetățenilor la stingerea incendiilor era obligatorie. Din 1890 trebuiau dotate și locuințele cu mijloace de stingere (butoaie, găleți, scări, târnăcoape)[6].

Pompieri voluntari din Timișoara[modificare | modificare sursă]

Primele formațiuni de pompieri voluntari din Timișoara au apărut în 22 august 1869. Acestea au fost înființate ca unități de pompieri voluntari în cartierele Fabric, Iosefin, Cetate[3][7] sub conducerea dr. Károly Küttel(1818 – 1875), fost primar al Timișoarei, iar în anul 1893 se înființează și cea de a patra Brigadă în cartierul Mehala[4]. Remizele de pompieri voluntari din Timișoara din fiecare cartier erau sprijinite de armată, poliție și primărie. În timp, remizele se deosebesc de la cartier la cartier, după uniformă, după drapel, după sărbătoarea sfântului protector, după amploarea și data balului anual[9].

La conducerea fiecărei brigăzi se afla un director general (care era și comandant), adjunctul directorului general (locțiitor al comandantului), un alt adjunct care se ocupa de instruire, secretarul formației, casierul, medici și avocați. Pe lângă activitatea de stingerea a incendiilor existau și un fel de subunități: grupa pentru mânuirea uneltelor pentru demolări, grupă salvare oameni și bunuri.

În anul 1877 cele trei corpuri au fost reorganizate și au fost numite în ordinea înființării lor Fabric I, Iosefin II și Cetate III, astfel încât activitatea lor se putea coordona mai bine. Fiecare dintre ele erau instituții independente se autofinanțau, nu erau legate între ele decât prin faptul că au același semnalizare pentru foc, iar primarul în funcție este președintele lor din oficiu. Pentru o colaborarea ușoară între cele trei comandamente în cazul unor incendii mari au fost legate prin telegraf. După introducerea telefoniei punctele de pază ale celor trei corpuri au fost prevăzute cu linii telefonice proprii[10]. De remarcat faptul că fiecare remiză avea pază permanente, corpurile au fost înzestrate cu instrumente de stingere standardizate, iar instruirea pompierilor a fost executată după aceleași metode[3].

Corpul pompierilor voluntari din Iosefin[modificare | modificare sursă]

Datorită rezultatelor foarte bune a acestuia, în 1904 primăria a hotărât construirea unei cazărmi noi în cartierul Josefin (pe actualul Bulevard 6 Martie) alături de vechea remiză. Construcția a început în luna iulie 1905 și a costat în jur de 84 000 de coroane (echivalent 25 kg aur).Pompierii civili din cartierul Josefin deserveau și populația din cartierul învecinat, Elisabetin. Clădirea a fost dată în funcțiune în anul 1906 pe vremea lui Carol Telbisz primarul orașului, care este în funcțiune și astăzi, are un corp principal și corpuri laterale. La parterul clădirii erau remizele trăsurilor-cisternă și cele patru grajduri pentru cai, construite pe cheltuiala comunității din cele două cartiere deservite. În timp, remiza pompierilor din Josefin s-a transformat în cazarmă, iar pompierii civili au fost înlocuiți cu pompieri militari, căruțele cu mașini, moment în care se fac și anumite modificări în structura clădirii ridicată în urmă cu peste o sută de ani[9].Turnul de veghe domina cartierul și întreaga zonă de vest a orașului. Acesta servea pentru pompieri, drept loc de observare pentru apărarea împotriva incendiilor.

   Vezi și articolul:  Cazarma pompierilor din Iosefin Vezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

Dacă începând cu anul 1799, a avut loc procesul de înființare și treptat, de dezvoltare a pompierilor civili, din anul 1936 putem vorbi despre crearea și dezvoltarea instituției pompierilor militari la Timișoara.

Dezvoltarea instituției pompierilor militari(1936 – 2004)[modificare | modificare sursă]

Primul stadiu cuprinde perioada 1936-1945 și este caracterizată prin înființarea structurilor militare ale pompierilor militari, care au evoluat funcție de factorii administrativi și politici ai vremii.

