Pitoașcă cu picior gol

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Suillus cavipes sin. Boletinus cavipes
Hohlfußroehrling (1).JPG
Pitoașcă cu picior gol, fântâna melcilor
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Suillaceae
Gen: Suillus
Specie: S. cavipes
Nume binomial
Suillus cavipes
(Klotzsch) A.H.Sm. & Thiers (1964)
Sinonime
  • Boletus cavipes Klotzsch (1835)
  • Boletinus cavipes (Klotzsch) Kalchbr. (1867)
  • Paxillus porosus (Klotzsch) Kalchbr. (1867)
  • Euryporus cavipes (Klotzsch) Quél. (1886)
  • Boletus porosus (Klotzsch) Sacc. (1891)
  • Solenia cavipes (Klotzsch) O.Kuntze (1898)
  • Boletopsis cavipes (Klotzsch) Henn. (1900)

Suillus cavipes (Johann Friedrich Klotzsch, 1835 ex Alexander H. Smith și Harry D. Thiers, 1964), sin. Boletinus cavipes (Johann Friedrich Klotzsch, 1835 ex Karl Kalchbrenner, 1867), din încrengătura Basidiomycota în familia Suillaceae și de genul Suillus,[1] este o ciupercă comestibilă care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Buretele este denumit în popor pitoașcă cu picior gol,[2] fântâna melcilor sau voineasa.[3] Apare în România, Basarabia și Bucovina de Nord numai sub larici pe fiecare sol, tinde însă spre cele acide și evită cele tare calcaroase, Buretele crește deseori în mase, dezvoltându-se în grupuri de tufe, rar solitar, prin păduri de conifere sau mixte, de la câmpie la munte, din iulie până în octombrie.[4][5]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Karl Kalchbrenner

Buretele a fost descoperit și descris sub denumirea Boletus cavipes de micologul german Johann Friedrich Klotzsch (1805-1860) într-un articol publicat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în cartea sa Boleti, Fungorum generis, illustratio din 1835[6] și redenumit de micologii americani Alexander H. Smith și Harry D. Thiers în 1964 sub numele actual. În anul 1867, micologul austro-ungar Karl Kalchbrenner (1807-1886) i-a da numele Boletinus cavipes, valabil ca nume generic pentru destul de lung timp.

Toate celelalte sinonime (listate în înfocasetă) rămân valabile, dar nu sunt aplicate. Taxonul botanistului prusac Wilhelm Opatowski (1810–1838), a fost declarat invalid, fiind descris sub același nume generic de abia în 1836.[1]

O discuție dusă de ani de zile, dar în principiu încă nefinalizată, se referă la relațiile dintre genurile Suillus și Boletinus, insa special privind statutul lui Suillus cavipes. Privind relația strânsă între acești doi taxoni, nu există nicio controversă, însă poziția Boletinus ca gen independent este neclară. Ușor generalizat, se pot distinge două modele diferite cu privire la relația de familie dintre Suillus și Boletinus: Reprezentanții direcției practicate în Statele Unite îl văd pe Boletinus ca parte al genului Suillus, iar direcția europeană acceptă pe Boletinus ca gen independent, susținuți de constatările chemi-taxonomice, fără îndoială importante. Astfel, bureții arată alături de ingrediente comune de asemenea câteva specific proprii.[7]

