Planetă super-locuibilă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Reprezentare artistică a unei planete super-locuibile.

O planetă super-locuibilă sau superlocuibilă sau, mai general, o lume super-locuibilă este o planetă sau o lună care prezintă cele mai multe condiții adecvate pentru apariția și evoluția vieții decât Pământul. Această clasă de obiecte în prezent rămâne ipotetică.

În ultimii ani, mulți experți au criticat antropocentrismul în căutarea vieții extraterestre. În conformitate cu aceste critici, Pământul nu este un optim de locuibilitatea planetară în funcție de diferite aspecte, cum ar fi tipul de stea în jurul căruia se învârte, suprafața totală, proporția acoperită de oceane și adâncimea medie a acestora, intensitatea câmpului magnetic, activitatea geologică, temperatura de suprafață, etc. S-ar putea exista în univers planete sau sateliti cu termeni mai buni, permițând viață să aibă loc mai devreme și durează mai mult decât pe Pământ.

Un raport detaliat Superhabitable Worlds, publicat în ianuarie 2014 cu René Heller si John Armstrong in revista Astrobiology (en), colectarea și analiza a numeroase studii realizate în anii anteriori cu privire la criteriile de stabilire a profilului planete superlocuibile. Aceasta ia în considerare parametri, cum ar fi tipul de stea, masa și locația în sistemul planetar, iar autorii ajung la concluzia ca astfel de planete ar putea fi mult mai frecvente decât gemenele Pământului. Începutul anului 2016, nici o planeta nu a fost încă identificat ca fiind superhabitable. Cu toate acestea, compoziția atmosferei și masa Kepler-442 b sugerează că ar putea fi una.

Zona locuibilă a unui sistem planetar[modificare | modificare sursă]

Zona locuibilă circumstelară în funcție de luminozitatea stelară.

Zona locuibilă este un câmp teoretic aproape de steaua în care toate planetele prezente au apă lichidă pe suprafața lor. Apa lichidă este considerată ca cel mai important element pentru viață, în mare parte din cauza rolului cu solvent pe care îl joacă pe Pământ. Pentru o planetă, ca să aibă apă lichidă la suprafață, distanța de la soare trebuie să îi permită să aibă o temperatură cuprinsă între 0 și 100 °C și să aibă o masă suficientă pentru a reține o atmosferă și apa. Această zonă locuibilă depinde de tipul de stele (este mai « fierbinte » și zona de locuit este eliminat), mai multe stele devin mai strălucitoare, cu vârsta, împingând tot mai mult zona. In sistemul nostru solar, zona locuibile este estimată între 0,95 și 1,5 UA (o unitate astronomică (UA) = distanța Pământ / Soare = 150 de milioane de km).

Locuibilitatea planetară[modificare | modificare sursă]

În prezent avem un singur exemplu de locuibilitate planetară, Pământul nostru, deci o planetă unde există viață, aproape de marginea interioară a zonei sale locuibile în jurul unei stele de tip G (galben). În ciuda tuturor propriei noastre planete, în timpul milioanelor de ani de schimbări geologice și atmosferice, el a avut perioade în care a fost mai "favorabil sau mai puțin favorabil vieții. Dimensiunea continentele, oceanele, elementele din "atmosfera de lucru pot varia locuit ale" unei planete și forma ființelor vii pe care-l populează. Există speculații că planete sau esolune cu oceane puțin adânci au o biodiversitate "mai mult decât marine planete cu oceane foarte adânci; Planete cu continente mici și numeroase pot fi mai "locuibile și umed, în timp ce planete foarte mari continente, ar avea deserturi imense inospitalier în zonele interioare; Planete sau esolune cu prea multă vapori de apă în atmosferă s-ar putea, totuși, "să fie prea fierbinte pentru viață, fiind apa de aburi un gaz cu efect de seră care captează căldura (a se vedea Venus), pe planetele contrare sau esolune mai mult" deșert și aride, dar cu oaze imprastiate ar putea fi mai multe "planete locuibile, cu prea mult abur în atmosferă.