În 3 aprilie 1936 prin Înaltul Decret Regal nr. 815 este promulgată „Legea pentru organizarea pompierilor”, prin care se reglementa activitatea pompierilor militari și civili din întreaga țară. Conform art. 1 din aceeași lege „prevenirea si combaterea sinistrelor precum si executarea masurilor impuse pompierilor” prin Regulamentul Apărării Pasive, au fost încredințate, pe tot cuprinsul tarii, „Corpului Pompierilor Militari”[5].

Pe data de 1.06.1936, la cererea profesorului Augustin Coman - primarul orașului și doctor Nicolae Table – secretar general, s-a cerut Comandamentului Pompierilor Militari înlocuirea pompierilor comunali cu pompieri militari și ia ființă Compania de Pompieri Militari Timișoara cu un efectiv de: 1 căpitan, 2 ofițeri subalterni, 8 subofițeri și 80 soldați. Compania a luat în folosință cazărmile, mașinile și uneltele, care aparțineau primăriei și fuseseră folosite până atunci de pompierii primăriei[11]. În anul 1937 se înființează Secția de Pompieri Lugoj[5][4]. Data de 13 august 1938 având în vedere reforma administrativ-teritorială la nivelul țării are loc organizarea-teritorială, grupurile se repartizează pe cele 10 ținuturi existente, Compania de pompieri Timișoara trece în subordinea Grupul 10 Pompieri Timiș fost Grupul 7 Teritorial Timișoara[5].

Al doilea stadiu din 1968 – 1991 reprezintă un moment de cotitura in istoria pompierilor timișoreni. Pe plan național s-a renunțat la structurile administrativ teritoriale pe raioane si regiuni si s-a revenit la forma tradiționala, cea mai viabila a județelor. Prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 3061 din 1 octombrie 1968 se înființează Grupul de Pompieri Banat al Jud. Timiș.

Pompierii militari după anul 2004[modificare | modificare sursă]

Concurs cercuri de elevi „Prietenii pompierilor” Timișoara, etapa județeană 2009
Pompierii și ambulanța din Timișoara la intervenție (descarcerare, acordare prim ajutor, stingerea incendiilor, etc.)

.

La sfârșitul anului 2004, a fost înființat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș, ca urmare a fuzionării Grupului de Pompieri „BANAT” cu Inspectoratul de Protecție Civilă din Timiș[12].După anul 2004 a început înlocuirea treptată a militarilor în termen și trecerea la „profesionalism”[4]. Actual, în Timișoara există două subunități de pompieri la Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara pe strada Înfrățirii, nr. 13 unde se află sediul inspectoratului și Detașamentul 2 de Pompieri Timișoara.[13].

În Timișoara, pompierii sunt organizați în servicii de urgență profesioniste și voluntare[12]. Serviciile de urgență sunt publice ori private. Serviciile de pompieri desfășoară activități de prevenire și intervenție în situații de urgență, printre care: stingerea incendiilor, descarcerare și prim-ajutor (SMURD), salvarea persoanelor și limitarea pagubelor produse de inundații, alunecări de teren, mișcări seismice, asistența persoanelor aflate în situații critice, intervenția la accidente sau alte tipuri de dezastre naturale.

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România 13 septembrie, autoritățile administrației publice centrale și locale, agenții economici și instituțiile pot acorda sprijin material și financiar în organizarea și desfășurarea concursurilor profesionale, a ceremoniilor și a altor acțiuni specifice ocazionate de aceste evenimente. Inspectoratele, formațiile de cadeți, cercurile aplicative de protecție civilă, precum și cercurile "Prietenii pompierilor" participă, cu echipe reprezentative, la concursuri profesionale și sportive internaționale[14].

   Vezi și articolul:  Competiții internaționale de stingere a incendiilorVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

La ieșirea la pensie, pompierii profesioniști trec în rezervă și devin cadre militare în rezervă(rezerviști). Aceștia au o zi al lor 31 mai - Ziua Rezervistului Militar. Cu această ocazie instituțiile publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională pot sprijini, în condițiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment[15].