Studii filogenetice ulterioare au arătat, că apartenența speciei aici descrise la genul Boletinus nu poate fi menținută.[8] Astfel, în momentul de față (2018), buretele este clasificat ca ciupercă de genul Suillus.[1]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Boletinus cavipes
  • Pălăria: Ea are un diametru de 4-12 (15) cm, este destul de cărnoasă și compactă, moale, dar ușor elastică, fiind inițial semisferică cu marginea răsfrântă în jos, apoi convexă și la bătrânețe întinsă, câteodată adâncită și/sau cu un gurgui central. Cuticula, care nu se separă ușor de pălărie, este uscată, tomentoasă și solzoasă. Coloritul variază de la galben închis la portocaliu până la brun de scorțișoară și castaniu, dar poate fi de asemenea galben de lămâie până galben-auriu, la maturitate de obicei cu o bordură albicioasă pe margine.
  • Tuburile și porii: Tubulețele sunt mult mai scurte decât grosimea pălăriei, unghiulare, la început aderate la picior, apoi decurente reticular, slab galbene până galben-măslinii, precum dificil separabile de pălărie. Porii sunt foarte largi (la exemplare mature mari 1 cm), unghiulari, neregulați, compuși, prelungiți radial și aproape lineari. Coloritul seamănă celui al tuburilor. Inițial sunt acoperiți de un văl parțial alb care rupe după scurt timp.
  • Sporii: Basidiile au o mărime de 20-35 x 7-12 microni, cistidele aproape cilindrice una de 40-80 (100) x 5-10 microni, iar sporii netezi și fusiformi sunt murdar galben-măslinii și au o mărime de 8.5-10 x 3,2-4 microni. Pulberea lor este brun-măslinie.
  • Piciorul: El are o înălțime de 3-9 cm și o lățime de 0,8-3 cm, este cilindric, cu solzi mici până mari, deja din tinerețe gol pe interior, fragil și fibros, cu o zonă inelară albuie nu prea accentuată, fiind de culoarea pălăriei, spre vârf mai galben, dar rozaliu-brun la baza ușor îngroșată. Acolo se pot vedea hifele albicioase ale miceliului.
  • Carnea: Ea este moale, dar destul de elastică, fiind de culoare slab galbenă, aproape albă care nu se decolorează după tăiere. Mirosul este slab aromatic, ca de ciuperci și gustul plăcut. Ciuperca este adesea năpădită de larvele unor diptere din familia Mycetophilidae care se dezvoltă în interiorul corpurilor de fructificație.
  • Reacții chimice: Buretele se colorează cu acid sulfuric portocaliu, cu Hidroxid de potasiu brun închis și cu sulfat de fier murdar verzui.[9]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Bureții pot fi confundați numai cu specii asemănătoare, cu toate comestibile, din familia Suillaceae, de exemplu cu Suillus bresadolae,[10] Suillus bovinus,[11] Suillus flavidus,[12] Suillus granulatus,[13] Suillus tridentinus,[14] Suillus variegatus,[15] sau cu Chalciporus piperatus, sin. Boletus piperatus,[16] Gyrodon lividus,[17] Xerocomellus chrysenteron[18] Xerocomus spadiceus[19] și Xerocomus subtomentosus[20] din familia Boletaceae, respectiv Gyrodon lividus,[21] din familia Paxillaceae.

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Este o specie de comestibilitate mediocră, în gust mai delicată ca sfârcurile uscate, care ar trebui să fie ingerată numai în stadiu tânăr, fiind în vârstă foarte moale și puțin prezentabilă. Piciorul nu se folosește. Cel mai bine se pregătește împreună cu alte ciuperci de pădure. Se pretează și la conservarea în oțet sau ulei.[22][23]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 502, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2, 3
  4. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 534-535, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 56-57, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ E. M. Fries și C. T. Hök: „Boleti, Fungorum generis, illustratio”, Editura Regiae Academiae Typographia, Uppsala 1835, p. 7
  7. ^ Michael Fischer, Margit Jarosch, Manfred Binder & Helmut Besl: „Zur Systematik der Boletales: Suillus und verwandte Gattungen”, în: „Zeitschrift für Mykologie”, vol 63, nr. 2, 1997, p. 173-181
  8. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling”
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 29, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 534-535, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 87-88, ISBN 3-426-00312-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 526-527, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 46, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 492-493, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 498-499, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  22. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  23. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118 și 426, ISBN 978-973-50-3475-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. 902+tabl.
  • Bruno Cetto: vol. 1-3, 7 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]