Planete sau esolune puțin mai cald Pământul ar avea zone vaste tropicale foarte favorabile pentru viață și biodiversitate ", dar aceleași planete pot avea oceane prea fierbinți și săracii de oxigen. Mai mult decât atât, aceste planete, creșteri bruște de temperatură, de asemenea, discret, ar putea duce la numeroase extincții în masă peste milioane de ani. Planete cu o mulțime de oxigen în schimb ar crește dimensiunea organismelor, și s-ar putea prospera ființe gigantice. Planete cu o greutate ridicată "ar putea găzdui forme de viață, mai degrabă pisate, masive si indesate. Planete cu gravitate redusă "ar fi forme de viață mai" lung și subțire. Oamenii de știință au doi parametri pentru a vedea dacă și cum o planeta poate susține viața: ESI și PHI.[1]

Exoplanetă[modificare | modificare sursă]

O planetă extrasolară, sau exoplanetă este o planetă care orbitează o altă stea decât soarele. Cele mai multe exoplanete descoperite pe orbită până în prezent în jurul valorii de stele în termen de 400 de ani-lumină de sistemului solar (un an lumină = lumina călătorește la distanță într-un an = 9460000000000 km). La data de 23 noiembrie 2010, 504 de exoplanete au fost descoperite, aproape toate de o masă mai mare decât masa Pământului. Un studiu recent anunță chiar probabilitatea de 9 miliarde de planete locuibile în Calea Lactee. Documentul de "A" al doilea Pământ “ în sistemul Gliese 581? Detectat 20,5 ani lumină de Pământ, Gliese 581 roșu pitic stele este înconjurat de cel puțin patru numite exoplanete Gliese 581 b, c, d, și e. ” Acest tip de stea un « pitic roșu » Gliese 581 și 4 planete extrasolare orbitează în jurul stelei: b Gliese, c, d, e.

Exoplanete mai locuibile decât Pământul[modificare | modificare sursă]

Niște exoplanete de două până la trei ori mai mari decât Pământul ar putea fi mai potrivite pentru apariția vieții pe care planeta noastră. În această ipoteză, doi astronomi propun să studieze cu cea mai mare atenție a sistemului planetar, care pare să înconjoare una dintre cele mai apropiate stele de Soare, Alpha Centauri B, în căutarea de « lumi super-locuibile. »[2] În ultimele zile, s-a descoperit un sistem solar de 7 planete de mărimea Pământului din care 3 sunt situate în zona locuibilă la steaua care se cheamă TRAPPIST-1 la 40 de ani-lumină de distanță.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Multiple criterii analizate în cercetarea Heller și Armstrong încheie o serie de caracteristici de bază de capacitate aproximativă planete ipotetice necesare superhabitables. Din studiile sale, s-a extras planetele despre 2 mase terestre și 1.3 raze Pământului, numărul cu o dimensiune optimă pentru tectonica plăcilor. În plus, masa medie mai mare atracție gravitațională, presupunând o creștere de captare a gazelor în timpul pe ce sa format planeta. Prin urmare, ar putea avea atmosfere mai dense, care, la rândul său, ridică temperatura medie la un nivel optim pentru echipamente de viață plantelor aproximativ 25 cea mai mare severitate -. său poate influența, de asemenea, relieful obiectului planetar, făcându-l mai regulat și micșorarea dimensiunii bazinelor oceanice, ceea ce va îmbunătăți diversitatea vieții acvatice cel mai abundent în apă puțin adâncă.

Suprafață, talie și compoziție[modificare | modificare sursă]

Comparație între mărimea la Kepler-442b (1,34 R) și al Pământului.

O planetă având un volum superior la volumul Pământului, sau cu relief oferind o mai mare suprafață acoperită de apă lichidă, poate să fie mai locuibilă decât Pământul. Cu cât un corp cerest este masiv, cu atât atracția gravitațională este mai tare, ceea ce ar-putea conduce la o atmosferă mai groasă.

Niște studii indică că există o limită naturală de 1,6 , sub care aproape toate planetele sânt telurice, compuse în principiu de piatră-fier-apă. În general, obiectele având o masă inferioară la au, foarte probabil, o compoziție similară cu cea al Pământului. Peste acesta limită, densitatea planetelor scade, planeta devine o planetă ocean, și un gigant gazos. Masa importantă la un super-pământ ar împiedica tectonica plăcilor. Așa, orice planetă de densitate similară cu densitatea Pământului cu o rază inferioară la 1,6 poate a fi adaptată cu viața. Totuși, alte studii indică că niște lumi acvatice reprezintă o tranziție între mini-Neptunurile și planetele terestre, în particular dacă orbită în jurul la pitici roșii sau de pitici portocalii. Heller și Armstrong afirmă că cu toate că niște planete acoperite întregime cu apă ar puter să fie locuibile, adâncimea medie de apă și absența de pământuri nu ar trebui să rapoarte super-locuibile. De un punct de vedere geologic, masa optimă de o planetă este aproximativ .