Evenimente[modificare | modificare sursă]

În perioada 13-15.06.1996 cu ocazia aniversării 60 de ani de la înființarea primei unități timișorene de pompieri militari, Grupul de Pompieri al jud. Timiș, a organizat expoziția ESPI 96 în cadrul complexului Expo Bastion, Muzeul Banatului Timișoara în colaborare cu o serie de parteneri. Expoziția a fost atât pentru public la care reprezentanții agenților economici au putut prezenta sisteme, utilaje de protecție împotriva incendiilor și materiale de stingere a incendiilor, simpozion instalații de prevenire și stingere a incendiilor în construcții[16]., exerciții demonstrative și documentare – istoria evoluției pompierilor în jud. Timiș, Simpozion „60 de ani de la înființarea Companiei de Pompieri Timișoara”, etc.

Activități tehnico-științifice[modificare | modificare sursă]

Babeu Tiberiu - membru fondator al A.O.S.R., Fil. Timișoara[17], Ianca Sevastian - prorector U.P.T., col. Mihai Benga - comandantul pompierilor din jud. Timiș la constituirea S.P.F. Filiala Timiș A.G.I.R[18]

.

Radu Băncilă - decan Facultatea de Construcții din Timișoara unde a avut loc conferința privind protecție la foc în anul 2004, col. Mihai Benga, Adrian Retezan - președinte A.I.I.R. și Mr. Mirel Opriș - președinte S.P.F. Filiala Timiș A.G.I.R[19]

.

În data de 23.06.2004 la sediul Grupului de Pompieri „Banat” al Jud. Timiș actual Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Timiș s-a constituit Societatea de Protecție la Foc, Filiala Timiș AGIR care ulterior devine Sucursală[20][21][22][23] și realizează cu sprijinul partenerilor o serie de activități în domeniu pompieristic:

Voluntariat[modificare | modificare sursă]

Servicii voluntare și private[modificare | modificare sursă]

Serviciile de urgență voluntare și/sau private sunt structuri specializate, altele decât cele aparținând serviciilor de urgență profesioniste, organizate cu personal angajat și/sau voluntar, în scopul apărării vieții, avutului public și/sau a celui privat împotriva incendiilor și a altor calamități, în sectoarele de competență stabilite cu avizul inspectoratelor. Serviciile voluntare pentru situații de urgență (S.V.S.U.) funcționează la nivel local, iar activitatea acestora este condusă de către primar[2].

La Timișoara există „Compartiment de Voluntariat pentru Situații de Urgență” în cadrul Primăriei Municipiului Timișoara având ca scop desfășurarea de activități în domeniul situațiilor de urgență conform statutului[27].

Articol principal: Servicii de pompieri din România.

