Policitemie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Policitemie

Diagramă cu volumul hematocritului (PCV)
SpecialitateHematologie
Clasificare și resurse externe
ICD-9289.0
776.4  Modificați la Wikidata
ICD-11  Modificați la Wikidata
DiseasesDB10295
MeSH IDD011086[1]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Policitemia (cunoscută și sub numele poliglobulie) este o stare de boală în care hematocritul (procentul volumetric de celule roșii din sânge) și/sau concentrația de hemoglobină sunt crescute în sângele periferic.

Se poate datora creșterii numărului de celule roșii din sânge [2] („policitemie absolută”) sau scăderii volumului plasmei („policitemie relativă”). [3] Policitemia se numește uneori eritrocitoză, iar termenii sunt interșanjabili.[4]

Tratamentul de urgență al policitemiei (de exemplu, în hipervâscozitate sau tromboză) presupune flebotomia (îndepărtarea de sânge din circulație). În funcție de diagnostic, flebotomia poate fi utilizată regulat, pentru reducerea hematocritului. Citostatice, cum ar fi busulfanul și hidroxiureea, sunt uneori utilizate pentru gestionarea pe termen lung a policitemiei absolute[5].

Policitemia absolută[modificare | modificare sursă]

Supraproducția de celule roșii din sânge se poate datora uneia dintre următoarele cauze:

a. Unui proces primar în măduva osoasă hematogenă (așa-numitul sindrom mieloproliferativ)

b. Hipoxiei

c. Transfuziei sanguine (voluntare, accidentale sau ca urmare a sindromului de transfuzie fetofetal)

Policitemia primară[modificare | modificare sursă]

Există două tipuri de policitemii primare:

a. Policitemia vera (numită și policitemia rubra vera) apare ca urmare a supraproducției de eritrocite la nivelul măduvei osoase hematogene[6], fiind clasificată ca boală mieloproliferativă. Deseori, pe lângă supraproducția de eritrocite, sunt produse și leucocite și trombocite în exces. La 95% dintre bolnavii de policitemie vera, există o mutație la nivelul genei JAK2 (V617F)[7], responsabilă de transducția citozolică a semnalelor venite din partea factorilor de creștere (exp. eritropoietina). Această mutație este somatică, nonereditară.

Policitemia vera se manifestă prin dureri de cap și vertij, splenomegalie și/sau hepatomegalie. Alte condiții asociate sunt hipertensiunea arterială și formarea de cheaguri de sânge.

Flebotomia este tratamentul cel mai întâlnit într-un astfel de diagnostic.


b. Policitemia congenitală (familială) este o condiție ereditară benignă, datorată unei mutații la nivelul genei EPOR, responsabilă cu producția receptorului de eritropoietină[8]. Această mutație poate cauza creșterea capacității transportoare de oxigen a sângelui cu până la 50%. Schiorul de performanță Eero Mäntyranta a avut această mutație, ce i-a oferit avantaje considerabile în competițile de anduranță.[9]

Policitemia secundară[modificare | modificare sursă]

Policitemia secundară apare ca urmare a creșterii producției de eritropoietină, ce la rândul ei stimulează producția de eritrocite.Astfel, numărul de eritrocite poate ajunge la 6-9 milioane per mm3 sânge, de la 4-5 milioane per mm3 cât este normal pentru femei, respectiv 4,5-6 milioane per mm3 pentru bărbați. Policitemia secundară este vindecabilă ca urmare a eliminării cauzei.

Policitemia secundară poate apărea ca urmare a adaptărilor fiziologice (policitemia fiziologică) sau ca urmare a unor condiții independente de aceasta.

Condiții aferente policitemiei fiziologice sunt:

  • Adaptarea la altitudine - creșterea numărului de celule roșii apare natural, ca urmare a adaptării la înălțimi, unde presiunea parțială a oxigenului atmosferic este mai mică decât normalul individual. Anumiți atleți se antrenează la altitudini mari pentru a-și crește astfel capacitatea la efort.
  • Boli cauzatoare de hipoxie - de exemplu în bolile cardiace cianotice, în bolile pulmonare, cum este BPOC, și ca urmare a apneei de somn cronice obstructive.
  • Cauze iatrogene - policitemia secundară poate fi indusă direct prin flebotomie, urmată de extragerea eritrocitelor și reintroducerea lor în circulație.
  • Cauze genetice - pot fi de două tipuri:
    • Asociate cu anormalități în procesul de eliberare a oxigenului din hemoglobină la țesuturi. O formă specială de hemoglobina, numită hemoglobina Chesapeake, are o mai mare afinitate pentru oxigen decât hemoglobina adultă (Hb A)[10]. Cedând mai puțin oxigen la rinichi, producția de eritropoietină crește. Același proces este valabil pentru hemoglobina Yakima, respectiv hemoglobina Kempsey. [11]
    • Asociate cu anormalități în procesul de degradare a factorilor inductori de hipoxie, conducând la producția crescută de eritropoietină. Astfel, există policitemia Ciuvași ce presupune o mutație la nivelul genei recesive VHL (C598T), cu rol în distrugerea factorilor inductori de hipoxie[12], manifestându-se la individ în cazul homozigozității. Este denumită astfel pentru că apare în special în cadrul populației republicii Ciuvașia din Federația Rusă, deși a fost detectată și în alte locuri, precum insula italiană Ischia[13]. Mutații similare pot apărea în genele EGLN1[14][15] și EPAS1[16], deși în acest caz ele apar în cazul heterozigozității, fiind deci gene dominante.