Adâncimea medie al oceanelor afectă de asemenea locuibilitatea de o planetă. Cont ținut de cantitatea luminii și căldurii care primesc, zonele maritime un pic profunde sânt, în general, mai propice la specile acvatice ; este deci probabil că exoplanetele cu adâncimea medie slabă sânt mai adaptate la viață. Cu cât o planetă este mai masivă, cu atâta gravitatea este mai mare și mai puțin bazinele sânt adânce ; sânt deci mai primitoare pentru viață.

Geologie[modificare | modificare sursă]

Tectonica plăcilor, așa că prezența de corpuri mari de apă pe o planetă, trebuie să mențină un nivel constant de dioxid de carbon (CO2) în atmosferă. Acest procesus pare să fie frecvent pe planete active geologic de tip pământesc având o viteză de rotație suficientă. Pentru corpurile planetare mai masive, trebuie mai mult timp ca să genereze căldură internă, factor esențial pentru tectonica plăcilor. Dar, o masă excesivă poate să incetească tectonica plăcilor în motiv de creșterea de presiune și de viscositate la mantaua, care încurcă alunecarea la litosferă. Studile sugeră că tectonica plăcilor poate să pună în loc pe corpurile având o masă cumprinsă între 1 și , cu o masă optimă de în jur de .

Magnetosferă[modificare | modificare sursă]

Prezența de o magnetosferă destulă de puternică în jurul de o lună sau de o planetă evită ca suprafața să fie expusă la vântul solar și la radiațiile cosmice puternice, care sânt periculoase pentru devloparea vieții.

Temperatură și climă[modificare | modificare sursă]

Temperatura optimă pentru viața pe Pământ este necunoscută, dar s-ar putea că biodiversitatea era mai bogată în perioadele cele mai calde. Este deci posibil că niște exoplanete cu temperaturi medii un pic mai ridicate decât cele al Pământului ar fi mai apropriate pentru viață.

Stea[modificare | modificare sursă]

Care tip de stea determină în mare parte caracteristicile sistemului stelar. Stelele cele mai masive, O, B și a, au un ciclu de viață foarte scurt și se lasă repede la secvența principală. Mai multe stele de tip O și B produc efectul de foto-evaporare prevenindacumularea de planete.

În schimb, puțin stele masive, de tip M și K, de departe, cel mai comun în univers, sunt, de asemenea, cele care durează cel mai mult ; potențialul lor de a susține viața este încă în studiu. Lor lumină scăzută reduce dimensiunea de zona locuibilă, este expus la focare de radiatii ultraviolete care apar frecvent, în special în timpul primei lor miliarde de ani de existență. Dacă planeta este prea aproape, acest lucru poate provoca rotație sincronă a acestora, care ar fi mereu aceeași emisferă la steaua. Chiar dacă existența vieții a fost posibil într-un sistem de red dwarf de acest tip, este puțin probabil că o astfel de planetă pentru a fi considerat superlocuibilă.

Dincolo de aceste două extreme, sisteme cu o stea de tip K a oferi cele mai bune zone de locuit pentru viață. La pitic portocale, sau stele de tip K, ar trebui să permită formarea de planete în jurul lor ; ei dura o lungă perioadă de timp și poate oferi o zonă locuibilă stabil, destul de departe pentru a nu suferi efectele negative ale apropierea excesivă de steaua. În plus, radiația produsă de o stea de tip K este suficient de mare pentru a permite un complex de formă de viață fără a fi nevoie de o atmosferă și o protecție a stratului de ozon. Acestea sunt cele mai stabile și zona locuibilă nu variază mult cu evoluția lor. Este, prin urmare, o planetă asemănătoare cu cea de tip de teren, situat în apropierea unei stele de tip K, care poate oferi o zonă locuibilă, în aproape toate cazurile.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Daniele Bianchino. „VISIONI EXTRASOLARI - EXTRASOLAR VISIONS Noi ci guardiamo, il cielo ed io... senza stancarci.” (în italiană). 
  2. ^ Guillaume Cannat. „Des exoplanètes plus habitables que la Terre” (în franceză). 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Wikţionar
Caută „Planetă super-locuibilă” în Wikționar, dicționarul liber.