Galerie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Editura Academiei Republicii Socialiste România Dicționar explicativ al limbii române, pag.720
  2. ^ a b c d Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările si completările ulterioare, art.1-3, art.5-6, art.10, art.14, lit. c, art.31-36 și art.40-41
  3. ^ a b c d e f Kakucs, Contribuții..., pp. 308-309
  4. ^ a b c d e f Ziarul „Agenda”, Senzațional Lupa cu focul la Timișoara o tradiție triseculară..., pp. 3
  5. ^ a b c d e f Ion Panțuru, File din istoria pompierilor romani, București, 1983, p.14-15 și p.152-154
  6. ^ a b c Opriș, Scurtă monografie..., pp. 12-13
  7. ^ a b Ioan Hațegan, Alexandru Cosa, Cronologia Banatului, III/1, pag.33
  8. ^ Vaștag, Cultura instituției militare..., pp. 401
  9. ^ a b Barbu, Mic atlas..., pp. 30
  10. ^ Geml, Vechea Timișoară...,, pp. 365-367
  11. ^ Nicolae Ilieșiu, Timișoara: Monografie istorică, p. 128-131
  12. ^ a b O.G nr. 88 din 2001 organizare și funcționare servicii publice...,, pp. art.1-16
  13. ^ Organigrama ISU Timiș[nefuncțională]
  14. ^ H. G. nr. 1.490 din 9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, art.39 și 40
  15. ^ H.G.467 din 2010, Ziua rezervistului militar..., pp.  art.1-3
  16. ^ Ziarul „Agenda” Timișoara săptămânal de informații și divertisment, „Expoziție ESPI 96.., ”pp. 6
  17. ^ Prof.dr.ing. Babeu Tiberiu, Site-ul Academiei de Știință și Tehnică din România, Filiala Timișoara
  18. ^ Mirel Opriș - președinte societate, Protecția împotriva focului, Revista „Pompierii Români” nr.7/2004, pag.10
  19. ^ a b c Opriș, Calitatea materialelor, construcțiilor și instalațiilor – cerință esențială de protecție la foc, Conferință cu participare internațională ... , pp. 123-124
  20. ^ Călin Țenche, Specialiștii fac front comun împotriva focului, Ziarul „Agenda Zilei” Timișoara nr. 148 din 24.06.2004, pag. 1
  21. ^ Site Societatea de Protecție la Foc, Sucursala Timiș A.G.I.R.”, istoric anexa nr.1, art.15 și art.17 din statutul AGIR
  22. ^ Mihai Mihăiță, Asociația Generală a Inginerilor din România 100 de ani de la inființare. Documente și confesiuni, Societăți AGIR, pct.14, p.75
  23. ^ Opriș - președinte SPF, Puls AGIR..., Ziarul „Univers ingineresc” nr. 16/2004 pp. 07
  24. ^ Călin Țenche, Pompierii militari timișeni și-au inaugurat pagină de internet, Ziarul ,Agenda Zilei” din Timișoara nr.177 din 28.07.2004, pag.12
  25. ^ Săptămâna Calității Timișorene, Mirel Opris, Revista Tribuna Construcțiilor nr. 304 din 2005, pag.4
  26. ^ Am primit la redacție „Ziarul Ofensiva protecției la foc” și Comunicat organizare simpozion „Calitatea materialelor, construcțiilor și instalațiilor – cerință esențială de protecție la foc” la Timișoara, Revista „Pompierii Români”, nr. 12 din 2004, pag.8 și 12
  27. ^ H.C.L. nr. 383/26.10.2010 prin care este constituit „Compartimentul de Voluntariat ptr. S.U. Timișoara..., pp. ”