Condițiile în care policitemia secundară nu apare ca urmare a adaptării fiziologice:

Policitemia relativă[modificare | modificare sursă]

În general, policitemia relativă presupune o creștere aparentă a volumului eritrocitelor în sânge, datorată pierderii de plasmă. O astfel de pierdere poate apărea în cazul deshidratării (hipovolemie), diurezelor patologice, arsurilor, sindromului Gaisböck (ce apare în special la bărbații obezi)[17] etc.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Monarch Disease Ontology release 2018-06-29[*][[Monarch Disease Ontology release 2018-06-29 (Release of the Monarch Disease Ontology)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
  2. ^ Definiția pentru „absolute polycythemia” de la Dorland's Medical Dictionary
  3. ^ Definiția pentru „relative polycythemia” de la Dorland's Medical Dictionary
  4. ^ Heather Bateman, Ruth Hillmore, Daisy Jackson, Sarah Lusznat, Katy McAdam, Charlotte Regan (). Dictionary of Medical Terms. A & C Black. p. 133, 314. 
  5. ^ Alvarez-Larrán, Alberto. „Busulfan in patients with polycythemia vera or essential thrombocythemia refractory or intolerant to hydroxyurea”. Annals of Hematology. 93 (12): 2037–43. 
  6. ^ Format:MedlinePlusEncyclopedia
  7. ^ Current Medical Diagnosis & Treatment. McGraw Hill Lange. . p. 438. 
  8. ^ OMIM – Polycythemia, Primary Familial snd Congenital; PFCP
  9. ^ Guardian newspaper: interview with Malcolm Gladwell, 29 September 2013
  10. ^ Nagel, Ronald; Gibson, Quentin; Charache, Samuel (8 August, 1967). „Relation between Structure and Function in Hemoglobin Chesapeake”. Biochemistry. 6 (8): 2395–2402.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  11. ^ Reed, Con; Hampson, Roger; Gordon, Susan (5 Mai, 1968). „Erythrocytosis Secondary to Increased Oxygen Affinity of a Mutant Hemoglobin, Hemoglobin Kempsey”. Blood. 31 (5): 623–632.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  12. ^ Ang SO, Chen H, Hirota K, et al. (decembrie 2002). „Disruption of oxygen homeostasis underlies congenital Chuvash polycythemia”. Nat. Genet. 32 (4): 614–21. doi:10.1038/ng1019. PMID 12415268. 
  13. ^ Perrotta S, Nobili B, Ferraro M, et al. (ianuarie 2006). „Von Hippel-Lindau-dependent polycythemia is endemic on the island of Ischia: identification of a novel cluster”. Blood. 107 (2): 514–29. doi:10.1182/blood-2005-06-2422 Accesibil gratuit. PMID 16210343. 
  14. ^ Percy MJ, Furlow PW, Lucas GS, et al. (ianuarie 2008). „A gain-of-function mutation in the HIF2A gene in familial erythrocytosis”. N. Engl. J. Med. 358 (2): 162–68. doi:10.1056/NEJMoa073123. PMC 2295209 Accesibil gratuit. PMID 18184961. 
  15. ^ Percy MJ, Furlow PW, Beer PA, Lappin TR, McMullin MF, Lee FS (septembrie 2007). „A novel erythrocytosis-associated PHD2 mutation suggests the location of a HIF binding groove”. Blood. 110 (6): 2193–96. doi:10.1182/blood-2007-04-084434. PMC 1976349 Accesibil gratuit. PMID 17579185. 
  16. ^ Percy MJ, Furlow PW, Lucas GS, et al. (ianuarie 2008). „A gain-of-function mutation in the HIF2A gene in familial erythrocytosis”. N. Engl. J. Med. 358 (2): 162–68. doi:10.1056/NEJMoa073123. PMC 2295209 Accesibil gratuit. PMID 18184961. 
  17. ^ Stefanini, Mario; Urbas, John V.; Urbas, John E. (iulie 1978). „Gaisböck's syndrome: its hematologic, biochemical and hormonal parameters”. Angiology. 29 (7): 520–33. doi:10.1177/000331977802900703. ISSN 0003-3197. PMID 686487. 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Policitemie&oldid=15606522