Poluare acustică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Poluare fonică)

Poluarea acustică, denumită și poluare fonică sau poluare sonoră[1], este o componentă a poluării mediului, produsă de zgomote.

Zgomotul este definit ca un complex de sunete fără un caracter periodic, cu insurgență dezagreabilă aleatorie, care afectează starea psihologică și biologică a oamenilor și a altor organisme din natură. Caracteristicile fizice sau obiective ale zgomotului privesc tăria sau intensitatea sonoră, durata și frecvența. Intensitatea este caracterul cel mai important care depinde de trăsăturile sursei, de distanță și posibilitățile de transmitere sau multiplicare. Ea se măsoară în decibeli sau foni.[2]

Fonul este unitatea de măsură fiziologică de percepție de către urechea umană a celei mai slabe excitații sonore. S-a admis că cifra 80 pe scara de decibeli, sau pe scara de foni, reprezintă pragul la care intensitatea sunetului devine nocivă. Expunerea excesivă la zgomot intens și pe perioade lungi de timp determină surditatea.[2]

În studiile de poluare acustică, pentru determinarea aproape a oricărui tip de zgomot, în mod special pentru domeniile industrial, protecția mediului și zgomot aeroportuar, se utilizează sonometrele care măsoară nivelul de presiune acustică. Cu ajutorul său, prin măsurări repetate, se poate obține o hartă de zgomot a unei localități sau zone.

Surse de poluare acustică[modificare | modificare sursă]

În mediile industriale, o sursă importantă de poluare acustică o reprezintă țevile prin care circulă gazele, vaporii sau lichidele, acestea reprezentând adeseori un risc grav pentru sănătatea și siguranța muncitorilor.[3]

Alte surse de poluare acustică în mediul industrial sunt:

- compresoare și turbocompresoare;
- ventilatoare și turbosuflante;
- instalații de ventilare;
- conducte prin care se vehiculează gaze cu viteze mari;
- pompe și electropompe;
- centrale termoelectrice;
- ventilatoare, generatoarele de energie electrică, compresoarele cu piston pentru furnizarea aerului comprimat, arzătoarele de la cazanele de abur;
- cuptoare industriale (sursa cea mai importantă de zgomot o constituie arzătoarele, ventilatoarele de tiraj forțat, supapele de reglare și suflantele).

În localități, sursele de poluare fonică sunt clasificate în:[4]

  • surse fixe, incluzând zonele rezidențiale, industriale, de construcții și demolare;
  • surse mobile care sunt date de rețeaua de transport urban de suprafata, aeroporturi. La reuniunea de la Paris din anul 1990, s-a stabilit că transporturile rutiere constituie principala sursă de zgomot în societatea modernă, circa 80% din poluarea fonică a unui oraș fiind zgomotul emis de autovehicule.

Efectele nocive ale poluării acustice[modificare | modificare sursă]

Asupra omului

Potrivit unui studiu publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), poluarea acustică produsă de trafic (autovehicule, trenuri și avioane) stă la originea unor boli, disfuncții și morți premature. Zgomotul produs de mijloacele de transport poate provoca diverse tulburări, de la insomnie la infarct, probleme de învățare și acufene (țiuituri în urechi) Potrivit studiului, zgomotul provocat de traficul rutier este „al doilea factor de mediu favorizant al îmbolnăvirilor”, după poluarea atmosferică.[5]

Alte efecte negative ale zgomotului asupra omului constau în spasme stomacale, tresărirea și reținerea respirației, tensionarea musculaturii, dilatarea pupilelor sau chiar moartea, dacă această poluare acustică depășește pragul de 180 dbA.[6]

În anul 2015, se estima că aproximativ 10.000 de persoane mor anual, în întreaga lume, din cauza afecțiunilor asociate poluării sonore din marile orașe.[7]

Asupra animalelor

Pe 24 septembrie 2002, nave ale NATO au efectuat un exercițiu între Insulele Canare și strâmtoarea Gibraltar. În aceeași zi, 14 balene cu cioc au eșuat pe plajele vecine. La autopsierea acestora s-au constat leziuni la nivelul urechii interne. Principalii vinovații au fost sonarele militare de joasă frecvență, utilizate pentru detectarea submarinelor. Din anii 1990, mai multe eșuări, în majoritate ale balenelor cu cioc, au fost corelate cu exerciții navale în cursul cărora au utilizat sonare de mare putere. Concluzia a fost clară: sunetele foarte puternice pot provoca moartea marilor cetacee.[8]

S-a constatat că vrăbiile își ajustează cântecele când trăiesc în mediul urban, folosind note mai înalte față de cele din mediul rural, pentru că altfel cântecul lor s-ar pierde în zgomotul de joasă frecvență a vieții urbane. Ele își modifică repertoriul de-a lungul vieții, pentru a putea să facă față zgomotului produs de oameni.

Măsuri de reducere a poluării acustice[modificare | modificare sursă]

În Uniunea Europeană, limita actuală a zgomotului ce provine din traficul rutier este de 74 de decibeli pentru cele mai multe dintre automobile, dar Comisia Europeană intenționează să reducă această limită, în 2 etape, până la 68 de decibeli.[9]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Poluare sonoră”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ a b „Poluarea fonică în București”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Tehnica instalațiilor
  4. ^ „Așezările urbane” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  5. ^ Poluarea acustică este o amenințare pentru sănătatea publică
  6. ^ „Poluare urbană: cauze și efecte”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Circa 10.000 de persoane mor anual, în întreaga lume, numai din această cauză - studiu, 12 decembrie 2015, Descoperă, accesat la 16 decembrie 2015
  8. ^ „Mamiferele marine, ucise de poluarea sonoră a "Lumii Tăcerii". Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ Poluarea sonoră, în vizorul Comisiei Europene