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Legea 307 din 2019 privind apărarea împotriva incendiilor republicată. Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 297 din 17.04 2019;
  • Lajos Kakucs, Contribuții la istoria pompierilor voluntari din Timișoara de la începuturi până în anul 1936, în Analele Banatului, arheologie, istorie XXV, Editura Mega, Cluj-Napoca 2017, Muzeul Național al Banatului ISSN 1221-678X
  • Nicolae Ilieșiu, Timișoara: Monografie istorică, Timișoara: Editura Planetarium, ed. a 4-a, 2012, ISBN 978-973-88331-5-9
  • Ion Panțuru, File din istoria pompierilor romani, Serviciul Editorial si Cinematografic al Ministerului de Interne, București, 1983
  • Ioan Hațegan, Alexandru Cosa, Cronologia Banatului, III/1, Banatul între 1716-1735, Academia Română, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, Editura Timișoara, 2018, ISBN 978-606-8395-16-7
  • Mihai Mihăiță, Asociația Generală a Inginerilor din România 100 de ani de la înființare. Documente și confesiuni, ISBN: 978-973-720-752-4, Editura AGIR, București, 2018;
  • Arhiva Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș, Registrele Istorice al Grupului de Pompieri „Banat” al județului Timiș, respectiv Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș;
  • Revista „Profesioniștii în situații de urgență” , nr.1 din 13.09.2008, editată la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al Jud. Timiș, Scurtă monografie a pompierilor din Banat, Tipografia Balcanic Timișoara, Mirel Opriș;
  • Protecția oamenilor și a bunurilor materiale împotriva focului, Ghid pentru manageri, patroni, primari, pompieri, cadre tehnice, vol. I, Precizări legislative, Mihai Benga, Mirel Opriș, Garibald Popescu, Editura Mirton, Timișoara - 2002, vol. I, ISBN 973 -585 - 732 – 4;
  • Calitatea materialelor, construcțiilor și instalațiilor – cerință esențială de protecție la foc, Conferință cu participare internațională Timișoara, 10 Noiembrie 2004, Timișoara, Editura Politehnica - 2005, Mirel Opriș, Adrian Retezan, Mihai Benga, Garibald Popescu, Cornel Furdui, Asociația Generală a Inginerilor din România – Societatea de Protecție Împotriva Focului Timiș, ISBN 973 -625 – 253 - 1;
  • Ziarul Oensiva Economico – Financiară nr.8(18) noiembrie 2004, Agenția Ofensiv Press & Promo Timișoara, supliment informațional al acestuia „Ofensiva Protecției la Foc”, nr.1(număr pilot) apărut în anul 2004 cu ocazia conferinței de protecție la foc;
  • Protecția împotriva focului, Mirel Opriș Revista „Pompierii Români” nr.7 din 2004, pag.10, editate de Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari fondate în 1929, ISBN 1220-6805;
  • Mic atlas al jud. Timiș, caleidoscop, pag.30, Editura Eurostampa Timișoara, Dinu Barbu, 1966, ISBN 976-606-32-0335-0
  • Analele Banatului, Arheologie, Istorie. XXXV – 2015, Irina Vaștag, Cultura instituției militare din Timișoara specializată în stingerea incendiilor și acțiuni de intervenție la calamități naturale și catastrofe. Produsul evoluției sale istorice distincte;
  • Decret Regal nr. 815 din 3 aprilie 1936 este promulgată „Legea pentru organizarea pompierilor”, publicata in M.Of. nr. 80/04.04.1936
  • H.G. Nr. 1492 din 9 septembrie 2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste, Monitorul Oficial nr. 885 din 28 septembrie 2004
  • Ziarul "Agenda" săptămânal de informații și divertisment, Timișoara, anul XVII, nr. 20(850) din 20.05.2006, supliment Agenda "Senzațional", Anul VI, nr.14(220), pag.3, Lupta cu focul la Timișoara o tradiție triseculară. După 70 de ani, pompierii se pregătesc să arunce milităria în pod, Marius Horescu;
  • O.G. nr. 21 din 2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 361 din 26 aprilie 2004
  • O.G nr. 88 din 2001 privind organizare și funcționare servicii publice, Monitorul Oficial, Partea I nr. 544 din 01/09/2001
  • Istoricul Pompierilor Timișeni[nefuncțională], Blog Pompierii Timișoara pe net, 3.04.2022
  • H.G. Nr.1490 din 9 septembrie 2004, Regulamentului de organizare si funcționare si a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de Urgenta
  • H.G. nr. 467 din 12 mai 2010 privind instituirea Zilei rezervistului militar, M. Of. 333 din 19 mai 2010
  • Hotărârea Consiliului Local nr. 383/26.10.2010 prin care este constituit „Compartimentul de Voluntariat pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara”
  • Ziarul „Agenda” Timișoara - săptămânal de informații și divertisment, Timișoara, anul VII, nr. 23 (331) din 8 iunie 1996, Expoziție ESPI 96, p.6, Călin Țenche;
  • Simpozion, Mirel Opriș, Revista „Pompierii Români” nr.12 din 2004, pag.12, editată de Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari fondată în 1929, ISBN 1220-6805;
  • Mirel Opriș, Puls AGIR, Ziarul „Univers ingineresc” nr. 16/2004 (327) din 16-31 august 2004, ISSN 1223-0294.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pompierii_din_Timișoara&oldid=16065561